de azi...

***

	"Anii noştri s-au socotit ca pânza unui păianjen; zilele anilor noştri sunt şaptezeci de ani;
	Iar de vor fi în putere optzeci de ani şi ce este mai mult decât aceştia osteneală şi durere;
	Că trece viaţa noastră şi ne vom duce.
	Cine cunoaşte puterea urgiei Tale şi cine măsoară mânia Ta, după temerea de Tine?
	Învaţă-ne să socotim bine zilele noastre, ca să ne îndreptăm inimile spre înţelepciune.
	Întoarce-Te, Doamne! Până când vei sta departe? Mângâie pe robii Tăi!
	Umplutu-ne-am dimineaţa de mila Ta şi ne-am bucurat şi ne-am veselit în toate zilele vieţii noastre.
	Veselitu-ne-am pentru zilele în care ne-ai smerit, pentru anii în care am văzut rele.
	Caută spre robii Tăi şi spre lucrurile Tale şi îndreptează pe fiii lor.
	Şi să fie lumina Domnului Dumnezeului nostru peste noi şi lucrurile mâinilor noastre le îndreptează." (Psalmul 89) ***     Va doresc o saptamana cu pace!

...

Cuvantul care zideste...

 

***

"Dumnezeiasca Liturghie este firul in care Il cunoastem pe Dumnezeu

si felul in care ni Se face noua cunoscut Dumnezeu"

 

***

"Biserica primara a trait fara Noul Testament,

dar nu si fara Sfanta Liturghie"

 

Parintele Sofronie de la Essex, din Cunosc un om in Hristos

 

 

Va doresc duminica binecuvantata!

 

Ce este viața?

 

"Ceea ce se intampla atunci cand tu esti ocupat cu altceva."

 

Pr. Cezar Axinte, din Cuvantul tinut  la Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina

 

"Mila e toata Scriptura" Alexandru Vlahuta

 

Un cuvant ramas de la  Duminica samarineanului milostiv:

"Datoria noastra cand vedem o suferinta, un om in patimire, pe aproapele nostru pe o oarecare cruce, ori in apropiere, in preajma, in perspectiva unei cruci, datoria noastra nu este sa ne refugiem in abstractiuni si generalizari, in dragostea de omenire si emiterea dorintei de a se modifica legile si sistemele sociale, ci e sa-l ajutam si sa-l mangaiem si, pe loc, sa-l covarsim cu bunatatea noastra pe omul acela si suferinta aceea anume."

Jurnalul fericirii, Nicolae Steinhardt

 

 

 

 

 

Descoperirea Sfintei Liturghii

"Vedem ca in Filocalia VIII, la capete 91 si 92 ale Sfintilor Ignatie si Calist Xanthopol, sunt niste argumente legate de impartasire si, la un moment dat, Ioan de Bostra zice ca a intalnit trei copile care erau stapanite de diavol, si zice ca a alungat duhurile rele din ele si i-a intrebat pe diavoli, legandu-i sa spuna de care lucruri se tem cel mai mult la crestini. Si zic:"Ce ne face cel mai mare rau sunt trei lucruri mari pe care le aveti: apa in care va spalati la biserica, ce aveti atarnat la gat si, mai ales, ce mancati in adunare". Si zice:"Daca ati sti sa tineti mai ales aceasta din urma, noi n-am putea nimic impotriva voastra". Si traduc Sfintii Ignatie si Calist Xanthopol, zicand ca este vorba de apa Botezului, Crucea care atarna la gat si Dumnezeiasca Impartasire, Trupul si Sangele Domnului nostru Iisus Hristos. Si zice:"Daca aceasta din urma ati sti sa o tineti, n-am putea nimic impotriva voastra". Presfintitul Siluan, Episcopul Italiei, "Pricipiul omului sanatos in Hristos este sfintenia", Revista Familia Ortodoxa, nr 9 / 2013

Sa aveti duminica cu pace si bucurie!

Gând pentru un nou inceput de săptămână...

***

”Pacea este o duminică. Războiul un lanţ de zile lucrătoare. Important este ca esenţa duminicală să se răspândească în tot restul săptămânii.”

Eugenio d'Ors

Va doresc o saptamana cu spor in toate!

Liliana

La înjumătătirea Praznicului Cincizecimii

"Ţin minte că în decembrie ’89 poetul Ioan Alexandru, venit val-vârtej în mijlocul mulţimilor, anunţa, ţipând aproape în urechile creştinilor, că: „Hristos a înviat!”. Era iarnă, venea Crăciunul. Poetul, certat atât de des înainte-vreme de criticii literari pentru încăpăţânarea cu care susţinea prezenţa Logosului în istorie, se trezea acum brusc, pe loc, apostrofat de jurnalişti, de ne-teologi şi chiar de „specialişti în teologie” că a spus o mare bazaconie. Cum să-ţi saluţi poporul, de Naşterea Domnului, cu salutul pascal?! Cum să spui de Crăciun: „Hristos a înviat!”?

Mentalitatea atee plutea în voie, urâtă şi incongruentă. Spartă pe loc de anunţul Învierii, era în derivă. Alimentată prost şi pozitivist, ea se întorcea, fără ruşine, împotriva evidenţei. Se vedea cu ochiul liber că Poetul era singurul care ştia cu adevărat ce e Învierea, la ce e bună ea şi, mai mult decât atât, cum şi când se foloseşte salutul pascal.

Ce bine ar fi dacă „Hristos a înviat!” ar deveni crezul şi salutul nostru de zi cu zi. Asta ca să înţeleagă fariseii şi cărturarii că Învierea lui Hristos nu e celebrată doar o dată în an ci, spre surprinderea lor, la orice Liturghie şi, spre mirarea lor, în tot timpul şi în tot locul, dacă nu suntem tonţi, ci suntem creştini cu adevărat. Aşadar, în ciuda „tiptirişurilor” de tot felul - cum ar zice N. Steinhardt, să spunem, „cu timp şi fără timp” - cum ar spune Apostolul Pavel, „Hristos a înviat!”.

Pr. Ioan Pintea, Însemnările unui preot de ţară

Hristos a inviat!

Sfanta Cruce - icoana icoanelor

Maica Siluana - Despre Sfanta Cruce(1)

Mântuitorul a ales acest fel de a-Şi da viaţa pentru noi, a ales Crucea tocmai pentru că, reprezintă legătura dintre cer şi pământ, unirea cerului cu pământul, unirea înaltului cu adâncul şi cuprinderea largului în inima lui Dumnezeu, Care S-a aşezat acolo ca să ne adune pe noi în inima Lui, pentru că o luasem razna.

R: De ce şi-au ales creştinii ca simbol suprem Crucea, Crucea numită de un părinte chiar icoana icoanelor?

M. Siluana: N-aş spune că a fost aleasă de creştini, ci Crucea i-a ales pe creştini. Crucea este legată de Persoana Fiului lui Dumnezeu întrupat, de jertfa Mântuitorului pentru noi, oamenii, şi ea are atât înţeles duhovnicesc, dar şi o realitate trupească, pentru că şi omul este o făptură şi trupească, şi duhovnicească, iar Mântuitorul a ales acest fel de a-Şi da viaţa pentru noi, a ales Crucea tocmai pentru că, cum spuneai, reprezintă legătura dintre cer şi pământ, unirea cerului cu pământul, unirea înaltului cu adâncul şi cuprinderea largului în inima lui Dumnezeu, Care S-a aşezat acolo ca să ne adune pe noi în inima Lui, pentru că o luasem razna. Deci Crucea ne-a ales pe noi, Crucea ne apără pe noi, nu noi o alegem pe ea, ci noi acceptăm sau nu. Acceptăm să fim ai lui Hristos, şi atunci primim Crucea, sau nu acceptam, suntem liberi să nu acceptam, fugim de Cruce, dar dăm de…

R: …de ce este la antipod.

M. Siluana: De cel care fuge de Cruce.

R: Chiar se spune că, dacă ne facem semnul Crucii, ne închinăm, atunci duhurile rele sunt alungate.

M. Siluana: Da, pentru că nimic nu i-a speriat mai mult pe demoni şi puterile răului, decât această de neînţeles jertfă a lui Dumnezeu. Cum a putut să moară? Toată făptura fuge de durere, toată făptura fuge de ce este neplăcut, şi El a ales în mod liber să Se lase omorât atunci când i-a fost vremea, că, altfel, L-au tot ameninţat cu pietre şi L-au lovit de-atâtea ori, au vrut să-L omoare, şi n-au putut, pentru că nu venise ceasul. Iar când L-au prins, aţi văzut, au căzut cu faţa la pământ când El a zis: Eu sunt. Dar El i-a lăsat, pentru că alesese această moarte pentru că e moartea care reface demnitatea omului, de făptură aflată ca inel de legătură între cer şi pământ, între duhovnicesc şi trupesc, material.

R: Este, într-adevăr, momentul cel mai dramatic din istoria creştinismului, atunci când Mântuitorul a fost răstignit pe Cruce, poate din cauza aceasta nici nu prea ne place să ne amintim, ni se pare, poate, prea sângeros pentru sensibilitatea noastră modernă, dar nu putem să-l ocolim.

M. Siluana: Mă iertaţi, dacă aceasta ne este sensibilitatea, nu înţeleg de ce ne uităm cu atâta plăcere la filmele în care se împuşcă, în care este atâta cruzime, atâta violenţă, oare de sânge fugim sau de Cruce? Haideţi să ne întrebăm cinstit: ce ne îngrozeşte?

R: Probabil că este şi setea după ficţiune. Probabil că, în momentul în care ne uităm la acele cruzimi, avem ideea ca e ceva cumplit, se omoară…

M. Siluana: Să ne întrebăm conştiinţa, să vedem ce anume ne îngrozeşte?

R: Să ne întoarcem la Cruce. Cum ne ajută, cum o folosim?

M. Siluana: Mă ajută Dumnezeu prin Cruce. De ce? Pentru că prin Cruce a venit bucurie la toată lumea. Aşa cântăm, aşa mărturisim, prin Cruce a venit. Dacă nu Se urca pe Cruce, dacă nu-Şi dădea viaţa pe Cruce, care a fost altarul pe care S-a jertfit, Mielul lui Dumnezeu S-a jertfit, şi toată lumea cinsteşte altarul, noi cinstim acest altar pentru că aşa a fost toată tradiţia, să cinstim altarul pe care se aduceau jetfele. Or, altarul pe care S-a adus Mielul lui Dumnezeu ca jertfă, Fiul lui Dumnezeu ca jertfă, este această Cruce care e prezentă în orice cruce: în crucea aceasta, făcută din lemn, în crucea de metal, în orice cruce care spune: aceasta este Crucea lui Hristos şi care-L are pe Hristos pe ea, văzut sau nevăzut, şi care e însoţită în Ortodoxie de nişte raze. O să vedeţi în Biserică, sunt nişte raze, întotdeauna Crucea este însoţită de raze, pentru că nu există Cruce fără Înviere, nu există moarte fără Înviere. Deci, pentru mine, Crucea nu este răstignirea, ci răstignirea urmată de Înviere. Ce caut eu este Învierea, nu să mă răstignesc. Cine ar vrea să facă lucrul ăsta şi de ce l-ar face? Dar dacă asta e poarta, dacă numai pe aici se trece la Înviere, la lumina şi la bucuria Învierii, nu există altă poartă! Au încercat bieţii oameni tot felul de… Şi se încearcă în continuare. La orice există soluţie. Radar - am văzut maică anti-radar, care se vinde în mod oficial! Şi se zice că la fiecare durere există un anti-durere, la fiecare pericol există un anti-pericol, dar, ca să ajungi în rai, ca să ajungi la Înviere, nu ai decât Crucea.
Dar, să vezi, că sunt trei cruci: una a lui Dumnezeu-Fiul Care S-a răstignit pe ea şi prin care a ajuns bucuria la noi; şi, de-o parte şi de alta a Lui, pe Golgota, erau doi tâlhari, tâlhari-tâlhari, care făcuseră răutăţi, cum fac tâlharii. Unul de-a dreapta şi unul de-a stânga, unul Îl huleşte pe Dumnezeu şi-I spune: Dacă eşti Dumnezeu, dă-Te jos şi scapă-ne şi pe noi, şi scapă-Te şi pe Tine! Şi acesta a rămas în hulă, a rămas în îndoială: „Ăsta nu-I Dumnezeu”! Câţi dintre noi, aflaţi pe crucea vieţii noastre, durerea vieţii noastre, nu strigăm: „Ăsta nu-I Dumnezeu, dac-ar fi Dumnezeu n-am pătimi, dacă ar fi Dumnezeu n-ar fi atâta răutate, şi cruzime, şi boală pe pământ, şi atâţia nevinovaţi care mor”! Parcă Dumnezeu i-ar omori! Noi îi omorâm! Şi acesta este tâlharul de-a stânga, care rămâne în hulă şi cere dovezi: Dacă eşti Dumnezeu, scapă-ne Tu! Eu nu fac nimic, eu fac tâlhării, dar Tu scapă-mă! Acesta este tâlharul din stânga. Tâlharul din dreapta ce spune? De ce spui asta? Pentru că noi pe drept suferim. Când a spus pe drept suferim, pentru tâlhăriile noastre, el s-a spovedit, a mărturisit că eu am greşit,şi se întoarce către Mântuitor şi-I spune: Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni în împărăţia Ta! Şi Dumnezeu îi spune: Astăzi vei fi cu Mine în rai.
Deci, în clipa în care eu sunt într-un necaz, unde sunt răstignit, totul mă doare, totul este chin, dacă mă revolt împotriva lui Dumnezeu, rămân în chin, revoltându-mă, pentru că nu Dumnezeu m-a urcat pe crucea aceea, ci oamenii ne-au răstignit acolo, sau eu, omul. Dar dacă zic: „Doamne, pomeneşte-mă, Doamne, în împărăţia Ta, pentru păcatele mele, ale omului, ale omenirii, ale oamenilor…”, că noi suntem una toţi, „sufăr ce sufăr, dar Tu pomeneşte-mă întru împărăţia Ta”, El atunci spune: Astăzi! Nu nu ştiu când… Astăzi vei fi cu Mine în rai. Şi în clipa aceea eu primesc lumina raiului, mângâierea raiului, puterea şi bucuria Învierii, pe care eu o trăiesc încă de-acum. Dar noi nu putem să spunem cuvântul acesta: „Pe drept sufăr, Doamne, pomeneşte-mă întru împărăţia Ta!”, care se spune, aţi văzut, la biserică, înainte de ieşirea cu Sfintelor Daruri.

R: Pentru mulţi, Crucea este un simbol al morţii. Am văzut multe persoane care sunt oripilate când trec pe lângă un cimitir şi văd mulţimea aceea de cruci.

M. Siluana: Pentru că ei văd lemnul, nu văd Învierea, sigur că e groaznic să vezi Crucea şi să nu vezi Învierea. Dar noi, când am pus-o la capul nostru: „Doamne, să am o cruce, acolo, să nu mor fără Cruce!”. De ce? Pentru că acesta este semnul şi puterea Învierii. Eu voi învia pentru că eu cred în Cruce. Faptul că mi-am pus Crucea la cap este mărturisire de credinţă: „Cred, Doamne, că fără jertfa Ta pe Cruce şi fără Învierea Ta eu nu aş fi înviat şi aş fi putrezit, m-ar fi mâncat viermişorii în veci şi m-aş fi făcut doar ţărână”. Dar eu nu sunt doar trupul acela, care s-a întors în ţărână, eu sunt o făptură, trup şi suflet. Şi, temporar, trupul se desparte, dar el rămâne încă în legătură cu sufletul, că, altfel, de ce unele trupuri s-ar face moaşte şi altele nu se fac? De ce unele trupuri nu putrezesc dacă sunt sub blestem sau au făcut blestemăţii şi nu au luat dezlegare, de ce nu putrezesc? Pentru că este o legătură între sufletul care se chinuie şi trupul care ar trebui să se odihnească, între sufletul care e la bucurie şi trupul care este. Ştiţi că în mirul care izvorăşte din sfintele moaşte s-au găsit celule albe? Că trupul acela nu e mort, el se odihneşte, acolo, sau se chinuie dacă nu…
(Transcriere și adaptare: Carmen Creţu)

sursa foto: orthphotos
sursa articol: Doxologia

Va doresc o duminica linistita!
Cu drag,
Liliana

La Duminica Ortodoxiei...

Biserica a randuit prin glasul purtatorilor de Dumnezeu Parinti, ca astazi sa praznuim biruinta Ortodoxiei, numita si Duminica Ortodoxiei.

Asadar, va spun, La multi ani frumosi, luminosi si bucurii duhovnicesti, pentru ca astazi este ziua noastra, ziua drept-maritorilor crestini. Sa ne ajute Dumnezeu sa avem parte de toata vesnicia, sa venim si sa ramanem in dreapta credinta!

Troparul Duminicii Ortodoxiei

“Preacuratului Tau chip ne inchinam, Bunule, cerând iertare de gresalele noastre, Hristoase Dumnezeule; ca de voie ai binevoit a Te sui cu trupul pe cruce, ca sa izbavesti din robia vrajmasului pe cei pe care i-ai zidit. Pentru aceasta cu multumire strigam Tie: toate le-ai umplut de bucurie, Mântuitorul nostru, Cel ce ai venit sa mântuiesti lumea.”

Cu drag,

Liliana

Icoana - "post al ochilor"

Icoana este o adevarata indrumare spirituala a vietii crestine si in special a rugaciunii: icoana ne arata atitudinea pe care trebuie sa o adoptam in rugaciune, pe de o parte fata de Dumnezeu si pe de alta parte fata de lumea din jur. Rugaciunea este o intrevedere cu Dumnezeu; de aceea ea necesita absenta patimilor, surditatea si respingerea stimulilor lumesti din afara.

“Asadar, fratilor –spunea Sfantul Grigorie Teologul – sa nu facem fara curatie cele sfinte, in chip murdar cele sublime, in chip necinstit cele vrednice si, pentru a vorbi pe scurt , in chip lumesc cele duhovnicesti (...) La noi, toate sunt duhovnicesti: lucrarea, miscarea, dorinta, cuvintele, chiar si mersul sau hainele, pana si gestul, de vreme ce intelectul cuprinde toate si modeleaza omul in toate, potrivit lui Dumnezeu; de aceea si bucuria noastra este duhovniceasca si solemna.” Aflam aici tocmai cele pe care icoana ni le arata. Indrumarea rationala a simturilor este indispensabila, pentru ca, prin ele, scandalurile patrund in sufletul omenesc: “

Curatenia inimii omenesti se strica din pricina miscarii dezordonate a imaginilor care intra si ies pe calea simturilor: vederea, auzul, pipaitul, mirosul, precum si cuvantul” – spune Sfantul Antonie cel Mare. Pentru a spune astfel, Parintii socotesc cele cinci simturi ca pe niste porti ale sufletului: “Inchide toate portile sufletului tau, adica simturile – invata Sfantul Isaia – pentru ca nu cumva, prin ele, sufletul sa rataceasca in afara si pentru ca nu cumva cuvintele sau treburile lumesti sa-ti cotropeasca sufletul”. Asadar macar in timpul rugaciunii, sa ne inchidem portile sufletului, straduinde sa ne deprindem trupul (asa cum sfantul din icoana a facut cu al sau) sa ramana randuit in si prin harul Sfantului Duh: pentru ca ochii nostril “sa priveasca neintinat”, pentru ca urechile noastre sa “ asculte pace”...si pentru ca inima noastra “sa nu se hraneasca cu ganduri necurate”. Prin imagine, Biserica cauta astfel sa ne ajute, pentru a restaura firea noastra viciata de pacat.
Asadar, icoana este deopotriva o cale de urmat si un mijloc; ea insasi este o rugaciune, care ne dezvaluie direct, vizibil, acea eliberare de patimi despre care ne vorbesc Parintii; ea ne invata, potrivit expresiei Sfantului Dorothei, “sa postim cu ochii” . Si intr-adevar este imposibil “sa postim vizual” inaintea oricarei imagini, doar icoana ne poate arata ce inseamna acest “post al ochilor” si ce ne permite el sa dobandim.
(Leonid Uspenski- Teologia Icoanei)
Icoana Mântuitorului la mănăstirea Sfânta Ecaterina din Muntele Sinai...
... despre care se spune că are un ochi mângâietor şi un ochi judecător, icoana datează din sec. VI, fiind una dintre multele şi preţioasele icoane care au fost păstrate şi ocrotite în mănăstirea din deşertul Sinaiului, supravieţuind astfel furiei iconoclaste.

sursa icoane

DUMINICA ÎNFRICOŞATEI JUDECĂŢI

- Lăsata secului de carne -

“şi iarăşi va să vină cu mărire
să judece vii şi morţii, a Cărui
împaraţie nu va avea sfârşit"
(din Simbolul de credinţa)

Cu fiecare duminica ne apropiem de inceputul Postului Mare, maine este deja a treia duminica de la inceputul Triodului si anume Duminica Infricosatoarei Judecati.

"Cugetarea la infricosata Judecata este izvor de mare putere sufleteasca, ne smulge din nepasare si ne imboldeste spre toata fapta buna.
Pomenirea mortilor din sambata dinaintea Duminicii infri¬cosatei Judecati, este un prilej de fapta buna si de a ne arata dra¬gostea fata de Dumnezeu prin dragostea fata de cei adormiti. Daca cei vii ne pot intoarce aici dragostea si bunavointa aratata lor, cei plecati din viata nu o mai pot face si rasplata ne ramane intreaga.
Dar pomenirea mortilor este totodata si un indemn de cugetare la moarte, pe care Sfintii Parinti o socotesc cea mai inalta filosofie si foarte prielnica smereniei, rugaciunii si pocaintei. Meditarea la zadarniciile vietii pamantesti, la scurtimea vietii noastre, la stricaciunea vietii omenesti, ne trezeste din nepasare, ne duce la cainta si indreptare. “Cugeta la cele mai de pe urma ale tale, ne indeamna Sfantul loan Scararul, si in veci nu vei gresi”. Cine vrea sa scape de moartea vesnica sa aiba de-a pururi aducere aminte de moarte. Ca “precum painea este cea mai de trebuinta din toate bu¬catele, asa si aducerea aminte de moarte este fata de celelalte fapte bune”. “Sa-ti fie moartea doctor” zice Fericitul Augustin, aratand ca filosofarea la moarte este taietoare de toata patima.

“Plang si ma tanguiesc cand gandesc la moarte!”

“Vai mie, innegritule suflete! Pana cand nu te mai opresti de la rautati? De ce nu-ti aduci aminte de infricosatorul ceas al mortii? De ce nu te cutremuri de infricosatoarea Judecata a lui Hristos?”

“Mi-am adus aminte de ceasul acela, iubitilor, se tanguia Sfantul Efrem sirul, si m-am cutremurat; m-am gandit la acel grozav judet si m-am infricosat; m-am dus cu mintea la veselia raiului si am oftat; m-a cuprins plansul si am plans pana n-a mai ramas in mine putere de plangere.”

“Juru-te cu indurarile Tale, lubitorule de oameni, Bunule, sa nu ma pui de-a stanga cu caprele ce Te-au amarat. Nu-mi spune: nu te stiu! Ci, dupa indurarile Tale, daruieste-mi lacrimi meince-tate, da-mi frangere de inima si umilinta si o curata, spre a se face Biserica, si Prea Sfantul Tau Har. Ca desi sunt pacatos si nevrednic, nu contenesc a bate la usa milostivirii tale!” (Sfantul Efrem Sirul).
Parintele Petroniu Tanase

Va doresc o duminica linistita!

Liliana

Ortodoxia in jurul lumii

sursa

Omul odihnitor

Zice Mantuitorul Hristos un lucru foarte important:

Cel care va bea din apa pe care i-o dau Eu se va face şi el izvor de apă, izvor dătător de apă spre viaţa veşnică. Acest lucru este foarte important, pentru că nu numai Domnul Hristos este Izvor, nu numai Maica Domnului este izvor al milei, ci şi noi trebuie să fim nişte izvoare pentru binele altora. Să ne întărim în bine, ca să putem fi lucrători de bucurie pentru alţii, să putem fi odihnitori.

Îmi place foarte mult cum Sfântul Apostol Pavel a scris în Epistola către Filimon: "Sufletele sfinţilor se odihnesc întru tine frate"; şi mai departe: "Odihneşte întru Domnul inima mea". Să fim oameni odihnitori, oameni care aduc în jurul lor bucurie, care aduc mulţumire în jurul lor, care aduc linişte, care aduc împlinire. Şi se va face în el izvor de apă izvorâtoare spre viaţa veşnică.

Când cineva nu este odihnitor, este tulburător, când cineva aduce nemulţumire în jurul lui, aduce şi moarte într-un fel, în înţelesul că omul care aduce întristare aduce şi împuţinare de suflet.

Spune undeva în Sfânta Scriptură că "Întristarea usucă oasele" - când aducem întristare, aducem cumva şi împuţinarea vieţii, aducem într-un fel nelinişte şi neliniştea e un semn de moarte, un semn de depărtare de bucuria sfântă.

Ori, Domnul Hristos spune că cel care primeşte din apa Lui aduce odihna, aduce "izvor de apă izvorâtoare spre viaţă veşnică". Devine el însuşi izvor. Aşa cum Domnul Hristos este izvorul apei celei vii, tot aşa şi cei ai Domnului Hristos trebuie să fie izvoare de apă vie pentru cei din jurul lor, pentru cei din imediata lor apropiere.

Să nu uităm să fim şi noi izvoare de bucurie, de linişte, de odihnă, să aducem ceva frumos şi bun în viaţa noastră, să înmulţim binele acolo unde ne găsim. Toate rugăciunile pe care le facem sunt un fel de izvoare ale sufletului nostru care revarsă apă vie spre viaţă veşnică şi ne ridică mai presus de lumea aceasta. Sigur, sunt multe bucurii din lumea aceasta pe care le binecuvintează Dumnezeu şi ne bucurăm şi noi de ele, dar trebuie să ne silim să aducem ceva din lumea de dincolo de noi, din mai presus de lume să aducem ceva în viaţa noastră ca să înmulţim binele şi bucuria, pentru noi şi pentru alţii.

Arhimandrit Teofil Paraianu

sursa

Va doresc o duminica odihnitoare!
Liliana

Duminica Sfintelor Femei Mironosite

Astăzi să urmăm cu paşi smeriţi ai gândurilor pe femeile mironosiţe ce s-au grăbit să ajungă la mormântul cel izvorâtor de viaţă, să culegem şi noi din grădina inimii florile gândurilor noastre smerite şi să le aducem Celui Ce a înviat a treia zi spre bucuria şi luminarea lumii.

"Din grădina inimii veniţi să culegem flori de gânduri înmiresmate,
Şi să le ducem Celui Ce e Mir înţelegător de fapte luminate,
Aşa grăiau mironosiţele unele către altele aprinse de dor,
Veniţi să căutăm pe Hristos, Cel Ce este al lumii Mântuitor.

Bucuraţi-vă, vase pline de florile iubirii,
Adâncul minunat al faptelor Luminii,
Cântec ce veseleşte auzul inimii,
Adierea cea smerită a nepătimirii. "

(Canonul Sfintelor Mironesite)

Femeilor mironosiţe să le aducem în dar flori de cântări,
Căci s-au învrednicit de primirea tainei cereştii luminări,
Înviat-a Hristos şi pe Eva cea defăimată o a ridicat,
Şi împreună cu ea pe cele ce-au moştenit blestemul întunecat.

Cu rugăciunile celor ce au slujit tainei Învierii Tale,
Luminează-ne Hristoase şi ne dă gânduri curăţitoare,
Ca văzând cu ochii inimii tainele mai presus de minte,
Să Te slăvim cu credinţă, aducându-Ţi gânduri sfinte.

Bucuraţi-vă, făclii dumnezeieşti ale mărturisirii,
Porţi cereşti ale tainelor Luminii,
Bucuria negrăită a vestirii tainelor minunate,
Miruri ale înţelepciunii de Duhul insuflate.

La multi ani, tuturor femeilor crestine !

Liliana

Cine sunt fericiţi?

Duminica Tomii,
in care praznuim pipairea Coastei Domnului de catre Sfantul Apostol Toma

Sfântul Apostol Toma despre care ştim noi aşa de puţin şi despre care nu uităm totuşi că n-a avut destulă credinţă, parcă seamănă cumva cu noi. Să ne pară bine că în Sfânta Evanghelie mai sunt oameni prin care mai putem avea nădejde că şi noi, dacă avem îndoială, dacă avem ezitare, dacă avem rezervă putem să fim încredinţaţi prin puterea lui Dumnezeu că iată, au mai fost oameni ca şi noi şi Dumnezeu i-a miluit, nu i-a depărtat, nu S-a lepădat de ei.
Au trecut opt zile de zbucium pentru Sfântul Apostol Toma şi tot atâtea zile de bucurie şi pace pentru ucenicii care s-au încredinţat de învierea Domnului Hristos. Sfântul Apostol Toma dorea şi el să aibă bucuria celorlalţi şi nu a avut-o, dar a venit vremea ca Domnul Hristos să se arate tuturor ucenicilor, fiind şi Toma de faţă. Atunci l-a încredinţat pe Toma de învierea Lui şi a zis către el: "Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios!" (Ioan 20, 27). Mare lucru! Să-l auzim pe Hristos spunându-ne mereu: "Nu fi necredincios, ci credincios!" Atunci Sfântul Apostol Toma s-a uimit de prezenţa Domnului Hristos care intrase în casă prin uşile încuiate, aşa cum a ieşit din mormânt prin piatră. Credinţa noastră, învăţătura Bisericii noastre este că Domnul Hristos a ieşit din mormânt prin piatra mormântului, şi tot aşa a intrat şi la ucenicii Săi, uşile fiind încuiate, şi l-a încredinţat pe Sfântul Apostol Toma, zicându-i cuvintele acestea pe care să nu le uităm niciodată: "Nu fi necredincios, ci credincios!" Atunci Sfântul Apostol Toma, sub puterea Domnului Hristos, prin puterea Domnului Hristos, s-a încredinţat şi a zis: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!". Au izbucnit din sufletul lui aceste cuvinte şi Sfântul Apostol Toma a fost învrednicit de Domnul Hristos să audă şi cuvintele: "Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!" (Ioan 20, 29).

Deci cine sunt fericiţi? Ştiţi cine? - Cei ce cred, cei ce cred în Dumnezeu, aceia sunt oameni fericiţi. Şi dacă crede cineva în Dumnezeu şi nu este fericit, să ştie că nu crede în Dumnezeu, sau în orice caz nu crede destul. Credinţa în Dumnezeu este izvor de fericire. Cine crede în Domnul Hristos aşa cum a crezut şi Sfântul Apostol Toma, zice şi el din tot sufletul - nu pentru că l-a învăţat cineva, nu pentru că este scris undeva -, zice: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!", iar aceasta aduce în sufletul său fericire şi-i un om fericit, cum a fost şi Sfântul Apostol Toma, care s-a bucurat de prezenţa Domnului Hristos aşa cum s-au bucurat şi ceilalţi ucenici.

Arhimandritul Teofil Părăianu

sursa

“O, uimitoare minune! Ioan si’a plecat capul pe pieptul Cuvantului, iar Toma s’a invrednicit sa pipaie Coasta Lui; acela a scos de acolo, cu infricosare, adanc de Teologie: Taina Intruparii lui Hristos; iar acesta s’a invrednicit a ne invata pre noi cele de taina, ca a pus lamurit, inaintea noastra, dovezile Invierii Lui; graind: Domnul meu si Dumnezeul meu, slava Tie!”

(din Vecernia Mare a Slujbei Duminicii Tomei )

HRISTOS A INVIAT!

Duminica Sf. Grigore Palama- teologul energiilor necreate

A doua duminicã din Postul Mare Biserica o consacrã pomenirii Sfântului Grigore Palama a cãrui importantã a fost decisivã în istoria Bisericii. Prãznuirea sa se leagã de prima duminicã din post pentru cã prin învãtãtura si viata sa, prin miscarea isihastã a cãrei promotor a fost, nu face altceva decât sã dezvolte chestiunile schitate odinioarã prin învãtãtura despre cinstirea icoanelor. În aceastã zi, Biserica îl cinsteste cu aceste cuvinte:

“Bucurã-te cel prin care a fost gonit întunericul! Bucurã-te vestitorule al Dumnezeirii celei nezidite!
Bucurã-te vãditorule al celei zidite si nebune cu adevãrat!
Bucurã-te cel ce ai spus cã firea lui Dumnezeu este înãltime neajunsã!
Bucurã-te cel ce ai zis cã lucrarea Lui este adâncime care nu se poate lesne vedea!
Bucurã-te cã slãvirea lui Dumnezeu bine ai vestit-o!
Bucurã-te cã pãrerile fãcãtorilor de rele le-ai mustrat!
Bucurã-te luminãtorule, cel ce ai arãtat Soarele!
Bucurã-te paharule care dai bãuturã nemuritoare!
Bucurã-te prin care si-I pare rãu de rãul pe care L-a trimis asupra voastrã”
Bucurã-te prin care strãluceste adevãrul!
Bucurã-te prin care s-a întunecat minciuna!
Bucurã-te propovãduitorule al harului!” (Utrenie, icos).

Sfântul Grigore Palama (1296-1359) a rãmas în constiinta Bisericii ca teologul “energiilor divine necreate” sau, cum spune cântarea, “propovãduitorul harului”. Aceasta deoarece Grigore a apãrat si a afirmat împotriva detractorilor sãi cã prin harul dumnezeiesc se face unire noastrã cu Dumnezeu. Dumnezeu este într-adevãr absolut inaccesibil, înãltime neajunsã, adâncime care nu se poate lesne vedea, dar El lucreazã, Se reveleazã, se împãrtãseste, iar omul a fost creat pentru a participa la Dumnezeu, pentru a se uni prin harul Sãu cu El.

Experienta de credintã pe care o apãrã si care s-a impus în Ortodoxie este o experientã în egalã mãsurã bisericeascã si personalã, este o comuniune cu Dumnezeu în Hristos prin Duhul Sfânt la care putem ajunge în Bisericã ca Trup a lui Hristos. Este într-un anume fel o dobândire a constiintei învierii noastre prin Cel care a înviat( Olivier Clement).

Cunoasterea lui Dumnezeu ca fapt al experientei este proprie nu numai câtorva mistici, spune Sfântul Grigorie, ci tuturor celor care trãiesc în Hristos, adicã în deplinãtatea vietii bisericesti a Sfintelor Taine: “Cum sã nu-i lumineze El pe cei ce se împãrtãsesc cu vrednicie cu raza divinã a Trupului Sãu, care este în noi, luminându-le sufletele asa cum a luminat trupurile ucenicilor pe muntele Tabor? Cãci atunci acel trup, izvor al luminii harului nu era încã unit cu trupurile noastre; El lumina din afarã pe cei ce se apropiau de El cu vrednicie; dar astãzi, pentru cã El este amestecat cu noi si existã în noi, El lumineazã sufletul dinlãuntru.”(Sfântul Grigore Palama).

Devenit arhiepiscop al Tesalonicului Sfântul Grigore predica practic în fiecare zi, recomanda tuturor lectura si studiul Scripturilor, sublinia importanta comunitarã a Liturghiei de duminica, propovãduia împãrtãsirea aproape zilnicã si chiar ajunge sã schiteze un soi de sociologie crestinã, spunând cã Hristos a restabilit unitatea umanã astfel încât toti oamenii, chiar dacã o stiu sau nu, sunt consubstantiali, nu numai asemãnãtori, ci o singurã fiintã, o singurã viatã în Hristos (Olivier Clement).

Triumful doctrinei Sfântului Grigore în secolul al XIV-lea în sânul Bisericii a fost socotit ca un triumf al teologiei Întrupãrii. Prãznuit pe 14 noiembrie, ziua mutãrii sale la cele vesnice, pomenirea sa în a doua duminicã din post este socotitã ca o a doua Biruintã a Ortodoxiei.

sursa aici

Va doresc o dumineca cu pace!
Liliana

Sãrbãtoarea biruintei dreptei credinte

“Cu totul era între cei de jos, si dintre cei de sus nicicum nu s-a despãrtit”

spunem in Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos

iar in Acatistul Maicii Domnului :

“Bucurã-te raza Luminii celei neapuse; bucurã-te raza zilei celei de tainã”.

Ca o razã de luminã din altã lume, icoana este o deschizãturã în lumea veacului viitor, prin care vedem pe Dumnezeu cu ochii trupesti.

Mintea trece dincolo de ea si se înaltã la o cunoastere de tainã a celor nevãzute, iar cinstirea adusã icoanei trece la sfântul înfãtisat pe ea si prin el la Dumnezeu, Izvorul sfinteniei.

(Pr. Petroniu Schitul Prodromul)

Va doresc o duminica frumoasa!
Liliana

Omul cel nou...

"Nu vindecarea slăbănogilor, muţilor, surzilor, gârbovilor, leproşilor, orbilor, muribunzilor; nu înmulţirea pâinilor, umblatul pe mare, tămăduirea demonizaţilor şi nici chiar învierea morţilor.
Minunea cea mare şi fără seamăn aceasta este: prefacerea totală a omului, săvârşită atât în vremea cât a trăit El pe pământ cât şi după înălţarea Sa la cer, de-a lungul veacurilor, prin şirul practic infinit de mucenici, sfinţi, convertiţi şi transfiguraţi. " (Parintele Nicolae Steinhardt)

Cazul Zaheu- Predica Pr. Nicolae Steinhardt

Va doresc o saptamana cu bucurie!
Liliana

Învierea fiicei lui Iair – Moartea este doar un somn!

În această Duminică se citeşte în Biserică un text ce cuprinde de fapt două minuni ale Mântuitorului Hristos: învierea fiicei mai marelui unei sinagogi, pe nume Iair, şi vindecarea unei femei care avea o hemoragie veche de 12 ani, imposibil de tratat de către medici.
Numitorul comun al celor două minuni este credinţa: aceasta determină mai întâi pe femeia bolnavă să creadă în puterea tămăduitoare a Domnului, motiv pentru care se va atinge, cu teamă, dar şi nădejde, de poala hainei Mântuitorului şi se va vindeca.
Iair este şi el credincios lui Hristos şi îl roagă să vină la casa lui pentru a o vindeca pe fata lui, în vârstă de 12 ani, care însă, între timp, moare.
Hristos însă rosteşte un adevăr fundamental cu privire la moarte şi anume că aceasta nu este practic o trecere în nefiinţă ( cum adeseori auzim greşit exprimându-se chiar unii ce se pretind creştini), ci moartea este numai un somn, anume rânduit de Dumnezeu până la Învierea tuturor oamenilor: „Copila n-a murit, ci doarme”. Afirmaţia însă va stârni ironia celor din jur (trist e ca şi azi se mai întâmplă aşa între creştini), motiv pentru care Hristos nu le va îngădui să fie de faţă la învierea copilei.
Mai mult, Hristos ne îndeamnă să credem cu tărie în Înviere, chiar dacă, la vederea morţii, deznădejdea ne înconjoară : „Nu te teme; crede numai şi se va izbăvi.” (Uneori acest cuvânt este eronat înţeles în sensul: „Crede şi nu cerceta”. )
Această credinţă va fi clar sintetizată Crezul creştin-ortodox: „Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin”.
Evanghelia ne mai arată şi puterea lui Hristos de a fi Fiul lui Dumnezeu, stăpânul vieţii şi al tuturor făpturilor: „Iar El. . . apucând-o de mână, a strigat, zicând: Copilă, scoală-te!”

sursa info. aici
sursa imagine aici

Liliana