Octoihul - O nouă perioadă liturgică

Anul bisericesc este împărţit în trei mari perioade, în centru fiind praznicul cel mare al Sfintelor Paşti:
1. Perioada Triodului (perioada prepascală).
2. Perioada Penticostarului (perioada pascală).
3. Perioada Octoihului (perioada postpascală).
Triodul ţine zece săptămâni şi se încheie în Sâmbăta Mare. Penticostarul începe din ziua Paştilor şi ţine până în Duminica Tuturor Sfinţilor (a 8-a după Paşti). Tot restul anului bisericesc, din lunea de după Duminica Tuturor Sfinţilor şi până în Duminica Vameşului şi a Fariseului, este perioada Octoihului.
Cu această nouă săptămână intrăm astfel în cea de-a treia perioadă liturgică a anului bisericesc. Octoihul are ca sărbătoare centrală Naşterea Domnului urmată de Bobotează şi reînnoieşte, prin slujbele Bisericii, activitatea profetică, didactică şi învăţătorească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, în care El a dat lumii învăţătura dumnezeiască a Evangheliei Sale. Cartea care va conduce slujbele din această perioadă se numeşte Octoih. Lecturile de la Sfânta Liturghie vor fi în majoritatea din Evangheliile după Matei şi Luca. (Pr. Sabin Vodă)

Va doresc o saptamana cu mult spor!

Liliana

Postul Sampetrului

Vechimea Postului Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Primele marturii despre Postul Apostoli Petru si Pavel le avem din secolul al IV lea, in Constitutiile Apostolice. Mai tarziu vom gasi informatii despre acest post la Sfantul Atanasie cel Mare, Teodoret, episcopul Cirului si Leon cel Mare. Potrivit cercetatorilor, acest post era tinut la inceput numai in cercurile monahale si abia mai tarziu s-a extins si la credinciosi.

Dezlegare la peste in Postul Sfintilor Petru si Pavel

In Postul Sfintilor Petru si Pavel sambata si duminica se mananca peste. Avem dezlegarea la peste si luni, marti, joi, cand cade sarbatoarea vreunui sfant cu doxologie mare. La hramuri si la Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul (24 iunie) se da dezlegare la peste, in orice zi a saptamanii ar cadea.


Troparul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel

Cei ce sunteti intre apostoli, mai intai pe scaun sezatori si lumii invatatori, stapanului tuturor rugativa, pace lumiii sa daruiasca si sufletelor noastre mare mila.

Mai multe aici



Va doresc post binecuvantat, spor in toate si bucurii duhovnicesti!

Liliana

Vremuri de mult apuse

"Parintele nostru a fost martor al lumii dinainte de primul razboi mondial si ne-a spus ca dupa aceea n-a mai fost niciodata acea pace de care isi amintea in tineretile lui. Dupa primul fraticid mondial s-a ridicat harul de pe pamant si n-a mai venit. Dupa al doilea fraticid mondial a fost si mai rau. Si in anii 70 ne spunea ca dupa al treilea razboi mondial credinta pe pamant va deveni cu neputinta.”
(Din cuvantul rostit la sinaxa staretilor de la Ramet, in noiembrie 2006, de p. Rafail Noica.)

Sa le spunem copiilor nostri, ca au fost si vremuri mai bune, cu pace si intelegere. Acele vremuri sunt de mult apuse, dar Dumnezeu stie ce va fi cu noi in anii ce ne stau sub ochii mintii.

Imi place muzica anilor 60-70, nu toata, ci cateva cantece si apreciez cativa cantareti, pe vremea aceea muzica avem si mesaj.

Va doresc o duminica linistita!
Liliana

Putina ordine

Incepand de azi, dau militaria jos din pod !! :(

Asa, nu se mai poate! Camerele copiilor sunt intr-o permanenta schimbare. In fiecare zi arata altfel, in fiecare zi gasesc alte obiecte scoase si lasate pe oriunde. Azi dimineata cand am vrut sa aerisesc camera lui Matei am strabatut-o cu greutate. Asa incat regulile de ordine interioara se aplica si sunt valabile si in cazul baietilor :)

Fetele stiu mai bine ce au de facut , insa Matei este in permanenta ajutat si impins de la spate. Azi am hotarat sa-i las camera nearanjata, iar cand va veni de la scoala va avea o surpriza. Am de gand sa-i scriu pe o foie mare cateva reguli de ordine interioara :)

Copiii pe langa scoala si activitatile extra-scolare trebuie sa participe si la activitatile casei. Acum cativa ani, pe vremea parintilor nostri, copiii participau la aproape toate muncile gospodaresti. Azi ii tinem intre patru pereti, toata ziua stau cu nasul in carti, lectii si seara si dimineata si daca-i pui sa faca ceva practic, nu stiu cum sa inceapa treaba. Cu fetele e mai simplu, zic eu, ele sunt mai casnice stiu mai bine ce au de facut, insa cu Matei care este plin de energie si dornic sa inventeze ceva fantastic, doar la casuta de la tara isi va gasi un job :) Pana atunci va trebui sa-si ingrijeasca camera precum o fac si ceilalti, si sa participe la cateva activitati din casa, fie ele cat de mici.

Voi reveni cu amanunte :)

Va doresc o zi linistita!

Liliana

Un motiv in plus

Ieri n-am avut apa toata ziua, mai precis 12 ore, de dimineata de la 8 pana seara la 20. Aveam multe de trebaluit prin casa, sa pun cel putin o masina de rufe, sa fac mancare...ca dupa zilele de sarbatoare. Poate or fi anuntat ei pe la tv , dar eu nu ma uit la tv, poate or fi spus la radio, dar eu ascult radio doar atunci cand fac manacare, adica dimineata. In concluzie daca nu esti informat ai de pierdut, ramai mereu in urma celorlalti :)
Da, dar la cateva zile opresc si curentul, cam doua ore si dupa 11 noaptea, luminile pe strada se aprind doar duminica. In fine... parca toate acestea imi amintesc de o alta perioada din viata noastra. In perioada comunista eram caliti sau pur si simplu obisnuiti cu soarta, acum insa suntem foarte neputinciosi si dependeti de toate aceste utilitati . Nu putem sa traim fara ele locuind la bloc sau chiar la o casa in oras.
In concluzie, vom avea un motiv in plus, ca trebuie sa mutam usor-usor centrul de greutate spre casuta de la tara, unde avem fantana si sobe cu lemne.

Va doresc o zi linistita!
Liliana

Pasarile cerului la Rusalii

Ieri, la manastire agitatie mare in neamul pasaresc.

Randunele la M-rea Sf. Ioan Casian- 23 mai 2010

"După cuvîntul proorocului David, toată zidirea laudă pe Dumnezeu, Creatorul ei, şi păsările văzduhului şi peştii mărilor şi animalele pămîntului şi stelele cerului şi soarele şi luna şi norii şi vînturile toate cele de sub cer (Psalm 148). Toate în frunte cu oamenii de pe pămînt şi cu sfinţii şi îngerii din cer sînt în neîncetată rugăciune întru slava Preasfintei Treimi, pentru că rugăciunea de laudă şi de mulţumire este însăşi viaţa lumii văzute şi a celei nevăzute. "

(din Predică la Duminica a IX-a după Rusalii – Părintele Cleopa)

Liliana

Timpuri noi

Un film actual, pe care vi-l recomad cu caldura. Il puteti cumpara impreuna cu ziarul "Dilema veche". Noi am luat toata colectia de filme aparute pana in prezent, semnate Charlie Chaplin.

Un scrut comentariu al filmului:

"Om vs. masina! Castigator este fanul de comedie care urmareste acest film in care Vagabondul lui Charles Chaplin se lupta cu o linie de asamblare - un film ales in 1998 drept unul din cele mai bune 100 filme ale Institutului American de Film.
Micul Vagabond se agita intr-o fabrica unde mecanismele de hranit oameni se straduiesc sa miscoreze ora de pranz a angajatilor la un sfert de ora. Ajuns fara serviciu, se intalneste cu un tanara pribeaga si pleaca in cautarea fericirii si a unui salariu, intalnind destule ghinioane ca paznic de noapte, chelner ale carui cantece caraghioase nu inseamna nimic, puscarias si multe altele. La sfarsit, in timp ce vagabondul si tanara merg brat la brat catre un viitor nesigur, este clar ca nu au gasit nici fericirea, nici bogatia, dar ceea ce este mult mai important, s-au gasit unul pe celalalt. Timpul si satira nu cunosc sfarsit in filmul "Timpuri noi".

Va doresc sarbatori linistite!

Liliana

"Omul caută faimă, bani, adrenalină, dar nu poate trăi plenar decât întru Hristos."

Interviu cu Parintele Ilarion Dan de la Manastirea Sfanta Cruce din Constanta

sursa

"Omul caută faimă, bani, adrenalină, dar nu poate trăi plenar decât întru Hristos."
A fost un economist apreciat, cu burse şi oferte de muncă în străinătate, cu mulţi prieteni şi cu o viaţă "de lume" plină. A renunţat la toate pentru singura libertate care există, după cum spune el, cea pe care ţi-o oferă dragostea pentru Hristos. Şi s-a călugărit.

Ion Dan a absolvit Facultatea de Comerţ, secţia Relaţii Economice Internaţionale, ASE Bucuresti, în 1980. S-a angajat la ONT Litoral Mamaia, apoi, câţiva ani a lucrat la Direcţia Generală a Vămilor. În '90, după o scurtă prezenţă la Departamentul pentru Reformă din cadrul Guvernului României, a intrat în mediul bancar. Filialele constănţene ale Bancorex, Banca Turco-Română, OTP Bank au fost conduse de el până în 2007, când şi-a dat demisia. În februarie 2009 a fost tuns în călugărie, devenind "fratele Ilarion", iar în aprilie, acelaşi an, a fost hiorotonit.

CE E CULOAREA?
A crescut într-un mediu deloc religios. Născut în '56, "în plină perioadă stalinistă", cum spune el, părinţii fiind şi ei "un produs al regimului". Părintele exemplifică: "tata, pentru că nu ieşise niciodată din Ovidiu iar singura ofertă în anii aceia erau brigăzile patriotice de la Bumbeşti- Livezeni, a plecat şi el acolo." La biserică îl mai ducea bunica, verile, când mergea la ea în vacanţă. Abia în adolescenţă a început să caute. "Aveam întrebări fără răspuns..."

Şi atunci a început să citească, mai ales filosofie, însă "fără să găsesc ceva care să mă marcheze cumva, fără să schimbe nimic în mine" spune el, mângâindu-şi gânditor barba lungă. Până-ntr-o zi, când a dat peste o carte din colecţia "Idei Contemporane" a Editurii Politice. "În această colecţie apăreau tot felul de cărţi de sociologie, de filosofie, de economie, mai toate cu idei de stânga.

Printre ele mai scăpau şi altele, ca de exemplu "Spirit şi Materie" a fizicianului Erwin Schroedinger. Acest om spunea că spiritul e altceva decât materia. Pornea de la un exemplu foarte frumos, răspunzând întrebării «ce e culoarea?» demonstrând fizic că, de fapt, culoarea nu există decât în conştiinţa noastră. Este doar o senzaţie receptată de un subiect care nu este doar materie, ci şi suflet. Noi vedem cu partea noastră spirituală culorile şi lumina. Ei, pus în faţa unei astfel de abordări am început să mai caut, să citesc mai mult şi am devenit, să zic, nu neapărat creştin, am devenit teist: da, există Dumnezeu..."

DRUMUL SPRE SUFLET
A descoperit creştinismul, ortodoxia, o dată cu Revoluţia. "Atunci a fost ca un fel de descătuşare, aşa." Iar la finele lui '90, lucrând în Bucureşti, Ion Dan s-a spovedit prima oară. "Am ajuns pe mâna unui mare duhovnic, Părintele Sofian Boghiu, de la Mănăstirea Antim. Un om de o blândeţe deosebită. Atunci m-am hotărât să mă întorc acasă, la Constanţa." Iar părintele Sofian l-a îndrumat către părintele Arsenie Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol. "Nu auzisem de părintele Arsenie, deşi în vacanţele studenţiei, ca ghid, am dus grupuri de turişti străini şi pe la mănăstire. Dar după întâlnirea cu el, totul a devenit mult mai profund. Mi-a fost un sprijin atât de puternic că, dacă nu ar fi fost lângă mine, aş fi avut probleme sufleteşti foarte mari, chiar grave."

PROIECTUL SFÂNTUL MINA. "CUM SĂ VENIŢI CU MORTUL ÎN PARC!?"
În '92 a fost cooptat de părintele Picu Nicolae în proiectul bisericii Sfântul Mina din parcul Tăbăcărie. Împreună au făcut proiectul, împreună au fost să caute meşteri în Maramureş. Era pe-atunci directorul Bancorex Constanţa. "Aveam un entuziasm extraordinar, dar ne-am izbit de problema terenului. Am făcut demersurile la Primărie, dar când au auzit că vrem în Tăbăcărie, au sărit ca arşi: "Cum să punem biserică în parc? Să veniţi cu mortul acolo? Oamenii vor fi şocaţi, ei vin să se recreeze şi văd mortul!"

Într-un final, ca să scape de noi, ne-au dat loc «tot în Tăbăcărie, dar nu unde vreţi voi, ci în spatele Microdeltei». Cât s-a mai amărât părintele Picu! Eu ştiam zona, că adesea ieşeam cu copiii la plimbare pe-acolo, era foarte liniştită. Şi i-am propus părintelui să mergem să-l vedem, spunându-i că poate aşa vrea Sfântul Mina. Iar terenul era perfect: plan, nu erau copaci, ne-am putut desfăşura cu materialele, cu vagoanele întregi de buşteni pe care i-am adus acolo, cu munţii de rumeguş,... Dincolo nu am fi avut cum, erau copaci, terenul băltea, dar asta am văzut-o după câţiva ani şi ne-am dat seama că Dumnezeu a aranjat aşa. A fost o perioadă aşa de romantică, că se făceau slujbele în corturi din acelea militare de campanie, era o comunitate ca-n biserica primară", povesteşte călugărul, zâmbind amintirilor.

JERTFA
1999 a fost pentru el un an cumplit. Anul în care i-a murit soţia. "Avea 40 de ani. Eram încă tineri, iar copiii erau la o vârstă foarte fragilă. 16 ani, fata, iar băiatul 14 ani. Atunci, foarte mult m-a ajutat faptul că mergeam la părintele Arsenie. M-a întărit sufleteşte să pot face faţă unei astfel de încercări. Eram implicat, trup şi suflet, şi pe partea profesională. Îmi asumam foarte multe responsabilităţi şi riscuri, am prins şi toată perioada asta de modificări structurale ale economiei şi am primit din plin acest şoc, l-am trăit direct pe pielea mea, cu toate consecinţele. Şi m-am trezit, deodată, şi mamă, şi tată. Soţia mea a fost o mamă extraordinară, iar mie mi-a fost ani de zile nu numai soţie, ci şi prietenul meu cel mai bun, sfătuitorul meu. Eu am luat-o aşa, ca un fel de jertfă pentru noi, pentru mine şi pentru copii, aşa am şi primit-o."

Atunci a încolţit în mintea lui şi ideea de a se călugări. A fost la Athos, la Schitul Românesc Prodromul. "Acolo mi s-a înfiripat gândul ăsta, că aş putea să mă fac şi eu monah (zâmbeşte), deşi atunci era imposibil că erau copiii, trebuia să am grijă de ei. Îmi dau seama şi-acum că dacă ar fi fost posibil atunci, nu eram pregătit. Am înţeles un pic mai târziu cam ce înseamnă să intri în mănăstire".

"NU A ZICE, CI A MERGE ESTE A AJUNGE"
În 2000 a început proiectul Mănăstirea Casian. "Stareţul, ieromonahul Iustin Petre, era un tânăr care terminase facultatea şi s-a trezit aici în Dobrogea, străin cu totul, să facă o mănăstire. De unde s-o iei, cu ce? I-am ieşit înainte şi s-a creat între noi o legătură foarte strânsă. Practic, eu am fost acolo din primul moment, de când au venit vieţuitorii. Apoi a fost proiectul, construcţia, şi am fost tot timpul lângă ei. În fiecare sâmbătă şi duminică eram acolo. A fost refugiul meu, ani de zile." Iar gândul de călugărie îşi înfigea rădăcinele din ce în ce mai adânc în mintea şi în inima lui. "Cel puţin cu doi ani înainte m-am gândit în toate felurile posibile, inclusiv cum o să-mi stea îmbrăcat în hainele astea!", râde călugărul.

"I-am spus părintelui Arsenie încă de acum câţiva ani, iar el m-a încurajat foarte mult, şi, în ultimul an, tot începuse să mă întrebe: «ce faci?» Iar eu îi tot spuneam că nu mi-am rezolvat problemele, că tot timpul apărea ceva. Treburi de ordin material sau ceva cu copiii, trebuia să am şi acordul lor. Sunt şi nişte ispite când vrei să pleci la mănăstire. Şi la un moment dat mi-a zis: «frate Ionele, nu mai e timp!». Şi l-am întrebat: «bun, şi ce fac?». «Îţi iei bocceluţa, te duci şi spui: am venit!» Foarte simplu, dar mai greu de făcut. Şi mai aveam o problemă: mama. Mama ştiam că n-o să fie de acord.

Dar până la urmă am spus: dom'le gata! Fie ce-o fi! Stabilisem deja cu părintele Arsenie să mă duc la Sfântul Ioan Casian. Eu am crezut c-o să spună să mă duc undeva, în Moldova. Oricum aş fi făcut ascultare, m-aş fi dus oriunde. Şi mi-am luat geanta şi-am bătut la poarta mănastirii. Pentru mine a fost uşor, intrând într-o mănăstire cunoscută, cu oameni cunoscuţi, şocul acomodării n-a fost foarte mare. Şi de-atunci totul a intrat pe un făgaş firesc. Pentru că, la mine, gestaţia acestui gând a fost foarte îndelungată. 8 ani. Părintele spune foarte frumos: «Cine pleacă la mănăstire să găsească o mănăstire, degeaba pleacă, n-o s-o găsească. Trebuie să facă întâi în inima lui mănăstire»".

Pentru mulţi a părut stranie trecerea de la costum la sutana monahală a unui director de bancă, poate şi de aceea, la tunsul în călugărie al economistului au fost prezenţi, spre uimirea lui, vreo 200 de oameni. "Am fost călugărit în peştera Sf. Ioan Casian. De hramul mănăstirii, pe 28 februrie 2009. Am crezut că o să fie o călugărie obişnuită, dar Înaltpreasfinţitul Teodosie a venit şi a zis: la Peşteră. A fost o surpriză extraordinară. De obicei, astea sunt ceremonii mai restrânse. Ei, la mine a fost multă lume, fiind şi hram, erau mulţi care mă cunoşteau - prin '97 - '98 eram unul din cei mai cunoscuţi oameni din Constanţa -, dar fără să ştie că sunt eu cel călugărit, şi m-am trezit acolo cu o mulţime de cunoscuţi."

Toţi prietenii apropiaţi au fost uimiţi, dar l-au susţinut. Apropierea lui de biserică o simţiseră şi ei în timp. Doar unul a fost cumva dezamăgit. "Am un prieten foarte bun din America, om de afaceri, de mare succes, foarte intrigat că eu am intrat la mănăstire. El de fapt a fost singurul care a reacţionat negativ. A venit la mine şi ce mi-a făcut! Cu toate stereotipurile astea: că preoţii sunt corupţi, că nu fac decât pentru bani.... Eu n-am intrat în polemică cu el, l-am lăsat să termine. Zic: «asta este, eu cu alegerea mea!». «Păi ce faci tu aici, în pustietatea asta? Pentru cine faci tu slujbă? Pentru porumbei, pentru păsărele?» Iar mie mi-a plăcut foarte mult: «Da! Pentru porumbei!». Poate nici eu n-aş fi putut să-i spun aşa frumos cum mi-a spus-o el. Săracul, a plecat aşa de supărat, n-am avut ce să-i fac.

Fata a spus foarte frumos: «tata ne-a lăsat să facem ce-am dorit şi ne-a încurajat. Noi cum era să nu-l lăsăm?». Ei oricum au intuit asta. Oricum, acum poate am şi mai mult timp pentru ei. Nu mai au nevoie de sprijinul meu financiar. Băiatul s-a simţit un pic lăsat deoparte. I-am zis că nu sunt închis acolo, dar el a răspuns, «da, dar n-o să fie acelaşi lucru». Şi are dreptate. Nu mai sunt doar tatăl lor. M-a rugat «mai stai un pic». Şi am stat încă un an de zile. Tata a fost puţin intrigat, când i-am spus, dar el m-a sfătuit totdeauna să fac aşa cum îmi dictează sufletul. Dar a murit chiar în aprilie anul trecut, când am fost hirotonit. Mama abia acum a început să vină la mine..."

"PĂRINTE, UNDE E MAI GREU SĂ TRĂIEŞTI?"
Cum e la mănăstire? "E alt mod de a trăi, de a privi lucrurile, de a înţelege lumea, de a te înţelege pe tine. Mergi pe drumul tău, ştii ce-ai de făcut, ai o convingere deplină. Este foarte frumos şi că acum nu numai crezi că este aşa, ştii că este aşa! Sfântul Nicolae Velimirovici povesteşte cum, pe când era în închisoare la Dachau, a venit la el un gardian german şi l-a întrebat - ştia că este un om foarte educat, avea 5 doctorate - «părinte, dumneata chiar crezi în Dumnezeu?". La care vlădica Nicolae i-a zis: "când eram tânăr, credeam şi eu în Dumnzeu..." la care neamţu' l-a privit aşa... uite, în sfârşit un om cu mintea întreagă! "Acum, nu mai cred. Acum ştiu că există!" (râde), iar neamţul a ieşit din celulă trântind uşa. La fel şi eu, cu tot ce mi s-a-ntâmplat în aceşti 20 de ani. Nu mai ai niciun dubiu când trăieşti toate lucrurile astea. Nu te mai poţi îndoi de absolut nimic. În orice caz, tot ce pot să spun e că niciodată nu m-am simţit mai liber ca acum. Au venit oameni şi m-au întrebat: «părinte, unde e mai greu să trăieşti? În lume sau aici?». În lume fraţilor! În lume e mai greu să trăieşti. Eu mă uit aşa, şi cu dragoste, şi cu durere, la cei rămaşi în lume, la foştii mei colegi cu care mai vorbesc la telefon şi care nu mai rezistă, sunt copleşiţi de problemele astea ale vieţii de zi cu zi, şi eu sunt... cum să zic, mă simt un pic jenat de faptul că mă simt aşa de bine."

700.000 DE KILOMETRI LA VOLAN
Ion Dan a ajuns prima oară în America în '94, cu o bursă în domeniul bancar. Cursurile le-a făcut pe coasta de răsărit, în Delaware, iar practica a făcut-o într-o bancă, la sud de Chicago. Au urmat încă două vizite în America şi o ofertă de muncă, pe care americanii i-au făcut-o, iar el a refuzat-o. "M-am plimbat destul prin lume. Am văzut multe, am condus mult, fel de fel de maşini. Am făcut odată socoteala că am condus vreo 700.000 de km la viaţa mea. Enorm. Mi-a plăcut. Acum o las pe maica stareţă. Nu mai am nici măcar cel mai mic impuls să mă urc la volan. Am fost adesea întrebat «dar nu regretaţi nimic?» Ce să regret? Libertatea de mişcare? Dacă mă duc până-n vârful dealului, mă simt cel mai bine. Face mai mult decât o călătorie până la New York", spune el râzând.

CRIZA PRIN CARE TRECEM E O "CRIZA SISTEMICĂ"
În 2003, a avut o periodă când 6 luni n-a muncit, pentru că nu mai putea. "Intrasem într-o stare de stres cumplită. Orice hârtie, orice document luam să citesc, mă apuca brusc durerea de cap, cu ameţeli, crunt! Eram bolnav de stres. Şi acum, când trăiesc lipsa totală de stres şi când ştiu sărmanii oameni cum se chinuie, cu toată fuga asta nebună, zile după zile, şi nu te-alegi cu nimic, după bani... Eu ştiu, că am avut bani, am avut salarii bune, dar oricât câştigam, cheltuiam. Şi n-aveam fantezii. Nu te alegi cu nimic. Confort? Când eşti atât de stresat, nu te mai bucuri de el. Ce se întâmplă în lume la ora actuală e cumplit. Eu înţeleg şi mecanismul acestei crize, dacă sunt economist, şi nu e doar o simplă criză economică, e mult mai profunda. E o criză sistemică. E omul în criză. Şi încep să crape chestiile mai vizibile, şi ce este mai vizibil decât banul? Am lucrat în sistemul ăsta financiar şi am repulsie faţă de bani. Nu mai suport banul! Am pătimit atâta din cauza lor! Aici sunt super fericit că nu mai ating niciun ban!"

"Sunt trei întrebări fundamentale pentru om: Cine sunt? De unde vin? Şi unde mă duc? Dacă vei căuta, în mod onest, răspunsul la întrebările astea, inevitabil te vei întâlni cu Hristos. Pentru că nu există alt răspuns. El este răspunsul la toate şi soluţia tuturor problemelor noastre. Orice altă soluţie este o iluzie. Ne minţim pe noi înşine. Asta eu o afirm pe baza unei experienţe. Nu e citită din cărţi! Eu am trăit lucrul ăsta."

"Din păcate, omul contemporan trăieşte mitul progresului permanent, mitul tehnologic care promite să rezolve totul în mod miraculos. Poate e şi un progres tehnologic util dar noi avem nevoie de afecţiune, de dragoste. Fiecare om de asta are nevoie. Or izvorul dragostei este Hristos şi dacă nu-l ai, dacă nu ajungi la izvor, la sursă, atunci nu ai nici dragoste. Şi atunci omul caută alte surse, orice: faimă, bani, adrenalină, din dorinţa de a simţi că trăieşte plenar. Şi nu poţi trăi plenar decât întru Hristos. Omul contemporan caută de fapt cu disperare, dar nu găseşte decât surogate, şi atunci caută şi mai tare. "

Cu drag,

Liliana

Criza economică este precedată de criza morală şi poate duce la disoluţia societăţii

Criza economică este precedată de criza morală şi poate duce la disoluţia societăţii

Articol preluat de aici

În conferinţa de presă organizată astăzi de Forul Ortodox Român şi Alianţa Familiilor din România a fost criticată sever clasa politică românească pentru lipsa ei de preocupare pentru viitorul românilor. Viitorul o reprezintă familia cu copii, or la noi familia este agresată din toate părţile. Clasa politică poartă principala responsabilitate, pentru că nu asigură un cadru legislativ potrivit şi pentru că dirijează fondurile greşit.

Prof. univ. dr. Pavel Chirilă a sintetizat excelent situaţia în care ne aflăm. “În istoriei, crizele economice au fost precedate de crize morale şi urmate, uneori, de disoluţii ale societăţilor respective. Pînă să trăim criza economică, la noi s-a instalat o gravă criză morală, ignorată, din păcate de politicieni şi nu numai.

Puterea politică, oricare a fost ea, a avut un aport substanţial la adîncirea crizei morale. De pildă, la începutul anilor 90, printre primele hotărîri ale guvernului a fost cea privind liberalizarea avoturilor. De atunci, în România se înregistrează, ca nicăieri în Europa, un raport de un avort la un nou-născut, iar în anumiţi ani un raport de 1,6 la 1.

Potrivit unui studiu făcut în clinicile de stat, preţul unui avort este mai mic decît cel real, deci preţul avortului este subvenţionat de la buget.
România este ţara cu cea mai mică rată medie de viaţă din Europa. Iar rata mortalităţii infantile este cea mai mare.

Categoria persoanelor de la 0 la 14 ani este foarte redusă, din acest punct de vedere plasîndu-ne pe penultimul loc din Europa, înaintea Sloveniei. Asta ne arată că rata de îmbătrînire este foarte mare şi că în curînd nu va mai avea cine să plătească pensiile, dacă vor fi suficienţi români care să ajungă la vârsta de pensionare.

Nu în cele din urmă, guvernul a avut mai multe tentative de a legaliza prostituţia şi concubinajul.”

Bogdan Mateciuc, reprezentantul Alianţei Familiilor din România, şi Iulian Capsali, purtătorul de cuvînt al Forului Ortodox Român şi tatăl a şapte copii, au arătat că motivele de mai sus şi încă multe altele – cum sînt pornografia sau sexualitatea explicită răspîndite în publicaţii de mare tiraj şi emisiuni de televiziune, precum şi o propagandă asiduă pentru manifestările anti-familie – determină cele două organizaţii să facă un marş de protest vineri, 21 mai, începînd cu ora 17.30, pe traseul Biserica Kretzulescu – Calea Victoriei – Spaliul Dîmboviţei - Piaţa Unirii.


Partea optimistă a conferinţei a aparţinut Lianei Stanciu, mamă creştină şi om de presă, care a declarat că, în ciuda tuturor agresiunilor contra familiei, putem izbîndi cu puterea pe care ne-a sădit-o Dumnezeu în fiecare din noi. Ea a fost susţinută de soţul său, Mihai Georgescu, solistul trupei “Bere Gratis”, care a spus că fiecare om care crede în Dumnezeu are familie. Deci, credinţa va duce familia mai departe.

Liliana

Pravila de vietuire evlavioasa

"Sileste-te pe tine ca sa te trezesti intotdeauna devreme, la o ora stabilita. Fara o pricina deosebita, sa nu dormi mai mult de sapte ceasuri. Dimineata, indata ce te trezesti din somn, inalta-ti gandul catre Dumnzeu si cu evlavie insemneaza-te la Domnul Iisus Hristos , Care s-a rastignit pentru a noastra mantuire. Apoi fara sa mai zabovesti, ridica-te, imbarca-te si nu-ti ingadui sa lenevesti mai mult in patul tau. Imbracandu-te, constientizeaza ca te afli in prezenta Mantuitorului si a ingerului tau pazitor.
Adu-ti aminte de caderea lui Adam, care prin pacat s-a lipsit pe sine de vesmantul nevinovatiei, si roaga-te Domnului Iisus Hristos ca sa-ti daruiasca harul de a te imbraca intru El. Dupa aceasta, grabeste-te sa-ti citesti rugaciunile de dimineata. Plecandu-ti genunchii, roaga-te cu mare luare-aminte, cu evlavie, dupa cuviinta, dandu-ti seama ca te afli in fata Atotputernicului. Cere-I sa-ti daruiasca credinta, nadejde si dragoste, binecuvantare pentru ziua care incepe si forte innoite, ca sa intampini tot ce-I va fi placut Lui sa-ti trimita ori sa slobozeasca asupra ta, ca sa suporti toate greutatile, nenorocirile, suferintele, napastele, scarbele si durerile sufletesti ori trupesti, din dragoste pentru Iisus Hristos. Hotaraste-te cu tarie sa savarsesti toate pentru Dumnezeu , oricate vei primi din mana Lui cea parinteasca. "

Arhimandrit Serafim Alexiev, Viata duhovniceasca a crestinului ortodox, Cap Pravila de vietuire evlavioasa, pg 67

Va doresc o zi binecuvantata!
Liliana

Predică la pomenirea Sfantului Talaleu

Predică a Mitropolitului Augustin de Florina
la pomenirea Sfântului Talaleu
- 20 mai -


CELE MAI BUNE MEDICAMENTE

"Iubiţii mei, Hristos este Doctorul, Doctorul sufletelor şi al trupurilor. Cine a crezut în Hristos şi n-a văzut minuni? Da, Hristos este Doctorul, unicul Doctor de trupuri şi de suflete. Asta o propovăduieşte Evanghelia. Vedem de pildă un bolnav imobilizat, cu desăvârşire paralitic - un mort neîngropat - care 38 de ani întregi a zăcut părăsit de prieteni şi rude, că este vindecat în câteva minute doar prin cuvântul lui Hristos: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă!” (Ioan 5,8). Care doctor, întreb, poate să facă o astfel de minune, de vindecare a unui paralizat? Niciunul.
Însă această putere de a vindeca bolnavi, această putere taumaturgică, pe care o are Hristos, o dă şi oamenilor Săi, oamenilor care cred cu adevărat în El şi trăiesc conform cu sfânta Sa voie. Mulţi Sfinţi au primit de la Hristos această putere taumaturgică şi au făcut minuni. Au vindecat bolnavi, ba chiar şi morţi au înviat.
Unul dintre Sfinţii care au avut harisma vindecării bolnavilor, a fost şi Sfântul pe care Biserica noastră îl sărbătoreşte pe 20 mai, pe Sfântul Talaleu. Acestui Sfânt, care nu este prea cunoscut, îi închinăm această omilie a noastră.

* * *

Aţi auzit vis-a-vis de insula Cipru se află un mic stat, Libanul. În Liban s-a născut, a trăit şi a activat în veacul al III-lea sub împăratul Numerian, prigonitorul creştinilor, Talaleu. Tatăl lui Talaleu era un creştin evlavios. Se spune că era şi cleric. Şi Talaleu a primit prima educaţie creştină în casa părintească. Talaleu a studiat la diferite şcoli şi a învăţat carte şi, în cele din urmă, a studiat ştiinţa medicală şi a devenit un medic minunat. Un medic care se deosebea de ceilalţi, nu doar pentru că stăpânea bine ştiinţa lui, nu doar pentru că el era iubitor de oameni şi făcea vizite gratuite bolnavilor, ci, în principal, pentru că el credea în Hristos, credea că Hristos este adevăratul Dumnezeu. Credea că Hristos are puterea să facă minuni în toate timpurile. Puterea lui Hristos este inepuizabilă, este izvor care niciodată nu seacă. Şi orice om care trăieşte în zilele noastre, dar şi cel care va trăi peste 200 sau 300 de ani după noi şi va crede în Hristos, poate să facă minuni, minuni mari, ca minunile care se întâmplau în vremurile de demult. Pentru că „Hristos ieri şi azi şi în veci este Acelaşi” (Evrei 13, 8).
Talaleu credea. Şi această credinţă a lui era puterea lui tainică. Bolnavilor pe care îi vizita le vorbea despre Hristos. Îi ruga să creadă. Credinţa în Hristos, zicea el, este cel mai puternic medicament pe care am să vi-l dau. Lângă cel bolnav, Talaleu îngenunchia şi făcea rugăciune fierbinte, Îl ruga pe Hristos să facă o minune şi minunea avea loc. Bolnavii se vindecau. Astfel, faima lui Talaleu ca medic s-a răspândit în toate părţile. Şi Talaleu era medicul cel mai căutat. Doar în el aveau încredere oamenii.
Dar ceilalţi medici care erau necredincioşi şi închinători la idoli, îl urau pe Talaleu pentru reuşitele sale şi s-au dus şi l-au denunţat guvernatorului: Talaleu este creştin. Guvernatorul a poruncit imediat arestarea lui. Talaleu, legat, a fost dus înaintea guvernatorului închinător la idoli. Este anchetat şi mărturiseşte cu curaj că este creştin. Guvernatorul îi cere să se lepede de Hristos şi să jertfească idolilor, dar Talaleu nu ascultă. Guvernatorul se mânie şi porunceşte să-l supună pe Talaleu la chinuri groaznice. Porunceşte să-i străpungă gleznele, să-i petreacă prin găuri o funie şi cu funia să-l spânzure de un copac cu capul în jos. Dar aici intervine puterea lui Hristos şi soldaţii, ca şi când ar fi fost orbiţi, în loc să-l prindă pe Talaleu, au prins un lemn, l-au găurit şi l-au spânzurat de un copac şi credeau că lemnul acela este Talaleu! Să nu vi să pară ciudat. Ceva asemănător vedem şi în Vechiul Testament. Dumnezeu, ca să-l ocrotească pe Dreptul Lot de atacurile oamenilor nedrepţi şi neruşinaţi, care voiau să-i distrugă casa, i-a orbit pentru un timp şi toată noaptea au căutat să găsească uşa casei lui Lot, au obosit şi s-au dus fără să poată să facă ceva. Cine are Sfânta Scriptură, să o deschidă să vadă pericopa respectivă (Facere 19, 1-11). Aşadar, Dumnezeu, Care l-a apărat pe Lot, l-a apărat şi pe Talaleu de nedreapta prigonire. Talaleu a fost salvat. Duşmanii lui au fost ruşinaţi. Soldaţii care au văzut minunea au crezut în Hristos, şi-au mărturisit credinţa şi au primit martiriul.
După această minune, Talaleu s-a întărit mai mult în credinţă şi cu mai multă râvnă continua lucrarea sa filantropică. Oamenii care îl auzeau pe Talaleu învăţând şi îl vedeau făcând minuni spuneau că el este ca şi Hristos. Învaţă ca şi Hristos, tămăduieşte ca şi Hristos, face bine ca şi Hristos. În felul acesta multă lume a crezut în Hristos prin mijlocirea credinciosului Său rob, Talaleu.
După multe întâmplări şi primejdii a ajuns şi clipa sfârşitului său mucenicesc. Într-o cetate oarecare din Asia Mică, a fost arestat, condamnat la moarte, dus în afara cetăţii şi acolo decapitat. Acolo unde a căzut mucenicul şi pământul s-a adăpat cu sângele lui, acolo, spune tradiţia, vreme de mulţi ani răsărea o iarbă rară, pe care mulţi bolnavi o luau şi se vindecau de boala lor. Să nu vă miraţi, pentru că ierburile sunt medicamentele lui Dumnezeu. Dar şi aceste medicamente pe care le fac oamenii sunt toate aproape din ierburi. Fără ierburile pământului n-ar fi existat medicamente.

* * *

Iubiţii mei! Talaleu, ca medic creştin, stă alături de alţi Sfinţi medici, precum este Sfântul Luca, Sfinţii-fără-de-Arginţi şi Sfântul Pantelimon. Este şi acest Sfânt o pildă luminoasă pentru medicii şi oamenii de ştiinţă de astăzi. El învaţă că şi ei au nevoie de credinţa în Hristos. Fără credinţă, oamenii nu vor putea să reuşească nimic important.
În zona noastră, Fericitul Talaleu a început să fie cunoscut acum, în ultimii ani, pentru că în tabăra Sfintei noastre Mitropolii, care este aproape de eroicul sat Proti, există un minunat paraclis, şi pe 20 mai locuitorii satului prăznuiesc şi aducerea moaştelor Sfântului Nicolae şi pomenirea Sfântului Talaleu.
Sfinte Talalee şi Sfinte Nicolae, nu încetaţi să mijlociţi şi pentru noi păcătoşii!


traducere din elină: M.L., sursa: „Myripnoa anthi”


Cu drag,

Liliana

Site anti-codex alimentarius

Va semnalez aparitia site-ului anti-codex alimentarius http://codexalimentarius.info/





Liliana

Casuta de la tara II

Am inceput munca in gradina de legume, inca de saptamana trecuta. Stiu, erau si altele de facut in curte, dar ne-am gandit cum sa castigam cat mai mult timp si sa nu treaca vremea rasadurilor.

Mai intai, am facut un inventar la ce ne-au lasat fostii proprietari , apoi am facut o lista cu ce ar trebui pentru inceput; pe langa lopata, grebla, sapaliga, cea mai mare investitie a fost o masina de arat pamantul. Se numeste motocultivator si poate fi folosita primavara pentru pregatirea pamantului inainte de insamantare, vara pentru cosirea ierbii, toamna pentru taierea crengilor uscate sau pentru macinarea frunzelor si, de asemenea, iarna, pentru indepartarea zapezii. Aceasta masinarie ne-a ajutat sa castigam foarte mult timp, astfel incat, tata in cateva ore ale diminetii, a sapat gadina, a maruntit pamantul, a facut loc si vaduri pentru plantute, iar noi in urma lui am plantat rasadurile.

Inainte de a cumpara motocultivatorul , am facut o tura pe la mai toate magazinele mari de gradinarit. Cele mai bune preturi le-am gasit la Dedeman. Eu vorbesc de Constanta, poate prin alte parti mai sunt si alte magazine cu astfel de produse. Masinaria a costat 18mil si are doar ustensilele pentru arat si cultivat. Toate celelalte scule se platesc. Nu trebuie sa cumparati totul, se pot cumpara in timp, cel mai important este ca masinaria sa fie de cel putin 5,5 cai putere ca sa poata primi toate celelalte anexe.

Rasadurile sa le luati din piata de la tarani sau chiar de la tara si in niciun caz din magazine. Noi doar semintele le-am cumparat de la bricostore, la dedeman erau mult mai ieftine.
Am luat asa: seminte de busuioc, leustean, patrunjel, marar, salata, ridichi negre, sfecla rosie, telina, cimbru.
Pentru verdeturi am pastrat la marginea gradinii o bucata de pamant si le-am pus acolo.

Inceputul a fost greu si plin de incercari , dar am simti ajutorul Domnului in toate.

Am terminat treaba pe la sapte seara. Copiii erau rumeni in obrajori, noi obositi, dar... fericiti !

Gradina cu flori trebuie aranjata, florile sunt prea inghesuite, in fine, am multe idei, dar trebuie rabdare...
Am pus si cateva flori: carciumarese, zorele pe langa gard, albastrele si inca cateva .

Livada trebuie taiata si aranjata, la toamna plantati alti pomisori tineri printre ceilalti.




Viata de vie a fost taiata si sapata prin luna martie, acum trebuie sapata a doua oara , insa cu masina de sapat in cateva ore se poate rezolva problema aceasta.

Am gasit la Evlogia cateva sfaturi interesante si folositoare despre gradinarit, iar un Garden Notebook, cum spune ea, ar fi foarte bun pentru inceput.

Pamantul acesta este o binecuvantare pentru noi!

Va doresc spor in toate!

Liliana

"Cerurile spun slava Lui Dumnezeu..."

"Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi facerea mâinilor Lui o vesteşte tăria.
Ziua zilei spune cuvânt, şi noaptea nopţii vesteşte ştiinţă.
Nu sunt graiuri, nici cuvinte, ale căror glasuri să nu se audă.
În tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii cuvintele lor. "

(Psalmul 18, 1-4)

Cand iesim in natura ne preia imediat Domnul cu toate minunatiile pamantului.

Azi in drum spre casa am avut parte de un spectacol "noricesc"

Va doresc o saptamana linistita!

Liliana

Conferinta - Vocatia sau despre alegerea profesiei

Conferinta - Vocatia sau despre alegerea profesiei

Duminica 16.05.2010,

orele 16:00, la Curtea Brancoveneasca,

conferinta sustinuta de Pr. Nicodim Petre

Va doresc o duminica binecuvantata!

Liliana

Indemn la o viata simpla

„La parintele Iustin vin credinciosii si se plang.
Parinte! Ne desfiinteaza astia, ramanem fara carte de munca.
Raspuns. Pai 1900 de ani am trait fara carti de munca!”

Parintii nostri au plecat acum 30-40 de ani de la tara, indreptandu-se cu totii spre orase, cu totii au spus atunci ca merg spre o viata mai buna.
Care au fost urmarile acestor decizii? Le simtim cu totii acum...
Este clar ca avem nevoie de regandirea societatii pe principii solide care sa ne reaseze intreaga viata. Trebuie sa intelegem ca de copii nu are grija statul, ci parintii, iar de batrani au grija copiii.
Familia traditionala se baza pe convietuirea mai multor generatii care se sprijineau reciproc. Membrii familiei traiau in comuniune si mai ales credinta in Hristos ii unea. De aceea cred ca mii de ani nu au avut nevoie de pensii .

Ce putem face acum? Cum putem iesi din acest cerc vicios?

Voi cum ganditi?

Liliana

GRIGORE LESE, "SCRISOARE DE PE FRONT"

Hristos s-a inaltat!

Grigore Lese recitand o poezie din zona Maramuresului. Poezie populara din timpul imperiului Austro-ungar cand feciorii din Maramures erau dusi in "catane la imparatu"

Grigore Lese - Scrisori de pe front

Maica, maiculita me'
De te-a lovit dor de mine
Ie drumutu' de-a lungu,
orasele de-a randu
Unde-o fi steagu-aplecat
Io acolo-i hi pticat
Supt o tulpina de brad
Tat in sange inchegat
Tat in sange de cel ros'
Din feciorii cei frumosi.
Mandre semne mi-i afla:
La pticioare-iarba mare
La brau-holdita de grau,
La buzuta-scanteuta,
La gat-rugut inflorit
Ca de gre moarte-am murit:
De plasa cutitului,
De pusca Imparatului,
Fara lumina de ceara,
Fara om dint-a me tara,
Fara lumina de sau,
Si plans de tat neamu meu.

Mortisorii tai lumuca
Tuturor le-ai fost mamuca
Numai mie mastihuca
Cand porunca mi-o pticat
Doamne, rau m-amn suparat
Mandra me, mandra iubita
Nu-ti fie voia urata
Si inma rau scardita
Ca de-a hi-n lume vo pace
Io iara ma voi intorce
Da de-a hi vo rautate
M-oi lipti lang-o cetate
Si ti-oi scrie mandra carte.
-Mai badita, badisor,
Scrie-mi carte ca mi-i dor
Da n-o scrie cu cerneala,
Ca de-aceia-i multa-n tara.
Si n-o scrie cu carbune
Ca d-acela-i mult in lume.
Ci o scrie cu argint
Sa stiu ca-i de la iubit,
Carticica-n cornurele
pa de margini cu margele,
Oi citi-o-n pumnisori
Cu lacrimi din ochisori
Oi citi-o pan'gradina
Cu lacrimi de la inima


Liliana

Acum drumul s-a deschis spre cer , "Sus sa avem inimile!"

Predica Mitropolitului Augustin de Florina la Înălţarea Domnului

Acum drumul s-a deschis spre cer
,,Sus să avem inimile!” (Sf. Liturghie)

"Astăzi, iubiţii mei, este sărbătoare. Fiecare sărbătoare aşezată de Sfânta noastră Biserică are scopul ei. Aşa cum un călător păşeşte vara pe sub razele arzătoare, şi când întâlneşte un copac se opreşte şi se odihneşte sub umbra lui, aşa şi noi în viaţa aceasta. Trăim într-o lume pustie de simţăminte mari şi înalte. Suferim din cauza multor necazuri. Şi fiecare sărbătoare este un copac plin de rouă şi bună mireasmă, care ne odihneşte duhovniceşte şi ne dă puteri ca să ne continuăm călătoria grea a vieţii.
Sărbătoarea de astăzi este un praznic împărătesc. Este coroana sărbătorilor Domnului. Dacă Naşterea lui Hristos este începutul şi rădăcina, sărbătoarea de astăzi este sfârşitul şi culmea. Să aruncăm o privire asupra acestui fapt minunat pe care îl sărbătorim astăzi.

***

După învierea Sa, Domnul nostru a rămas patruzeci de zile aici, pe scoarţa pământului. Însă în această perioadă nu a rămas fără să lucreze. S-a arătat în diferite locuri şi în diferite momente ucenicilor şi apostolilor Săi. În ce scop? Ori de căte ori Domnul s-a arătat înaintea ucenicilor Săi, mai întâi le-a dat binecuvântarea şi pacea Sa ,,care covârşeşte toată mintea” (Filipeni 4, 7), pentru care se roagă neîncetat Biserica noastră. Apoi, i-a învăţat cele mai înalte învăţături despre împărăţia cerurilor, le-a spus că nu trebuie să mai zăbovească în Ierusalim, ci să se împrăştie în toate părţile lumii şi să propovăduiască Evanghelia. Şi, în sfârşit, a profeţit că împărăţia Lui, care este duhovnicească, nici un diavol, nici o putere nu va putea vreodată, să o submineze şi să o nimicească. Prin aceste arătări, toţi ucenicii Lui, şi chiar cel mai necredincios, Toma, s-au încredinţat neclintit că Domnul a înviat.
Pentru ultima oară Domnul s-a înfăţişat înaintea ucenicilor Săi pe Muntele Măslinilor, puţin în afara Ierusalimului. Acolo, pe o culme, L-au văzut pentru ultima oară.
Erau toţi adunaţi pentru ziua Înălţării. Câţi? Cam atâţi câţi se adună astăzi în ziua Înălţării. Erau cei doisprăzece (12) ucenici (Iuda fusese înlocuit de Matia), erau cei şaptezeci (70) de ucenici, erau femeile mironosiţe şi în mijlocul adunării era Preasfânta Născătoare de Dumnezeu. Toţi împreună 120 de suflete.
Aşadar, în timp ce Domnul îşi înălţa mâinile Sale şi îi binecuvânta pentru ultima oară, în acel moment a avut loc minunatul eveniment. Picioarele lui Hristos cele preacurate, pe care nu suntem vrednici să le atingem (,,Nu te atinge de Mine!” - a zis El Însuşi, Ioan 20, 17), picioarele acelea care trei ani întregi au cutreierat munţi şi văi, râpe şi locuri pustii, ca să întâlnească şi să salveze oaia cea rătăcită; picioarele acelea, care au fost pironite pe lemnul Crucii şi ale căror răni au adăpat aburit ţărâna pământului; binecuvântatele picioare ale Domnului nostru au încetat de acum să mai atingă pământul. Trupul Lui mai uşor decât aerul a început să se înalţe către cele de sus. Un moment sfânt şi răscolitor.
Curios lucru - veţi spune. Este posibil ca trupul unui om să se înalţe către cele de sus?
Dar dacă omul, care este o umbră a lui Dumnezeu, a reuşit să găsească modalităţi de a se înălţa mai presus de nori cu aripile aeroplanului şi să străbată spaţiul cu rachete, oare cum ar fi greu pentru Atotputernicul Dumnezeu, care a creat mintea omului, să se înalţe către cele de sus? Şi remarcaţi diferenţa: Omul se înalţă printr-un mijloc (avionul, racheta, balonul etc.). Chiar şi Sfântul prooroc Ilie în Vechiul Testament s-a urcat la ceruri pe o căruţă. Aici însă avem un caz unic. Hristos se înălţa fără ajutorul vreunui mijloc mecanic. Un nor - care este simbolul Dumnezeirii, L-a înălţat. Un nor L-a învăluit pe El” (Fapte 1, 9).
Acest fapt minunat a cutremurat lumea cerească. Hristos s-a înălţat către cele de sus. A trecut de stele, a trecut de soare, a trecut de galaxii, a trecut de toată zidirea materială. Şi când ajunse de acum la hotare şi atinse lumea spirituală, acolo unde păzesc îngerii şi arhanghelii cu săbiile lor, atunci au auzit glasul pe care l-a auzit profetic Isaia: „Cine este Acesta?” (Isaia 63, 1). Cine este Acesta ale Cărui haine sunt colorate cu sânge? De ce veşmintele Lui sunt roşii? Cine este acest om, care a îndrăznit să străbată cerurile şi să ajungă aici? Iar alţi îngeri răspundeau cu cele pe care le zice profetic Psaltirea: „Acesta este cel tare în război”. Vine de jos, de pe pământ, unde a dat o bătălie epocală şi a biruit; a biruit pe cărturari şi pe farisei, pe împăraţii pământului, a biruit mai înainte de toţi şi de toate pe diavolul, păcatul, moartea. Aşadar, se înalţă biruitor şi triumfător. Şi atunci, s-a auzit un alt glas: „Ridicaţi, căpetenii, porţile voastre…”, deschideţi porţile cereşti, ca să intre „Împăratul slavei” (Psalmul 23, 7-10). Aşadar, dacă sus, în cer, îngerii prăznuiesc, jos pe pământ ucenicii încearcă alte sentimente. Se bucură şi ei, dar simt şi întristare. Trei ani întregi L-au avut alături pe Hristos. L-au iubit mai mult decât pe tatăl lor. Pentru El au părăsit slujbe, case, copii, femei, pe bătrânii lor părinţi şi L-au urmat pe El pretutindeni. Şi acum? Pleacă, se înalţă către cele de sus. Câţi dintre noi ne-am aflat lângă tată şi lângă mamă când şi-au dat sufletul şi ne-au lăsat, simţim ce înseamnă a fi orfan. Şi pentru ucenici, de acum, Tatăl lor a plecat. De aceea, undeva în tropare, Biserica psalmodiază: „Stăpâne, nu ne lăsa pe noi orfani…”; „Dătătorule-de-viaţă, Hristoase, nu ne lăsa orfani”.
Şi, într-adevăr, Hristos nu i-a lăsat orfani pe apostoli. După zece zile le-a trimis pe Preasfântul Duh. Şi Acesta i-a înştiinţat – pentru că Duhul Sfânt înştiinţează inima - , că Hristos este, desigur, foarte sus, deasupra cerurilor, dar este şi atât de aproape, mai aproape decât oricine, precum a întărit El Însuşi: „Şi iată Eu cu voi sunt, în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28, 20).

***

Fraţii mei! Dacă veţi citi Apocalipsa (Apocalipsa 12, 14), veţi vedea că Duhul lui Dumnezeu vorbeşte acolo despre un oarecare vultur, un vultur tainic, care are aripi mari. Cine oare să fie acest vultur? Nu este vulturul bicefal al Bizanţului. Acest vultur al Apocalipsei este însuşi Domnul. Acesta ne ia şi ne înalţă sus.
„Sus să avem inimile” auzim la Dumnezeiasca Liturghie. Trebuie ca mintea noastră, inima noastră, toată existenţa noastră să se ridice către cele de sus. Oamenii veacului nostru au arătat un mare interes să audă despre cine se va sui primul pe Lună şi pe celelalte astre: un rus, un american, un englez?... „Deşertăciunea deşertăciunilor…” sunt acestea (Ecclesiast 1, 2). Oricât s-ar urca, foarte aproape vor fi de pământ.
Prin Înălţarea lui Hristos, care este Dumnezeul-Om, firea omului s-a înălţat atât de sus, cât nici el însuşi nu-şi imagina. Hristos este primul om care a deschis cerurile şi de acum cerurile sunt deschise pentru om. S-a deschis drumul. Înainte, păşiţi! Hristos ne dă putere. Fiecare din noi, dacă vrea, devine rachetă, nu materială, ci spirituală, şi urcă, şi ajunge la înălţime, până acolo unde sunt îngerii şi arhanghelii.
Acestea nu sunt un mit sau o poveste. Nu, fraţii mei. Dacă sunt minciuni, atunci să luăm şi să ardem toate cărţile noastre. Nu. Religia noastră este vie. Dacă deci crezi în Hristos, nu invidia şi nu căsca gura la rachete. Tu, fiecare suflet, şi al celui mai smerit om, fă-te rachetă duhovnicească, ce străbate cerurile, se înalţă către cele de Sus, ajunge până la Sfânta Treime, unde îngerii şi arhanghelii împreună cu sfinţii slăvesc pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin. "

† Episcopul Augustin

(Atena, 1960)

(trad. din elină: M.L., sursa: http://www.augoustinos-kantiotis.gr/)

Casuta de la tara

Am vazut, ne-a placut , ce ramane de facut?

Gata! Am batut palma , cum se spune, in cateva zile vom semna si actele , si dupa ce vom avea si cheile ne vom apuca de treaba. Nu-i vorba, oamenii au fost de treaba, ne-au poftit din prima zi sa plantam ce dorim , numai ca noi inca oraseni fiind, am zis , nuuu acum!! nu avem ce ne trebuie!!!

Am hotarat in plenul familiei, ca saptamana asta sa ne apucam de treaba !

Doamne ajuta!

Cuviosul Paisie Aghioritul ne îndeamnă la o simplificare a modului de viață, la neîmprăștiere. Stilul de viață modern reuseste cu succes sa scoata din preocupările omului grija pentru suflet și pentru mântuire. Așadar, simplificarea vieții vine ca o rezolvare a acestei probleme. Dacă ne gândim la viața multora dintre Sfinți, se observă această simplitate a modului lor de viață. Poate ca o casuta la tara in vremurile acestea tulburi ar fi o rezolvare, poate insa sa fie o simplificare a vietii si la oras. Cunosc astfel de familii, care traiesc in simplitate si in mijlocul orasului. Oricum cum ar fi, drept este cum spune parintele Arsenie, timpul mantuirii este acum!

"Bucuria trăirii în simplitate poate fi înteleasă din libertatea şi rodnicia pe care o câştigă omul.
Omul simplu este o făptură vie; este o făptură originară de mare plinătate şi echilibru interior. "(Horia Bernea, Indemn la simplitate)

Cu drag,
Liliana

Sarbatorile

Azi, inca o zi de duminica din Duminica Invierii Mantuitorului. Azi, Dumnica orbului din nastere, si daca zilele nu ar fi personalizate, le-as pierde poate semnificatia si frumusetea lor.

"Familia trebuie sa respecte sarbatorile bisericesti si pe cele de familie.Participand la primele intareste legatura cu Biserica, formeaza ritmul vietii interioare, iar prin a doua categorie se intaresc si mai mult relatiile dintre membrii familiei si prieteni. Pentru copii ele sunt un prilej de bucurie. Spiritul de sarbatoare trebuie sa se simta in toate: in aspectul ingrijit si curat din casa, in organizarea mesei festive, in imbracaminte, in continutul rugaciunilor, dar mai intai de toate, in frecventarea Bisericii. Trebuie sa constientizam si sa simtim in toate ca este o sarbatoare religioasa si ca aceasta sarbatoare este un prilej de bucurie. In astfel de zile, inainte ca intreaga familie sa se aseze la masa, nu se citesc rugaciunile obisnuite, ci se canta troparul si condacul sarbatorii respective.
Toate sarbatorile trebuie traite in sens duhovnicesc....
Cu trecerea anilor, evenimentele istorice au pierdut din sensul lor si s-au uitat, ramanand doar in memoria istoricului. Evenimentele, asimilate de Biserica, capata un sens etern pentru fiecare membru al familiei, dar si pentru cel din afara ei...
Asadar, bucurati-va de sarbatorile Bisericii si aduceti multumiri lui Dumnezeu in bisericile din casele voastre. Acordati sarbatorii un loc de cinste in viata si in familiile voastre.

Pr. Prof. Gleb Kaleda, Biserica din casa, pg.184

Cu drag,

Liliana

Duminica Orbului – vederea lui Dumnezeu prin credinţă

Evanghelia din duminica a 6-a după Paşti continuă seria de evenimente care mărturisesc pe Iisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, a doua Persoană a Sfintei Treimi.
Textul este amplu, cuprinzând aproape tot capitolul 9 din Evanghelia după Ioan, şi relatează minunea vindecării de către Iisus a unui orb din naştere, într-o zi de sabat.
Minunea este săvârşită printr-un gest care demonstrează că Dumnezeu este Creatorul şi Mântuitorul omului: Hristos „a scuipat jos şi a făcut tină din scuipat, şi a uns cu tină ochii orbului”, după care l-a trimis la scăldătoarea Siloamului, care înseamnă chiar „trimis”.
Vindecarea va produce însă polemici în societate.
Pe de o parte sunt iudeii care, pe un ton ameninţător, simţind că îşi pierd credibilitatea în ochii poporului, spun despre Hristos că este un păcătos, contrar tuturor evidenţelor.
Pe de altă parte sunt părinţii orbului care, din laşitate, nu îşi asumă nici o responsabilitate a mărturisirii adevărului, deşi este vorba de propriul copil.
Între aceştia se află orbul vindecat, care fiind credincios şi curajos, se va opune mai întâi afirmaţiilor iudelor, recunoscând sfinţenia lui Iisus, iar mai apoi, văzându-l, va mărturisi Dumnezeirea Sa, aducându-I închinarea cuvenită.

Predică a Mitropolitului Augustin de Florina la Duminica Orbului
(Ioan 9, 1-38)

CINE ESTE FERICIT?

Vă voi vorbi simplu, iubiţii mei. Şi vă rog aveţi puţină răbdare şi să ascultaţi cuvintele unui om, care vă vorbeşte din credinţa în Hristos. Dacă n-aş fi crezut, nu v-aş fi vorbit.
Dacă deschizi inima vreunui om, vei găsi multe pasiuni, dorinţe, vise. Cea mai vie dorinţă care este? Omul vrea să trăiască fericit, doreşte fericirea. Toţi vânăm fericirea. Dar unde este fericirea? Cine este un om fericit? Aici părerile sunt diferite. Oare este fericit cel care are autoritate sau cel puternic de care se tem toţi, sau bogatul cu lirele şi vapoarele lui, sau cel ce cade cu mutra în plăceri şi-n distracţii? Lume nefericită, care alergi să-ţi potoleşti setea în aceste băltoace, vrei fericirea? Îţi voi vorbi despre asta, dar se găsesc urechi care să audă? Mai demult cuvântul lui Dumnezeu avea urmări. Acum?... Aşadar, dacă vrei, ascultă ce recomandă Biserica.
Vă voi da o reţetă şi dacă o veţi urma veţi găsi fericirea. Reţeta se află într-un cuvânt din Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi. Nu vi-l voi spune. Sunteţi deştepţi. Vă pun la un mic exerciţiu duhovnicesc, ca atunci când vă veţi întoarce acasă, în loc să citiţi reviste lumeşti, să citiţi încă o dată Evanghelia de astăzi (Ioan 9, 1-38) să găsiţi acest cuvânt, care constituie reţeta fericirii.

***

Revin acum la tema noastră, la întrebarea „Cine este fericit?”. Răspunsul este: Fericit este…orbul! Orbul fericit? - veţi întreba. Nu spun, iubiţii mei, că orice orb este fericit, ci zic că fericit este orbul din Evanghelia de astăzi. De aceea, Biserica noastră îl cinsteşte şi îi închină o duminică – astăzi este Duminica Orbului.
Aşadar, orbul este cel mai fericit om din lume. De ce? Din trei motive.
1. Primul motiv: pentru că a ieşit din întuneric. Era orb din naştere. Era lipsit de lumină de ani de zile, dar într-o clipă şi-a deschis ochii şi a văzut. Gândiţi-vă la asta. Noi deschidem ochii de mii de ori, continuu, dar nu preţuim acest lucru. Dar acesta, în clipa în care a ieşit din întuneric, vă închipuiţi ce-a simţit? S-a minunat şi a spus: „Slavă Ţie, Dumnezeule!”.
Într-o carte veche am citit următoarele. Un împărat şi-a dorit ca urmaşul său să fie un vrednic conducător, să cunoască oameni şi lucruri şi să le preţuiască cum se cuvine. Aşadar, nu l-a lăsat în palat, nici nu i-a permis să se distreze cu femei stricate apăsat de grade şi medalii. Era un împărat din vremurile de demult. Şi voia să-şi educe copilul cum trebuie. Şi un pahar de apă dacă bea, să-I mulţumească lui Dumnezeu. Şi o floare dacă rupe, să se minuneze de Creator. Şi pentru asta, ce a făcut? Doar ce s-a născut, l-a luat şi l-a dus într-o peşteră, unde nu ajungea nicio rază de soare. Nu întrebaţi cum a trăit copilul acolo, este o istorie mare; cine este curios, să lectureze cartea noastră „Nepreţuitul mărgăritar” (Atena, 1991). Un singur lucru vă zic: că în peşteră, urmaşul a trăit zece ani, timp în care nu a văzut nimic, cu desăvârşire nimic. Când s-a făcut de zece ani, împăratul a poruncit şi l-au scos afară. Atunci, ochii i s-au uimit, iar el întreba continuu despre orice lucru: „Tată, ce este asta?”. Vedea soarele, „Cine l-a făcut?”. Vedea marea, „Cine a făcut-o?”. Vedea copacii înflorind, păsările că zboară şi ciripesc, mieluşeii că pasc, vedea… şi continuu întreba „Cine le-a făcut pe toate astea?”; şi nu înceta să-L slăvească pe Dumnezeu pentru aceste măreţii.
Aşadar, tot aşa şi orbul din Evanghelia de astăzi; ca şi cum ar fi ieşit dintr-o peşteră, în care a fost închis nu zece ani, ci mult mai mulţi, când a văzut toate frumuseţile creaţiei, din inimă i-a izbucnit un glas de uimire şi de mulţumire faţă de Dumnezeu.
Din nefericire, noi ne deschidem ochii şi vedem toate cele urâte. Ne-am făcut mai răi şi decât cei sălbatici. În junglă, băştinaşii aşteaptă să iasă soarele, şi imediat ce răsare, cad jos şi i se închină mulţumind. Noi avem şi nu avem ochi, avem şi nu avem urechi, avem şi nu avem inimă. Ne-a orbit păcatul. Suntem ca nişte orbi în întuneric şi nimic din panorama lumii acesteia nu mai vedem. De ce eu, fraţii mei, nu ştiu de cinematograf? De un singur cinematograf şi de un singur teatru ştiu, care are astfel de privelişti şi astfel de măreţii, şi astfel de făpturi luminoase, care nu se mai termină, iar biletul este gratuit. Urcă-te pe un munte mic şi aruncă-ţi ochii să vezi frumuseţile lui Dumnezeu. Aşadar, orbul şi-a deschis ochii şi a văzut toate aceste lucruri luminoase şi L-a slăvit pe Dumnezeu.
2. Am spus că este fericit, pentru că a văzut lumea frumoasă şi L-a slăvit pe Dumnezeu. Însă este fericit şi pentru un alt motiv. În ziua în care şi-a deschis ochii orbul a văzut multe lucruri frumoase. Frumos este soarele răsărind dis-de-dimineaţă, frumoasă este marea albastră care spumegând, frumoase sunt livezile înverzite, frumoase sunt florile în mii de culori, frumoşi copacii, frumoşi mieluşeii, frumoşi copilaşii cei mici care sunt gingaşi ca îngerii – din cele mai frumoase lucruri din lume unul este cel mai frumos - copilul nevinovat. Multe lucruri sunt frumoase în lume. N-am zis nimic. Dar ceea ce ochii lui au văzut în ziua aceea ca fiind cel mai frumos, mai strălucitor şi decât soarele, ce a fost?
L-a văzut pe Hristos. În aceeaşi zi s-a învrednicit să-L vadă – pe cine? Pe Făcătorul şi Creatorul său, pe Doctorul şi Luminătorul său! Când L-a văzut? Nu imediat ce s-a vindecat, ci după ce a mărturisit cu îndrăzneală înaintea duşmanilor Lui. Pentru că Hristosul nostru, când l-a făcut bine, a dispărut, cum a făcut mai devreme şi cu paraliticul (vezi Ioan 5, 13). Aşadar, după ce fariseii l-au necăjit pe cel vindecat cu anchetele lor şi l-au scos afară din templu din cauza mărturisirii lui, atunci Hristos îl găseşte din nou şi îi zice: - Tu crezi în Fiul lui Dumnezeu? – Dar, cine este, Doamne, ca să cred în El? – Acela pe care L-ai văzut şi Care vorbeşte acum cu tine, Acela este. – Tu eşti, Doamne? - zice. Cred! Şi cade şi I se închină.
3. Aşadar, orbul este fericit pentru că a dobândit ochi şi a văzut lumea frumoasă, fericit încă mai mult pentru că L-a văzut pe Hristos, dar fericit în mod deosebit pentru că, în afară de ochii trupeşti, a dobândit şi ochi duhovniceşti. Un om care a trăit pe la anii 200 după Hristos era orb şi el. Îl luminase însă Dumnezeu şi din gura lui ieşeau cuvinte înţelepte. Numele lui era Didim. Mergeau la el chiar şi dascălii şi luau lecţii. Într-o zi, a coborât din pustie Sfântul Antonie, l-a vizitat şi îi zice: „Didime, te fericesc; pentru că, deşi nu ai ochi fizici, ai alţi ochi superiori, cu care vezi lucrurile pe care nu le văd ceilalţi”. Aceşti ochi pe care îi avem noi sunt fizici. Astfel de ochi au şi animalele, cele mici şi mari. Şi aceşti ochi desigur sunt vrednici de minunare; e suficient un ochi ca să demonstrezi că există Dumnezeu. Dar aceştia sunt mici în comparaţie cu ochii duhovniceşti. Ochi fizici au şi animalele: insectele, corbii, vulpile, lupii, vulturii.

***

Iubiţii mei, daţi-mi ochi duhovniceşti, ochi cum au avut sfinţii, ochii Sfintei Varvara, ai Sfântului Nicolae, ochi binecuvântaţi pe care i-au avut oamenii din vremurile de demult. Pentru că ochii oamenilor de astăzi au devenit ochi diabolici.
Dumnezeu nu ţi-a dat ochii ca să-i pironeşti pe ecrane cu cele ruşinoase, iar seara să ai iadul în tine. Ţi i-a dat cu un mare scop: ca să vezi făpturile Lui şi să-L slăveşti, să vezi icoanele în biserică şi să te închini lor, să-i vezi pe sfinţii îngeri. Nu este o poveste religia noastră. Dacă întrebaţi generaţia în vârstă, aceia vedeau sfinţi. Acum?...
Ce vom vedea în cealaltă lume! În faţa acelor frumuseţi cât de ticăloase sunt priveliştile acestei lumi! Atunci vom vedea că a meritat să ne lipsim de aceste privelişti ticăloase, ca să ne desfătăm de acelea. Vei zice: Mai degrabă să fi fost orb pe pământ, să nu fi avut ochi…
Fraţii mei! Ochii i-a creat Dumnezeu pentru cer, pentru cele mari şi înalte. Există ochii sfinţilor, ochii îngerilor, ochii Maicii Domnului, ochii lui Hristos; dar există şi ochii animalelor, ochii porcilor, ochii vulpilor, ochii lupilor şi ai fiarelor sălbatice. Alegeţi şi luaţi!


† Episcopul Augustin

(Mitropolitul de Florina, părintele Augustin Kandiotis, în Sfânta Biserică
a Sfântului Dimitrie Kozanis, 03.06.1962)
(traducere: M.L., sursa: http://www.augoustinos-kantiotis.gr/?p=12022)

Va doresc o duminica binecuvantata!

Liliana

Acatistul Sfantului Ioan Evanghelistul

Pestera Apocalipsei- Insula Patmos

Condac XIII
O, Ioane, Sfinte Avvă al chipului vulturesc, duhovnicesc al meu Părinte şi ctitor sufletesc, iată-mă, acordat alăută drept-slăvitoare, nădăjduind tu să-mi veghezi sfânta înflăcărare. Apără-mă să-mi ţin tot viu văpaia arcană, litania Numelui de foc cu dulceţi de mană. Uriaş al Duhului grai cu furtuni de suspine, inima împăcându-L să-L zică cum se cuvine. Din cugetătorul arcuş al celor cinci cuvinte, arcuind pe unitatea simţurilor strunite. Numai din cântare, răul din lume să se ducă, iureşul din suflul rostirii izgonindu-l nălucă. Iezerul de foc şi fântâna adâncului să-1 bea, laolaltă cu cerurile toate când vom dura finalul Aliluia!

Acatistul Sfantului Ioan Teologul

Cu drag, Liliana

Nu imaginaţia trebuie să conducă duhul rugăciunii

Din scrisorile Maicii egumene Arsenia către Piotr Alexandrovici Briancianinov (fratele dupa trup al Sfantului Ignatie Briancianinov)

21 martie 1884

"… Nu imaginaţia trebuie să conducă duhul rugăciunii, ci ceea ce constituie baza vieţii noastre, a simţămintelor noastre, a tuturor gândurilor noastre, a sufletului nostru, cea care, în primul rând, trăieşte în noi şi, în al doilea rând, cea cu care trebuie să trăim. Prima este vederea stării noastre de păcătoşenie, simţirea ei în sine, duhul căinţei şi zdrobirii inimii; a doua sunt legile dumnezeieşti, scrise în inimă, în timpul creării noastre, lăsate nouă prin Evanghelie, arătate în Hristos. Munca permanentă asupra inimii noastre în luptă cu păcatul duce la conştientizarea deplină a stării noastre de păcătoşenie; această tânjire a sufletului faţă de poruncile lui Hristos îl duce la conştientizarea deplină a neputinţei sale (…) "

Mai mult aici

Cu drag,

Liliana