Vă anunţăm două apariţii editoriale la editura Predania: al patrulea titlu din colecţia "Izvoarele Orthodoxiei", care şi-a propus să reediteze traducerile patristice al Şcolii Nemţene, Sfântul Isaac Sirul - "Cuvinte şi învăţături" şi primul volum din colecţia de sinaxe ale Arhimandritului Epifanie Theodoropulos - "Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm."
Sfântul Isaac Sirul -
Cuvinte şi învăţături
Scrise în limba siriacă, spre sfârşitul veacului al şaptelea, Cuvintele pentru nevoinţă ale Sfântului Isaac s'au alăturat învăţăturii Bisericii, socotindu-se unele de temelie, alături de celelalte lucrări ale Sfinţilor Părinţi. Ele l-au facut pe unul din marii duhovnici ai zilelor noastre, părintele Paisie Aghioritul, să exclame: "Scrierile Avvei Isaac Sirul valoreaza cat toata patristica!"
Traducerea românească de faţă, tipărită în 1819 la Mănăstirea Neamţ, se bazează îndeosebi pe versiunea grecească a Cuvintelor (apărută în 1770 la Leipzig), dar foloseşte şi o sumă de izvoare alternative (manuscrise athonite ellineşti şi probabil slavone) – încercând, astfel, să lămurească dificultăţile textului tipărit. Textul grecesc este tradus literal, cu riscul inerent al unor obscurităţi în plus, dar cu aceeaşi bogăţie a nuanţărilor şi frumuseţe a graiului ce sânt marca traducerilor nemţene.
Despre viaţa Sf. Isaac se ştiu încă foarte puţine lucruri. Din cercetări recente, aflăm că a dobândit de timpuriu o foarte bună cunoaştere a Scripturilor şi scrierilor patristice. Intra în monahism şi devine dascăl şi învăţător bisericesc. După ce este hirotonit episcop al Ninivei, se retrage la scurtă vreme, renunţând la arhierie şi continuând să vieţuiască ca pustnic în munţii Huzistanului. În cei din urmă ani ai vieţii se mută într’o mănăstire din vecinătate, unde şi trece la Domnul, la adânci bătrâneţi, în jurul anului 700.
Cuvinte şi învăţături
Scrise în limba siriacă, spre sfârşitul veacului al şaptelea, Cuvintele pentru nevoinţă ale Sfântului Isaac s'au alăturat învăţăturii Bisericii, socotindu-se unele de temelie, alături de celelalte lucrări ale Sfinţilor Părinţi. Ele l-au facut pe unul din marii duhovnici ai zilelor noastre, părintele Paisie Aghioritul, să exclame: "Scrierile Avvei Isaac Sirul valoreaza cat toata patristica!"
Traducerea românească de faţă, tipărită în 1819 la Mănăstirea Neamţ, se bazează îndeosebi pe versiunea grecească a Cuvintelor (apărută în 1770 la Leipzig), dar foloseşte şi o sumă de izvoare alternative (manuscrise athonite ellineşti şi probabil slavone) – încercând, astfel, să lămurească dificultăţile textului tipărit. Textul grecesc este tradus literal, cu riscul inerent al unor obscurităţi în plus, dar cu aceeaşi bogăţie a nuanţărilor şi frumuseţe a graiului ce sânt marca traducerilor nemţene.
Despre viaţa Sf. Isaac se ştiu încă foarte puţine lucruri. Din cercetări recente, aflăm că a dobândit de timpuriu o foarte bună cunoaştere a Scripturilor şi scrierilor patristice. Intra în monahism şi devine dascăl şi învăţător bisericesc. După ce este hirotonit episcop al Ninivei, se retrage la scurtă vreme, renunţând la arhierie şi continuând să vieţuiască ca pustnic în munţii Huzistanului. În cei din urmă ani ai vieţii se mută într’o mănăstire din vecinătate, unde şi trece la Domnul, la adânci bătrâneţi, în jurul anului 700.
Arhimandrit Epifanie Theodoropulos -
Toată viaţa noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm
Această carte reprezintă primul volum al culegerii de sinaxe ţinute de părintele Epifanie fiilor săi duhovniceşti din obştea mănăstirii Keharitomeni din Peloponnez. Cuvântul său este plin de nerv şi trece dincolo de mărginirile fireşti ale mijloacelor neînsufleţite de înregistrare – cuvânt trezvitor, cuvânt ziditor, aghiografic şi de pateric, cuvânt de înţelepciune şi plin de har, fără avânturi retorice şi tonalităţi impresionante. Cuvânt ce s’a vrut simplu şi neafectat, ca să fie înţeles şi de cei mai de jos dintre fraţi, pentru care Hristos a murit şi a inviat. Cartea de faţă doreşte să dăruiască acest cuvânt poporului lui Dumnezeu.
Părintele Epifanie a primit de sus harisma învăţăturii, cu multă teamă şi smerenie, "întru osteneală şi supărare, în privegheri de multe ori," pentru care, jertfind orice confort, s’a nevoit a o spori nu spre slava sa, ci a lui Dumnezeu Dăruitorul. Părintele Epifanie credea cu tărie că a luat dar şi pentru aceea slujea "înţelepţilor şi nepricepuţilor" ca unul ce "dator sânt." Acesta a fost, de altfel, şi gândul ce s’a nascut în noi când cugetam la cuvintele lui. Căci "Doctorul sufletelor noastre, Cuvântul, ne-a vindecat desăvârşit sufletul cel strâmbat de păcat, prin acest mic ajutor."
Arhimandritul Epifanie a fost unul din marii duhovnici şi canonişti ai Greciei din veacul al XX-lea. Ţinut la evlavie în Sfântul Munte şi întreaga ţară pentru înţelepciunea sa duhovnicească, era nelipsit de la fiecare adunare a Sfântului Sinod al Bisericii Elladei pentru cunoştinţele sale în privinţa Sfintelor Canoane al Bisericii. Încă din pruncie, de la cinci an, lua parte la slujbele din parohia sa, postind şi împărtăşindu-se asemenea unui om mare. În 1949 absolveşte cursurile Facultăţii de Theologie din Athena, iar în aceeaşi perioadă intră sub oblăduirea celui ce i-a rămas părinte duhovnicesc până la moarte – Părintele Filothei (Zervakos), stareţul mănăstirii Longovarda din Paros. În 1956 este hirotonit diacon, iar în 1961 ieromonah. A întemeiat în 1976 Sihăstria Preasfintei Născătoare-de-Dumnezeu "Keharitomeni" ("Cea plină de har") din Trizina, Peloponnez. În ultimii şapte ani din viaţă este operat de mai multe boli, printre care un cancer la stomac. Înainte-cunoscându-şi moartea, trece cu pace la Domnul în 1989
EDITURA PREDANIA
Liliana
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu