Crãciunul alungã frica

"Îngerul le-a zis: Nu vã temeti. Cãci, iatã, vã binevestesc vouã bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Cã vi S-a nãscut azi Mântuitor, care este Hristos Domnul.”

(Luca 2, 10-11)

În rai nu exista teamã. Omul fiind aproape de Dumnezeu era apãrat de orice neplãcere. Nu exista lipsã, suferintã si moarte. Teama apare odatã cu pãcatul. Dupã ce a gustat din pom, întorcându-se de la Dumnezeu înspre bunurile materiale, omul a fost cuprins de teamã. “Când au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin rai, în rãcoarea serii, s-au ascuns Adam si femeia lui de fata Domnului Dumnezeu printre pomii raiului. Si a strigat Domnul Dumnezeu pe Adam si i-a zis: Adame, unde esti? Rãspuns-a acesta: Am auzit glasul Tãu în rai si m-am temut, cãci sunt gol, si m-am ascuns” (Fac. 3, 8-10).
Rezultã clar cã teama este urmarea pãcatului. Pierzându-si puritatea, ajungând “gol”, Adam se teme. El este legat acum de materie. Este supus suferintei si mortii: “În sudoarea fetei tale îti vei mânca pâinea ta, pânã te vei întoarce în pãmântul din care esti luat; cãci pãmânt esti si în pãmânt te vei întoarce” (Fac. 3, 19). Teama este o meteahnã care-i chinuie, de la Adam
încoace, pe toti oamenii. Punându-si omul nãdejdea în materie, si nu în Dumnezeu, omul se teme sã nu sufere, sã nu-si piardã bunurile ce-i oferã plãceri efemere. Teama îti dã o stare de neliniste si de tulburare în fata unui pericol care te-ar putea ameninta, a unui rãu ce ti s-ar putea întâmpla.
Teama trãdeazã o relatie deterioratã cu Dumnezeu. Te temi sã nu pierzi niste bunuri din lumea aceasta, niste plãceri sensibile, în loc sã te temi a nu-L pierde pe Dumnezeu si, implicit de fapt, a nu te pierde pe tine însuti. Cãci întorcându-te de la Dumnezeu, sursa vietii, si atasându-te de realitãtile sensibile trecãtoare, te-ai întors de la viatã la moarte.
Teama de lume, de diavoli si de suferintã este semn cã n-ai suficientã credintã si n-ai singura teamã pozitivã: teama de Dumnezeu. Si, la urma urmei, aceastã teamã este inutilã. Ea nu te poate apãra de pericolele care în mod obiectiv îti stau în fatã. “Cine dintre voi, spune Mântuitorul, îngrijorându-se poate sã adauge staturii sale un cot?” (Mt. 6, 27).
Domnul Hristos S-a întrupat pentru a ne elibera pe
noi de teamã, redeschizând usile raiului si dându-ne posibilitatea sã fim din nou cu Dumnezeu. Numele Domnului Hristos, asa cum a proorocit Isaia, este Emanuel: “Iatã, Fecioara va avea în pântece si va naste Fiu si vor chema numele lui Emanuel, care se tâlcuieste: Cu noi este Dumnezeu” (Mt. 1, 23). Pãstorilor din Betleem, în momentul Nasterii Domnului, îngerul le spune: “Nu vã temeti. Cãci, iatã, vã binevestesc vouã bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Cã vi s-a nãscut Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Lc. 2, 10-11).
Teama, amplificatã de tenebrele în care bâjbâia omenirea, a fost biruitã. “Poporul care stãtea în întuneric a vãzut luminã mare si celor ce sedeau în latura si în umbra mortii luminã le-a rãsãrit” (Matei 4, 16). […]
Cum teama este pricinuitã, în cele mai multe cazuri, de
legãtura cu bunurile si desfãtãrile acestei lumi, pe care le-am putea pierde, iatã cã Hristos se face sãrac pentru noi. Se naste într-un staul si se culcã într-o iesle. Vine între noi, petrece cu noi, ne poartã de grijã si ne învatã, pentru a ne tãmãdui de teamã, ca sã ne punem nãdejdea în El si nu în bunuri.
De la Crãciun Dumnezeu este cu noi. Dacã suntem si noi cu El, ori de dormim, ori de priveghem, ori de muncim, ne pãzeste, si vrãjmasul nu ne poate face nimic. Avva Teodor a fost întrebat odatã dacã si el se teme în vreme de calamitãti. Iar bãtrânul a rãspuns: “De se va lipi cerul de pãmânt, Teodor nu se teme” (Patericul, Avva Teodor din Fermi 23). Putea spune acest lucru având credintã tare si convins fiind cã Dumnezeu este cu el.
Omul credincios este curajos. Îl simte pe Dumnezeu
aproape. “Iar când omul simte ajutorul dumnezeiesc, spune Sfântul Isaac Sirul, cã e de fatã ajutându-l, inima lui se umple îndatã de credintã, si întelege prin aceasta cã rugãciunea îi este mijlocul prin care gãseste ajutor si izvor de mântuire si vistierie de încredere si liman izbãvitor de vijelie si luminã celor din întuneric si sprijin celor slabi si acoperãmânt în vremea încercãrilor si ajutor în ascutisul bolilor si pavãzã izbãvitoare în rãzboi si sãgeatã ascutitã împotriva vrãjmasilor si, simplu grãind, cã toatã multimea acestor bunãtãti îsi aflã intrarea în el prin rugãciune. Si de aceea se desfãteazã de acum în rugãciunea credintei”.
Ani de zile si noi, pentru cã nu aveam suficientã
credintã, eram cuprinsi de teamã. Simteam cã un ochi rãu ne urmãreste, ne era fricã sã vorbim între noi, ascultam “Europa liberã” cu usile si ferestrele închise. Teama era cultivatã în mod sistematic.
Si iatã cã în preajma Crãciunului din 1989 Dumnezeu ne-a scãpat de fricã. Parcã auzim si acum strigãtul ce izbucnea din mii de piepturi: “Nu vã fie fricã, Ceausescu picã”. Si a picat. Libertatea desãvârsitã, care a fost plãtitã cu jertfa câtorva mii de vieti, s-a instalat.
Sunt zece ani de atunci. Poate cã încet-încet
entuziasmul si euforia acelor zile s-au stins. Întrebarea ce ne-o punem însã este: Am scãpat totalmente de teamã? Rãspund, tinând seama de împrejurãrile actuale, cã sub anumite aspecte teama este prezentã. Încã nimeni nu s-a eliberat totalmente de teamã.
Cei tineri, elevii si studentii, au teama cã, desi se strãduiesc sã învete si mâine vor avea o diplomã în buzunar, nu vor gãsi un loc de muncã. […]
Pãrintii lor trãiesc cu teama cã mâine pot ajunge someri, iar banii ce-i au la îndemânã nu le ajung pentru a duce un trai decent si pentru a-si creste si scolariza copiii.
Bãtrânii, cu pensia lor modestã, tremurã gândindu-
se cã nu-si pot achita cheltuielile zilnice si nu mai au cu ce îsi cumpãra medicamente.
Iar noi toti avem teama cã nu vom mai vedea “lumina de la capãtul tunelului” tranzitiei.
Cum vom rezolva aceste probleme? Cãutând solutia nu neapãrat înafarã, ci mai ales înãuntru. Apropiindu-ne de Hristos cel nãscut în iesle. Inspirându-ne din învãtãtura Lui si lepãdându-ne de toate afacerismele si rãutãtile ce domnesc în societatea româneascã. Punând mâna toti pe lucru si propulsând în fruntea noastrã oameni priceputi la administratie.
Voi încheia pe ton optimist, spunându-vã ceea ce le-
a spus îngerul pãstorilor: “Nu vã temeti. Cãci, iatã vã binevestesc vouã bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Cã vi s-a nãscut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Lc. 2, 10-11)

†ANDREI
Arhiepiscopul Alba Iuliei

“Hristos se naste, slãviti-L, Hristos din ceruri, întâmpinati-L!”
Catavasiile Nasterii