joi, 30 septembrie 2010

Cateva intrebari pentru Harry Tavitian

Pentru ca astazi este pomenit Sfantul Grigorie Luminatorul Armeniei, gandul m-a dus la prietenul nostru Harry Tavitian. Am preluat de pe blogul sau cateva raspunsuri haioase , leac impotriva tristetii impuse. Mai jos puteti asculta Rapsodia Balcanica, cred ca o sa va placa :)

Cateva intrebari pentru Harry Tavitian

Fiecare artist are propriul său portofoliu de repere. Ce scrie pe drumul tău, care sunt bornele vieţii tale artistice, Harry Tavitian?

M-am născut în Constanţa, pe strada Ilie Pintilie, fostă Take Ionescu, actuală Sarmizegetusa, în mahalaua Griviţei, aproape de oborul oraşului. În fiecare marţi, prin faţa casei noastre treceau carele cu cai şi boi şi o mulţime foarte pestriţă de târgoveţi, muşterii şi gură-cască. Pe la 4 ani am început să iau o surcică din ligheanul cu lemne de sub sobă, cu care dirijam în faţa aparatului de radio Philips la care se transmitea muzică simfonică. Prima lecţie de pian am luat-o la 5 ani şi jumătate. La 7 ani am fost înscris la Şcoala de Muzică şi în foarte scurt timp am ajuns mândria şcolii. Asta a durat vreo cinci ani, după care am ajuns ruşinea şcolii. Începusem să dau cu nasul de frumuseţile vieţii. Cu chiu cu vai am terminat Academia de Muzică din Bucureşti. De la 16-17 ani am început-o cu bluesul şi apoi cu jazzul. Câţiva ani am cântat şi clasic şi jazz dar curând mi-am dat seama că dacă le fac pe amândouă, n-o să fac bine niciuna. Şi pe la 23-24 de ani am renunţat definitiv la pianul clasic, în favoarea jazzului. Pentru că voiam să caut tot timpul, să fiu proaspăt, să nu ruginesc. Şi cam atât.

Cineva spunea că bucuria este ultimul act subversiv posibil. Cum stai cu „nefasta” ta sau, altfel spus, cum te împaci cu karma nenorocului? Ai fi în stare să-ţi faci harakiri metafizic, la aflarea veştii că Borges considera nefericirea un păcat?

În privinţa bucuriei aveţi dreptate, cu două mici amendamente: nu este ultimul act, ci primul. Şi nu este subversiv ci chiar foarte legal şi permis. Iar harakiri nu îmi fac, nici fizic, nici metafizic. Nu sunt chiar atât de slab, nici aşa de încrezut şi nici nu vreau să demonstrez nimic, mai ales că Borges se dovedeşte şi aici, încă odată, băiat valabil.

Ce cântece ne mai dai la timpan? De ce ai de gând să ne mai cânţi (urmând clasificarea doinelor, de pildă)? De desfătare, de jale, de cătănie, de impozite, de haiducie, de grevă generală, de prostie…

Cu trecerea anilor e firesc ca omul sa se mai coacă. De la o vreme constat că am început să mă mai rumenesc şi eu şi observ cu mare îngrijorare că devin tot mai matur, mai chibzuit, mai cumpănit, mai echilibrat. Apăi, dacă asta înseamnă „evoluţie”, mă lipsesc de ea. Unde-s vremurile când urlam ca un leu rebel şi nestăpânit şi distrugeam şi demolam tot ce prindeam. Dar probabil că mi-a venit vremea să înlocuiesc tot ce am demolat. Mamă, ce muncă m-aşteaptă!

Ca să revin la întrebare, în timpul care mi-a mai rămas v-aş cânta de salvare, de eliberare, de ispăşire, de iertare, de concluzie…

Ca orice armean, ai călătorit mult, chiar şi cu gândul. Turismul cultural asiduu la care te-ai pretat atâtea zeci de ani te-a făcut să înţelegi până la urmă „all inclusive”?

Am călătorit mult dar nevoit, forţat, obligat, silit şi împotriva voinţei mele. Aveţi mare dreptate că „m-am pretat”, dar n-am avut de ales. Ce-i cu „all inclusive” ăsta?

De ce te iubesc atât de mulţi oameni, iar cei care te urăsc sunt urâţi?

Ştiu şi recunosc că mă iubesc atât de mulţi oameni. Este ceva extraordinar, impresionant, un sentiment gigantic care nu se poate compara decât cu Învierea Mântuitorului. Cred că ei mă iubesc pentru muzica mea. De fapt, această muzică este doar o continuare a dragostei moştenite de la părinţii mei şi pe care nu o pot ţine doar pentru mine.

La cei care mă urăsc, mă gândesc cu grijă. Cred că au avut o copilărie urâtă. În mod sigur, n-ar trebui să-i urâm pe cei care ne urăsc.


Ai aflat, bănuiesc, că Eyjafjallajokull şi-a încetat activitatea. Cine din lumea asta ai dori să ia exemplul vulcanului islandez?

Scaraoţchi.

În afară de pian, ce-ai mai lua cu tine pe atât de des invocata insulă pustie?

Nici pianul. Nimic. Doar nevasta, care după 25 de ani alături de mine, s-a convins că cea mai frumoasă muzică este liniştea.


Revista Tour.ist nr.17/iulie 2010

M-a chestionat Florin Toma. Excelent romancier si jurnalist. Pacatuieste fiindca inca ii mai arde de gluma; are un simt al umorului extraordinar, dar o sa afle Boc si o sa-i puna impozit si pe haz si pe dragostea de jazz.


Liliana

Nutriţionişti despre "hrana vie"

"Alimentaţia sănătoasă preocupă din ce în ce mai mulţi români. Pentru a scăpa de kilogramele în plus sau pentru a deveni mai rezistenţi în faţa bolilor, unii renunţă total la carne. Sunt şi persoane care adoptă regimuri mult mai severe, în care mâncarea este consumată numai în stare crudă. Se mai spune şi că fructele si legumele netratate termic asigură o viaţă lungă şi ferită de boli."

Am dat de aceasta emisiune, cautand cu totul altceva :)
Ligia Pop, expert în bucătăria vegetariană, şi Cristian Panaite, nutriţionist, ne spun despre cât de benefic este acest stil de viaţă.
Emisiunea poate fi urmarita aici
Voi ce parere aveti despre acest stil de viata?
Liliana

miercuri, 29 septembrie 2010

Miercurea fara cuvinte

Irina realizeaza rubrica "Miercurea fara cvvinte"
Ce este "Miercurea fara cuvinte"?
Miercurea , pe internet, bloggerii care participa la "Wordless Wednesday" ( "miercurea fara cuvinte"), posteaza pe blogul lor o fotografie (de preferinta proprie, si nu luata de pe net) care nu are nevoie de explicatii. De aici si titlul "wordless"- adica "fara cuvinte". Se considera ca fotografia vorbeste de la sine, astfel incat nu mai e nevoie de o descriere. Desigur, daca cineva doreste sa adauge cateva cuvinte nu e nici o problema
.







Liliana

Crampeie din frumusetea neamului nostru

"Pe pământ avem două şanse: credinţa şi arta.”
(Grigore Lese)
„Numai prin cultura noastră ţărănească vom însemna şi noi ceva în lumea asta mare. Cu armele Occidentului nu vom bate niciodată Occidentul şi va trece multă vreme până vom înceta a mai fi o caricatură sau, în cel mai bun caz, o copie fără importanţă a Apusului.” (Constantin Brailoiu)

De mai bine de doua saptamani se odihnesc in trapeza mare a Manastirii Sf. Ioan Casian, cateva straie populare romanesti din multe zone ale tarii. Povestea lor nu foarte veche aduce viata din izvorul de har lasat neamului romanesc. O romanca, plecata de mai bine de 30 de ani din tara, a strans cu iubire si dorul celui insingurat aceste crampeie din frumusetea portului nostru popular. Se pare ca cel plecat pretuieste mai mult ceea ce noi uitam prea usor.
Va indemn si eu la simplitate, impreuna cu Ernest Bernea si d-na Angela.

"Simplitatea este o stare a firii, o stare a celor care păstrează legătura cu Dumnezeu." (Ernest Bernea)











In mijlocul acestor frumuseti copiii se simt bine



Cu drag,
Liliana

marți, 28 septembrie 2010

Premiera la Constanta- Sinucigasul

Casa de cultura din Constanta prezinta: SINUCIGASUL
Data: Luni, 25 octombrie 2010
Ora de incepere: 19,00
Durata: 2,15 h
Pret bilet: 65, 85, 100 lei



O comedie amară pe care au vrut s-o pună în scenă mari regizori ca Meyerhold şi Stanislavski, dar pe care a interzis-o însuşi Stalin. Urmarea? Autorul, un scriitor de geniu, a fost deportat în Siberia şi condamnat să rămână un anonim. După moartea sa, această piesă i-a adus dramaturgului celebritatea internaţională. Sinucigaşul se joacă astăzi peste tot în lume, relansând o întrebare dramatică: viaţa are sens?

Piesa este un rechizitoriu tragicomic la adresa egoismului feroce, o farsă în care viaţa nu face nici două parale, iar moartea este speculată în folosul interesului propriu.

Un spectacol de o actualitate şocantă şi dureroasă, despre criza unui om aflat pe valurile crizei societăţii.

O piesă de un curaj nebun scrisă în plin totalitarism, un strigăt disperat pentru câştigarea dreptului la şoaptă.

Despre autor:

Nikolai Robertovici Erdman, dramaturg şi scenarist rus, s-a născut la Moscova la 16 noiembrie 1900, şi nu în 1902, aşa cum susţin practic toate dicţionarele şi enciclopediile. Piesele sale (Mandatul şi Sinucigaşul), din păcate prea puţin cunoscute la noi, sunt considerate capodopere ale genului şi fac legătura între teatrul satiric al lui Gogol şi teatrul absurdului de după cel de-al doilea război mondial.

Ca poet, se înscrie în grupul Imaginiştii, curent artistic iniţiat de Serghei Esenin. Semnează scheciuri, vodeviluri şi parodii care sunt jucate pe scenele teatrelor din Moscova.

În 1924 îi încredinţează Mandatul, prima sa piesă, celebrului regizor Vsevolod Meyerhold. Premiera de la Moscova a fost un triumf iar spectacolul s-a jucat de peste 350 de ori în teatrul lui Meyerhold, dar şi în alte oraşe importante din Uniunea Sovietică, şi în Germania sau Japonia.

În 1928 scrie Sinucigaşul, piesă cu o traiectorie artistică zbuciumată. Meyerhold doreşte să pună în scenă şi acest text, dar tentativele lui se izbesc de refuzul categoric al autorităţilor. Nici Teatrul Vahtangov, condus de un alt regizor faimos, Konstantin Stanislavski, nu va reuşi să monteze spectacolul. Disperat, Stanislavski îi trimite o scrisoare lui Stalin în care îl compară pe Erdman cu Gogol şi în care descrie entuziasmul lui Gorki pentru această piesă. Iată, însă, răspunsul lui Stalin:

Dragă Konstantin Sergheevici,

N-am o părere prea bun despre Sinucigaşul. Tovarăşii mei cei mai apropiaţi consideră această piesă un pic goală de conţinut şi dăunătoare. Documentele anexate vă vor oferi informaţii despre avizul şi argumentele REPERTKOM. Raportul Repertkom nu mi se pare departe de adevăr. Cu toate acestea, nu mă opun ca teatrul să facă o experienţă şi să arate produsul muncii sale. Nu este exclus ca teatrul să-şi atingă scopul. Secţiunea cultură-propagandă a Comitetului central al partidului nostru (tovarăşul Steţki) o să vă ajute în această problemă. Veţi fi supervizat de tovarăşi care se pricep în chestiunile artistice. Eu sunt diletant în acest domeniu. Salutări, I. Stalin.

Ca o ultimă şansă acordată de autorităţi teatrului, are loc o reprezentaţie în faţa unei delegaţii oficiale conduse de Lazăr Kaganovici. Era aşteptat să sosească şi Stalin însuşi, dar acesta nu şi-a făcut apariţia. După vizionare, repetiţiile au fost întrerupte definitiv iar Erdman a fost deportat în Siberia timp de trei ani.

Va obţine permisiunea de a reveni la Moscova de-abia la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Redus la tăcere, Nikolai Erdman a reuşit să supravieţuiască, dar nu a mai scris piese de teatru. Totuşi, a avut o activitate literară susţinută până la sfârşitul zilelor sale, în 1970.

sursa aici
Liliana

luni, 27 septembrie 2010

Evanghelia Pescuirii Minunate – Pescarii Împărăţiei lui Dumnezeu


Ieri, in Duminica a XVIII-a dupa Rusalii s-a facut citirea textului Evanghelic de la Luca 5, 1-11, despre Pescuirea minunata.

Uitandu-ma mai atent in calendar, am vazut ca peste sapte saptamani incepe Postul Craciunului, adica in Duminica a XXV-a dupa Rusalii lasam sec pentru Postul Craciunului. Doamne, cat de repede trece timpul!


"Acest text evanghelic relatează un fapt real, petrecut în timpul vieţii pământeşti a Mântuitorului, la începutul activităţii Sale.
Momentul cheie al acestei relatări nu este, aşa cum mulţi ar crede, minunea în sine, deoarece Mântuitorul nu săvârşeşte minuni doar cu efect imediat şi local. Este greşit să înţelegem minunile Domnului ca fiind doar simple acte magice, care rezolvă o problema izolată.
Esenţa minunilor Fiului lui Dumnezeu este fapt efectul restaurator omului la demnitatea harică de fiu al lui Dumnezeu.
În cazul de faţă, esenţialul este cuprins în chemarea lui Petru la apostolat „de acum înainte vei fi pescar de oameni” (Luca 5, 10), pentru că prin activitatea apostolilor, Evanghelia se va propovădui în toată lumea iar prin aceasta, apropierea Împărăţiei Cerurilor, după cuvântul Domnului.
În altă Evanghelie, textul e şi mai sugestiv „Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni.” (Matei 4, 19); este chemarea la apostolat a lui Andrei şi Simon, fratele său, care va deveni Sf. Apostol Petru.
Remarcăm şi faptul că, deşi minunea s-a făcut din voia lui Dumnezeu, împlinirea ei s-a realizat prin ascultarea ucenicilor faţă de cuvântul Domnului.
Astfel, minunea prinderii a unei mulţimi mare de peşte este de fapt o pilda despre viitoarea activitate a sfinţilor apostoli care, folosind puterea cuvântului evanghelic asemenea unui năvod, vor aduce la creştinism mulţimi mari de oameni.
Confirmarea vine şi de la Sfântul Apostol Pavel, care descrie perfect esenţa activităţii sale apostolice prin cuvintele: „tuturor toate m-am făcut, ca, în orice chip, să mântuiesc pe unii” (1 Cor 9, 27).
Mulţimea mare a peştilor simbolizează atât chemarea tuturor oamenilor la mântuire, cât şi mulţimea roadelor duhovniceşti culese(pescuite) de către noi, în Biserică, prin părăsirea celor lumeşti (ultimul verset) şi prin ascultarea şi urmarea lui Hristos (de care s-a vorbit Duminica trecută).


sursa foto
sursa predica

Va doresc o saptamana cu spor in toate!

Liliana

sâmbătă, 18 septembrie 2010

Luarea Crucii si urmarea lui Hristos


Duminica a 17-a dupa Rusalii- Luarea Crucii si urmarea Lui Hristos


“Noi, cei ce ne zicem crestini, nu trebuie sa asteptam nimic altceva decat sa fim rastigniti.
Caci a fi crestin inseamna a te rastigni, in aceste vremuri si in oricare alte vremuri, de cand Hristos a venit intaia data. Viata Sa este model – si avertisment – pentru noi toti. Trebuie sa fim rastigniti individual, mistic, caci rastignirea deplina este singura cale catre inviere. Daca vom invia cu Hristos, trebuie mai intai sa ne smerim impreuna cu El – chiar pana la umilinta cea din urma, cea de a fi inghititi si scuipati afara de lumea cea neintelegatoare. Si trebuie sa fim rastigniti la vedere, in ochii lumii, caci Imparatia lui Hristos nu este din aceasta lume, si lumea nu o poate primi, nici macar un singur reprezentant al ei, nici pentru o singura clipa. Lumea il poate accepta doar pe Antihrist, acum sau in orice alta vreme“

(Parintele Seraphim Rose).



Ips Bartolomeu Anania - Luarea Crucii si urmarea lui Hristos


Va doresc o duminica lnistita!

joi, 16 septembrie 2010

Conferinte la Tomis- "GANDUL LA MOARTE - EXERCITIU PENTRU INVIERE

Invitatie la Seara Duhovniceasca:

Vineri 17 Septembrie la ora 16,
va avea loc la Curtea Brancoveneasca o
Conferinta cu Parintele Nicodim Petre -
secretar al Mitropoliei Moldovei.

Tema va fi: GANDUL LA MOARTE - EXERCITIU PENTRU INVIERE

Intrarea libera, va asteptam!
DOAMNE AJUTA!

Liliana

Şcoala de acasă: învăţământ de rezistenţă


Şcoala de acasă e redescoperirea învăţământului la scară umană, un refuz al modului în care sunt „procesaţi“, pe banda rulantă, elevii de azi.
Şcoala de acasă nu creează consumatori şi nici rotiţe ale sistemului, ci oameni care pot sta pe propriile picioare, educaţi să fie liberi şi responsabili.
Şcoala de acasă nu subminează insidios relaţia dintre părinţi şi copii în folosul profesorului-agent de îndoctrinare (comunistă, neoliberală, politic corectă etc.).
Şcoala de acasă e antrenamentul de azi pentru confruntarea cu sistemul corupt de mâine.
Şcoala de acasă nu e un mod de a dezerta de la bătălia pentru un sistem de învăţământ public sănătos. Din contra, şcoala de acasă e un mod de a rupe cercul vicios care susţine învăţământul public de proastă calitate.
Şcoala de acasă e deci o formă de protest şi un remediu.



Daca aceste ratiuni v-au convis despre cat de importanta este scoala de acasa, atunci puteti citi tot articolul aici , avand semnatura lui
Mircea Platon


Liliana

miercuri, 15 septembrie 2010

Monahii si copiii sau cum uneste Dumnezeu singuratatile

In dimineata acestei zile, intre gradinita Ilincai si scoala celor mai mari, am vazut acest reportaj despre Manastirea Banceni.
Ce sa va spun... in timp ce vedeam filmul realizam cat de putin incerc sa fac eu si ca toata ziua ma plang ca-s obosita si neajutorata. Cand s-a terminat filmul am putut sa spun cu toata inima, precum spun Parintii, ca tare m-am folosit sufleteste! Aceleasi sentimente le-am trait si atunci cand am mers la Parintele Nicolae de la Valea Plopului...dar mai bine sa las vorba, ca sa puteti cat mai de graba sa vedeti filmul.
Recomandarea a vazut-o la Laurentiu Dumitru de unde am preluat si comentariul de mai jos.


Manastirea Banceni – sfant lacas de inchinaciune al romanilor din Ucraina
Dincolo de granita de nord a Romaniei la doar cativa kilometri, pe teritoriul Ucrainei, pe o colina inverzita, se afla manastirea Banceni, loc de profunda spiritualitate care ii aduna pe romanii din aceasta regiune. O biserica de mari dimensiuni strajuieste in mijlocul manastirii. Aici, dar si in celelalte biserici mai mici ale acestui asezamant monahal, se oficiaza slujba in limba romana. Petuniile care se revarsa de la cele trei etaje ale corpului de chilii si ale staretiei proaspat zugravite in culoarea turcoaz, aleile cu trandafiri de diferite culori, vasele cu flori de la intrarea trapezei, imbogatesc aceasta oaza de liniste de la marginea padurii. Si totusi, linistea aceasta este, in timpul zilei, intrerupta de zgomotul masinilor si al constructorilor.

La Banceni se construieste in continuare sub obladuirea Parintelui Staret Mihail Jar, cel care, cu binecuvantarea lui Dumnezeu, a ridicat acest ansamblu manastiresc, format din mai multe cladiri. In partea stanga, sub un pavilion acoperit cu tabla albastra ce te duce cu gandul la cerul senin, se afla Altarul de vara unde se oficiaza Liturghiile cand se aduna foarte multi credinciosi. Viitoarea trapeza aflata in constructie va putea primi o mie de pelerini ajunsi pe aceste meleaguri. La intrarea in manastire a fost ridicata o clopotnita uriasa care poate rivaliza cu marile clopotnite ale lavrelor din Ucraina. De fapt, este o constructie complexa care va adaposti si un camin spital pentru calugari si un mic muzeu.

In biserica mare din Banceni, zugravita in exterior in galben, se afla moaste ale Sfintei Mari Mucenite Varvara iar paraclisul manastirii este inchinat Sfantului Serafim de Sarov, unul dintre cei mai mari sfinti ai Rusiei din secolul al XVIII-lea. Psaltirea se citeste neincetat, zi si noapte, in aceasta bisericuta paraclis. Aici se afla particele din Sfintele Moaste ale Sfantului Serafim si o particica din piatra pe care s-a rugat sfantul o mie de zile si de nopti. Pe peretii interiori, de jur imprejur, sunt pictate scene mari, impresionante, din viata sfantului. Tot aici, intr-o racla, se afla particele de Sfinte Moaste ale altor peste o suta de sfinti.



Liliana

duminică, 12 septembrie 2010

Sporirea Mintii - icoana celor ce nu pot invata


Sporirea Mintii este o icoana a Maicii Domnului, mult iubita de cei ravnitori de invatatura, insa neputinciosi in a intelege si retine cele studiate. Intotdeauna Dumnezeu, prin rugaciunile mijlocitoare ale Maicii Domnului si ale tuturor Sfintilor Sai, intareste pe cele slabe si plineste pe cele neputincioase. Cunoastem cuvantul Scripturii, care zice: "Ceea ce la om este cu neputinta, la Dumnezeu este cu putinta."

Icoana Maicii Domnului Sporirea Mintii a fost descoperita in Rusia, in Catedrala Schimbarea la Fata - Spaso Preobrajensk - din orasul Ribinsk, gubernia Iaroslavului. Aparitia acestei icoane se datoreaza credintei ortodocsilor in darul Maicii Domnului de a fi mijlocitoare in fata Fiului ei si Dumnezeu, pentru a darui oamenilor binefaceri duhovnicesti si trupesti, printre care luminarea mintii si a inimii cu adevarul dumnezeiesc.

Oamenii obisnuiesc sa se roage la aceasta icoana pentru luminarea mintii la scoala, pentru reusita si spor la invatatura si la examene. Parintii care descopera la copiii lor o slabiciune a mintii in deprinderea stiintei de carte si a invataturii incepatoare a credintei alearga la aceasta icoana, pentru a se ruga Preasfintei Nascatoare si dumnezeiescul sau Fiu, Iisus Hristos, pentru inteleptirea, dreapta socotinta si sporirea mintii copiilor lor.

Maica Domnului si Pruncul Iisus sunt zugraviti in picioare, avand trupurile in intregime infasurate sub aceeasi mantie, pe fundalul unui cer de noapte instelat. Capetele lor, acoperite cu coroane de aur, ies din partea de sus a unui trunchi de con, reprezenand mantia care-i infasoara laolalta. Aceasta este decorata cu diverse ornamente, sub forma de cruce, de floare; pe ea pot fi cusute broderii si aplicate pietre pretioase si perle. Pruncul Iisus face gestul binecuvntarii cu mana dreapta.

Pe partile laterale sunt zugraviti cate doi ingeri stand in picioare sau ingenunchiati pe nori, care tin in maini cate o lumnare aprinsa. Deasupra capetelor Maicii Domnului si a Pruncului Iisus sunt zugraviti trei heruvimi, iar sub picioarele lor, adica sub partea de jos a mantiei, un heruvim cu aripile larg deschise.

Rugaciune Maicii Domnului SPORIREA MINTII
Preluat de aici


Liliana

Rugaciune la inceput de an scolar

In seara aceasta am gasit pe internet o rugaciune care se spune la inceput de an scolar si pe care eu, cel putin, nu o am in nicio carte de rugaciuni din casa. Mi-a placut tare mult, am scris-o si sper Domnului ca maine inainte de a iesi din casa, sa prind un moment de liniste si sa o spunem cu totii.
Bineinteles ca se pot spune si alte rugaciuni, de pilda, pentru inceperea unei lucrari sau rugaciunile scolarului. Anul acesta am vrut sa adaug si aceasta rugaciune :)
Va doresc spor in toate si Domnul sa ne intareasca pe toti!


Rugăciune la început de an şcolar

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu cel viu, ajută-mi să treacă cu bine acest nou an şcolar ce se începe în această zi. Cel ce ne-ai cerut să fim înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii, luminează-ne cugetele să învăţăm ceea ce trebuie, ca să fim bine pregătiţi pentru viaţa care ne aşteaptă. Tu ştii ce e bine şi ce e rău. În mâinile Tale sunt vieţile noastre. Crezând că ne este de folos să ieşim încununaţi cu cunoştinţe din această şcoală, Te rugăm să arăţi şi de această dată puterea ajutorului Tău. Dar să nu fie după voia noastră, Doamne, ci după voia Ta cea sfântă, că Tu ne iubeşti şi ştii ce ne este cu adevărat de folos. Doamne, ajută-ne pe noi să nu căutăm slava lumească, ce este degrab trecătoare, ci să căutăm vieţuirea curată şi sfântă, ca să dobândesc Împărăţia cerurilor. Vieţile oamenilor sunt pline de încercări. Ce folos vom avea dacă vom câştiga bunătăţile vremelnice, de nu le vom dobândi şi pe cele veşnice? Ce folos vom avea de ne vom lăuda în lumea aceasta, dacă faptele noastre nu sunt bineplăcute Ţie? Ajută-ne, Dumnezeule, că numai la Tine să căutăm împlinirea noastră şi să preaslăvim în vecii vecilor Numele Tău cel Sfânt, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

Rugăciune înaintea începerii unei lucrări



Liliana

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci – pregătirea duhovnicească pentru Împărăţia Veşnică

Textul evanghelic precede sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci şi relatează un dialog real petrecut între Hristos şi Nicodim, un lider religios al iudeilor.
Tema discuţiei o reprezintă naşterea cea duhovnicească, în Biserică, din apă (prin Botez) şi din duh (prin pecetluirea cu Sfântul Duh), care are ca finalitate intrarea în împărăţia cerurilor.
Naşterea cea duhovnicească reprezintă de fapt deşteptarea spirituală la credinţă, asumarea condiţiei de creştin următor al lui Hristos, chiar şi atunci când acesta se Jertfeşte pe Cruce.
Aceasta presupune o percepţie asupra vieţii şi mai ales a necazurilor inerente ei diferită de cea comună, lumească, o schimbare profundă, a concepţiilor şi idealurilor după care ne ghidăm în această viaţă, o transfigurare a propriei fiinţe, astfel încât să trăim această viaţă nu pentru bunurile ei, ci ca şi cum ne-am pregăti pentru cea viitoare, veşnică.
Creştinul nu doreşte o împărăţie a lui Dumnezeu care are drept caracteristici „pofta ochilor, pofta trupului şi trufia vieţii” (după cum spune Sf. Ioan Evanghelistul, autorul acestui text evanghelic), ci el urmează „calea cea strâmtă” a iubirii jertfelnice, prin „înnoirea minţii” , la nevoie jertfind chiar şi propria viaţă, pentru a împlini poruncile lui Hristos.
Prin urmare viaţa cea adevărată nu constă în împlinirea poftelor egoiste, în slava lumească, în dobândirea puterii lumeşti sau în festivism aducător de slavă deşartă, după normele acestei lumi, ci este de fapt un mod de viaţă în care chipul lui Dumnezeu, care este sufletul nostru (raţiune, simţire, voinţă) să ajungă la starea de „asemănare cu Dumnezeu”, adică să devenim vrednici fii ai lui Dumnezeu, prin practicarea noii porunci a iubirii aduse de Hristos.,
Evanghelia se citeşte înainte de Praznicul Înălţării Sf. Cruci deoarece nu există naştere duhovnicească fără jertfa Crucii, după cuvântul lui Hristos că nu putem urma Lui fără a ne purta, jertfelnic, propria cruce.
Totodată, Hristos profeţeşte şi propria Răstignire pe cruce, prin paralelismul cu şarpele înălţat de Moise în pustie.


preluat de aici ,


Liliana

Bucataria, intre umilinta si sfintenie

Parintii spun, ca una dintre cele mai grele munci de la manastire, este munca la bucatarie. Sa stai in caldurile acelea, incercand crestineste sa ii bucuri pe toti in gusturile lor... Intr-un astfel de mediu, Sfantul Eufrosin a reusit sa-si pastreze calmul, dincolo de toate umilintele indurate. A sporit cu intelegerea si sensibilitatea, cuvantul lui simplu nefiind primit. In Sfanta Scriptura este scris ca barbatia inseamna mai ales echilibru. Va inchipuiti, ce-i asteapta pe cei ce-si pastreaza echilibrul in bucataria familiei si mai ales a vietii?

Cuviosul Eufrosin Bucatarul

"Acest cuvios s-a născut din părinţi ţărani şi fiind crescut fără de învăţătură, a venit la mănăstire. şi îmbrăcându-se în schima monahicească, s-a făcut slujitor monahilor. Fiindcă petrecea totdeauna în bucătărie ca un om simplu, era defăimat şi luat în râs de către toţi monahii. Dar fericitul suferea toate defăimările cu bărbăţia inimii şi a cugetului şi cu liniştea gândului, fără a se tulbura cât de puţin. Căci, cu toate că era simplu după cuvânt, însă nu era simplu şi cu înţelegerea. Căci în mănăstirea aceea, unde se afla fericitul acesta Eufrosin, era şi un preot iubitor de Dumnezeu, care se ruga cu sârguinţă pentru ca să-i arate Dumnezeu bunătăţile, pe care le vor dobândi cei ce-L iubesc pe El.

Într-o noapte, dormind preotul, i se arătă în somnul lui că se află într-o grădină şi privea cu mirare şi cu spaimă la bunătăţile cele veselitoare ce se aflau acolo. şi văzu acolo şi pe Eufrosin bucătarul mănăstirii, care sta în mijlocul livezii şi se desfăta de bunătăţile acelea. Apropiindu-se de el, îl întreba: “A cui este grădina aceea? şi cum s-a aflat el acolo?” Iar Eufrosin a răspuns: “Grădina aceasta este locuinţa aleşilor lui Dumnezeu, iar eu pentru multă bunătatea Dumnezeului meu, sunt iertat a mă afla aici”. Iar preotul i-a zis lui: “şi oare ce faci în această grădină?” Eufrosin a răspuns: “Eu stăpânesc toate câte vezi aici şi mă bucur şi mă veselesc de privirea şi câştigarea acestora”.

Atunci preotul i-a zis: “Poţi să-mi dai ceva din bunătăţile acestea?” Eufrosin a răspuns aşa: “Ia cele ce voieşti din acestea, prin darul Dumnezeului meu”. Atunci preotul i-a arătat merele, şi cerea să-i dea din acelea. Eufrosin luând câteva mere, le-a pus în rasa preotului, zicând: “Iată ai dobândit merele, pe care le-ai cerut”. şi fiindcă atunci a lovit în toacă pentru ca să se scoale părinţii la Utrenie, s-a trezit preotul.

şi în vremea când socotea că vedenia ce a văzut era vis, a întins mâna la rasa sa, şi, o, minune! a aflat în fapt merele. şi minunându-se de acea preamărită bună mireasmă, a rămas nemişcat multă vreme. După aceea mergând în biserică, şi văzând stând acolo pe Eufrosin, l-a luat la un loc osebit şi l-a jurat ca să-i spună unde a fost în noaptea aceea. Eufrosin a zis: “Iartă-mă, părinte, nicăieri n-am mers în noaptea aceasta, ci acum am venit la Utrenie”. şi preotul a zis: “Pentru aceasta eu te-am legat mai întâi cu jurământ, pentru ca să descoperi la toţi măririle lui Dumnezeu, şi tu nu voieşti să arăţi adevărul?” Atunci a răspuns smerit-cugetătorul Eufrosin: “Acolo, părinte, am fost, unde sunt bunătăţile pe care vor a le moşteni cei ce iubesc pe Dumnezeu, pe care şi tu de mulţi ani ai dorit să le vezi. Acolo m-ai văzut şi pe mine desfătându-mă cu bunătăţile livezii aceleia. Pentru că voind Domnul să te încredinţeze pe sfinţia ta despre bunătăţile celor dorite drepţilor, a lucrat prin mine smeritul această minune”. Atunci a zis preotul: “Părinte Eufrosine, şi ce mi-ai dat din bunătăţile livezii?” Iar Eufrosin a răspuns: “Merele cele frumoase şi mirositoare pe care le-ai pus acum în patul tău. Însă, părinte, iartă-mă că eu sunt vierme şi nu om”.

Atunci preotul a povestit la toţi fraţii vedenia ce a văzut. şi printr-aceasta a îndemnat pe toţi a se minuna şi a se spăimânta, şi spre dorinţa binelui şi a faptelor bune. Iar fericitul Eufrosin fugind de mărirea oamenilor, s-a dus pe ascuns din mănăstire. şi s-a depărtat fugind şi rămânând necunoscut până în sfârşit. Iar din merele acelea mâncând mulţi bolnavi, s-au vindecat de bolile lor, întru mărirea lui Dumnezeu."



Liliana

vineri, 10 septembrie 2010

Cuvantul care zideste


Din gânduri izvorăsc toate, şi bine şi rău. La fel se împlinesc şi gândurile noastre. Şi astăzi vedem, cum tot ceea ce este creat aici pe pământ şi în cosmos, este gândul lui Dumnezeu înfăptuit în timp şi în spaţiu.

Şi noi suntem creaţi după chipul lui Dumnezeu. Mare dar a primit neamul omenesc, iar noi nu înţelegem aceasta. În noi este energie dumnezeiască, viaţă dumnezeiască şi noi nu înţelegem asta. Şi nu înţelegem că prin gândurile noastre îi influenţăm pe ceilalţi. Poate fi un bine mare sau un rău mare: totul depinde de gândurile şi de dorinţele noastre.

Prin gândurile noastre virtuoase, paşnice, liniştite şi desăvârşit bune, ne influenţăm şi pe noi înşine, şi răspândim această pace pretutindeni în jur, şi în familii, şi în societate, şi oriunde. Acestea lucrează nu numai pe pământ, ci şi în univers.

Aşadar, aici suntem lucrători pe ţarina Domnului, şi înfăptuim armonia cerească, armonia dumnezeiască, iar acolo pacea şi liniştea domnesc pretutindeni.

Dacă ne preocupă gânduri negative, acela ne este un mare rău. Când în noi este sălăşluit răul, el se răspândeşte şi în jur, în familie, în mediul în care ne aflăm.

Iată, putem fi un bine mare sau un rău mare. Şi cât e de bine să fii om bun, pentru binele tău, omule! Căci gândurile nimicitoare, rele ne nimicesc pacea, şi atunci numai avem pace şi nici linişte.

Noi întotdeauna începem greşit. În loc să începem de la noi înşine, noi dorim întotdeauna să-i îndreptăm pe ceilalţi, iar pe noi ne lăsăm mai la urmă. Când fiecare va începe cu sine, atunci va fi pace pretutindeni! Iar Sfântul Ioan Gură de Aur, spune: „Dacă omul nu se va vătăma pe sine însuşi, nimeni nu-i poate face nici un rău, nici măcar diavolul. Vedeţi, noi suntem cei care ne croim viitorul.

Neamul nostru omenesc prin gândurile sale strică (tulbură) întreaga ordine (a lucrurilor).

Neamul omenesc dintâi a şi fost nimicit prin potop pentru gândurile şi dorinţele sale rele. Iată, şi acum avem la fel gânduri rele şi nu avem roade bune, trebuie deci să ne schimbăm.

De fapt, fiecare persoană trebuie să se schimbe, dar este mare păcat că nu am avut un exemplu în viaţă, nici în familie, nici în societate.

(Staretul Tadei, Cum ne sunt ganduri asa ne este si viata)


Liliana

joi, 9 septembrie 2010

Imbratisarea si sarutul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana

Astazi, Biserica noastra face pomenirea Sfintilor Parinti Ioachim si Ana, parintii Maicii Domnului si bunicii Mantuitorului Iisus Hristos.

"Icoana Sfintilor Parinti ne propune o familie model
pe care o pomenim noi ca preoti in fiecare duminica la Sf Liturghie si nu numai, in fiecare zi la Sf Liturghie. Este vorba de Dumnezeiestii Parinti Ioachim si Ana, parintii Maicii Domnului.
In multe din icoanele noastre bisericesti unde sunt infatisati acesti doi parinti, ei apar imbratisandu-se.
Spre surprinderea mea am descoperit o icoana, o reproducere de fapt dupa o icoana din Manastirea Studelnitza din Serbia, in care Ioachim nici mai mult nici mai putin imbratiseaza si saruta pe Ana. Sigur ca in mintea noastra greu ne-am putea inchipui doi sfinti, barbat si femeie, imbratisandu-se, ba mai mult decat atat, sarutandu-se. Cine nu este indeajuns de convins de la distanta, in pauza, ii sta la dispozitie aceasta imagine. Si sarutandu-se chiar cu afectiune, deci nu este prin definitie pacatos sarutul, daca vreti. A se saruta un barbat si o femeie nu este un pacat.

In directia aceasta vreau sa provoc. De ce totusi ne punem mainile la ochi cand se saruta intre-un film un barbat si o femeie? Cei mai rusinosi, nu toti, desigur, (rasete in sala), ca sa nu spunem de alte lucruri, dar cand se saruta un barbat si o femeie intr-un film, macar privirile copiilor tot incercam sa le impiedicam a vedea aceasta scena. Si nu simtim nici un fel de respingere cand privim aceasta icoana, Sfintii Parinti Ioachim si Ana imbratisandu-se si sarutandu-se.

Prin urmare nu sarutul este ceva pacatos, ci dispozitia cu care vin cei doi parteneri la a-l savarsi. Dar daca s-a compromis imbratisarea atingerea mainii, privirea plina de dragoste, sarutul pana la urma, daca au fost compromise de o cadere a omului atat de mare nu inseamna sa renuntam la ele, nu inseamna sa trecem relatia dintre barbat si femeie intr-un capitol pe care in cel mai fericit caz sa-l numim rusinos in foarte multe dintre cazuri un capitol pacatos. Sigur ca pot pare putin exagerate aceste lucruri in sensul ca un sarut curat nu poate fi decat intre doi sfinti, totusi, intelegeti si ca sa fim constienti de caderea din noi si sa fim constienti de cat pacat exista in gestul nostru de dragoste catre celalalt. "

Fragment din DESPRE FAMILIE – 1994, PARINTELE CONSTANTIN COMAN


Liliana

miercuri, 8 septembrie 2010

Cuvânt la Naşterea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

Naşterea ta de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea (Tropar) foto

Astazi, Biserica noastra a Praznuit Nasterea Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, cu aceasta mare bucurie incepe anul bisericesc si sub aceasta mare nadejde se va scurge timpul acesta binecuvantat al vietii noastre.
Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.


Mai jos am postat un minunat cuvant al Sfantului Ioan Maximovici la Nastere Maicii Domnului.

"Preacurata Fecioară, prin care S-a întrupat Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Ziditorul şi Mântuitorul nostru, ca să ne dăruiască viaţa veşnică, a fost scara pe care Dumnezeu S-a coborât pe pământ şi a devenit pentru noi puntea pe care urcăm la cer.

Cu mult înainte de întruparea lui Hristos au prevestit despre ea proorocii, cei care profeţeau venirea lui Mesia. Profetul Iezechiel o vede ca pe o poartă închisă la răsărit, prin care trece Domnul şi care rămâne închisă, ceea ce înseamnă că până la naştere, în timpul naşterii şi după naştere, Maria a rămas Fecioară. Profetul Daniel, tâlcuind misteriosul vis al lui Nabucodonosor, o preînchipuie ca pe un munte feciorelnic din care o piatră se desprinde de la sine, fără ajutorul vreunei mâini omeneşti, şi umple pământul, ceea ce iarăşi înseamnă naşterea fără de sămânţă şi neprihănită a lui Hristos din Fecioară. Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel, care se tâlcuieste: Cu noi este Dumnezeu (Isaia 7, 14; Matei l, 23).

Strămoşul Iacov a văzut în vechime în vis o scară sprijinită pe pământ, al cărei vârf ajungea la ceruri şi care o pre-închipuia pe cea prin care S-a pogorât pe pământ Fiul lui Dumnezeu. Regele David, Psalmistul, o cântă ca pe o Regină aşezată de-a dreapta Regelui, îmbrăcată în veşminte de aur şi împodobită, a cărei întreagă slavă se află înlăuntrul ei. Iar înţeleptul Solomon vorbeşte despre ea în Cartea Pildelor ca despre Casa înţelepciunii: înţelepciunea şi-a zidit casă rezemată pe şapte stâlpi (Pilde 9, 1). Iar casa în care S-a sălăşluit Preaveşnica înţelepciune la întrupare este tocmai Preacurata Fecioară Maria. Stâlpii acestei case sunt virtuţile ei. La popoarele orientale din vechime, cifra şapte simboliza desăvârşirea, şi cei şapte stâlpi ai casei închipuie desăvârşirea în bine a Maicii Domnului. De aceea, în icoane este reprezentată înţelepciunea lui Dumnezeu – Fiul lui Dumnezeu pe tron, ca şi cum S-ar afla într-o clădire aşezată pe şapte stâlpi, care o închipuie pe Preacurata Sa Maică. Deasupra sunt şapte arhangheli, de amândouă părţile stau şapte prooroci cu suluri de hârtie acoperite cu profeţii despre Maica Domnului, iar dedesubt sunt numele celor şapte virtuţi. Cifra şapte repetată de multe ori închipuie desăvârşirea duhovnicească a Preasfintei Fecioare.

Astăzi, când cântăm „Naşterea ta, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, a vestit bucurie întregii făpturi”, se chiverniseşte Casă pământeană pentru înţelepciunea Cea veşnică, se pregăteşte lăcaş
pentru Fiul lui Dumnezeu, Cel ce vine din ceruri pentru mântuirea neamului omenesc

„Pe Hristos din ceruri întâmpinaţi-l.” Pentru întâmpinarea Lui se zideşte o Cămară însufleţită, o Biserică sfinţită, în care Se va sălăşlui Cuvântul lui Dumnezeu Cel dinainte de veci, coborât pe pământ, pentru ca de aici să înceapă rezidirea lumii, ca să unească din nou cerul cu pământul. Să ne bucurăm, aşadar, şi să ne veselim de Naşterea Alesei de Dumnezeu Prunce Maria, să o lăudăm pe cea mai cinstită decât oştirile cereşti, Preacurata Fecioară Născătoare de Dumnezeu, Casa înţelepciunii dumnezeieşti, să dăm cinstirea cuvenită drepţilor ei părinţi şi împăratului veacurilor, Celui Nestricăcios, Nevăzutului, Singurul Dumnezeu Preaînţelept, prin Iisus Hristos, Căruia I se cuvine cinstea şi slava în vecii vecilor (I Tim. l, 17). Amin.

(Sfantul Ioan Maximovici, Predici si indrumari duhovnicesti)



Toata predica Sfantului Ioan o puteti citi aici



Liliana

sâmbătă, 4 septembrie 2010

Treptele iubirii- Parintele Arsenie Papacioc

"Există poruncă mare repetată de Iisus Hristos, încât insistă: "Să vă iubiti unul pe altul." Vedeti, cu orice chip trebuie să fim controlati, dacă avem acest sentiment de iubire pentru toti. Practic e greu. Nu poti chiar să iubesti pe toti. Bine, asta se întelege. Dar, cu nici un chip să nu urâti! Dacă nu urăsti, nu mai esti în apă, esti pe scară, pe prima treaptă. Dar esti pe uscat! Si sigur că treptele merg până la treapta dragostei de sus. Esti liber si ai posibilitatea de a urca, dacă nu urăsti. Deci este un început doar. Ce se numeste scară: "Două lemne hodo-lemne si un brat de ălea măruntele!" Adică, dacă esti pe prima treaptă esti salvat. Dar ceva sfânt din noi, creându-ne Dumnezeu singur numai pentru Dumnezeu si poruncindu-ne să iubim, ne-a dat si putinta să iubim. Si atunci ceva sfânt din noi ne spune: "De ce să stau chiar asa pe ultima treaptă? Ia să păsesc mai sus!" Se întâmplă de capeti o bucurie pe care nu o cunosteai, dar care te odihneste si te sileste la a treia treaptă. Si tot asa, si tot asa, până când ajungem la dragoste, care este legătura desăvârsirii.
Mântuitorul nu spune că sunt treizeci de trepte, cum arată Sfântul Ioan Scărarul. Spune: "Să vă iubiti" - vorbeste la superlativ si termină. Dar acum, noi, care ne întâlnim cu neputintele noastre si cu frecusul, lipsa de educatie la un adversar, dintre două rele, alegem răul cel mai mic. Decât să-l urăsc, mai bine mă asez pe prima treaptă si nu-l urăsc. Si mă tin cu mâinile de treapta de sus. Dacă te tii cu mâinile de treapta de sus, înseamnă că e posibil să ajungi la ea, că e deja în mâna ta. Este porunca. Nu mai avem voie să comentăm, decât, cu orice chip, să stabilim re- latii măcar la "Bună ziua", sau să nu urăsti pe nimeni. Degeaba ne zbatem, degeaba împlinim alte porunci crestine, dacă n-avem relatie cu cineva. Frătiile voastre trebuie să stiti că inima noastră trebuie să fie mereu liberă pentru Hristos. Că un dusmănel, care stă cocotat pe acolo pe undeva în zona asta grozavă a inimii, îl îndepărtează pe Hristos din inima ta. Adică nu vrea Hristos să stea cu dusmănelul ăla." (Parintele Arsenie Papacioc)



Va doresc duminica binecuvantata!

Liliana

vineri, 3 septembrie 2010

Sfaturi pentru familie

"Tot ce inveti despre casatorie, toata osteneala pentru bunul mers al casatoriei este spre mantuirea copiilor tai, si acesta nu e un lucru neinsemnat, ci are literalmente o valoare vesnica. "

"Nu putem avea calauza mai buna in familie decat Sfanta Scriptura. Va recomand cu caldura sa recititi cat mai des cuvintele Sfintilor Apostoli privitoare, de exemplu, la viata de familie, si sa le primiti cu toata seriozitatea ca insusi cuvantullui Dumnezeu, vesnic actual in orice vreme. Cand citim Sfanta Scriptura, sa ne rugam lui Dumnezeu si autorului cartii respective sa ne ajute sa intelegem si sa implinim in propria noastra viata cuvantul pe care l-am citit. Crestinii casatoriti se pot inspira mai ales din Prima Epistola a Sfantului Apostol Petru si din Epistolele Sfantului Apostol Pavel catre Corinteni si catre Efeseni."


"Nivelul duhovnicesc al unei familii nu se masoara in cantitatea de rugaciune, ci in gradul de armonie si odihna sufleteasca la care s-a ajuns in acel camin." Din "Sfaturi pentru o educatie a copiilor in ziua de astazi"
Maica Magdalena, Manastirea Sfantul Ioan Botezatorul, Essex, Anglia.



Cu drag,

Liliana


flower bar Pictures, Images and Photos

Inchizitia in fusta

Am citit in aceasta dimineata un articol foarte bun, semnat de Anca si publicat in revista Apostolat in Tara Fagarasului. Vi-l recomand , postandu-l mai jos.

Răsfoind ieri câteva reviste de amenajări interioare – mi-au căzut ochii pe o pagină căreia, de obicei, nu-i acordam nici o atenţie. O pagină din care nu înveţi nimic, deşi poţi afla ceva. O pagină care te invită să pierzi tu, ca să câştige altul. O pagină subţire, fără ecou, cu o estetică la grad de bibelou. Mai pe scurt, o pagină de publicitate. Şi mai exact, o pagină care te invită să-ţi cumperi un duş. Până aici, numai de bine.
Cum însă te invită? În imagine apare duşul minune care, cât ai apăsa pe buton, îi face fericiţi pe un el şi-o ea, goi şi surâzători. Am spus goi? De fapt, îşi acopereau goliciunea unul cu trupul celuilalt. Surâzători datorită duşului, desigur. Unde să-ţi mai afli astăzi fericirea dacă nu sub un duş? Şi, atenţie, nu sub orice duş, ci doar sub duşul din această revistă.
Este devreme. Copiii încă dorm. Cu o mână hotărâtă, am rupt pagina cu reclama. Am îndoit-o în patru, să nu mai rămână colţ de duş la vedere. Ei, aţi înţeles voi, duşul sărmanul n-are nici o vină. Dar ce s-ar fi întâmplat dacă unul din copii, răsfoind, ca mine, această inofensivă revistă de amenajări interioare, ar fi dar peste reclama despre care v-am povestit? - Mami, ce face nenea cu tanti aici? – Păi… fac baie, nu vezi? – Dar de ce o ţine aşa? – Să nu alunece!
Ei, bine că este încă devreme şi copiii dorm, mi-am zis, răsuflând uşurată. Apoi am dat pagina. O noua reclamă, din fericire fără duşuri. Doar cu o balustradă de scară de vânzare. Pe balustradă, cu spatele la noi, o doamnă. Din fericire, îmbrăcată. Din nefericire, cu nişte pantaloni foarte strâmţi. Nişte forme mai curbe decât balustrada îţi atrăgeau atenţia fără să depui un efort prea mare.
A două pagină ruptă şi împăturită. A urmat a treia, cu o altă doamnă. - De vânzare biroul, duduie? – De vânzare moşule! – Dar de ce nu te-nchei la sacou? Ţi se vede sutienul complet, drăguţa de tine! – Am pierdut un nasture şi n-are cine să mi-l coasă! Fie-ţi milă măcar matale, cumpără biroul, că poate cu banii îmi iau alt sacou.
Deja, revista nu mă mai interesa pentru amenajările construite cu ingeniozitate. Creativitatea, inteligenţa, măiestria designerilor de interior păleau în faţa creativităţii, inteligenţei, măiestriei designerilor de publicitate. Iar eu, din visător mă transformasem în vânător. E şi asta o meserie, până la urmă. Paginile cădeau sub ghilotina mea, una câte una. Nu de fiecare dată pentru un trup prea sumar îmbrăcat. Uneori pentru o privire prea obraznică. Toate decapitările aveau, însă, un numitor comun. Senzualitatea ca ambalaj general pentru a vinde gresie, bormaşini, parchet sau mobilă de bucătărie. Cât despre baie, nici n-ar trebui să mai comentăm. Nu puteam avea chiar pretenţii absurde, doamne cu paltoane în cadă sau măcar cu perdeluţa trasă la duş. Să fim serioşi!
De întrebări incomode credeţi că-mi era mie teamă? Vă înşelaţi. După altceva suspinam. Altceva protejam. Exact acel lucru care mă făcuse până atunci, când mai răsfoisem revista, să nu observ paginile respective. Se cheamă pierderea inocenţei şi, la vârsta mea, nu ar fi fost un lucru nefiresc să mă caracterizeze. Dar un copil care priveşte, chiar dacă nu înţelege, începe să se încarce cu sentimente. O atitudine lascivă se copiază foarte devreme atunci când e văzută peste tot şi percepută ca fiind ceva normal. O privire sfidătoare, poruncitoare, se ia mai repede decât un guturai. Imagini încărcate de murdărie ca un tren încărcat de marfă, trecând din revistă în mintea şi sufletul copilului care le priveşte. Avem datoria să nu răpim curăţia acestei priviri. Să nu forţăm maturizarea precoce, să nu violăm lumea poveştilor. Să nu zdrobim diamantul scânteietor dintre gene care, oricum, se va pierde mai târziu, fără a fi înlocuit cu nimic, din păcate.
Să nu rupem flori de colţ, să nu împuşcăm capre negre. Nu sunt doar flori, sau capre. Sunt mai mult decât atât. Sunt nepreţuite. Cu cât mai mult cântăreşte sufletul unui copil, mă întreb? Inocenţa nu e şi ea o floare rară? De ce nu iese nimeni în stradă să o apere? De ce nu protestează nimeni atunci când e călcată în picioare?
M-am întrebat, rupând pagini după pagini, dacă nu cumva am luat-o razna. Dacă nu cumva copiii trebuie crescuţi fix în lumea în care s-au născut. Dacă nu le fac mai rău protejându-i. Dacă nu cumva trebuie să-i vaccinez de-acum pentru o viitoare imunitate vizuală. Şi-apoi, de ce mă încăpăţânez să trăiesc fără televizor, fără fanta şi fără chipsuri? Când vor creşte mari, oricum vor face doar ce vor ei.
Şi chiar atunci mi-am adus aminte de Cinema Paradiso. Da, filmul acela cu cinematograful în care erau cenzurate toate scenele de iubire dintre personaje. Toate săruturile erau decapitate cu o aceeaşi necruţătoare mână care smulgea acuma paginile din reviste. Ah, cât s-au mai schimbat vremurile! Pe-atunci, măcar, mai exista iubire. Acum, doar publicitate.

Anca Delaţară

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 43 - august 2010

miercuri, 1 septembrie 2010

Sfantul Dionisie cel Smerit- intemeietorul erei crestine


Al doilea mare teolog, cunoscut traducator de scrieri patristice si calugar plin de dragostea lui Hristos, pe care ni l-a dat Dacia Pontica, dupa Sfantul Ioan Casian, a fost Cuviosul Dionisie cel Mic, adica "Smeritul", iar in limba latina "Exiguul". Acest venerabil slujitor al Bisericii lui Hristos s-a nascut in Scitia Mica pe la anul 470 si s-a calugarit din tinerete la una din renumitele manastiri ale Eparhiei Tomisului, care au dat in secolele IV-VII numerosi "calugari sciti", cunoscuti in intreg imperiul ca teologi, asceti si aparatori ai Ortodoxiei.
Unul din dascalii sai din tinerete, pe care avea sa-l evoce mai tarziu in "Prefata scrisorii sinodale a Sfantului Chirii al Alexandriei catre Nestorie", tradusa in latina, a fost un anume Petru, ajuns la batranete episcop. Acesta fusese, probabil, egumenul manastirii dobrogene, unde s-a calugarit Cuviosul Dionisie, caruia i-a fost parinte sufletesc si care l-a deprins cu nevointa duhovniceasca si frica de Dumnezeu. Iata cu ce cuvinte pline de recunostinta, de smerenie si duiosie, calitati specifice sufletului nostru romanesc, se adreseaza fericitul Dionisie cel Smerit dascalului sau: "Mi-aduc aminte de binefacerile Voastre, Cuvioase Parinte si podoaba aleasa a invatatorilor lui Hristos, si am mereu inaintea ochilor mintii ravna sfanta pentru hrana duhovniceasca pe care o cheltuiati cu mine cand eram copil, ravna pe care nici spatiul, nici timpul n-o pot uita. Va rog sa primiti o multumire pe care stiu ca nu pot sa v-o dau la inaltimea cuvenita".
Din Dobrogea, fericitul Dionisie, supranumit si "Romanul", se duce in Orient, la Mormantul Domnului si in Asia Mica, apoi se stabileste la o manastire din Constantinopol. Era un teolog ortodox desavarsit si cunostea perfect limbile greaca si latina. La cererea Papei Ghelasie de a i se trimite un calugar invatat spre a-i traduce in Apus canoanele Sinoadelor ecumenice si unele opere patristice, Dionisie este trimis in Italia.
In anul 496, Cuviosul Dionisie ajunge la Roma. Aici intra in Manastirea Sfanta Anastasia si ajunge traducator renumit din greaca in latina si preda multi ani dialectica cu prietenul sau Casiodor la Universitatea Vivarium din sudul Italiei - Calabria.
Biograful si prietenul sau Casiodor spune despre fericitul Dionisie ca era "de neam scit, dar de obiceiuri intru totul romane, foarte priceput la ambele limbi, cunoscator perfect al Sfintei Scripturi si al dogmaticii". Era, de asemenea, "intelept si simplu, invatat si smerit, cu vorba putina, feciorelnic, bland, plangand cand auzea vorbe de veselie nepotrivite, postitor, fara sa osandeasca pe cei care mancau".
La Roma, Cuviosul Dionisie cel Mic (Exiguul) a trait si a scris sub zece papi, de la Anastasie II pana la Vigiliu. Fiind rugat, atat de pastorii Romei, care doreau sa cunoasca mai bine scrierile Parintilor din Rasarit, cat si de compatriotii sai, calugarii sciti, fericitul Dionisie cel Mic a tradus din greaca in latina scrieri ale Sfintilor Grigorie de Nyssa, Chirii al Alexandriei si Proclu. Apoi traduce canoanele primelor patru Sinoade ecumenice, in doua editii; editeaza "Decretele pontificale" si traduce vieti de sfinti ca: "Descoperirea capului Sfantului Ioan Botezatorul", "Pocainta minunata a Sfintei Taisia" si "Viata Sfantului Pahomie".
Cuviosul Dionisie cel Mic era si un bun cunoscator al astronomiei, stiinta ce o invatase la Alexandria, centrul astronomiei antice. Astfel, el a intemeiat era crestina dionisiaca, in locul erei pagane, incepand calendarul si numaratoarea anilor "De la intruparea Domnului nostru Iisus Hristos, iar nu de la imparatul Diocletian, ca pana atunci, pentru ca astfel sa fie tuturor mai cunoscut inceputul nadejdii noastre si pentru ca sa apara mai clara cauza rascumpararii neamului omenesc, adica Patimile Mantuitorului nostru". A scris in acest scop doua lucrari: "Carte despre Sfintele Pasti" si "Argumente Pascale". Era crestina intemeiata de fericitul Dionisie cel Smerit a intrat in vigoare la Roma in anul 527, iar pana la inceputul mileniului al doilea a fost adoptata in toata lumea crestina.
A mai scris si un florilegiu de texte patristice dogmatice, extrase de la mai multi Sfinti Parinti din Rasarit, Apus si Africa, intitulat "Exempla Sanctorum Patrum". Atat prin originea si formarea sa daco-romana, cat si prin scrierile si traducerile sale din greaca in latina, fericitul Dionisie cel Mic "a intins o adevarata punte de legatura intre Rasarit si Apus, punand intr-un contact mai apropiat cele doua romanitati crestine".
La batranete, fericitul Dionisie "Romanul" isi aducea aminte din Italia, patria sa adoptiva, de Dobrogea, patria sa natala, si de compatriotii sai blanzi, dreptcredinciosi si smeriti, despre care scrie aceste frumoase cuvinte in Prefata catre "venerabilii domni si frati preaiubiti, Ioan si Leontiu": "Poate pare lucru nou celor nestiutori ca Scythia, care se arata ingrozitoare prin frig si in acelasi timp prin barbari, a crescut barbati plini de caldura si minunati prin blandetea purtarii. Ca lucrul sta asa, eu il stiu nu numai printr-o cunoastere din nastere, ci mi l-a aratat si experienta. Se cunoaste ca acolo (in Scythia Minor), intr-o comunitate pamanteasca deschisa, am fost renascut cu harul lui Dumnezeu prin Taina Botezului si am fost invrednicit sa vad viata cereasca in trup fragil a preafericitilor Parinti cu care acea regiune se slaveste ca de o rodire duhovniceasca deosebita.
Credinta lor stralucind prin legatura cu fapta buna era pentru toti pilda de viata si sinceritate. Ei nu erau prinsi in mreaja nici unei griji lumesti si puteau spune cu Apostolul: Cetatea noastra este in ceruri (Filipeni 3, 20). Ei (daco-romanii) au tinut cu tarie neinfricata totdeauna dogmele credintei ortodoxe, caci, desi erau simpli in cuvant, in stiinta nu erau nepriceputi...".
Pentru sfintenia vietii lui, pentru gandirea si scrierile sale profund ortodoxe, Cuviosul Dionisie cel Mic, numit si "Romanul", este cinstit, atat in Rasarit, cat si in Apus, ca un calugar desavarsit, filolog si ctitor al erei crestine, ascet si teolog de renume. Trei mari virtuti l-au impodobit in toata viata sa: credinta ortodoxa, smerenia inimii si dragostea fata de Dumnezeu si de oameni, calitati specifice milenare ale intregului popor roman.
Savarsindu-si calatoria acestei vieti, Cuviosul Dionisie cel Smerit si-a dat sufletul cu pace in mainile lui Hristos prin anul 545 si este numarat in ceata Cuviosilor Parinti.


Liliana
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare