sâmbătă, 11 septembrie 2010

Duminica dinaintea Înălţării Sfintei Cruci – pregătirea duhovnicească pentru Împărăţia Veşnică

Textul evanghelic precede sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci şi relatează un dialog real petrecut între Hristos şi Nicodim, un lider religios al iudeilor.
Tema discuţiei o reprezintă naşterea cea duhovnicească, în Biserică, din apă (prin Botez) şi din duh (prin pecetluirea cu Sfântul Duh), care are ca finalitate intrarea în împărăţia cerurilor.
Naşterea cea duhovnicească reprezintă de fapt deşteptarea spirituală la credinţă, asumarea condiţiei de creştin următor al lui Hristos, chiar şi atunci când acesta se Jertfeşte pe Cruce.
Aceasta presupune o percepţie asupra vieţii şi mai ales a necazurilor inerente ei diferită de cea comună, lumească, o schimbare profundă, a concepţiilor şi idealurilor după care ne ghidăm în această viaţă, o transfigurare a propriei fiinţe, astfel încât să trăim această viaţă nu pentru bunurile ei, ci ca şi cum ne-am pregăti pentru cea viitoare, veşnică.
Creştinul nu doreşte o împărăţie a lui Dumnezeu care are drept caracteristici „pofta ochilor, pofta trupului şi trufia vieţii” (după cum spune Sf. Ioan Evanghelistul, autorul acestui text evanghelic), ci el urmează „calea cea strâmtă” a iubirii jertfelnice, prin „înnoirea minţii” , la nevoie jertfind chiar şi propria viaţă, pentru a împlini poruncile lui Hristos.
Prin urmare viaţa cea adevărată nu constă în împlinirea poftelor egoiste, în slava lumească, în dobândirea puterii lumeşti sau în festivism aducător de slavă deşartă, după normele acestei lumi, ci este de fapt un mod de viaţă în care chipul lui Dumnezeu, care este sufletul nostru (raţiune, simţire, voinţă) să ajungă la starea de „asemănare cu Dumnezeu”, adică să devenim vrednici fii ai lui Dumnezeu, prin practicarea noii porunci a iubirii aduse de Hristos.,
Evanghelia se citeşte înainte de Praznicul Înălţării Sf. Cruci deoarece nu există naştere duhovnicească fără jertfa Crucii, după cuvântul lui Hristos că nu putem urma Lui fără a ne purta, jertfelnic, propria cruce.
Totodată, Hristos profeţeşte şi propria Răstignire pe cruce, prin paralelismul cu şarpele înălţat de Moise în pustie.


preluat de aici ,


Liliana

2 comentarii:

  1. Liliana nu am fost pe-acasa toata ziua iar acum asa pe fuga trec pe la fiecare sa va zic o Duminica placuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Corina, esti tare draguta, ca de fiecare data:)
    O duminica binecuvantata si voua!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare