Mosii de iarna

 

“In ajunul acestei zile, Sambata lasatului sec de carne, Biserica ne invita la o pomenire generala a celor ce “au adormit intru nadejdea invierii si vietii vesnice“. Aceasta este, intr-adevar, ziua cea mare de rugaciune a Bisericii pentru cei morti.

Pentru a intelege sensul legaturii dintre Postul Pastelui si rugaciunea pentru cei adormiti, trebuie sa ne amintim ca crestinismul este religia iubirii. Hristos le-a lasat apostolilor nu o doctrina a mantuirii individuale, ci o noua porunca – “sa se iubeasca unul pe altul“, adaugand: “Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unul catre altul“.

Rugaciunea pentru cei morti este expresia fundamentala a Bisericii ca iubire. Ne rugam lui Dumnezeu sa-i pomeneasca pe cei pe care noi ii pomenim si facem aceasta tocmai pentru ca ii iubim. Rugandu-ne pentru ei, ne intalnim cu ei in Hristos, Care este dragoste, infrange moartea, care este ultima biruinta asupra instrainarii si lipsei de dragoste. In Hristos nu este diferenta intre cei vii si cei morti. El este Viata si aceasta Viata este lumina omului. Iubindu-l pe Hristos, ii iubim pe cei ce sunt in El; iubind pe cei ce sunt in El, il iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii si motivatia pentru care se savarsesc rugaciuni pentru cei adormiti.

Marea priveghere a Duminicii lasatului sec de carne (mosii de iarna - n.tr.) pentru cei adormiti serveste ca model pentru toate pomenirile celor plecati dintre noi si se repeta a doua, a treia si a patra Sambata din Postul Pastelui.

(din: pr. Alexander Schmemann, “Postul cel Mare“, Editura Doris, Bucuresti, 1998)

 

 

Cu drag,

Liliana

Moşii de toamnă

“Fratilor, despre cei care au adormit, nu voim sa fiti in nestiinta, ca sa va intristati ca ceilalti care nu au nadejde. Pentru ca de credem ca Iisus a murit si a inviat, tot asa credem ca Dumnezeu, pe cei adormiti intru Iisus, ii va va aduce impreuna cu El.”(Ep. Tesaloniceni, cap. 5, 13)

„Moşii de toamnă”. Sâmbăta Moşilor de toamnă este rânduită în fiecare an în prima sâmbătă a lunii noiembrie.

Pomenirea din aceasta zi, este cunoscuta si sub denumirea de Mosii de toamna. Din zilele de Mosi amintim: “Mosii de primavara” (de Macinici), “Mosii de vara” (sambata dinaintea Rusaliilor),”Mosii de toamna” (in prima sambata din luna noiembrie), “Mosii de iarna” (sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne).

"Când vezi dar pe unul dintre cunoscuţii tăi că pleacă de aici, nu te amărî, ci zdrobeşte-ţi inima, apleacă-te asupra vieţii tale, cercetează-ţi conştiinţa, gândeşte-te că acest sfârşit te aşteaptă şi pe tine după puţină vreme. Fii mai înţelept, să te cuprindă frica la moartea altuia, curmă trândăvia, gândeşte-te la faptele săvârşite, îndreaptă-ţi păcatele, schimbă-te în bine!"(Sfantul Ioan Gura de Aur,  Omilii la Saracul Lazar)

Odovania praznicului Învierii Domnului

Putine ore ne mai despart pana la Praznicul Inaltarii Domnului, astazi insa la Odovania Praznicului Invierii Domnului cântăm pentru ultima dată în an, stihurile Paştilor si tot astazi este şi ultima zi în care preoţii se pregătesc pentru începutul Sfintei Liturghii rostind „Hristos a înviat!”.

Părinţii au rânduit ca, în ciclul liturgic anual, toate perioadele de sărbătoare să se desfăşoare circular, începând cu ziua Praznicului şi încheindu-se cu Odovania.

Dintre toate Praznicele Împărăteşti, Învierea Domnului este singurul a cărui Odovanie se face în săptămâna a VI-a care urmează sărbătorii, pentru toate celelalte fiind rânduite perioade mai scurte, de până la 8 zile.

Va doresc sarbatoare cu bucurie si pace!

Hristos a inviat!

sursa

Postul este prin excelenta o stare a Bisericii

În întelepciunea ei, Biserica a rânduit ca înaintea fiecãrei mari sãrbãtori sã fie o perioadã specialã, de pregãtire a crestinului, prin post si rugãciune. Astfel, în fiecare an, la 15 noiembrie începe Postul Crãciunului

Pentru noi cei de astãzi a posti este tot mai greu. De ce? Pentru cã, în primul rând, nu mai cunoastem sensul adevãrat al postirii. A posti nu înseamnã doar sã nu mãnânci carne, lapte si ouã ci mult mai mult. E nevoie de o întelegere mai profundã a omului- trup si suflet: trupul exprimã persoana, este templu al Duhului Sfânt pe care suntem chemati sã-l curãtim si sã-l transfigurãm împreunã cu sufletul. A posti înseamnã, deci, a ne îngriji în aceeasi mãsurã de trup si de suflet. Postul cel adevãrat, zice Biserica în cântãrile sale, este înstrãinarea de rãutate, înfrânarea limbii, lepãdarea mâniei, depãrtarea de pofte, de clevetire, de minciunã si de jurãmântul mincinos.
Pentru a ajunge însã la aceastã mãsurã a postului duhovnicesc o treaptã absolut necesarã este împlinirea postului trupesc. Acesta nu este un simplu regim alimentar ci este mai ales un mijloc de disciplinare a simturilor, a instinctelor si a întregi noastre fiinte. Temeiul sau argumentul acestui post trupesc (alimentar) îl avem din exemplul vietii edenice (raiul) si din experienta de veacuri a Bisericii.
Pe de altã parte, se uitã un lucru esential: postul este prin excelentã o stare a Bisericii, o împreunã lucrare a tuturor si a fiecãruia în parte pentru dobândirea Împãrãtiei lui Dumnezeu.
Si nu în ultimul rând postul - acum Postul Crãciunului - este vremea în care trebuie si putem sã ne înmultim rugãciunile si sã ne curãtãm sufletul mãrturisindu-ne pãcatele, greselile si neputintele prin Taina Spovedaniei. Astfel, fiind pregãtiti sufleteste si trupeste, sã putem primi înlãuntrul fiintei noastre, asa precum odinioarã ieslea din Bethleem, pe Hristos cel viu, arvuna vietii noastre.
Doar înteles astfel postul îsi justificã sensul si exprimã în acelasi timp semnul libertãtii si al biruintei vointei. Îndrãzniti, acesta este îndemnul lui Hristos.
Pr. Sabin Vodã

sursa

Va doresc post cu folos!

Cu drag,
Liliana

Mucenici dobrogeni

9martie 2010

Va plac mucenicii?
Sigur ati avut ocazia astazi sa gustati macar o pereche de mucenici, sau o supica aromata.
Post binecuvantat in continuare si Mucenicii sa va fie aproape!

Sinaxar 9 martie

Sfintii 40 de mucenici au fost victimele persecutiei împãratului Licinius (308-323). Fiind soldati curajosi si apreciati pentru serviciile lor în cetatea Sevasta din Armenia (azi Sivas, Turcia), guvernatorul local a încercat sã obtinã, din partea lor, lepãdarea de credintã. Mai întâi a încercat sã-i convingã promitându-le avantaje si favoruri, dar nu a putut; sfintii i-au rãspuns: “Dacã noi am luptat pentru împãratul acesta pãmântesc, cu cât mai multã ardoare trebuie acum sã ne angajãm în luptã pentru Atottiitorul universului. Cãci nu existã pentru noi decât o singurã viatã: «moartea pentru Hristos»”.
Dupã esecul acestei metode si vãzându-i asa de fermi si hotãrâti în credintã, guvernatorul a poruncit sã fie dezbrãcati de vesmintele lor si lãsati toatã noaptea pe un lac înghetat din apropierea cetãtii. Meritã sã amintim aici, în rezumat, mãrturisirea de credintã pe care o fac în timpul suferintelor acesti martiri, pe care Biserica a pãstrat-o si transmis-o în scris: «Dezbrãcând aceste vesminte, aruncãm de asemenea omul cel vechi! Pentru cã prin înselãciunea sarpelui noi am îmbrãcat tunicile de piele (Fac. 3, 21 ), ne dezbrãcãm astãzi pentru a obtine Raiul pe care noi l-am pierdut! Frigul este aspru, dar dulceata Raiului este nespusã! Pãtimim pentru o scurtã vreme pentru a fi în “sânul lui Avram”! Cumpãrãm bucuria vesnicã cu pretul unei scurte nopti de chinuri! Pentru cã, oricum, într-o zi acest trup stricãcios trebuie sã moarã, acceptãm acum sã murim ca sã trãim vesnic!»
Suferinta începe sã fie din ce în ce mai insuportabilã; din cei 40 unul nu mai rezistã si îsi pãrãseste locul; celorlalti 39 li se aratã cununi strãlucitoare din cer coborând asupra lor. Înaintea acestei minuni unul din gardieni constatã cã a 40-a cununã rãmâne suspendatã în aer, pãrând sã astepte pe cineva sã împlineascã numãrul celor alesi. Îsi aruncã vesmintele si înainteazã în grabã pe gheatã pentru a se bucura cu ceilalti martiri, strigând cã si el este crestin.

sursa foto

Moastele celor 40 de Mucenici se pãstreazã si astãzi, mai ales la mãnãstirile de la Muntele Athos. Sãrbãtoarea lor s-a statornicit în Bisericã încã din secolul al IV-lea, în principal datoritã familiei Sfântului Vasile cel Mare: mama sa, Sfânta Emilia, a ridicat prima bisericã consacratã celor 40 de Mucenici; iar Sfântul Vasile cel Mare si fratele sãu Grigore de Nyssa au rostit panegirice (predici de laudã) în cinstea lor.
Pr. Cosmin Bufnea

Cu drag,
Liliana

Sfârşit de februarie

Iata, februarie este aproape pe terminate, iar noi mai avem o săptămână până la începutul Postului Sfintelor Paşti.

Astazi, sambata, biserica noastra face pomenire pentru sufletele parintilor, mosilor si stramosilor nostri. O sarbatoare care ne intareste credinta in continuarea vietii si dincolo de moarte.
Iar duminica, Biserica a rânduit să se facă amintire de cea de-a doua venire a Domnului şi de Judecata de apoi la care ne vom înfăţişa toţi oamenii.

Asadar, pomenirea de astazi a celor ce nu mai sunt printre noi ne aminteste că toţi suntem muritori, iar păstrarea vie a memoriei vieţii noastre de către cei ce vor urma, depinde şi de cum o trăim acum, cu faptele şi împlinirile noastre... de cum vom şti să urmăm calea credinţei, a unei vieţi pline de lumina lui Hristos.

"Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim şi facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste şi Care, pentru că este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruinţă asupra înstrăinării şi lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. El este Viaţa şi această Viaţă este lumina omului. Iubindu-L pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, Îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii şi motivaţia pentru care se săvârşesc rugăciuni pentru cei adormiţi.“

(pr.prof. Alexander Schmemann în cartea „Postul cel Mare“)

surse aici si aici

Liliana

Dor de colinde

"Există trei elemente reprezentative pentru spiritualitatea românească,

fără echivalenţă în cultura altor popoare:

colinda, doina şi dorul"

(Parintele Dumitru Staniloae)

Ieri au rasunat in biserica primele colinde... la inceput s-a auzit doar un glas timid... usor-usor au inceput sa se dezmorteasca si glasurile copiilor ca spre finalul colindei sa cante toata biserica.
Sa ne bucuram si sa ne luminam caci "Hristos Domnul nostru se naste!"

Va doresc o saptamana binecuvantata!
Liliana

Sambata lui Lazar, sambata mosilor nostri

"Isi scot stramosii degetele afara, de ghiocei, de crini, de toporasi..."(Tudor Gheorghe)

Invierea Mantuitorului este garanţie a învierii tuturor, Biserica nu vede în moarte sfârşitul existenţei omului. De aceea, cei care au murit şi nu mai sunt printre noi, nu sunt uitaţi, nu sunt „în nefiinţă”, ei sunt pomeniţi în Biserică, iar sâmbăta, în mod deosebit, se săvârşesc slujbe speciale, prin care Dumnezeu este rugat să le dăruiască iertarea păcatelor din timpul vietii şi să fie rânduiţi întru fericirea cea veşnică.

„Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim şi facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste şi Care, pentru că este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruinţă asupra înstrăinării şi lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. El este Viaţa şi această Viaţă este lumina omului. Iubindu-L pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, Îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii şi motivaţia pentru care se săvârşesc rugăciuni pentru cei adormiţi.“ (pr.prof. Alexander Schmemann în cartea „Postul cel Mare“).

Cu drag,

Liliana