Om cu multă carte, absolvent de Conservator, Grigore Leşe, sau Grigore a lu’ Ion Opriş, cum îi spun încă ţăranii din Stoiceni, Lăpuş, este unul dintre cei mai aprigi apărători şi promotori ai folclorului autentic, cel mai în măsură deci să povestească despre tradiţiile de Crăciun, despre „corinde“ şi colindători.
Grigore Leşe, colindător prin lume şi pe la porţile ceriului.
Vine Sfânta Sărbătoare a Crăciunului. Cum primeaţi Crăciunul când eraţi copil, în Lăpuş?
Cu bucurie. În preajma sărbătorilor se revărsau taina şi miracolul credinţei creştine. Noi, copiii, nu conştientizam aceste lucruri. Pentru noi, Crăciunul însemna primirea de daruri, aşteptam ca părinţii să ne cumpere ceva nou, special, cum numai la zile mari se întâmpla. Sărbătoarea presupune întotdeauna, renaştere, înviere, speranţă. Umblatul cu corinda era pentru mine cea mai mare bucurie şi mă pregăteam din vreme pentru asta. Şi astăzi copiii sunt primii care duc vestea Naşterii. Organizaţi în cete, reprezintă puritatea şi înnoirea timpului.
Cum trebuie să se pregătească omul pentru Crăciun, dincolo de shopping?
Sărbătoarea Crăciunului presupune un miez de sfinţenie.
Pentru mine pregătirea pentru sărbători înseamnă spectacole de calitate prin care oamenii să se regăsească mai buni, mai smeriţi, mai iertători, mai generoşi. Ar trebui să ne pregătim cu toţii la fel pentru marea sărbătoare, curăţindu-ne sufletul şi trupul, colindând şi dăruind.
Ce ar trebui să însemne de fapt „spiritul Crăciunului“?
Acest spirit nu poate fi definit. Trebuie doar simţit şi trăit.
Ce este aceea o colindă, domnule Leşe?
Colinda este o urare cântată, cu caracter festiv, de prevedere şi asigurare a viitorului, de comunicare şi împăcare cu sufletele morţilor, de invocare a unor reprezentări totemice. Se leagă de latinescul calendae care, în contact cu slava (koleda), a generat forma românească - colinda. Aceste cântece-urare au loc mai ales în locuri de trecere: la poartă, la fereastră sau în pragul casei. Când intră în casă, colindătorii încercuiesc masa cu daruri rituale, devenită în acele momente centrul lumii. Tema colindelor este de o mare diversitate. Există colinde de gazdă, profesionale (în special păcurăreşti, ciobăneşti), de june, de fată, de peţit, familiale (două surori, maica în căutarea fiului), cosmogonice, mito-religioase, satirice, de doliu şi multe altele. Au un caracter războinic şi refrene precum „florile dalbe“, „ziurel de ziuă“, „zorile dalbe“, „lerui alerui“, „hai lerui ler“. Execuţia colindei se face omofonic, în grup compact, antifonic sau heterofonic. Manifestările din timpul colindatului sunt complexe: oamenii se maschează, dansează, cântă, toate acestea ne duc cu gândul la vechile serbări ale lumii antice. Trecerea colindătorilor pe uliţele satului constituie un parcurs magic, adevărat brâu protector ce cuprinde întreaga comunitate, iar colindele, prin reactualizarea lor anuală, activează forţa magică a cuvântului.
Ce ascultăm noi azi sunt cu adevărat colinde?
Seamănă cumva ceea ce v-am povestit despre colinde cu ceea ce ascultăm?
Are vreo legătura bătrânelul acela simpatic, cu obraji rumeni, în haine roşii, cu Crăciunul? Cine este de fapt Moş Crăciun?
Înainte vreme în noaptea de Crăciun se ardea un butuc, iar tăciunele rămas se păstra de leac peste an. Butucul era un substitut al zeului autohton Crăciun, zeu solar întocmai ca Saturn al romanilor sau iranianul Mithra, a cărui moarte şi renaştere era sărbătorită în apropierea solstiţiului de iarnă. Ca personaj profan era un om bătrân, cu barba de omăt, frate cu Moş Ajun. La apariţia creştinismului la noi, Crăciun era un zeu atât de adorat încât nu putea fi ignorat de Calendarul Popular sau scos din conştiinţa colectivă. Astfel, apare ca figură apocrifă, „născut înaintea tuturor sfinţilor, mai mare peste ciobanii din satul în care s-a născut Hristos“. Personajul despre care m-aţi întrebat este „împrumutat“ din Occident şi şi-a suprapus imaginea peste datele tot mai îndepărtate şi neclare care s-au păstrat totuşi în imaginarul popular despre Moşul nostru.
Povestiţi-ne, vă rugăm, ce fac în zilele premergătoare Crăciunului creştinii din Maramureş?
Nu se comportă diferit de ceilalţi creştini de la noi. Îşi purifică sufletul prin spovedanie, trupul prin post, casa şi ograda printr-o curăţenie desăvârşită.
Unde aţi trăit cele mai tulburătoare experienţe de Crăciun?
În casa celei mai sărace femei din Ţara Lăpuşului. Eram copil. Nimeni nu voia să o colinde, stătea departe de vatra satului, dincolo de hotar. Era bătrână şi singură. Am colindat cum am ştiut mai mândru şi am fost primit şi răsplătit ca un prinţ. De atunci nu am mai mâncat niciodată aşa mere bune…Când a intrat bradul în tradiţia sărbătorilor de Crăciun? Datorită asocierii acestuia cu ideea de nemurire, bradul era adus în casă, venerat şi împodobit încă din timpul Saturnaliilor, înainte de naşterea lui Iisus. Se spune că primul brad de Crăciun a fost împodobit în Letonia prin secolul al XVI-lea. La noi bradul a fost dintotdeauna considerat arbore sacru şi întâlnim în aproape toate zonele ţării bradul de naştere, de nuntă, de judecată, de pomană, bradul funerar. Brad împodobit de Crăciun nu am avut când am fost mic. La sat nu se făcea. Abia când am crescut şi ne-am mutat la Târgu Lăpuş, mi-a făcut tata brad…
Care este corinda dvs. de suflet? Corindaţi-i, vă rugăm, şi pe cititorii noştri!
O, moarte, ce ţi-aş plăti/ La mine de n-ai vini… O, omule, ce grăieşti,/ Cât ai vre tu să trăieşti?Copacu-i cu rădăcină,/ Şi-a lui vreme încă vină:/ Uscă-i-se crengile,/ Sacă-i rădăcinile;D-apoi tu, că eşti de lut,/ Cum nu-i mere în pământ?/ Da-ş-ar domnii ce ş-ar da/ Numa-n pământ n-ar intra./ Da-ş-ar aor cu chilaŞi arjânt cu feldera,/ Numa-n pământ n-ar intra.Refrenul este „Viţă verde, iadăra“ şi se cântă după fiecare vers. Corinda aceasta se însoţeşte cu doba. Doba, nelipsită în vechime din recuzita zeilor războiului, însoţeşte ceata colindătorilor protejându-i de duhurile malefice dezlănţuite de haosul provocat de agonia şi moartea Zeului An. Funcţia apotropaică a dobei e susţinută şi de ungerea acesteia cu usturoi, plantă magică utilizată împotriva spiritelor rele. Totodată, doba are şi un rol de semnalizare, iar prin fixarea ritmului devine instrumentul care ordonează haosul. Acelaşi rol îl au şi zurgălăii, tălăngile sau clopoţeii. Astfel, eficienţa rituală a colindului este amplificată. Acum, că v-am şi colindat, nu-mi rămâne decât să va urez Crăciun fericit! Doamne ajută!
Gabriela Lupu in dialog cu Grigore Lese , articol preluat de
aiciLiliana
Articol preluat de la Natalia:
Atunci când vorbeşte despre Eminescu face să se cutremure săli întregi. În urmă cu ceva vreme, în spectacolul "Şi mai potoliţi-l pe Eminescu" de la Teatrul Naţional din Bucureşti, a interpretat rolul celui despre care îi place să spună că, înainte de a fi poet, este o conştiinţă. Despre minunea de a-l avea pe Eminescu, am stat de vorbă cu actorul Dan Puric...
Cunoscutul actor descoperă, după 20 de ani de la Revoluţie, o imensă prăpastie între clasa politică, intelectualitate şi popor, situaţie căreia i se adaugă distrugerea deliberată, prin desacralizare şi demitizare, a valorilor tradiţionale.
Concertul “Linu-i, Doamne, Dalbe flori în Ţara Colindelor” va avea loc la Sala Rapsodia, joi 17 decembrie de la ora 19:00 și va aduce în faţa publicului corul Psaltic Horevma al Mănăstiriea Turnu – Prahova, și corul Psaltic de maici de la Mănăstirea Diaconeşti – Bacău.Alături de colinde tradiţionale, un moment important îl va constitui prezentarea albumului „Icoana Noilor Martiri ai Pământului Românesc” prin cele două dimensiuni esențiale pentru cultura noastră: unicitatea esteticii iconografice bizantine și paginile de istorie recentă a României de după cel de-al Doilea Război Mondial. 
