Sambata lui Lazar, sambata mosilor nostri

"Isi scot stramosii degetele afara, de ghiocei, de crini, de toporasi..."(Tudor Gheorghe)

Invierea Mantuitorului este garanţie a învierii tuturor, Biserica nu vede în moarte sfârşitul existenţei omului. De aceea, cei care au murit şi nu mai sunt printre noi, nu sunt uitaţi, nu sunt „în nefiinţă”, ei sunt pomeniţi în Biserică, iar sâmbăta, în mod deosebit, se săvârşesc slujbe speciale, prin care Dumnezeu este rugat să le dăruiască iertarea păcatelor din timpul vietii şi să fie rânduiţi întru fericirea cea veşnică.

„Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim şi facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste şi Care, pentru că este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruinţă asupra înstrăinării şi lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. El este Viaţa şi această Viaţă este lumina omului. Iubindu-L pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, Îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii şi motivaţia pentru care se săvârşesc rugăciuni pentru cei adormiţi.“ (pr.prof. Alexander Schmemann în cartea „Postul cel Mare“).

Cu drag,

Liliana