Iată ca am intrat deja in al treilea post din acest an bisericesc. Postul, in vremurile pe care le trăim, agitate si consumiste de orice si oricat, se dovedeste peste veacuri atat de necesar si cu intelepciune randuit de Sfintii Parinti ai Bisericii. Dacă e post e mai multă randuială si simplitate, e mai multa rugaciune si pace, e timpul inveşnicirii noastre.
Să avem cu toţii un post binecuvantat!
"Posturile sunt un exerciţiu de omorâre a trupului şi de răstignire a lui împreună cu toate patimile şi poftele. Rău fac cei ce trăiesc fără să simtă nevoia să postească. Pentru a ne pregăti pentru acea viaţă în care nu va mai fi nevoie de mâncare şi băutură, trebuie să postim încă de aici. De aceea au fost rânduite atâtea posturi la creştinii ortodocşi, ele sunt o pregătire treptate pentru acea viaţă în care nu se mănâncă şi nu se bea. A te deda aici lăcomiei de mâncare şi de băutură este sub demnitatea omului menit cerului. De aceea, sfinţii lui Dumnezeu, dorind cu înflăcărare nemurirea cea fericită, şi-au veştejit trupul lor cu post şi rugăciune, şi-au omorât patimile lor trupeşti.
Pentru ce sunt posturile, slujbele dumnezeieşti ... metăniile, pocăinţa, bătăile de clopot rare şi timpurii? Pentru a-l aduce pe om la conştiinţa şi simţământul păcatelor sale, al faptului că s-a îndepărtat de Dumnezeu şi se află în primejdie de a se pierde, pentru a surpa zidul despărţitor al păcatului şi a-l uni pe om cu Dumnezeu, pentru a-i curăţi inima de păcat şi ca ea să-L vadă pe Dumnezeu."
Sf. Ioan de Kronstand
Sf. Ioan de Kronstand
Cu drag,
Liliana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu