Textul de mai jos a fost publicat în 1899 în San Francisco, Statele Unite, care însă nu şi-a pierdut nimic din vigoare şi autenticitate. Parcă ar fi fost scris azi – azi când modul uşuratic de viaţă modern ameninţă să arunce în aer întreg eşafodajul social după ce a erodat şi destructurat familia, lipsind astfel de substanţă viaţa umană.
Textul are la bază o predică ţinută de Arhimandritul Sebastian Dabovici, un adevărat apostol sârb al Lumii Noi, cum încă mai erau cunoscute Statele Unite ale Americii în secolul XIX. Parintele Sebastian Dabovici s-a născut în 1863 într-o familie de emigranţi sârbi – primii emigranţi sârbi înregistraţi pe coasta de vest a Statelor Unite. Părintele Dabovici a fost şi prima persoană născută pe teritoriul SUA care să devină călugăr şi mai apoi preot ortodox. Din 1898, părintele a slujit sub Episcopul Tihon (Bellavin) numit la acea dată de Biserica Ortodoxă Rusă în fruntea eparhiei americane şi care mai târziu va deveni unul dintre cei mai cunoscuţi Patriarhi ai Rusiei şi va fi canonizat ca Sfântul Tihon.
Pentru adevăratul său apostolat – nu numai în SUA, dar şi în alte ţări, Părintele Sebastian Dabovici petrecându-şi ultimii aproape 20 de ani de viaţă şi murind în 1940 în Serbia – Sfântul Nicolae Velimirovici l-a denumit „cel mai mare misionar sârb al timpurilor moderne”.
Textul are la bază o predică ţinută de Arhimandritul Sebastian Dabovici, un adevărat apostol sârb al Lumii Noi, cum încă mai erau cunoscute Statele Unite ale Americii în secolul XIX. Parintele Sebastian Dabovici s-a născut în 1863 într-o familie de emigranţi sârbi – primii emigranţi sârbi înregistraţi pe coasta de vest a Statelor Unite. Părintele Dabovici a fost şi prima persoană născută pe teritoriul SUA care să devină călugăr şi mai apoi preot ortodox. Din 1898, părintele a slujit sub Episcopul Tihon (Bellavin) numit la acea dată de Biserica Ortodoxă Rusă în fruntea eparhiei americane şi care mai târziu va deveni unul dintre cei mai cunoscuţi Patriarhi ai Rusiei şi va fi canonizat ca Sfântul Tihon.
Pentru adevăratul său apostolat – nu numai în SUA, dar şi în alte ţări, Părintele Sebastian Dabovici petrecându-şi ultimii aproape 20 de ani de viaţă şi murind în 1940 în Serbia – Sfântul Nicolae Velimirovici l-a denumit „cel mai mare misionar sârb al timpurilor moderne”.
"Mari oraşe se înmulţesc de la un capăt la celălalt al ţării; fermierul – aşa cum este definit cuvântul în dicţionarele noastre – este ceva ce aparţine trecutului. Este acum la ordinea zilei proprietarul de pământuri cu o vilă la oraş, un yacht pe mare şi cu un tren personal ce străbate de-a lungul continentului. Comparativ, nu există decât câţiva muncitori pe câmpuri – prea săraci însă pentru a-şi întreţine familiile. Casele liniştite de la ţară sunt tot mai puţine; pot să spun preţioase? Mă tem că nu, pentru că oamenii îşi pierd repede capacitatea de a estima în mod corect valoarea lucrurilor.
Majoritatea oraşelor în toată lumea sunt suprapopulate. Partea feminină a populaţiei iese mai ales în evidenţă: o goană stupidă şi nebunească după mode nesănătoase reprezintă principala patimă care le absoarbe cu totul pe majoritatea femeilor. Nu mai este loc pentru grădinile şi ograda casei: majoritatea copiilor din San Francisco sunt crescuţi chiar în stradă. O, cât de puţini dintre ei simt influenţa binecuvântată a unui cămin creştin!
Tineri bărbaţi şi tinere femei se află permanent „pe fugă”, aşa cum spun ei. Şi această „fugă” este o grabă nervoasă şi nestatornică de „a fi în pas cu vremurile”. Şi după toată fuga lor nu rămâne nimic în urmă decât abur şi fum, pentru că sunt goi – la fel de goi cum numai această lume schimbătoare şi trecătoare poate fi. Cu toate acestea, ei se agită şi cercetează: „Unde vom merge şi ce vom vedea? Ce vom face? O, dar ce putem face?”
Numărul celor necăsătoriţi este în creştere. Şi sunt unii dintre cei căsătoriţi care spun: „Nu dorim copii, pentru că dorim să avem cât mai multă plăcere cu putinţă!” Aceasta este o atitudine greşită, pentru că într-o căsnicie creştină o anumită plăcere nu este îngăduită în mod continuu. Creştinii se căsătoresc din dragoste pentru Dumnezeu şi legea Lui la fel de mult ca unii pentru ceilalţi. Dar creştinii care rămân singuri renunţă la căsătorie şi trăiesc în sfântă înfrânare de dragul lui Dumnezeu şi numai pentru El.
Acum aflăm însă că atât legătura din familie este abuzată cât şi starea celui singur. Curtarea între tinerii care abia au trecut pragul şcolii nu este recomandată, pentru că adesea conduce la depravare. Iar o curtare care se prelungeşte de-a lungul mai multor ani oferă ocazia de a păcătui şi a unei fărădelegi particulare faţă de Dumnezeu, întrucât inima şi dragostea ei sunt întoarse de la Dumnezeu şi aruncate asupra unui om."
Majoritatea oraşelor în toată lumea sunt suprapopulate. Partea feminină a populaţiei iese mai ales în evidenţă: o goană stupidă şi nebunească după mode nesănătoase reprezintă principala patimă care le absoarbe cu totul pe majoritatea femeilor. Nu mai este loc pentru grădinile şi ograda casei: majoritatea copiilor din San Francisco sunt crescuţi chiar în stradă. O, cât de puţini dintre ei simt influenţa binecuvântată a unui cămin creştin!
Tineri bărbaţi şi tinere femei se află permanent „pe fugă”, aşa cum spun ei. Şi această „fugă” este o grabă nervoasă şi nestatornică de „a fi în pas cu vremurile”. Şi după toată fuga lor nu rămâne nimic în urmă decât abur şi fum, pentru că sunt goi – la fel de goi cum numai această lume schimbătoare şi trecătoare poate fi. Cu toate acestea, ei se agită şi cercetează: „Unde vom merge şi ce vom vedea? Ce vom face? O, dar ce putem face?”
Numărul celor necăsătoriţi este în creştere. Şi sunt unii dintre cei căsătoriţi care spun: „Nu dorim copii, pentru că dorim să avem cât mai multă plăcere cu putinţă!” Aceasta este o atitudine greşită, pentru că într-o căsnicie creştină o anumită plăcere nu este îngăduită în mod continuu. Creştinii se căsătoresc din dragoste pentru Dumnezeu şi legea Lui la fel de mult ca unii pentru ceilalţi. Dar creştinii care rămân singuri renunţă la căsătorie şi trăiesc în sfântă înfrânare de dragul lui Dumnezeu şi numai pentru El.
Acum aflăm însă că atât legătura din familie este abuzată cât şi starea celui singur. Curtarea între tinerii care abia au trecut pragul şcolii nu este recomandată, pentru că adesea conduce la depravare. Iar o curtare care se prelungeşte de-a lungul mai multor ani oferă ocazia de a păcătui şi a unei fărădelegi particulare faţă de Dumnezeu, întrucât inima şi dragostea ei sunt întoarse de la Dumnezeu şi aruncate asupra unui om."
Articolul este preluat din Revista Familia Ortodoxa unde poate fi citit integral
Liliana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu