sâmbătă, 30 iunie 2012

Descoperirea Sfintei Liturghii


"Toţi iubim viaţa, dar adevărata viaţă este în noi numai atunci când ne adăpăm de la Izvorul Vieţii – Iisus Hristos. Liturghia este o comoară, izvor de viaţă adevărată, fiindcă în ea Însuşi Domnul, Stăpânul vieţii, se dă pe Sine Însuşi mâncare şi băutură celor ce cred în El şi dă viaţă din belşug celor ce se împărtăşesc cu El, precum Însuşi spune: Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă [In 6, 54; 10, 10]."

Sfântul Ioan de Kronstadt


Sa ne ajute Bunul Dumnezeu, sa ne vedem fata catre fata la Sfanta Liturghie.
Va doresc o duminica binecuvantata!

Liliana

Recomandare de vacanta...

Postul s-a terminat, vacanta a venit insa razboiul duhovnicesc continua...

"Nu trebuie doar sa ne pregatim pentru rugaciune: trebuie si sa ne pazim in urma ei. De obicei ni se pare : „Uite ca m-am rugat, mi-am facut treaba si gata.” Lucrurile nu stau insa asa. „Ia aminte la tine insuti cu trezvie dupa rugaciune, si vei vedea ca cetele dracilor pe care i-am biruit se straduie dupa aceea sa ne intineze cu inchipuiri necurate.” Cel mai mult ne lupta dupa rugaciune patima maniei. „Cand te vei ruga cu trezvie, in scurta vreme vei fi luptat ca sa te manii, fiindca asa au obicei vrajmasii nostri.”
......................................
Astfel, slava desarta ii face pe cei maniosi „blanzi inaintea oamenilor”, si ei se infraneaza nu pentru ca asa a poruncit Domnul, nu pentru ca si-ar spune: „In fratele meu este chipul lui Dumnezeu, pe care nu trebuie sa-l injosesc”, ci pentru ca se tem: „S-ar putea sa-si faca oamenii o parere proasta despre mine”.”

- texte extrase din carte.

Cartea poate fi cumparata si de pe internat sau Librariile cu carte religioasa

Cu drag,
Liliana


joi, 28 iunie 2012

Sărbătoare cu bucurie !


„ Cei ce sunteti intre Apostoli mai intai pe scaun sezatori si lumii invatatori, Stapanului tuturor rugati-va, pace lumii sa daruiasca si sufletelor noastre mare mila.”
Troparul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Va doresc sarbatoare cu bucurie si pace!
La multi ani binecuvantati, tuturor celor care poarta numele Sfintilor Apostoli!
Cu drag,
Liliana

Cât ne costă să tinem ritmul intr-o societate cofeinizată


Viaţa modernă se desfăşoară la viteze mari. Mâncarea noastră este fast, conexiunile noastre la Internet sunt şi mai rapide. Transmitem, dăm email, upgradăm. Lucrăm peste program pentru a ne menţine în faţa concurenţei. Suntem pe fugă. Chiar şi atunci când privim la televizor, ne uităm la CSI şi Anatomia lui Grey — filme cu oameni dinamici, în mişcare şi stresaţi.
Cursa de şoareci nu a fost niciodată atât de acerbă. Însă ne adaptăm. Suntem multifuncţionali, dormim pe fugă. Petrecem timp de calitate unii cu alţii, în locul cantităţii. Primim tone de informaţii. Ne obişnuim cu imaginile în mişcare.
Aşa trebuie să fie, nu-i aşa? Sau doar ne facem viaţa prea grea pentru noi înşine?
Probabil trăim aşa cum conducem: Întotdeauna depăşim limita cu 10 km – dacă e 50, conducem cu 60, dacă e 70, conducem cu 80. Probabil pur şi simplu devenim dependenţi de stimuli.
Gândiţi-vă cum era viaţa înainte să existe televizorul, radioul, telefonul... Ştirile ajungeau pe jos sau călare. Călătoria intercontinentală dura zile sau săptămâni. Ritmul era lent şi lumea era mare.
Astăzi, în fiecare colţ al planetei sunt plasaţi jurnalişti, care transmit în continuu. Ştirile de noapte îţi prezintă lumea în 22 de minute. Pentru cei ce nu au răbdare, burtiera oferă titluri fierbinţi, cu biţi de informaţii care clipesc şi se derulează repetitiv; Internet ne permite să scanăm doar titlurile. Twitter ne dă tot ce avem nevoie în 140 de caractere. Se petrec atâtea, noi vrem doar esenţialul, doar crema, doar suprafaţa. Viteza este esenţială.
Putem face faţă? Putem înţelege ceva cu adevărat din asta? Avem vreun sentiment faţă de aceste lucruri? Probabil. Dar numai pe moment, pentru că trebuie să trecem mai departe – avem alte lucruri importante de văzut.
Cu televiziunea prin satelit, Internet, dispozitive mobile, tablete, laptopuri, DVD-uri, iPod-uri, radio, jocuri video, întotdeauna există ceva care ne stimulează. Televizorul, al treilea mare consumator de timp al nostru după muncă şi somn, ne oferă o lume hiper cu spicuiri, zoom şi focus, zgomot şi instantanee. În scurt timp dorim o hiper-stimulare. Am uitat de viaţa simplă de altădată, cu curgerea ei lentă, fără efecte speciale.
E de mirare că creştem o nouă generaţie agitată?
S-ar putea să fie o problemă aici, dar ne mişcăm prea repede ca să avem timp să ne uităm la ea.

Să încetinim o clipă.
Să ne gândim la asta.
Ce preţ plătim pentru atenţia noastră de scurtă durată, pentru hiperactivitatea noastră compulsivă?
Nu răspundeţi prea repede – opriţi-vă din citit şi gândiţi-vă puţin.
O să vă întrerup cu un răspuns (nu v-aţi oprit din citit, nu?). Preţul pe care îl plătim este profunzimea.
Renunţăm la profunzimea din relaţiile noastre. Profunzime în emoţii, profunzime în gânduri. Credem că avem înţelepciune când, de fapt, avem informaţii. Credem că a trăi sub acelaşi acoperiş înseamnă a fi o familie.
Gândiţi-vă la studiul despre interacţiunea tată-copil citat de dr. James Dobson în cartea Ce îşi doresc soţiile să ştie soţii lor despre femei (What Wives Wish Their Husbands Knew About Women). Cercetătorii au întrebat mai întâi un grup de taţi de vârstă medie cât timp petrec pe zi cu copiii lor de un an. Răspunsul mediu a fost 15-20 de minute. Când cercetătorii au folosit nişte metode pentru a stabili timpul real, au constatat că timpul mediu era de 37 de secunde—2,7 interacţiuni pe zi a 10 – 15 secunde fiecare.
Probabil dăm din cap şi spunem, cum pot să facă asta cu copiii lor? Însă ştiu că dacă taţii din studiu ar citi statistica din concluzii, ar gândi acelaşi lucru: Da, aş vrea să petrec mai mult timp cu copiii mei, dar cel puţin eu petrec 15-20 de minute pe zi. Mult mai bine decât acei taţi de 37 de secunde.
Apoi, după un moment de gândire la această problemă, vor da pagina şi vor trece mai departe. Aşa facem toţi.
Acesta e un cerc vicios: dependenţa de stimuli este atât cauza superficialităţii noastre, cât şi un simptom al ei. Este greu să ne rupem de ceva atât de captivant, facil şi omniprezent. Profunzimea e prea grea. Profunzime înseamnă să descoperi o carte grozavă, să te aşezi să o citeşti, să o studiezi cu adevărat şi să te cufunzi în ea. În schimb, noi ne umplem raftul de cărţi pe care abia le răsfoim.
E asta o problemă? Gândiţi-vă.
Supradoza de stimulare conduce în final la amorţire. Nimic nu rămâne în cacofonie mai mult de un minut. Prea mult zgomot devine zgomot alb, asemenea fâşâitului unui canal tv neprogramat.
Atunci, cum ar putea Dumnezeu – epitomul profunzimii, substanţei, echilibrului, meditaţiei liniştite, atemporalităţii, desăvârşirii morale şi a tot ce este opus superficialităţii noastre – să ajungă la mintea noastră într-o manieră remanentă? Până şi tragedii de genul celei din 11 septembrie sau cum a fost tsunamiul din Japonia tind să devină banale în toată zarva asta. Mintea noastră absoarbe rapid evenimentele şi noi trecem mai departe. După atacul din 11 septembrie, frecventarea bisericilor a crescut, dar după trei săptămâni s-a redus la loc la nivelurile anterioare.
Citiţi în Biblie, în Evanghelia după Matei, capitolul 13, versetele 1-23, o parabolă despre ce se întâmplă cu mesajul lui Dumnezeu. O parte din el este furat de cel rău; o parte se pierde pentru că oamenii sunt prea superficiali pentru a-l primi; o altă parte se risipeşte pentru că oamenii sunt prea dependenţi de lume ca să-l ia în seamă. Parabola asta are un sens aparte într-o lume racordată la bidonul cu cafea.
Astăzi, Dumnezeu este o voce care strigă în pustiu. Avem o viaţă suficient de liniştită pentru a-L putea auzi?
Nu răspundeţi prea repede – opriţi-vă din citit şi gândiţi-vă puţin.

Traducere şi adaptare de Bogdan Mateciuc după Joel Hilliker

luni, 25 iunie 2012

Grija care ne scapa de griji...


"Grija omului de Dumnezeu simplifica grija omului de om. Asa, omul va avea de toate"
(Parintele Arsenie Boca)



Liliana

miercuri, 20 iunie 2012

Tu de ostenit, osteneste-te; insă de grija rea nu te lasa măcinat!



“Nu vă ingrijiti”. “Dar cum să trăim? Trebuie să mancăm, să bem, să ne imbarcăm.” Dar Mantuitorul nu spune: “Nu faceti nimic”, El spune: “nu vă ingrijti”, adică nu vă lasăti rosi de grija aceea care macină omul ziua si noaptea, nedandu-i tihnă nici o clipă”. Acest fel de grijă este o boală a sufletului si un păcat. Ea vădeste faptul că omul s-a bizuit pe sine, iar nu pe Dumnezeu, că si-a pierdut nădejdea in Pronia Dumnezeiască, vrea ca prin propriile osteneli să-si rostuiască totul, să agoniseasca toate cele de trebuinta, păstrand această agoniseală prin propriile mijloace, ca s-a legat cu inima de avutul său si crede că se poate culca pe el ca pe o temelie sigură; ca iubirea de agoniseală l-a inlantuit si el nu se gandeste decat să pună mană pe cat mai mult; că mamona a luat in inima lui locul lui Dumnezeu. Tu de ostenit, osteneste-te insă de grija rea nu te lasa măcinat! Asteaptă orice reusită de la Dumnezeu si soarta ta in mainile Lui incredinteaz-o! Tot ce agonisesti primeste ca pe un dar din mană Domnului, si cu nadejde neclintită asteaptă de la El adaos de daruri. Să stii că, daca vrea Dumnezeu, e de ajuns o clipă ca să nu mai ramana nimic din avutul celui instarit. Totul e praf si stricăciune. Face să te macini de griji pentru asa ceva? Asadar, nu vă ingrijiti!
Sfantul Teofan Zavoratul- '' Talcuiri din Sfanta Sciptura pentru fiecare zi din an''


[Rom. 2-28-3; Mt.6, 31-34; 7, 9-11]

luni, 18 iunie 2012

Rugaciunea de fiecare zi...


Imi place tare mult aceasta rugaciune, mi se pare potrivita pentru ceasurile diminetii si pentru inceputurile unei noi saptamani...



Va doresc o saptamana binecuvantata!

Liliana

duminică, 17 iunie 2012

A apărut revista ATITUDINI, nr. 23



Interviu cu Părintele Justin de pe meleagurile dobrogene: „Mai am o singură nelinişte: să îi văd pe acești martiri canonizaţi”

Părinte, cum vă explicaţi faptul că de abia acum, după mai bine 20 de ani de la căderea comunismului în România, martirii din temniţele comuniste încep să fie cinstiţi, prin acest loc Canalul, care adăposteşte rămăşiţele a mii de foşti deținuți, închiși pentru că nu au vrut să îmbrățișeze doctrina ateistă?

Am fost şi sunt foarte emoţionat pentru faptul că văd cu ochii mei cum un episcop al Bisericii noastre înalţă o mănăstire în cinstea celor ce nu mai sunt, cum zice Nichifor Crainic, celor ce sunt martiri ai Bisericii şi neamului românesc, jertfiţi aici la Canal şi în toate celelalte temniţe comuniste, pentru ca noi să avem azi un neam încă ortodox. Acesta a fost visul meu, încă de când am ieşit din închisoare, să înalţ o mănăstire în cinstea acestor martiri. Iată că văd acest vis realizat şi nu pot decât să mulţumesc Maicii Domnului şi colegilor mei, care veghează acolo de sus, că mi-au îngăduit mie, nevrednicului, să duc acest vis la bun sfârşit. Pentru mine, acest eveniment realizat prin osteneala şi râvna Înalt Preasfinţitului Teodosie, reprezintă cea mai mare împlinire a mea, la aceşti ani ai bătrâneților mele. Aş putea zice acum liniştit, odată cu bătrânul Simeon: „Acum slobozeşte pe robul Tău Stăpâne, după cuvântul Tău în pace”, dar mai am o nelinişte: să îi văd pe aceşti martiri canonizaţi. Sfintele lor moaşte izvorăsc pretutindeni mireasmă şi vindecări, osemintele lor au ajuns la închinare până şi în Ţara Sfântă, la Sfântul Munte Athos şi în multe locuri ale pământului, de unde mă sună părinţi şi maici că sfinţii izvorăsc mir şi mireasmă nemaiîntâlnită. Vreau să văd ziua când nu ne vom mai teme că avem în bisericile noastre la închinare moaştele acestor sfinţi mucenici, că au ajuns să fie slăviţi peste hotare mai degrabă decât în ţara lor.

Credeți că Ortodoxia şi, implicit, credinţa în Hristos, au fost principalele cauze pentru care s-au creat aceste lagăre şi închisori comuniste?

Bineînţeles, comunismul nu a avut alt scop decât denigrarea Ortodoxiei. Nu vedeţi că a fost introdus în special în țările ortodoxe? Nu aveau ceva împotriva noastră, ci împotriva Hristosului din noi. Erai bandit şi duşman al poporului dacă mărturiseai credinţa în Hristos. Asta era cea mai frecventă întrebare a lor: Mai crezi măi, banditule, în Dumnezeu? Erai foarte uşor eliberat dacă semnai că nu vei mai merge la biserică sau că nu mai crezi în Dumnezeu. Totul era materialism, care s-a reflectat şi în natură. Se punea foarte mult accent pe munca aceasta materială, iar Canalul este un exemplu elocvent. Aici materialismul a înghiţit mii de victime şi ştiţi foarte bine ce presupunea munca aceasta forţată la Canal. Canalul nu era decât o fabrică satanicească de înghiţire a fiilor scumpi ai neamului românesc. Câte lacrimi şi sânge nu au înghițit Canalul şi Dunărea noastră? Cu sângele lor sfinţit, Dunărea a traversat toată Europa şi i-a sfinţit pământul. Apoi lacrimile celor de acasă, mamele, soţiile şi copiii care își așteptau pe cei dragi ai lor să se întoarcă şi mulţi dintre ei nu s-au mai întors niciodată. Au dus cu ei în adâncurile acestui pământ şi dorul de casă şi dorul de neam şi credinţa lor nevinovată. Câte crime nu a făcut şi face acest materialism, în care Dumnezeu nu există sau a murit! Omul materialist este folosit în planul satanic de distrugere a omenirii şi a lui Dumnezeu din lume. Dar noi ştim că nu aici avem cetate stătătoare, aici suntem doar pribegi şi călători pe drumul mântuirii. Casa Tatălui nostru este în ceruri şi aceşti martiri nu au vrut să slujească pe tatăl acestei lumi, tatăl minciunii, diavolul. De aceea ei, aceşti mucenici, şi sunt acum fii ai Tatălui ceresc, ai Împărăţiei cerurilor. Avem datoria sfântă de a ne cinsti aceşti martiri şi a chema ajutorul lor în rugăciunile noastre. Dacă nu îi canonizăm şi nu îi cinstim, nu vom șterge niciodată această pată de pe obrazul neamului românesc. Pentru jertfa lor, Dumnezeu nu a îngăduit ca acest neam să fie cotropit, pentru că asta ar fi urmat, acesta era planul lor, să cucerească România şi toată Europa. De altfel şi scopul construirii acestui Canal în perioada comunistă era tot în favoarea Rusiei, la ordinele şi directivele Moscovei. Ei aveau interes aici să cucerească această zonă ca apoi să aibă acces spre Europa, să ducă mai departe comunismul bolşevic, în toată Europa. Dar Dumnezeu i-a oprit, pentru sângele acestor tineri nevinovaţi, care a strigat înaintea Tronului Dumnezeirii.

Dar Europa nu reacţiona la tot ce se petrecea în România? Nu au încercat să stopeze această gură de Canal spre comunism?

Se auzise în Europa de scopul acestui Canal. Se tot vorbea că ne salvează Europa. Dar eu nu am crezut niciodată în salvarea Europei, şi nici a Americii. Erau sărmanii dobrogeni arşi de soare şi înnegriţi de dogoarea lui. Că eu m-am mirat când am fost adus în detenţie, în Deltă. Mă uitam la oamenii ăştia vineţi la faţă, negri, slabi, cu ochii în fundul capului şi uscaţi. Şi mă întrebam: măi, ce sunt aşa aicea? Dar ei, sărmanii, la ora 8 dimineaţa începeau muncile şi care ţineau până la 10-11 seara, încât bietul român nu mai avea sânge în faţă… Dar în general nu s-a ocupat nimeni de periferia aceasta românească, şi nici cu atât mai mult acum. S-ar putea face atâtea lucruri frumoase pe aceste plaiuri dobrogene. Dar cine să investească în Biserică şi cultură? Europa? Măi, Europa pentru noi e mormântul Ortodoxiei, Europa pentru noi este moartea noastră şi spirituală şi materială. Noi nu avem nevoie de Europa aceasta, care s-a transformat în noul socialism.

Noi nu ştim să ne promovăm valorile naţionale, aşa cum o fac celelalte state europene. Românul nu cumpără decât produse străine, când are aici şi vaca cu lapte, şi holdele cu grâne şi munţii cu aur. Dar este o stare programată, astfel încât românul să piară şi toate valorile lui. Dacă nu facem investiţii româneşti, dacă nu ne promovăm cultura şi obiceiurile, riscăm să pierim ca neam. Aţi văzut grecul, italianul sau germanul să cumpere produse chinezeşti sau roşii turceşti? Nu, doar românul cumpără toate otrăvurile străine, fără să îşi dea seama că distruge piaţa românească. Dacă s-ar pune de acord acum toţi cei care mai simt româneşte să nu mai cumpere nimic decât produse româneşti, ia să vedeţi cum crește şi economia şi bogăţia culturală a ţării. Europa şi occidentalii trăiesc bine, dar pe seama cui? Tot pe seama românilor care au făcut muncile cele mai grele şi cele mai de jos în toată Europa. Dar noi alegem primari care fac investiţii europene. Nu vedeţi că este de fapt o cenzură, să nu mai putem face nimic fără acordul lor? La prefectură nu se mai face nimic fără acordul lor; hai să facem cu Europa; nu se face nimic fără avizul Europei. Păi prefectul trebuie să aibă avizul Europei, ca să fac eu ceva aici în comuna mea? Nu se interesează primarii că bătrâna aceea săracă e cu geamurile sparte. El se plimbă, aşteaptă alegeri. Aici e greşeala mare a oamenilor Bisericii care nu se bagă, chipurile, dar ei zac în indolenţă multă. Şi aşa vrăjmaşii Bisericii şi ai neamului nostru profită de indolenţa noastră. Aceste meleaguri dobrogene sunt cel mai vechi pământ românesc, sfinţit cu sângele primilor martiri ai acestui neam. Aici sunt cele mai importante mărturii istorice care atestă existenţa noastră încă din cele mai vechi timpuri, care atestă existenţa noastră de creştini încă de la începutul creştinismului. Să începem cu această zonă să reclădim neamul românesc creştin pe bazele sfintei noastre tradiţii. Aceasta nu se va putea face decât sub oblăduirea Bisericii, care ne-a format ca neam şi prin care am dăinuit până acum.

articol apărut în nr. 23 al revistei ATITUDINI

În vederea realizării construcției mănăstirii închinată martirilor de la Canal (Poarta Albă – Galeșul), Arhiepiscopia Tomisului a deschis trei conturi bancare în care se pot face donații:

RO48 UGBI 0000 4020 0599 6RON

RO41 UGBI 0000 4020 0599 7EUR

RO38 UGBI 0000 4020 0599 8USD

Conturile sunt deschise la Garanti Bank pe numele Arhiepiscopiei Tomisului, CUI 2986396.

Ei s-au jertfit! Acum e timpul ca și noi să ne jertfim pentru ei!

joi, 14 iunie 2012

Acatistier - Sfanta Manastire Sihastria Putnei

Imi doream de mult un Acatistier complet. Acesta editat la Manastirea Sihastria Putnei,  contine 50, cele mai multe dintre ele cunoscute, dar si altele ceva mai putin prezente in alte Acatistiere.  "El s-a nascut din dorinta de a le avea pe toate la indemana si de a nu le cauta prin diferite carti de rugaciune sau internet. Desigur, nu-si propune a fi o carte pe care ai putea-o usor folosi orisiunde. Ei ii sta bine intre celelalte carti ale bibliotecii noastra duhovnicesti, dar mai ales isi gaseste locul la capataiul patului ori acolo unde ne plecam genunchii dimineata si seara. Filele ei nu trebuie pastrate impecabile si copertile ei nu se cer a fi doar cand si cand folosite. Se cuvine ca mainile noastre sa o atinga si la ceas de cumpana, ori de fericire, cu lacrimi de multumire, ori de pocainta,la tristeti ori bucurii. Numai atunci ostenitorii acestei carti se vor simti impliniti ca ceea ce si-au propus sa savarseasca si-a atins scopul."

Cuprinde:
Acatistul Preasfintei Treimi
Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos
Acatistul Preasfântului Duh
Acatist către Dumnezeu Tatăl pentru cei adormiţi
Acatistul Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos
Acatistul Sfintei Învieri a Domnului Iisus Hristos
Acatistul Buneivestiri a Maicii Domnului
Acatistul Acoperământului Maicii Domnului
Acatistul Maicii Domnului - Izvorul Tămăduirii
Acatistul Adormirii Maicii Domnului
Acatistul Maicii Domnului - bucuria neaşteptată
Acatistul Maicii Domnului - potirul nesecat
Acatistul Maicii Domnului - povăţuitoarea copiilor
Acatistul Sfintei Cruci
Acatistul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil
Acatistul Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul
Acatistul Sfântului Proroc IlieTesviteanul
Acatistul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel
Acatistul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan
Acatistul Sfântului Apostol Andrei
Acatistul Sfinţilor Trei Ierarhi
Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae
Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon
Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie
Acatistul Sfântului Sfinţit Mucenic Ciprian
Acatistul Sfântului Ierarh Ghelasie de la Râmeţ
Acatistul Sfântului Ierarh Leontie de Rădăuţi
Acatistul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Dimitrie
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Mina
Acatistul Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava
Acatistul Sfântului Mărturisitor Ioan Rusul
Acatistul Sfintei Muceniţe Filoteea de la Curtea de Argeş
Acatistul Sfintei Marc Muceniţe Ecaterina
Acatistul Sfântului Cuvios Antonie cel Mare
Acatistul Sfântului Cuvios Daniil Sihastru
Acatistul Sfântului Cuvios Ioan Iacob Hozevitul
Acatistul Sfintei Mironisiţe Maria Magdalena
Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi
Acatistul Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla
Acatistul Sfintei Cuvioase Xenia din Sankt-Petersburg
Acatistul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena
Acatistul Sfântului Ştefan cel Mare
Acatistul Tuturor Sfinţilor
Acatistul Sfântului Cuvios Serafim din Sarov
Acatistul Sfântului Cuvios Siluan Atonitul
Acatistul Sfântului Cuvios Nicodim de la Tismana
Acatistul Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov

Acatistierul poate fi comandat si pe net, eu l-am cumparat din oras, de la Libraria Brancoveneasca

marți, 12 iunie 2012

Postul - vremea inveşnicirii noastre


Iată  ca am intrat deja in al treilea post din acest an bisericesc. Postul, in vremurile pe care le trăim, agitate si consumiste de orice si oricat, se dovedeste peste veacuri atat de necesar si cu intelepciune randuit de Sfintii Parinti ai Bisericii. Dacă  e post e mai multă  randuială  si simplitate, e mai multa rugaciune si pace, e timpul inveşnicirii noastre.
Să  avem cu toţii un post binecuvantat!

"Posturile sunt un exerciţiu de omorâre a trupului şi de răstignire a lui împreună cu toate patimile şi poftele. Rău fac cei ce trăiesc fără să simtă nevoia să postească. Pentru a ne pregăti pentru acea viaţă în care nu va mai fi nevoie de mâncare şi băutură, trebuie să postim încă de aici. De aceea au fost rânduite atâtea posturi la creştinii ortodocşi, ele sunt o pregătire treptate pentru acea viaţă în care nu se mănâncă şi nu se bea. A te deda aici lăcomiei de mâncare şi de băutură este sub demnitatea omului menit cerului. De aceea, sfinţii lui Dumnezeu, dorind cu înflăcărare nemurirea cea fericită, şi-au veştejit trupul lor cu post şi rugăciune, şi-au omorât patimile lor trupeşti.
Pentru ce sunt posturile, slujbele dumnezeieşti ... metăniile, pocăinţa, bătăile de clopot rare şi timpurii? Pentru a-l aduce pe om la conştiinţa şi simţământul păcatelor sale, al faptului că s-a îndepărtat de Dumnezeu şi se află în primejdie de a se pierde, pentru a surpa zidul despărţitor al păcatului şi a-l uni pe om cu Dumnezeu, pentru a-i curăţi inima de păcat şi ca ea să-L vadă pe Dumnezeu."
Sf. Ioan de Kronstand


Cu drag,
Liliana

luni, 11 iunie 2012

Străinul din casa noastră


” La câțiva ani după ce m-am născut, tata a întâlnit un străin care de-abia sosise în orășelul nostru mic. Chiar de la început, tata a fost vrăjit de charmul acestui nou venit și în scurt timp l-a invitat să locuiască cu noi. Străinul s-a integrat imediat și de atunci era prin preajmă cam tot timpul. Pe măsură ce am crescut, nici nu mi-am pus problema despre rolul lui în familia noastră. În mintea mea, ocupa un loc special.

Părinții mei ne educau completându-se. Mama m-a învățat să deosebesc Răul de Bine. Tata m-a învățat să mă supun. Dar străinul… străinul era povestitorul nostru. Eram fascinați de poveștile și de glumele lui. Dacă doream să știm ceva despre politică, istorie sau științe, el ne lămurea. Știa să descifreze trecutul, înțelegea prezentul și chiar era capabil să prezică viitorul!

Ne ducea să vedem și liga profesionistă de baseball. Ne făcea să râdem, să plângem… Străinul vorbea neîncetat iar tata nu părea deranjat.

Uneori, mama se ridica ușor, în timp ce noi toți şâşâiam să se facă liniște ca să-l putem auzi, și mergea în bucătărie pentru că dorea un moment de liniște. (Mă întreb acum dacă se ruga ca străinul să plece…)

Convingerile morale ale tatălui meu ne ghidau cu fermitate, însă străinul nu se simțea niciodată obligat să le respecte. Înjurăturile nu erau acceptate la noi în casă, nici din partea noastră, nici a prietenilor și nici a musafirilor. Și totuși, vizitatorul nostru scăpa ușor acele cuvinte din 4 litere care-mi ardeau urechile, îl agitau pe tata și o făceau pe mama să roşească.

Tata nu permitea consumul de alcool, însă străinul ne încuraja să-l consumăm zilnic. Pentru el ţigările erau „cool”, trabucurile erau super-masculine iar pipa era de-a dreptul distinsă. Vorbea liber, mult prea liber despre subiecte interzise. Comentariile lui erau mereu stânjenitoare.

Îmi dau seama acum că ceea ce credeam atunci despre relațiile dintre oameni era puternic influențat de părerile lui. De fiecare dată ele veneau în contrast cu sfaturile primite de la părinții mei. Cu toate acestea, rareori era respins și nu i s-a cerut niciodată să plece.

Au trecut mai bine de 50 de ani de când străinul s-a mutat la noi în casă. S-a integrat imediat, dar nu mai e atăt de fascinant ca la început.

Și totuși, dacă cineva ar intra azi în cuibul părinților mei, l-ar găsi stând într-un colțisor, așteptând să-i fie ascultate vorbele, să-i fie privite imaginile.

Numele lui…? îi spunem simplu TV!

Acum are şi o nevasta… calculatorul!”
 
Revista Apostolia, nr. 50,  mai 2012

vineri, 8 iunie 2012

„Tată, nu-mi trebuie vilă, BMW-ul şi contul, vreau înapoi România!"

„Căpitan e cel care conduce corabia, nu cel care o găureşte"

Singurul candidat independent pentru funcţia de primar al Constanţei, Marcel Bouroş, ne asigură: „Vom reuşi să trecem prin această furtună şi vom lăsa copiilor noştri o lume curată".

Se recomandă ca fiind un om cinstit, cu experienţă, independent din punct de vedere politic. Pe site-ul său, http://www.marcelbouros.ro/ se prezintă cu multă poezie: „Parafrazându-l pe Ion Gavrilă Ogoranu, pot şi eu spune: m-am născut în 1962 în Munţii Vrancei, la Gura Reghiului, un sat aşezat la poalele vârfului Răiuţ, unde am ridicat şi eu pentru o clipită colbul uliţei şi unde nu ştiam că eram fericit!". În adolescenţă a avut ca pasiuni boxul şi paraşutismul. Acum 30 de ani a ajuns la Constanţa „tânăr, cu veşnicia la butonieră", a absolvit Institutul de Marină Mircea cel Bătrân şi s-a aventurat în lumea largă. Aşa a descoperit Marcel Bouroş, unicul candidat independent la Primăria Constanţa, că ţara sa este cea mai frumoasă din lume. După revoluţia din 1989 a „ancorat lângă o fată frumoasă" care i-a dăruit trei copii şi s-a dedicat unor activităţi profesionale axate pe educaţie şi sănătate. A înfiinţat Curtea Brâncovenească, care cuprinde: fermă agrozootehnică, magazin şi restaurant cu produse
naturale, plafar şi cabinete medicale, dar şi Fundaţia Sfinţii Martiri Brancoveni în cadrul căreia funcţionează grădiniţa, şcoala, librăria şi Editura Brâncovenească.

Se declară îngrijorat pentru că tinerii şi copii noştri îşi propun false idealuri lăsându-se influenţaţi de „valorile" pe care ei le întâlnesc în societate.

Spune că „avem posibilitatea şi datoria de a asana această mlaştină socială şi de a readuce cerul deasupra copiilor noştri! Acest deziderat îl putem realiza împreună implicându-ne în viaţa cetăţii Constanţa". Amplul program electoral propus de Marcel Bouroş, poartă numele „Constanţa gândeşte şi trăieşte frumos" şi are printre obiectivele principale cinstea în administraţie, bunăstarea familiilor constănţenilor, educaţie, cultură, sport ori justiţia economică şi socială.

1. În programul dvs electoral se spune că prioritatea zero constă în promovarea valorilor morale şi a competenţelor profesionale reale în actul administrativ. În Constanţa actuală, în care se doreşte mai degrabă turismul sexual decât cel tradiţional, cum credeţi că veţi reuşi ceea ce vă propuneţi?

Nu cunosc vreun tată sau vreo mamă care să dorească turism sexual la Constanţa. E foarte uşor să promovezi valorile morale în România - oamenii tocmai asta aşteaptă. Din păcate trăim vremuri confuze, morala e considerată depăşită, imoralitatea e prezentată ca normalitate, dragostea e confundată cu sexul şi altele. Această confuzie e generată de faptul că România se află în plin război. Starea de război e evidentă: priviţi starea materială şi spirituală în care ne aflăm. Duşmanul este străinul cu interesele sale! De această dată el nu atacă militar şi cavalereşte, ci prin coruperea clasei conducătoare şi uciderea instinctului moral al maselor. Primul pas este înlocuirea clasei conducătoare corupte şi apoi, prin credinţă, muncă şi educaţie, revenirea la valorile autentice.

Cât priveşte competenţa profesională, deşi suferim, nu e totul pierdut! Ca să-l cităm pe Marin Sorescu putem spune că „mai avem câte ceva prin ţară..."

2. Vorbiţi despre o lucrare comună a oamenilor apropiaţi de valorile morale şi civice prin cuvânt şi fapte, cu experienţă în conducere şi din afara sistemului politic. Avem puterea de a realiza această lucrare?

Cu siguranţă! Oamenii valoroşi au fost marginalizaţi; ei trebuiesc readuşi pe scenă. Pe de altă parte, într-un război în care duşmanul te atacă, dacă lupţi, ai două şanse pierzi sau câştigi, dacă fugi ai una singură! Şi încă ceva, într-un război nu contează viaţa, ci datoria împlinită, victoria o stabileşte Dumnezeu. Să nu uităm cuvintele lui Ştefan cel Mare: „...Moldova n-a fost a strămoşilor noştri, n-a fost a mea şi nu-i a voastră, ci a urmaşilor noştri şi a urmaşilor - urmaşilor noştri în vecii vecilor"! Mesajul electoral corect nu este „Să dăm o şansă copiilor noştri", ci „Să ne facem datoria faţă de copiii noştri".
Dezastrul material şi spiritual de care suntem responsabili, în frunte cu clasa politică postdecembristă, ne face să roşim atunci când îi privim în ochi; chiar şi îmbogăţiţii vor zice: „Tată, nu-mi trebuie vilă, BMW-ul şi contul, vreau înapoi România!"

3. Primul punct al programului dvs. Poartă numele „Cinste în administraţie". Suntem obişnuiţi să găsim orice altceva. Cum garantaţi că veţi reuşi „epurarea" administraţiei publice locale?

Peştele de la cap se împute! Nu pornesc de la ideea corupţiei generalizate; avem destui oameni buni şi apoi să vedem ce ne vor aduce noile alegeri. Concret, prin aplicarea întocmai a legii.

4. Cum poate un primar fi sigur de competenţa şi moralitatea consilierilor personali şi a angajaţilor primăriei?

Consilierii personali şi-i alege primarul, deci e sigur! Activitatea consilierilor locali şi a angajaţilor se supune de asemenea legii şi monitorizării constănţenilor. De exemplu vom televiza în direct şedinţele Consiliului Local şi licitaţiile, să vedem cine vrea binele constănţenilor!

5. Constanţa are zone foarte sărace, în ciuda opulenţei arătate de mulţi dintre locuitorii săi. Cum pot fi sărmanii ajutaţi, cum poate fi ridicat nivelul de trai?

Situaţia pe care o descrieţi e generalizată la nivelul întregii ţări şi se datorează politicii „cu privirea aţintită în vârful nasului" adică politica axată pe nevoile imediate ale omului. Principala formă de asistenţă socială este munca, trebuie să oferim oamenilor undiţă, nu peşte! Această problemă am dezbătut-o în conferinţa domnului prof. dr. Ovidiu Hurduzeu intitulată „Soluţii economice adevărate pentru Constanţa". Vom încuraja pe orice cale micul capital românesc. Dezvoltând producătorul, comerciantul şi prestatorul de servicii român, creăm locuri de muncă şi, foarte important, banii rămân în ţară nu ca în cazul transnaţionalelor unde banii pleacă afară. Nicolae Iorga spunea în 1919: „România românilor, a tuturor românilor şi numai a românilor".

Priviţi tragedia creată de plecarea românilor în străinătate: familii dezbinate, copii care mor de dorul părinţilor, lipsa specialiştilor, etc.

Bătrânii şi persoanele neputincioase trebuiesc, evident, ajutate! E vorba de o datorie mai ales pentru pensionarii care au muncit şi au cotizat la buget o viaţă întreagă, iar acum au o pensie de batjocură. Le cerem iertare!

6. Avem un oraş al tinerilor, însă al celor care preferă cluburile în locul bibliotecilor. Cum ne putem aduce „oile rătăcite" pe drumul cel drept?

Prin exemplul personal, prin recunoaşterea şi încurajarea performanţei şi a modelelor morale autentice, prin cultură, prin educaţie şi în primul rând prin credinţă. Problema nu sunt „oile rătăcite" ci păstorii oilor! Practic tinerii nu au alternativă.

7. Sunteţi navigator. Au oamenii mării o aplecare deosebită înspre a fi conducători? Exemple ar fi multe, de la preşedintele ţării până la alţii.

Navigaţia are în ea ceva eroic, dar asta nu recomandă pe marinar, neapărat, ca bun conducător mai ales când priveşte eroismul prin prisma cluburilor de noapte şi a aventurilor galante. Căpitan e cel care conduce corabia, nu cel care o găureşte.

8. Aţi fost promovat foarte mult pe blog-urile ortodoxe. Povestiţi-ne despre această comunitate, despre cei care vin şi cumpăr cărţi din librăria dvs. sau care preferă alimentele curate păcatul contrafacerii de pe care le serviţi în restaurantul pe care îl conduceţi.

Le mulţumesc celor care ne promovează. Acest lucru demonstrează că românul coagulează când i se propun lucruri autentice, am mare admiraţie faţă de intuiţia şi inteligenţa românească. Dacă vă referiţi la comunitatea ortodoxă, această comunitate e însăşi România, adică toţi românii botezaţi în numele Sfintei Treimi, în numele Dumnezeului alături de care vom învinge în istorie şi în veşnicie.
Cei care vin la noi la Curtea Brâncovenească sunt în majoritate ortodocşi dar şi oricare alt om interesat de un stil de viaţă corect şi o alimentaţie sănătoasă.
De asemenea, vin la noi cei care doresc să-şi educe copiii în spiritul credinţei şi tradiţiei strămoşeşti, deci cei care au copiii înscrişi la Şcoala şi Grădiniţa Brâncovenească.

9. Sfânta Evanghelie ne spune că ucenicii lui Iisus au văzut cât de greu era pentru bogat să urmeze sfatul Mântuitorului, mai ales după ce acesta le-a zis: „Mai lesne este a trece cămila prin urechile acului decât să intre bogatul în Împărăţia lui Dumnezeu" (Luca 18, 25). De ce toţi cei care au ajuns la conducerea oraşului sau a judeţului au căutat îndestularea materială, au ajuns oameni bogaţi şi nu au ţinut neapărat cont de nevoile constănţenilor?

Să ne ferească Dumnezeu de patima iubirii de arginţi, ea nu-l ocoleşte nici pe sărac, căci „sărăcia nu-i o virtute, iar bogăţia nu-i un păcat" totul e ca bogatul să nu-şi lipească inima de ea, să vadă şi mâna întinsă! Aşa cum zicea Părintele Arsenie Papacioc „prostule, mâna întinsă îţi dă, nu îţi cere", adică îţi dă Împărăţia.
Germenul lăcomiei conducătorilor noştri se regăseşte în campania electorală unde candidatul este ajutat cu sume imense şi astfel în cazul victoriei el nu mai este, de exemplu, primarul unui oraş ci primarul unui grup de interese şi al propriului buzunar. Un astfel de om îmbogăţit pe suferinţa semenilor săi este într-o situaţie de plâns în faţa lui Dumnezeu şi în ochii propriilor copii.

10. De ce are nevoie România şi, implicit, Constanţa?

O barcă pentru a ajunge la liman are nevoie de un cârmaci bun care să cunoască drumul. Un cârmaci bun este un cârmaci care îşi părăseşte ultimul corabia. Ţelul lui principal este salvarea corăbierilor. Avem nevoie de educaţie, de credinţă, de conştiinţa că faptele noastre sunt văzute de Dumnezeu, de respectarea întocmai a legilor sau de modificarea lor în sens moral. Dacă trebuie să găsim o rezolvare imediată, privim în istoria României şi îl găsim pe Vlad Ţepeş. Petre Ţuţea spunea despre Vlad Ţepeş că are două mari merite: l-a pus pe tronul Moldovei pe cel mai mare domnitor român, pe Ştefan cel Mare, şi de asemenea că, prin „ţepele proptite în fund" a ridicat morala la nivel absolut. istoria este foarte importantă în educaţia unui neam şi este surprinzător faptul că, în momentul de faţă, este folosită ca instrument de manipulare, iar nu ca instrument educativ prin aflarea adevărului. revenind la campania electorală, este surprinzătoare interdicţia dată de guvernanţii noştri ca preoţii şi profesorii să se implice electoral. preoţii şi profesorii sunt primii datori să îndrume poporul.




joi, 7 iunie 2012

Cuvântul care zideste


"Fă-te că nu ai auzit nici o barfă; a auzit-o altcineva, poate umbra ta!"
(Sf. Ioan de Kronstadt)



Va doresc o zi cu pace!

Cu drag,
Liliana

miercuri, 6 iunie 2012

Inceput de vara...

...la  Miercurea fara cuvinte ...








luni, 4 iunie 2012

Trebuie să reflectăm adânc asupra praznicelor Domnului



"Ne interesează, oare, marile praznice creştine sau acele fapte de cea mai mare însemnătate săvârşite de Domnul pentru noi, pentru a noastră mântuire, pentru a ne ridica din păcat, din blestem, din chinul cel veşnic? în minunata sa purtare –de-grijă privitoare la neamul omenesc, Domnul ni se înfăţişează ca un Părinte şi ca un drept Judecător, ca un Doctor priceput, ca un Artist înţelept, ca un începător al nevoinţelor, ca un Atlet atotputernic şi de nebiruit, ca un dătător de lumină şi Luminător, ca o Căpetenie a oştirii Sale duhovniceşti, ca un Gospodar al viei şi ţarinei Sale, ca un Mântuitor al neamului omenesc cel căzut, ca un Arhitect preaînţelept, ca un Topitor, ca un iscusit Modelator şi Olar, ca un Giuvaergiu sau şlefuitor de nestemate.
Viaţa noastră e un mare semn de întrebare, o enigmă, a cărei rezolvare deplină se află numai dincolo de mormânt. Sărbătorile creştineşti ne oferă explicaţia faptelor măreţe şi minunate ale lui Dumnezeu, fapte ale mântuirii neamului omenesc de păcat, de blestem, de moarte.
Trebuie să reflectăm adânc asupra praznicelor Domnului şi să le descoperim înţelesul şi ce a voit Dumnezeu să ne transmită prin ele cu privire la noi. Astfel, în praznicul întâmpinării Domnului de către dreptul Simeon Făcătorul legii se arataEl însuşi împlinitor al legii Sale şi se aduce după lege la templul Tatălui ceresc şi Lui însuşi, aducând în acelaşi timp pentru sine ca jertfă două turturele şi doi pui de porumbel; aceasta este pentru noi o lecţie cum că trebuie să păzim cu tărie şi să împlinim legile lui Dumnezeu.
Prin toată viaţa Sa, Domnul ne învaţă să ne supunem stăpânirilor rânduite de Dumnezeu; înaintea naşterii Sale, El a binevoit ca odată cu Maica Sa şi cu Iosif, tatăl său văzut, să se înscrie ca supus al Cezarului; El a plătit dajdie Cezarului şi ne-a învăţat să ne supunem stăpânirii, să dăm lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu şi cezarului ce este al cezarului."

Sfantul Ioan de Kronstadt

Paraclisul Manastirii Sf. Ioan Casian
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare