Postul de bucate este o luptă cu lăcomia pântecelui

Postul de bucate este o luptă cu lăcomia pântecelui
Postirea începe cu postul de bucate. Este prima treaptă fără de care nu putem merge mai departe. Necesitatea postului de bucate vine din faptul că este principalul mijloc de luptă cu lăcomia pântecelui, considerată de Sfinţii Părinţi maica tuturor patimilor. Această patimă este una dintre cele mai grosolane şi primitive, de biruirea ei depinzând, în mare măsură, lupta cu celelalte patimi. „Nu poate ieşi învingător în războiul duhovnicesc cel care n-a biruit mai întâi vrăjmaşul care se ascunde sub lăcomia la mâncare”, scrie Sfântul Grigore cel Mare. Sensul principal al postului constă în înfrânare atât în ceea ce priveşte calitatea cât şi cantitatea mâncărurilor.
Postul de bucate este de două feluri: postul deplin (ajunarea) şi postul ascetic, în timpul Postului Mare fiind rânduite ambele forme de postire. Postul deplin (ajunarea) constă în abţinerea totală de la mâncare şi băutură pe o anumită perioadă de timp. Este postul pe care îl ţinem înainte de împărtăşirea cu Sfintele Taine şi în zilele aliturgice adică în zilele în care nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie (în Postul Mare acestea sunt zilele de luni şi marţi din prima săptămână şi Vinerea Mare). Postul deplin înseamnă în primul rând starea de pregătire şi aşteptare a întâlnirii cu Mirele Hristos, împlinită în cuminecarea cu El.
Postul ascetic împlineşte în mod deosebit efortul nostru de înfrânare în ceea ce priveşte cantitatea mâncărurilor prin reducerea acesteia şi în ceea ce priveşte calitatea alimentelor prin consumarea de bucate simple, de origine vegetală. El are mai multe forme: post aspru (se consumă numai mâncare uscată, o dată pe zi), post obişnuit (mâncare gătită fără untdelemn), post uşor (mâncare gătită cu untdelemn). Regula de postire a Bisericii în Postul Mare este ca în zilele de luni până vineri să se ţină post aspru iar sâmbătă şi duminică post uşor. Fiecare se încadrează însă în această regulă de postire în funcţie de capacitatea sa şi de condiţiile concrete în care îşi desfăşoară activitatea, tuturor recomandându-li-se să ţină măcar un post uşor, cu mâncare de origine vegetală gătită cu untdelemn. Totuşi să nu credem că o postire aspră ar fi imposibilă în zilele noastre pentru cei ce trăiesc în lume. Părintele Paisie Aghioritul ne pune în faţă cazul unui tânăr grec din Australia care muncea stivuind lăzi într-o fabrică şi care a postit deplin, fără mâncare şi băutură, douăzeci şi opt de zile din Postul Mare, iar restul perioadei cu ceai şi posmagi. Postirea aspră, precizează Părintele Paisie, este posibilă atunci când nu este făcută cu mândrie, urmărindu-se obţinerea de performanţe. Dacă cineva are simplitate şi smerenie primeşte cu lesnire harul lui Dumnezeu şi astfel posteşte cu smerenie şi se hrăneşte dumnezeieşte. Ţinut la măsurile fiecăruia, postul ascetic constă într-o reducere drastică a hranei astfel încât, starea permanentă de foame poate fi trăită ca ceva ce ne aduce aminte de Dumnezeu şi ca un efort constant de a-L contempla pe El. Oricine l-a experimentat ştie că acest post ascetic, mai degrabă decât să ne slăbească, ne face uşori, înnobilaţi, cumpătaţi, plini de bucurie, curaţi7. Dar o condiţie esenţială pentru ca postul ascetic să fie eficient este ca acesta să nu fie întrerupt de-a lungul întregii perioade de post.

Pr. Florin Botezan