miercuri, 28 iulie 2010

Cateva sfaturi pentru cei care vor o casuta la tara


In jurul marilor orase sunt sate si comune mai putin cunoscute, insa fiecare loc are frumusetea si un pitoresc aparte. E suficient sa pleci cativa kilometri din oras si deja respiri alt aer. Ideea de a avea o casuta la tara am avut-o acum vreo 6 ani, cand ne-am dat seama ca in oras nu se mai poate respira, pana si pomisorii de pe marginea strazilor erau taiati pentru a face loc parcarilor.
Casele si terenurile aflate in imediata apropiere de oras sunt inca de neatins, din punctul meu de vedere, o solutie viabila sunt casele taranesti aflate, la distante ceva mai mari, iar preturile pentru astfel de casute variaza intre 10.000 si 15.000 de euro, in functie de amplasament si facilitati.
Asa am procedat si noi, am plecat cu gandul un pic mai departe, ne-am orientat ca drum sa fie totusi usor de parcurs , chiar daca sunt 30 de km.
Am gasit si ne-a placut totul la aceasta proprietate, pamantul, casa, dar si pitorescul locului. Proprietatea are 5mii de metri, initial erau mai putini, dar am mai cumparat o bucata de pamant care este la liziera unei paduri, tot aici am gasit si dereaua satului care are apa mai tot timpul anului.
Vreau sa va spun ca in Dobrogea, daca gasesti apa pe un pamant ai deja o mare bogatie! Apoi casuta ne-a placut pentru ca este buna, are patru camere si se poate locui, adica nu necesita mari reparatii, un var si dusumele pe jos si bineinteles sfestanie. Ne-a mai placut ca multi dintre pomisori sunt deja pe rod, vita de vie este pe rod, iar locul a fost cat de cat ingrijit de fostii proprietari.
Acum din experienta noastra va spunem ca cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le faceti atunci cand va luati o casuta sunt:
-sa trageti apa sau sa fie cat mai aproape de proprietate,
-terenul sa fie bine delimitat, gardul sa fie chiar prima investitie pe care o faceti, vecinii sa fie cat mai departe :) nu glumesc cand spun asta, sa aveti mare grija caci oamenii de la tara sunt curiosi, puteti vorbi cu toti insa in timp ii poti cunoaste bine.
-puneti pomisorii, caci acestia cresc cel mai greu, se pot pune si toamna, dupa prima bruma, la inceputul lunii noiembrie, castiga astfel un an, si toti care nu se prind pot si inlocuiti in primvara.


Chiar daca terenul nu are casa pe el puteti pune pomi fructiferi daca aveti in plan cam unde o sa fie casa construita si aveti gard facut.

Spor in toate!

Cu drag,
Liliana

8 comentarii:

  1. Foarte bune sfaturile! Multumim!Este frumos dar nu este deloc usor iar cei care vor sa faca pasul acesta , trebuie sa stie si dezavantajele!Imi place la tara dar nu cred ca am destul curaj sa fac un astfel de pas!!Dar pentru cei tineri,cu copii sau viitori copii , este bine!

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu locuiesc la casa,dar inca nu am casa mea.Imi doresc mult una micuta si sunt sigura ca o voi avea. Abia astept! Ma bucur pentru tine si sper sa duci o viata linistita acolo! :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ela, ai dreptate, nu este usor. Insa daca ai putina curaj, cred ca Dumnezeu te ajuta! Vom tine si casa de la oras pentru ca aici lucram, copiii merg la scoala aici, insa macar sfarsitul de saptamana si vacantele tot pot fi locuite la tara.

    RăspundețiȘtergere
  4. Oana, sa-ti ajute Dumnezeu sa-ti indeplinesti visul!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ela, singurele dezavantaje pe care le vad eu acum sunt scolile copiilor si serviciul. Daca ai mai multe idei m-ai ajuta mult daca mi le-ai da :)

    RăspundețiȘtergere
  6. In urmatorii ani cred ca vom fugi cu totii la tara . Observ ca ; cu cat anii trec cu atat tanjesc mai mult dupa liniste si aer curat. Deja am un cumparaat o bucata de pamant la 20 de km. de oras. Pace si liniste!

    RăspundețiȘtergere
  7. Si eu cred asta , CT, ai mare dreptate! Desi parintii nostri au plecat de la sate, de data asta ne vom muta noi de unde au plecat parinti:)

    RăspundețiȘtergere
  8. Multumesc,Liliana!
    http://sielevorbesc.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare