marți, 27 septembrie 2011

Miercurea fara cuvinte

Irina realizeaza "Miercurea fara cuvinte"
Ce este "Miercurea fara cuvinte"?
Miercurea , pe internet, bloggerii care participa la "Wordless Wednesday" ( "miercurea fara cuvinte"), posteaza pe blogul lor o fotografie (de preferinta proprie, si nu luata de pe net) care nu are nevoie de explicatii. De aici si titlul "wordless"- adica "fara cuvinte". Se considera ca fotografia vorbeste de la sine, astfel incat nu mai e nevoie de o descriere. Desigur, daca cineva doreste sa adauge cateva cuvinte nu e nici o problema.





Predeal , sept. 2011



Liliana

sâmbătă, 24 septembrie 2011

Festivalul de toaca

Minunile se intampla in fiecare clipa, chiar sub ochii nostri... urmariti acest scurt documentar si va veti convinge



Împreună cu părinții și preoții lor parohi, peste 60 de copii din toată țara au venit la Măldărești, în județul Vâlcea, la cea de a 8 ediție a unui concurs național de... toacă. O competiție neobișnuită care are loc în fiecare an, a doua zi după Sfânta Marie mică, hramul bisericii.


vineri, 23 septembrie 2011

miercuri, 21 septembrie 2011

Televizorul afectează comunicarea părinţi-copii

Urmărirea programelor de televiziune influenţează negativ comunicarea dintre părinţi şi copii şi, totodată, poate să aibă un impact negativ asupra capacităţilor copiilor de a vorbi şi de a scrie.Asadar, inca un motiv de a scoate tv din casa :)
O echipă de cercetători de la Ohio State University a comparat comunicarea dintre mame şi copii atunci când aceştia petrec timpul urmărind programele TV şi comunicarea dintre mame şi copii atunci când aceştia îşi petrec timpul citind cărţi sau jucându-se cu diferite jucării.
Cercetătorii au descoperit că atunci când părinţii citesc anumite cărţi împreună cu copiii lor, stilul comunicării dintre ei şi copii este mult mai activ. Copiii vin în contact cu anumite cuvinte pe care nu le-au mai auzit şi întreabă care este semnificaţia lor. Astfel, vocabularul şi cunoştinţele lor gramaticale se dezvoltă.
Prin comparaţie, s-a constatat că timpul petrecut în faţa televizorului reduce timpul acordat comunicării între părinţi şi copii. „Am dori să îi încurajăm pe părinţi să înlocuiască în mod obişnuit televizorul cu alte forme de recreere, astfel încât să asigure o interacţiune pozitivă şi frecventă cu copilul lor", a declarat Amy Nathanason, una dintre cercetătoarele care au condus studiul.
Cercetătorii au tras de asemenea un semnal de alarmă cu privire la timpul pe care copiii îl petrec în faţa televizorului. În numeroase cazuri, părinţii preferă să îşi lase copiii în faţa micului ecran, pentru a putea să îndeplinească alte activităţi.







Alianta Familiilor

marți, 20 septembrie 2011

Grijile lumesti trebuie astupate cu increderea in Dumnezeu si in bunatatea Lui

– Parinte Teofil, in zilele noastre mai mult ca niciodata, omul este prins de grijile vietii, de serviciu, familie, probleme si multe altele. Exista insa si griji mantuitoare?

– Da, exista griji mantuitoare. „Toata grija cea lumeasca de la noi s-o lepadam”, se spune la slujba, la Sfanta Liturghie. Deci, grijile lumesti trebuie astupate cumva cu increderea in Dumnezeu si in bunatatea Lui, facandu-ne datoria, pentru ca daca nu-ti faci datoria, grijile se inmultesc si ingrijorarea creste. Dar exista si o grija pentru a deveni bun, o grija pentru implinirea voii lui Dumnezeu, grija de a trai corect, grija de a face ceea ce esti dator sa faci. Exista si griji mantuitoare, griji care te ridica, te angajeaza in viata sfanta, grija de a-ti implini datoriile pe care le ai prin situatia in care te gasesti. De exemplu, cineva care are familie, grija de copii, de a-i creste, de a-i educa frumos si bine, grija de a le da o inzestrare spirituala care sa-i pazeasca de necazurile vietii, pentru ca necazurile vietii vin de pe urma pacatelor. Ceea ce vrea Dumnezeu cu noi este ca in fiecare zi sa traim o viata frumoasa si linistita, o viata din care sa lipseasca ingrijorarea pentru lucruri pamantesti, dar in care sa se faca vadita grija de a-I sluji lui Dumnezeu si de a-I face voia Lui. Si in felul acesta omul este angajat spre bine si nu este asuprit de rau.




– Cum intelegeti cuvantul din Evanghelie „Sa nu ne ingrijim pentru ziua de maine” (Mt. 6, 34)?

– Il inteleg in sensul acesta: sa nu ne ingrijoram pentru ziua de maine, dar sa ne facem datoria in ziua de azi. Daca ne facem datoria in ziua prezenta, ziua de maine este rezolvata cu problemele care le-ar aduce daca nu ne-am implini datoria in ziua de astazi. Bineinteles ca toate acestea le avem in vedere cu gandul la Dumnezeu, care l-a facut pe om si cu posibilitatea de a se ingriji. Si chiar si cu posibilitatea de a se ingrijora. Dar Domnul Hristos vrea sa-l despovareze pe om de ingrijorarea pagubitoare si sa-l angajeze cu grija mantuitoare.


sursa



Va doresc o seara cu pace!


Liliana

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Descoperirea Sfintei Liturghii


"Fapturilor libere le este lasata putinta de a merge pana la manifestarile extreme ale raului; dar cata vreme rugaciunea Liturgica imbratiseaza pe toti- pe cei vii, pe cei adormiti, ba chiar si pe cei ce inca au sa se nasca, si cata vreme mai sunt suflete care se roaga pentru vrajmasii din insuflarea Sfantului Duh- pana atunci Pamantul se va pazi de la focul apocaliptic cel atotmistuitor. Asa credea Fericitul Staret Siluan."



Arhimandritul Sofronie Saharov, Vom vedea pe Dumnezeu precum este, Ed. Sophi, pg 326









Va doresc o duminica cu pace!



Liliana

"Vremea nemâniei"


“Romania se poate schimba intr-un singur fel: intoarcerea la valorile esentiale”-Tudor Gheorghe

A sosit “Vremea nemaniei”!

In acest timp zbuciumat si plin de incertitudini, maestrul Tudor Gheorghe, menestrelul romanilor de pretutindeni, isi continua misiunea de redescoperire si de valorificare a artei poetice aducand un plus de vibratie creatiilor inconfundabile semnate de poetul basarabean Grigore Vieru.

In amintirea celui ce ne-a calauzit copilaria si a cantat dragostea de mama, sau dragostea de tara, de limba romana si a visat la unirea dintre frati, maestrul Tudor Gheorghe va oferi publicului o reprezentatie memorabila in acompaniamentul Orchestrei Arkadia sub bagheta dirijorului si orchestratorului Marius Hristescu.

“Vremea nemaniei”, un spectacol emotionant si totodata un mesaj expresiv, construit pe suportul poetic al regretatului Grigore Vieru.

Ora de incepere: 19,00

Pret bilet: 70 lei


joi, 15 septembrie 2011

Pentru cei cu doruri...:)

Mircea Baniciu- Cu tine in gand





Roua pune-n umbra diminetii
Bruma de argint pe o panza de fum
Cand lumina invaluie peretii
In zvon de pasari si de proaspat crang
Ma trezesc singur, din nou cu tine in gand

Fara veste se iveste ziua
Intins si tumultos crescand
Rasul ei imprastiind lumina
Mi-aduce chipul tau senin cantand
Ma trezesc, singur, din nou cu tine in gand

Alba apari si chipul tau
Clar in lumina lunii il vad mereu
Vei reveni ca ziua cantand
Voi fi mereu cu tine in gand

Dupa amiaza-n amortirea-i calda
Soarele isi mangaie vantul in zbor
In lumina galbena ce-si cerne
Aurul peste pamantul verde
Apari cu chipul tau stralucitor

Se asterne nevazuta seara
Ireal e totul fara cuvant
Soarele tacut incet se-ascunde
In frunze leganat usor de vant
Ma trezesc, singur, din nou cu tine in gand

Alba apari si chipul tau
Clar in lumina lunii il vad mereu
Vei reveni ca ziua cantand
Voi fi mereu cu tine in gand

Falduri de-ntuneric cheama noaptea
Nelinistea se asterne-n drum
Totul e incremenit in umbra
Nimic nu-mi fura chipul tau acum
Ma trezesc, singur, din nou cu tine ïn gand





Cu dor,
Liliana

marți, 13 septembrie 2011

Înălţarea Sfintei Cruci

"Mântuieşte, Doamne, poporul Tău şi binecuvintează moştenirea Ta; biruinţă binecredincioşilor creştini asupra celui potrivnic dăruieşte şi cu Crucea Ta păzeşte pe poporul Tău. "

Troparul Marelui Praznic al Înălţării Cinstitei şi de viaţă Făcătoarei Cruci


"Iata Crucea care impaca toate vrajmasiile! Ca cine-si tine limba sa nu injure, mana sa nu loveasca si inima sa nu urasca, acela stie sa poarte crucea asemenea Domnului Iisus, si acela se considera ca mantuieste lumea asemenea Domnului rastignit."
Arhim. Arsenie Papacioc

luni, 12 septembrie 2011

Conferinte la Tomis- Rolul nevointei in urcusul duhovnicesc- Par. Nicodim Petre


Rolul nevointei in urcusul duhovnicesc -

Par. Nicodim Petre


Conferinta Miercuri 14 Sept orele 18 la Curtea
Brancoveneasca / Constanta str. Vasile Lupu 43

Intrarea libera, va asteptam!

duminică, 11 septembrie 2011

Bucataria, intre umilinta si sfintenie


Sfintii Parinti spun ca una dintre cele mai grele munci de la manastire, este munca la bucatarie. Sa stai in caldurile acelea, incercand crestineste sa ii bucuri pe toti in gusturile lor... Intr-un astfel de loc, Sfantul Eufrosin a reusit sa-si pastreze linistea, dincolo de toate umilintele indurate, a sporit cu intelepciunea, cuvantul fiindu-i simplu dar patruzator . In Sfanta Scriptura este scris ca barbatia inseamna mai ales echilibru. Va inchipuiti, ce-i asteapta pe cei ce-si pastreaza echilibrul in bucataria familiei si mai ales a vietii?


"Acest cuvios s-a născut din părinţi ţărani şi fiind crescut fără de învăţătură, a venit la mănăstire. şi îmbrăcându-se în schima monahicească, s-a făcut slujitor monahilor. Fiindcă petrecea totdeauna în bucătărie ca un om simplu, era defăimat şi luat în râs de către toţi monahii. Dar fericitul suferea toate defăimările cu bărbăţia inimii şi a cugetului şi cu liniştea gândului, fără a se tulbura cât de puţin. Căci, cu toate că era simplu după cuvânt, însă nu era simplu şi cu înţelegerea. Căci în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era şi un preot iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguinţă pentru ca să-i arate Dumnezeu bunătăţile, pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe El.

Într-o noapte, dormind preotul, i se arătă în somnul lui că se află într-o grădină şi privea cu mirare şi cu spaimă la bunătăţile cele veselitoare ce se aflau acolo. şi văzu acolo şi pe Eufrosin bucătarul mănăstirii, care sta în mijlocul livezii şi se desfăta de bunătăţile acelea. Apropiindu-se de el, îl întreba: “A cui este grădina aceea? şi cum s-a aflat el acolo?” Iar Eufrosin a răspuns: “Grădina aceasta este locuinţa aleşilor lui Dumnezeu, iar eu pentru multă bunătatea Dumnezeului meu, sunt iertat a mă afla aici”. Iar preotul i-a zis lui: “şi oare ce faci în această grădină?” Eufrosin a răspuns: “Eu stăpânesc toate câte vezi aici şi mă bucur şi mă veselesc de privirea şi câştigarea acestora”.

Atunci preotul i-a zis: “Poţi să-mi dai ceva din bunătăţile acestea?” Eufrosin a răspuns aşa: “Ia cele ce voieşti din acestea, prin darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul i-a arătat merele, şi cerea să-i dea din acelea. Eufrosin luând câteva mere, le-a pus în rasa preotului, zicând: “Iată ai dobândit merele, pe care le-ai cerut”. şi fiindcă atunci a lovit în toacă pentru ca să se scoale părinţii la Utrenie, s-a trezit preotul.

şi în vremea când socotea că vedenia ce a văzut era vis, a întins mâna la rasa sa, şi, o, minune! a aflat în fapt merele. şi minunându-se de acea preamărită bună mireasmă, a rămas nemişcat multă vreme. După aceea mergând în biserică, şi văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit şi l-a jurat ca să-i spună unde a fost în noaptea aceea. Eufrosin a zis: “Iartă-mă, părinte, nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie”. şi preotul a zis: “Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, pentru ca să descoperi la toţi măririle lui Dumnezeu, şi tu nu voieşti să arăţi adevărul?” Atunci a răspuns smerit-cugetătorul Eufrosin: “Acolo, părinte, am fost, unde sunt bunătăţile pe care vor a le moşteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care şi tu de mulţi ani ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut şi pe mine desfătându-mă cu bunătăţile livezii aceleia. Pentru că voind Domnul să te încredinţeze pe sfinţia ta despre bunătăţile celor dorite drepţilor, a lucrat prin mine smeritul această minune”. Atunci a zis preotul: “Părinte Eufrosine, şi ce mi-ai dat din bunătăţile livezii?” Iar Eufrosin a răspuns: “Merele cele frumoase şi mirositoare pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă că eu sunt vierme şi nu om”.

Atunci preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a văzut. şi printr-aceasta a îndemnat pe toţi a se minuna şi a se spăimânta, şi spre dorinţa binelui şi a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin fugind de mărirea oamenilor, s-a dus pe ascuns din mănăstire. şi s-a depărtat fugind şi rămânând necunoscut până în sfârşit. Iar din merele acelea mâncând mulţi bolnavi, s-au vindecat de bolile lor, întru mărirea lui Dumnezeu."

Cu rugaciunile cuviosului Eufrosin, sa ne invredniceasca si pe noi Domnul salasluirii raiului. Amin.





sursa


Cu drag,
Liliana

sâmbătă, 3 septembrie 2011

Descoperirea Sfintei Liturghii



„Singura intrebare pe care o pun oamenilor care vin la spovedanie este daca participa cu regularitate la Sfanta Liturghie, daca merg duminica la biserica.

Imi aduc aminte de o tanara din Cipru care venise de cateva ori la manastire. Era studenta la Londra si avea niste probleme. Prima data cand a venit am incurajat-o, m-am rugat pentru ea. A venit iarasi plangand; am facut acelasi lucru. Cand a venit a treia oara in aceeasi stare, am inceput sa ma gandesc: ,, Doamne Sfinte, dupa atatea stradanii, s-ar fi cuvenit sa fi depasit aceasta problema. Ce se intampla?’’ Dintr-o data, in timpul conversatiei noastre, descopar ca nu se ducea la Liturghie si i-am spus; „ Daca nu mergi la Liturghie, nici macar Dumnezeu nu te poate ajuta’’.

Din clipa in care Hristos a desavarsit Trupul Bisericii in istorie, noi nu ne putem mantui daca nu devenim madulare acestui Trup. Mantuirea este un lucru foarte concret inlauntrul acestui Trup- Biserica-, al carui Cap este Hristos. Exista un canon care spune ca daca cineva nu participa la Sfanta Liturghie trei saptamani la rand fara un motiv bine intemeiat, acea persoana nu mai este primita la impartasirea cu Sfintele Taine. Nu trebuie sa vedem in aceasta numai o pedeapsa, ci mai curand o masura care ne spune cat timp poate cineva sa ramana viu duhovniceste fara Liturghie”.




Arhim. Zaharia Zaharou, Largiti si voi inimile voastre"






Va doresc o duminica placuta!
Liliana

vineri, 2 septembrie 2011

La masa adevarului cu Maestrul Tudor Gheorghe

Un interviu foarte interesant si important cu Maestrul Tudor Gheorghe, il puteti citi mai jos sau direct pe sursa.



Maestrul Tudor Gheorghe spune că, de frică şi din nevoia de a cataloga, unii dintre români se grăbesc să condamne orice demers de asumare a istoriei naţionale.

Demnitate. Aceasta ar putea fi cea mai scurtă caracterizare a maestrului Tudor Gheorghe. Privindu-l, mulţi dintre noi intuiesc că românii pot avea şi alt profil social. Spectacolele semnate de către Tudor Gheorghe depăşesc cadrul artistic, punând în mişcare, simultan, mintea şi sufletul spectatorului. De aceea, poate, biletele se vând ca pâinea caldă şi oamenii pleacă acasă mulţumiţi, cu un zâmbet discret sau cu o lacrimă în colţul inimii. L-am invitat din nou pe Tudor Gheorghe „La masa Adevărului" pentru a ne reaminti de „România veche", de valorile pe care a fost construită. Aşadar, am trecut „România nouă" prin filtrele celei „vechi", într-un exerciţiu menit să dea un impuls, simultan, minţii şi sufletului, ca şi în spectacolele lui Tudor Gheorghe. Ce-am izbutit veţi vedea în rândurile de mai jos şi în forma video a dialogului.

CARTE DE VIZITĂ

- Tudor Gheorghe s-a născut la 1 august 1945, la Podari, judeţul Dolj.
- A urmat Liceul „Fraţii Buzeşti" din Craiova şi cursurile Institutului de Teatru din Bucureşti, absolvind în 1966.
- În acelaşi an a fost angajat la Teatrul Naţional din Craiova.
- Tatăl său, cântăreţ la strană, a fost deţinut politic în temniţa de la Aiud, unde regimul era extrem de dur.
- În 1969 a oferit primul său recital, „Menestrel la curţile dorului", cu poezia poeţilor Lucian Blaga, Tudor Arghezi şi Ion Barbu.
- Autorităţile comuniste i-au interzis să concerteze în 1987, însă după Revoluţie a revenit pe scenă.

„Au venit dansatoarele la ţăranii mei"

„Adevărul": La ultima noastră întâlnire, acum doi ani, v-aţi exprimat mâhnirea în legătură cu ceea ce se întâmplă în România. S-a schimbat ceva de atunci?

Tudor Gheorghe: Da. Dar nu în bine. În mai rău. Din rău în mai rău. La mine, la Podari, să nu zici că nu s-au întâmplat lucruri deosebite! La mine, la Podari, pe dealul de deasupra casei mele, cât am fost eu plecat să-mi văd de sănătate la Techirghiol, a apărut... bă, nene ca la Hollywood, înţelegi, scrie mare: PODARI. La Craiova nu scrie. Prin Craiova când treci nici nu-ţi dai seama, nici nu există Craiova. Dar când ai trecut de Craiova şi ai plecat spre Calafat, pe deal, sus, exact ca la Hollywood scrie PODARI. Şi noaptea e luminată reclama... Este tot ce-mi trebuie! Acum Craiova este ceva pe lângă Podari. S-au făcut lucruri importante la mine în sat: s-a băgat apă curentă, tata are acum apă în curte. Se pune gaz, probabil că mai e puţin până la alegeri şi în preajma alegerilor se fac lucrurile astea bune. Mie mi-ar fi drag să fie tot timpul alegeri pentru că mereu s-ar face câte ceva prin comune.

S-a schimbat profilul omului pe care l-aţi cunoscut, în copilăria dumneavoastră, la Podari în raport cu profilul celui de acum?

Da. Şi s-a schimbat esenţial! La mine în sat, tata e încă bolnav de credulitate, ca să zic aşa. El nu încuie poarta, nu încuie uşile la casă. Şi-i mai spun: „Tată!...". „Aş, cin' să fure?" Deci, tata are mentalitatea că la noi în sat nu se fură. La noi în sat nu se fura! În anii '50 nu exista ideea de furt - oamenii îşi lăsau butiile cu vin, acolo unde culegeau, grămezile cu porumb la capul locului, nu-şi luau nimic unul altuia. N-avea niciun sens, aveau toţi. Odată cu colectivizarea, odată cu instaurarea comunismului şi cu pecinginea asta pe sufletul ţăranului român, pur altădată, a intervenit boala asta. Au început să fure, au început să mintă, au început să se înşele între ei, ceea ce este un lucru extraordinar.

Toate li s-au tras de la colectivizare?

Nu numai de la colectivizare, dar şi de la ea. În primul rând de la lipsa credinţei, de la interzicerea religiei în şcoli, de la felul de a se preda în şcoală. Religia poate fi un reper. Ei bine, ţăranii mei, care aveau un bun-simţ nativ, dacă te vedeau trecând prin sat, te salutau înainte să-i saluţi tu pe ei. Acum mă duc în sat şi văd generaţia asta tânără de copii rămaşi fără părinţi, care sunt fie în Spania, fie în Italia. Copiii sunt cu motoscutere, cu manele date la maximum... A dispărut hora din sat. E un bar unde au pus şi o bară şi au venit dansatoarele la ţăranii mei. Deci, nu mai e nimic din ce-a fost. Generaţia celor bătrâni se duce şi vine o generaţie bătrână şi ea, adică generaţia mea. Mă uit la foştii mei colegi cu care păşteam vacile, prietenii mei din copilărie. Ei da, se uită la mine cu un fel de admiraţie şi nu mai îmi spun pe nume şi îmi vorbesc cu „dumneavoastră". La ei mai e respectul faţă de cel care s-a ajuns într-un fel.

Tudor Gheorghe constată că tinerii români talentaţi sunt victimele mediocrităţilor

Nu neapărat material...

Nu, nu, nu la un nivel material, ci la un nivel intelectual. Ei bine, există respectul ăsta. Ei au case mai mari şi mai frumoase decât am eu în Podari, dar asta este altceva. Noi încă am avut profesori şcoliţi înainte. De şcoală veche, care ştiau carte. Ăştia de acum nu mai au profesori şcoliţi. Mă rog, i-au făcut ăştia la facultăţile particulare...

Deşi nu e neapărat rea ideea de învăţământ privat...

Nu, nu, Doamne fereşte! Dar nu să faci totul, în aceste facultăţi particulare, pe ideea de profit. Să bagi aşa, cu furca, copiii la şcoală. Şi asta e o mentalitate care s-a pierdut în sat. Vezi, copilul de ţăran a rămas în mine, există. Înainte, aveai trei-patru copii, să zicem, şi unul, pe care-l alegea domnul învăţător sau popa, mergea la studii, mergea la şcoală. Ăilalţi rămâneau acasă. Nu erau obligatoriu ca toţi să facă liceul, să facă facultatea. Era nevoie de meseriaşi. Marea prostie a fost desfiinţarea şcolilor profesionale. Am avut colegi ai căror părinţi nu au avut bani să-i dea la liceu. Îţi trebuiau bani ca să-ţi ţii copilul la studii.

Erau costuri mari cu şcolarizarea şi înainte de comunişti...

Era uniforma, îţi trebuia gazdă... La şcoala profesională îţi dădea uniformă şi cămin. După ce o terminai, nu te oprea nimeni să-ţi termini liceul la seral, să-ţi continui studiile. Am colegi care au făcut aşa: şcoala profesională, liceul, apoi Agronomia şi au ajuns ingineri agronomi şi chiar profesori.

''Ţăranii mei, care aveau un bun-simţ nativ, dacă te vedeau trecând prin sat, te salutau înainte să-i saluţi tu pe ei.''

„Căutăm modele printre ţepuitori"


Mai există România dumneavoastră, aşa cum aţi văzut-o când aţi „deschis ochii"?

Nu... Nu mai există, din păcate.

Ar putea fi recuperată?

Nu mai poate fi recuperată pentru că trăim altceva. Obsedat fiind că trebuie să las ceva serios în urmă în plan cultural, spiritual, educaţional, tot ce-am construit se va vedea că e construit foarte bine, foarte deştept. Viaţa mea, parcursul vieţii mele culturale n-a fost făcut pe zigzaguri, pe „modă". N-am avut habar, n-am ţinut cont de curente, de modă, nu m-am luat după nimeni, doar după mine însumi. Eu m-am născut să fiu eu.

Mai avem modele?

Nu. Aici e problema! Vezi tu, toată generaţia asta de vine acum îşi caută modele realizate scurt, repede - ţepuitori. Sunt oamenii care s-au pomenit cu bani, care au avut bani şi care au făcut afaceri după 1989. E nedrept. Startul e total nedrept. Pentru că, vezi, după Al Doilea Război Mondial, nemţilor li s-a dat câte o sută de mărci. Cei care au avut talent în a-i înmulţi au avut succes, ceilalţi nu. Ei bine, e nedrept faptul că noi, după '89, ne-am aşezat la masa democraţiei, unii cu saci de bani, pe care-i aveau dinainte, şi alţii care n-au avut nimic. Deci, noi n-am pornit la drumul ăsta de la zero, cu toţii. Oameni care ar fi fost capabili să investească şi să ştie să gândească n-au avut bani. Alţii au avut. Se laudă şi acum: „Domnule, păi m-a prins Revoluţia cu saci de bani!"

Oamenii sub un anumit nivel au avut, în general, bani înainte de Revoluţie...

Categoric!

Intelectualitatea, clasa de mijloc, n-a fost favorizată...

Vezi tu, de asta spuneam despre obsesia mea pentru perioada interbelică. În acea perioadă, România a fost binecuvântată de Dumnezeu de o manieră absolut incredibilă. O parte din spectacolele pe care le fac eu sunt gândite special pentru ca generaţia de astăzi, scârbită de România, să vadă că a fost şi altfel pe aici. Tinerii care se duc în străinătate spun: „Mi-e ruşine că sunt român". Şi sunt băieţi deştepţi, copii deştepţi, nu gargaragii. „Mi-e ruşine că sunt român"... Ei nu mai au cu ce să se mândrească. Ca ei să aibă motive de mândrie, eu a trebuit să fac acest efort, nobil de altfel, de a le demonstra că odată am fost cineva. Două perioade au fost extraordinare în istoria acestui popor: perioada prepaşoptistă, pe care o intuiesc acum, dintr-un anumit punct de vedere, şi perioada interbelică. Atunci, o suită de tineri, o echipă de tineri şcoliţi afară s-au întors şi au făcut România Mare.

Atunci era şi alt context istoric...

Nu mă interesează. Ăştia au făcut România, au făcut ţara. Asta a fost o perioadă extraordinară care s-ar putea să se repete. Fac o mică paranteză: am avut o întâlnire cu nişte tineri la Seattle. Acolo e fieful domnului Bill Gates. Şi, după spectacol, m-am întâlnit cu mulţi dintre ei şi am stat de vorbă. Unii voiau să se întoarcă, alţii nu mai voiau. Unii nu mai voiau să stea acolo pentru că îi trimiteau în India, ca formatori. Investeşte Bill Gates în India foarte mult. Mă rog, nu intru în amănuntele lor. „Nu mă duc domnule în India, mai bine mă-ntorc acasă!", îmi spunea unul. „Ce să faci acasă?", l-am întrebat.

Are vreo şansă aici?

Aici e problema. Dacă vă întoarceţi cinci, n-aveţi nicio şansă, vă mănâncă mediocritatea. Dacă vă întoarceţi 400 o dată, s-ar putea deja să fie importantă forţa voastră. Numai că îi mănâncă de vii, adică mediocritatea îi haleşte, îi distruge.

Avem vreo şansă de a scăpa de mediocritatea aceasta încuscrită cu impostura?

Da. Atragerea acestor copii şi „desţelenirea". Adică să faci terenul. Cineva trebuie să pregătească terenul pentru ei.

Dumneavoastră puteţi să lucraţi pe terenul sufletului, dar alţii ce pot face?

Am lucrat şi lucrez. Ei mă consideră un fel de lider din punctul ăsta de vedere, pentru că nu i-am trădat niciodată. Tot ce le-am spus a fost adevărat şi a pornit din interior.

Dacă ar fi scutiţi de taxe zece ani, de pildă, s-ar întoarce?

Vai de mine!

N-ar fi o posibilă soluţie?

Sigur că da! Dar atunci, zece ani de zile n-ar trebui să mai avem alegeri. Pentru că n-ar mai avea ăştia de unde să strângă bani pentru campaniile electorale, să dea punguţe, ca acum. Că au început deja. Am crezut că mor de „drag" când au început cu punguliţe... Acum sunt albastre, am văzut. Punguliţe, le dau punguliţe... Asta mă doare, că se cumpără meschin. Discutam cu un prieten bun de-al meu, din Basarabia, din Chişinău, înainte de alegerile lor şi spunea: „Dar, frate Tudore, ce să facem, noi ne-am dus la ţară şi am dat la ţăranii noştri seminţe de morcov, de roşii, să pună în grădină. Le-am adus seminţe şi le-am adus răsad. Şi comuniştii au venit cu tranzistoare."

''Două perioade au fost extraordinare în istoria acestui popor: perioada prepaşoptistă, pe care o intuiesc acum, dintr-un anumit punct de vedere, şi perioada interbelică.''

„Numai noi n-avem voie să fim naţionalişti"


Se mai justifică, astăzi, disputa „comunişti/anticomunişti" în mediul politic?

Dragul meu, chestia asta cu comunismul e o vorbă. Comunismul n-a existat niciodată. A existat o formă exagerată, să zicem, a capitalismului, a înflorit fascismul din chestia aia, deşi toată treaba era plecată din social-democraţie. Mie mi se pare că nu e un lucru benefic faptul că ne uităm tot timpul înapoi.

Este contraproductiv?

Da, absolut contraproductiv. Asta a fost! Lăsaţi-mă acum să mă uit încolo, în faţă. Asta a fost istoria mea. Eu am mari probleme pentru că pregătesc un spectacol de o anume factură şi probabil că vor fi mulţi şocaţi.

Cu mai multe cântece din istoria românilor?

Da, chiar asta vreau să şi fac. Adică un spectacol de imnuri naţionale, pornind de la cântecele naţionale din perioada paşoptistă la cântecele mobilizatoare din preajma Războiului de Independenţă, apoi de la momentul 1916, din perioada interbelică şi până în epoca comunistă. Vor fi toate acolo. N-o să renunţ nici la „Lumina-i steagul nostru-n zare". Sunt cântece foarte frumoase, sunt ale istoriei mele. Dar o să cânt şi două cântece legionare foarte frumoase, de altfel.

De ce se crispează unii când se fac demersuri de asumare a istoriei naţionale?

N-am înţeles nici eu de ce. De frică şi din nevoia de a cataloga. Eu am fost întotdeauna un personaj foarte ciudat şi n-au ştiut niciodată unde să mă pună. Când m-au pomenit întâi au spus: „Domnule, e cu chitara, e folk!". Aşteptau să mă vadă ca pe Onofrei la Braşov, cu trei fete lângă mine şi cu încă două chitare. N-am ieşit. Am coborât către folclor adevărat. M-am apucat de cobză. Au spus „Băi, uite, băiatul e lăutar!", pe urmă, iată-mă brusc cu o orchestră simfonică, total debusolant, n-a mai ştiut nimeni ce e cu mine. Iată-mă cu taraf tradiţional, iată-mă pe urmă cu muzica uşoară interbelică, iată-mă cu muzica pentru copii, iată-mă cu poezia închisorilor comuniste, cântând cu un cor de călugări. Acum pregătesc spectacolul cu corul şi fanfara reprezentativă a Armatei. Asta aş vrea. Aceste imnuri naţionale, cântate de o forţă naţionalistă în cel mai frumos sens al cuvântului.

Şi francezii sunt naţionalişti...

Toţi sunt naţionalişti mai rău decât noi, numai noi n-avem voie.

Se şi cultivă parcă această reţinere în „lumea bună"...

Intelectualii rasaţi nu mă mai interesează de mult.

Aveam aşa ceva?

Tocmai aia e, că mi se pare că n-avem... Vă amintesc poate una dintre cele mai frumoase replici pe care le-am auzit, dată de un prieten bun de-al meu, un personaj fabulos, unul dintre ultimele mari spirite ale acestei ţări, Romulus Vulpescu, despre care a zis o jurnalistă că e „fost intelectual". Ce părere ai?! Şi lui i-a plăcut şi de câte ori se prezenta spunea: „Romulus Vulpescu, fost intelectual". Vezi, asta mi se pare fantastic! Cu cât scrii mai complicat, cu cât eşti mai aşa şi cu cât îţi pute ce-i aici, şi cu cât eşti mai dincolo, cu cât închizi ochii şi te-ai văzut dincolo spre graniţele Ungariei, spre Austria, cu cât uiţi de bălegarul de aici, eşti „ales", eşti „rafinat".

Dar, culmea, mulţi vor să se distanţeze de aceia de la care aşteaptă ovaţii...

N-aş avea nimic împotrivă acestor oameni - şi nici n-am ce să am, suntem pe alte tărâmuri - dacă ar fi fost veniţi din spaţiu, dacă ar fi fost extratereştri, înţelegi. Atunci ar avea voie, dar ei au fost şcoliţi aici, unii dintre ei sunt filosofi... Se spune că au făcut filosofia. Domnule, ai făcut socialism ştiinţific! Ce, ai uitat?! Aia era filosofie?! Aţi făcut socialism ştiinţific! Dacă spuneai că faci filosofia se uitau chiorâş la tine, aşa că nu puteai. Acum, toţi au terminat facultăţi din astea. Profesori de socialism ştiinţific...

''Cu cât îţi pute ce-i aici, cu cât închizi ochii şi te-ai văzut dincolo spre graniţele Ungariei, spre Austria, cu cât uiţi de bălegarul de aici, eşti „ales", eşti „rafinat".








„M-aş întoarce mâine la Spiru Haret"

Dacă aţi fi ministrul Învăţământului, care ar fi prima măsură pe care aţi dispune-o?

M-aş întoarce mâine la Spiru Haret, aş lua şi aş vede ce-a făcut, de ce a fost genial Spiru Haret. Înţelegi?

Pe vremea lui aveam unul dintre cele mai moderne sisteme de învăţământ din Europa...

Ştii de ce? Pentru că pornise de la - ştii foarte bine! - învăţământul modern din ţările civilizate şi l-a adaptat la capacitatea românului de a recepta. Du-i unui copil de american un program de-ăsta multicultural deschis şi l-ai tâmpit. Copilul român este capabil din punct de vedere intelectual să acumuleze. Tu, dintr-o dată, îmi ei copilul meu de la ţară - mă rog, acum de la ţară mai puţin, că nu mai au posibilitatea să vină...

Mulţi sunt plecaţi cu părinţii în Spania sau în Italia...

Aici e tragedia! Pepiniera inteligenţei şi a culturii noastre e călcată în picioare de sistem. Cine îmi garantează mie că, la ora actuală, nu se întâmplă ca 60% din viitorii copii geniali ai acestei ţări să nu aibă posibilitatea de a ajunge la liceu şi de a evolua!?

Numai 2% din tinerii din mediul rural intră la facultate...

Câţi dintre marii intelectuali ai acestei ţări au plecat de la ţară? Majoritatea. Eu am prins ultima generaţie de copii de ţărani. Ăştia de vin acum sunt copii de fermieri. Nu mă deranjează. Vreau să mă duc prin satele patriei şi să-i văd, cum mă duc eu din când în când şi să mă opresc din curiozitate. Mai fac exerciţiul ăsta şi acuma, chiar dacă nu apar la televizor să spun asta. Eu sunt individul care apare o dată pe an sau de două ori la televizor.

Refuzaţi apariţiile în emisiuni televizate?

Nu refuz. N-am unde să mă duc. N-am la ce emisiune. Nu există emisiuni pentru mine. Dă-mi tu o emisiune! Unde să mă duc? Ar trebui, de pildă, televiziunea culturală să se preocupe. Avem un TVR Cultural... Ăia nu m-au sunat în viaţa lor, nici nu ştiu că exist.

Sunteţi un om „greu încadrabil", aşa cum v-aţi autodefinit...

Nu numai eu. Pot să enumăr acum zeci de personalităţi care ar putea să-ţi facă spectacole extraordinare, show-uri. Mai e şi altceva: de pildă, dacă eu sunt capabil să fac o emisiune trăsnet, cu un spectacol absolut, cu rating de neimaginat, cu un bun marketing de promovare al acestei emisiuni, cine îmi garantează că o gaşcă de mediocri din „partea ailaltă" n-or să spună: „Băi, suntem nebuni la cap, deci se poate şi aşa! Păi, îi învăţăm pe ăştia la lucruri de calitate? Nu. Noi trebuie să-i ţinem pe ăştia la ce suntem noi capabili." Dacă oamenii prind gustul lucrurilor rafinate, îi huiduie, îi dau afară, le închid televizorul. De ce la mine, în orice perioadă, sălile sunt pline?

Jucaţi cu casa închisă întotdeauna.

Vin în Bucureşti, fac un spectacol, două, la Sala Palatului, nu se găsesc bilete cu două săptămâni înainte. Este un public al meu, un public creat de mine. Ăştia nu pot fi păcăliţi, ăştia nu se uită la kitschuri. Spectacolele mele sunt şi de umor. Adică la mine se râde în spectacole şi se râde copios.

''Pepiniera inteligenţei şi a culturii noastre e călcată în picioare de sistem.''

„«Dacă eu sunt mârlan, toţi trebuie să fiţi!»"


Prin dispariţia umorului din societate şi prin înlocuirea lui cu băşcălia, pare-se că am asistat la o mare conspiraţie împotriva românilor...

Uite, vezi tu, îţi dau un exemplu absolut admirabil de decădere, dacă vrei, a spiritului acesta românesc. Pe un bucureştean de acum 40, 50 de ani îl calcă un domn pe bombeu, în tramvai, şi ăsta se uită şi spune: „Dacă-mi bagi o fisă în gură îţi spun câte kile ai!" Înţelegi? Nu zice: „Bă, fiţi-ar mă-ta...! Bă, boule! Uită-te pe unde calci, în mă-ta!" Vezi, asta e diferenţa! Acum, pentru chestia asta te înjură şi te scuipă. Ăsta era umorul, ăsta era bucureşteanul, ăsta era Mitică, în sensul frumos.

Ce a determinat dispariţia lui Mitică?

Lipsa de credinţă, lipsa de educaţie, faptul că s-au populat artificial oraşele, că s-au industrializat. S-a construit enorm de mult, s-a adus forţă de muncă de la ţară. Şi pe ţăran, când l-ai rupt de glia lui şi l-ai băgat în mahala, a luat ce e mai rău. Şi a devenit mârlan. Nu mai este orăşeanul care ştia că nu trebuie să scuipe pe jos, că nu trebuie să arunce seminţe pe jos. Aşa era educat de mic, de când îl ducea bona la grădiniţă. Nu mai este nici ţăranul plin de respect, din sat, căruia îi era ruşine să facă astfel de lucruri pentru că se uitau vecinii la el. Aşa a înflorit în român, dintr-o dată, mârlănia. Şi a înflorit mârlănia până în sferele înalte ale politicului. Ăsta e rezultatul mârlăniei din sferele politice - lipsa totală de educaţie primară.

De acolo se propagă mârlănia la nivelul întregii societăţii...

Pe principiul „dacă eu sunt mârlan, toţi trebuie să fiţi!" Dacă vrei să ajungi ceva, asta e ideea. „Fiţi, tată, ca mine că uite ce bine îmi merge!"

''Ăsta e rezultatul mârlăniei din sferele politice - lipsa totală de educaţie primară.''

„Caşaloţii din politică trebuie fugăriţi"


Se poate reforma actuala clasă politică sau e doar o iluzie?

Eu cred că se poate reforma dar... vezi tu, după 1989 n-am avut jurnalism. Erau nişte profesionişti care terminau „Ştefan Gheorghiu", secţia jurnalistică, care ştiau despre ce e vorba cu jurnalismul, dar care trebuiau să facă un jurnalism dirijat de partid. Ştiau să scrie un reportaj, fără doar şi poate, îi învăţau să facă treburile astea. După '89 au apărut două mii de ziare şi orice copil care scrisese un articol la gazeta de perete în şcoală a zis că e ziarist. Şi au început să publice toţi, să scrie toţi, care mai de care. Nenorocirea de pe lume...

Au fost şi sunt mulţi care au eşuat în profesiile pe care şi le-au ales iniţial...

Ei bine, au trecut 20 de ani şi s-a făcut deja jurnalism în România. Există, la ora actuală, jurnalişti din generaţia asta a voastră, profesionişti, care ştiu totul, pe care i-a învăţat viaţa. Ei bine, politicul n-a ajuns aşa de repede la maturitate. Ei sunt încă amatori. Pentru că, dacă în jurnalism a funcţionat foarte bine concurenţa, şi a trebuit să se şcolească băieţii prin scriitură, să devină acizi în verb şi să aibă logică în ceea ce scriu, în politică s-au aşezat câţiva indivizi care n-au mai vrut să plece. Le-a căzut bine, au ştiut şmecheriile şi n-au lăsat să urce tineretul care chiar voia să facă politică. Îţi dau exemplu de câţiva tineri politicieni foarte buni, foarte buni... Îi urmăresc la televizor, îi văd, le merge mintea, sunt copii prezentabili.

La cine vă referiţi?

Nu vreau să spun. Sunt destui, de la toate partidele. Nu vreau să spun...

Tinerii aceştia chiar vă dau speranţa că se poate şi altfel în politica românească sau e doar o impresie?

Nu, nu. Eu cred că ei ar putea să facă schimbarea, dacă ar avea în spatele lor generaţia ailaltă de tineri, care să-i „fugărească".

Tinerii la care vă gândiţi sunt plecaţi acum în străinătate.

Da, da, da. Pentru că ăştia care sunt acum sus, caşaloţii, n-au treabă cu generaţia asta de tineri, nu se simt fugăriţi. „Sunt la mâna noastră!", îşi zic ei. „Băi, copile, tu nu ştii cum este, hai că-ţi spune tata...", înţelegi? Ăsta este punctul meu de vedere. Asta este cea mai mare tragedie a acestui popor.

''Ăştia care sunt acum sus, caşaloţii, n-au treabă cu generaţia asta de tineri, nu se simt fugăriţi. „Sunt la mâna noastră!", îşi zic ei.''

„Băsescu nu mă reprezintă"


Cum aţi judeca primul mandat al preşedintelui Băsescu, în raport cu cel de-al doilea?

Nu ştiu dacă sunt măsură să-l judec pentru că eu nu l-am votat. Adică eu n-am agreat genul...

Dar totuşi vă reprezintă.

Nu pe mine.

Pe noi toţi, ca popor, ne reprezintă.

Eu mă delimitez de chestia asta. Sigur, mă supun că n-am încotro. Sunt într-o ţară democratică şi trebuie să respect legile pe care preşedintele le semnează. N-am ce să fac. Iar recurg la pilde, ca să zic aşa. În primul său mandat, a venit la un spectacol de-al meu. Ca ministru, a venit la mai multe, dar apoi n-a mai venit.

E pilduitor?

Poate, cine ştie... L-am şi jignit într-un spectacol, dar spuneam o poezie de-a lui Sorescu. Asta când era primar general al Capitalei. A venit, din nefericire - n-a fost inspirat! -, la acel spectacol, şi spuneam un poem a lui Sorescu - „Măciuchiţa". Începea foarte rău: „Unul, Gagea a lui Spartu'" - spunea Sorescu - cu cap mare şi cutare...", „a fost ales de Comitetul" nu-ştiu-cum „să lichideze câinii". Băsescu tocmai luase hotărârea să lichideze câinii. Şi de aici încolo, poemul era o „nenorocire". „Băi, zice, eu am făcut o şcoală şi am învăţat că nu-ţi dă dreptul nimeni să omori câinele. Dar tu ce-ai învăţat? Să omori câini?". Adică era treaba „legată" şi de atunci n-am mai avut o relaţie cu el. M-am mai întâlnit cu Domnia Sa o dată, când făcea o baie de mulţime, a doua zi de Paşti, la primarul oraşului Craiova, pe care, după aia, l-au închis... Dar, mă rog, cu entuziasm m-a îmbrăţişat, să vadă lumea. S-au făcut şi fotografii...

Aţi realizat un transfer de popularitate...

Sigur că da. Am stat de vorbă cu Domnia Sa, am băut un pahar de vin. Era Radu Berceanu acolo, care m-a prezentat plin de drăgăleşenie.

Radu Berceanu v-a prezentat pe dumneavoastră?

Da, m-a prezentat şi i-a spus domnului Băsescu foarte frumos: „Vă prezint pe «naşul» meu politic. Dacă Tudor Gheorghe n-ar fi fost, eu n-aş fi intrat în politică". Am făcut şi greşeli, domnul meu...

''Pe Traian Băsescu l-am şi jignit într-un spectacol, dar spuneam o poezie de-a lui Sorescu.''

„Mă adresez tinerilor care pot discerne"


De ce vă iubesc tinerii de azi atât de mult?

Pentru că, deocamdată, nu i-am dezamăgit cu nimic. Toate programele mele, toate gândurile mele le-am spus pe faţă. Ei sunt debusolaţi. Eu cred foarte tare în capacitatea lor de a discerne. Mă adresez unei categorii de tineri capabili să facă această deosebire. Eu ştiu că oamenii care mă apreciază şi care vin la spectacolele mele plătesc şi bani. Nu sunt deloc ieftine biletele la mine.

Calitatea costă...

Mi s-a şi reproşat, la un moment dat, dar n-am ce să fac. Nu pot să fac un spectacol ieftin având în spate 80 de instrumentişti şi un cor. Astea costă. Nu mă ajută Ministerul Culturii să subvenţioneze actele de cultură.

Ministerul Culturii are alte preocupări...

Probabil.

Acum este preocupat, se pare, şi de „proiectul Roşia Montană"...

Nu ştiu nimic despre Roşia Montană. Am fost pe acolo, în zona aceea mirifică, în istoria aceea senzaţională. Am şi jucat într-un spectacol foarte frumos în care era vorba exact despre lumea căutătorilor de aur, a minerilor din băile de aur ale ţării. E o istorie şi acolo. Dăm, încet, încet, cu piciorul la fiecare zonă care înseamnă istorie.

Niciodată după 1989 nu vi s-a propus să coordonaţi vreun proiect naţional de promovare a culturii române?

Nu. Eu am făcut nenumărate turnee în străinătate şi înainte de '89 şi după '89. Dar niciodată trimis de statul român. Pe mine niciodată Ministerul Culturii nu m-a trimis să reprezint cultura română. Eu am fost invitat să reprezint cultura română. Eu am fost chemat de dor, n-am fost mânat de interese.

''Eu am fost chemat de dor, n-am fost mânat de interese.''

„În 50 de ani de acum încolo ne vom curăţi"


V-a fost vreodată ruşine de faptul că sunteţi român?

Niciodată!

Dar aţi avut motive să vă fie ruşine?

Ar fi fost. Ar fi fost când eram cu o delegaţie de francezi în zona Lyonului. Eram la un nivel foarte mare, cu doi profesori universitari - dintre care unul era Michel Noir, fost ministru al Finanţelor, primar al Lyonului şi posibil candidat la preşedinţie. La o masă, lângă noi, erau nişte români care înjurau şi vorbeau atât de tare încât mi-a venit să intru în pământ. Şi ăla m-a întrebat: „Nu vorbesc română?" Bine, eu am fost delicat şi am spus: „Un dialect..." Dar nu mi-e ruşine nici acum dacă mă duc în străinătate şi mă întreabă ăştia de economia noastră. Eu spun că trecem printr-o perioadă mai dificilă, ca în orice tranziţie. Şi mi se pare normal să spun aşa. Ce dreptate a avut Brucan şi cum l-am înjurat atunci când a zis că ne trebuie 20 de ani să se schimbe generaţiile astea. Dar mie mi-e teamă foarte tare de alt lucru - ca aceia care vin din urmă să nu fie foarte taraţi.

Riscul e mare.

În 50 de ani de acum încolo ne vom curăţi. Cred că ăsta e şi termenul istoric.

Ca o pribegie prin deşert...

Sigur că da.

Va începe România, după 2012, să se schimbe în bine?

Pe termen scurt, după 2012, va fi foarte rău.

Deci, nu vom începe să creştem...

Nu, că n-avem cum. „S-a dus dracului rapiţa", ştii, cum zice Caragiale. S-a dus dracului cultul muncii la români. Prea am vrut toţi să fim „biznizmeni".

Cu „z"...

Da. Neapărat! Adică, noi am vrut repede să păcălim. Acum, încet, încet, apare câte unul care face câte ceva şi noi alergăm repede să-l filmăm şi să arătăm „Uite că se poate!". Dar nu, aici, până nu se va... Cred în întoarcerea românilor din Spania, din Italia, a românilor care au învăţat şi au văzut cum e dincolo.

Sunteţi printre puţini care mai crede asta.

Eu cred pentru că am văzut ce se poate face. Du-te în zona Satu Mare să vezi ce au făcut acolo. Au învăţat cum e cu căpşunile. Şi s-a umplut zona aia, a Maramureşului, de căpşuni. I-am văzut şi la Galaţi şi erau fericiţi. Scria mare: „Căpşuni de Satu Mare". Deci ei au învăţat să facă asta. Dacă acestor oameni care ar veni, guvernanţii de astăzi, legislaţia de astăzi le-ar spune: „Domnule, puneţi o afacere pe picioare şi cinci ani de zile nu vă luăm nicio taxă!", s-ar întoarce mai mulţi. Ei, atunci ţara asta s-ar face cum trebuie.

''Cred în întoarcerea românilor din Spania, din Italia, a românilor care au învăţat şi au văzut cum e dincolo.''

„Mă supără mârlănia din jur"


Mai avem motive să fim mândri că suntem români?

E greu, dar pentru asta lupt eu. Asta încerc să demonstrez acestei generaţii debusolate şi debusolante. Motivele care ar putea să-i facă să fie mândri că sunt români trebuie căutate în trecut, nicidecum în contemporaneitate. Am obsesia limpede a două perioade din istoria României: paşoptismul şi perioada interbelică. Acelea au fost perioade extraordinare în istoria poporul român. Atunci s-a înfiinţat România.

Tânăr fiind, mai poţi spune astăzi că eşti mândru că eşti român fără a atrage priviri ironice, fără a fi luat în batjocură?

A fost şi cred că mai e un vânticel niţel ciudat. O anume categorie de intelectuali români susţin ideea - nu pe faţă, ci discret, parşiv! - că cu cât îţi înjuri mai mult ţara, cu atât eşti mai european. Mie îmi dispace genul ăsta.

Ce vă supără cel mai mult în societatea românească?

Mârlănia din jur! Ies pe strada Unirii din Craiova şi mă salută vecinii mei care îmi spun cu eleganţă: „Salut vecine!". Adică ne tragem de şireturi. Iar e vorba despre lipsa criteriilor... Mă deranjează ce văd în Bucureşti, unde nu îmi place să stau. Merg cu taxiul şi mă uit la lumea din autobuz, pe fereastră. E de o tristeţe cumplită... Nu mai e niciun zâmbet. Femeile, înainte, când fugeau după autobuz râdeau. Acum fug disperate. Dacă nu prind autobuzul e o disperare îngrozitoare.

Care ar fi soluţia?

Educaţia! Am avut un prieten care fusese dat afară din televiziunea română pentru că îl invitase pe consulul britanic acreditat la Bucureşti, care vorbea bine limba română. L-a întrebat: „Este proverbială disciplina britanică. Cum aţi reuşit?" Iar consulul britanic a răspuns privind fix spre cameră: „I-am băut 400 de ani!".

La noi ar funcţiona acelaşi „sistem"?

Aici nu trebuie să existe democraţie pentru că nu e construit sistemul. Întâi disciplinează-i, apoi dă-le libertate! Când ai dat libertatea fără disciplină, iată ce se întâmplă! Văd că deţinuţii se vaită acum în închisori că nu au televizor cu nu ştiu ce diagonală. Şi l-am întrebat pe tata ce televizor avea în puşcărie. Să-i scoată la muncă, că n-au cu cine face autostrăzile! Eu, care umblu în toată ţara, observ că nimeni nu munceşte pe drumurile patriei. Se fac poduri, se fac şanţuri şi trec pe lângă ei. Sunt câte 10 inşi, iar trei stau în lopeţi. Ce-ar fi să nu le mai dea lopeţi cu cozi din astea? Să le dea lopeţi cu cozi mai lungi ca să nu mai poată sta în ele! Sau să le dea lopeţi cu cozi mai mici. Dar nici aşa nu e bine, că fantezia îl determină să pună basca în coadă şi să stea în fund.

E vorba de mentalitate...

Le dau formula cum să facă autostrăzi. Să aducă 3.000 de chinezi şi să le spună de unde până unde trebuie făcut, fără să se mai bage în rest, că-i strică! Să vezi ce autostradă se face, ca vântul şi ca gândul.

De unde pleacă problema aceasta, a modului în care ne raportăm la muncă?

Din comunism! Nu era sloganul genial: „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc"? Exista un folclor ilegal, pe care îl cântau lăutarii în perioada comunismului. Era atunci cu acordul global: „Fir-ai al dracu` de global, mi-ai făcut muierea cal!" sau „Fir-ai a dracu` tarla lungă!" sau „Dacă ai şurub isteţ, ajungi mare la judeţ!".

''Întâi disciplinează-i, apoi dă-le libertate! Când ai dat libertatea fără disciplină, iată ce se întâmplă!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare