sâmbătă, 30 aprilie 2011

Cine sunt fericiţi?

Duminica Tomii,
in care praznuim pipairea Coastei Domnului de catre Sfantul Apostol Toma

Sfântul Apostol Toma despre care ştim noi aşa de puţin şi despre care nu uităm totuşi că n-a avut destulă credinţă, parcă seamănă cumva cu noi. Să ne pară bine că în Sfânta Evanghelie mai sunt oameni prin care mai putem avea nădejde că şi noi, dacă avem îndoială, dacă avem ezitare, dacă avem rezervă putem să fim încredinţaţi prin puterea lui Dumnezeu că iată, au mai fost oameni ca şi noi şi Dumnezeu i-a miluit, nu i-a depărtat, nu S-a lepădat de ei.
Au trecut opt zile de zbucium pentru Sfântul Apostol Toma şi tot atâtea zile de bucurie şi pace pentru ucenicii care s-au încredinţat de învierea Domnului Hristos. Sfântul Apostol Toma dorea şi el să aibă bucuria celorlalţi şi nu a avut-o, dar a venit vremea ca Domnul Hristos să se arate tuturor ucenicilor, fiind şi Toma de faţă. Atunci l-a încredinţat pe Toma de învierea Lui şi a zis către el: "Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fi necredincios ci credincios!" (Ioan 20, 27). Mare lucru! Să-l auzim pe Hristos spunându-ne mereu: "Nu fi necredincios, ci credincios!" Atunci Sfântul Apostol Toma s-a uimit de prezenţa Domnului Hristos care intrase în casă prin uşile încuiate, aşa cum a ieşit din mormânt prin piatră. Credinţa noastră, învăţătura Bisericii noastre este că Domnul Hristos a ieşit din mormânt prin piatra mormântului, şi tot aşa a intrat şi la ucenicii Săi, uşile fiind încuiate, şi l-a încredinţat pe Sfântul Apostol Toma, zicându-i cuvintele acestea pe care să nu le uităm niciodată: "Nu fi necredincios, ci credincios!" Atunci Sfântul Apostol Toma, sub puterea Domnului Hristos, prin puterea Domnului Hristos, s-a încredinţat şi a zis: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!". Au izbucnit din sufletul lui aceste cuvinte şi Sfântul Apostol Toma a fost învrednicit de Domnul Hristos să audă şi cuvintele: "Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!" (Ioan 20, 29).


Deci cine sunt fericiţi? Ştiţi cine? - Cei ce cred, cei ce cred în Dumnezeu, aceia sunt oameni fericiţi. Şi dacă crede cineva în Dumnezeu şi nu este fericit, să ştie că nu crede în Dumnezeu, sau în orice caz nu crede destul. Credinţa în Dumnezeu este izvor de fericire. Cine crede în Domnul Hristos aşa cum a crezut şi Sfântul Apostol Toma, zice şi el din tot sufletul - nu pentru că l-a învăţat cineva, nu pentru că este scris undeva -, zice: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!", iar aceasta aduce în sufletul său fericire şi-i un om fericit, cum a fost şi Sfântul Apostol Toma, care s-a bucurat de prezenţa Domnului Hristos aşa cum s-au bucurat şi ceilalţi ucenici.


Arhimandritul Teofil Părăianu


sursa



“O, uimitoare minune! Ioan si’a plecat capul pe pieptul Cuvantului, iar Toma s’a invrednicit sa pipaie Coasta Lui; acela a scos de acolo, cu infricosare, adanc de Teologie: Taina Intruparii lui Hristos; iar acesta s’a invrednicit a ne invata pre noi cele de taina, ca a pus lamurit, inaintea noastra, dovezile Invierii Lui; graind: Domnul meu si Dumnezeul meu, slava Tie!”


(din Vecernia Mare a Slujbei Duminicii Tomei )


HRISTOS A INVIAT!

3 comentarii:

  1. De ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile....
    http://www.youtube.com/watch?v=-DiIpBQQpGc&feature=player_embedded

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma uit chiar acum, multumesc de recomandare, Mirela!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce cuvânt frumos ai ales, Liliana!
    Mulţumim!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare