Minutul 11:48 Cantec de leagan ( colindul corului Madrigal)
Se afișează postările cu eticheta binecuvantari. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta binecuvantari. Afișați toate postările
vineri, 30 decembrie 2016
joi, 3 noiembrie 2016
Recomandare
In acest an, Mitropolia Moldovei și Bucovinei și Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași organizează, în perioada 13-15 noiembrie, a V-a ediție a Colocviului Internațional Întâlnirea cu duhovnicul. Evenimentul dedicat Părintelui Sofronie Saharov (1896-1993), care va reuni invitați de seamă din străinătate (Grecia, Marea Britanie și Franța) și din țară se va desfășura atât la Iași, cât și la Mănăstirea Neamț.
Organizat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Colocviul Întâlnirea cu duhovnicul își propune să aducă în fața conștiinței creștinilor (laici, clerici și monahi) chipurile unor părinți duhovnicești care au avut o puternică influență asupra numeroșilor ucenici pe care i-au îndrumat, atât în mănăstiri, cât și în lume. În acest an, evenimentul va omagia personalitatea Părintelui Sofronie Saharov, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul” Essex, Marea Britanie.
Participanții, veniți din mai multe zone ale Europei, sunt ierarhi, clerici, monahi și laici care, în mare parte, l-au cunoscut pe Părintele Sofronie și care ne vor aduce o mărturie despre acesta și învățăturile lui. Astfel, duminică, 13 noiembrie, începând cu ora 16.00, la Centrul de Conferințe Agora (fost Providența) va avea loc deschiderea oficială a evenimentului, în cadrul căruia vor conferenția Înaltpreasfințitul Ierótheos Vlachos, Mitropolit de Nafpaktos, Grecia și Ieromonahul Rafael Noica, fiul marelui filosof român, Constantin Noica.
Evenimentul va fi transmis live pe portalul doxologia.ro și pe pagina de Facebook: FB/doxologia.ro/.
De asemenea, luni, 14 noiembrie, și marți, 15 noiembrie, vor conferenția, printre alții și: Înaltpreasfințitul Părinte Serafim Joantă, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului și Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord; Ierom. Melchisedec, de la Mănăstirea „Sfântul Ioan Botezătorul”, din Essex, Marea Britanie; Jean Claude Polet, de la Asociația „Sfântul Siluan Athonitul”, din Paris, Franța; Georgeos Mantzaridis, profesor emerit la Facultatea de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic, Grecia; Monahul Nicodim Aghiopavlitul și Ieromonahul Filotheos Grigoriatul din Sfântul Munte Athos.
Din rațiuni organizatorice, în seara de 13 noiembrie, participarea la eveniment se va face exclusiv în baza biletelor de intrare, puse la dispoziție gratuit.
Laicii și preoții de mir pot ridica biletele astfel:
- rezidenții din Iași de la Secretariatul Centrului Eparhial Iași (Pr. Florin Călugăru – tel.: 0786504417; email: secretariat.mmb@gmail.com);
- persoanele din afara Iașului solicitând, nominal, rezervarea unui bilet pe adresa de email: info.simpozion@gmail.com.
Monahii și monahiile vor solicita și ridica biletele de la Sectorul Exarhat (Arhim. Nichifor Horia – tel.: 0734998030; email: prnichifor@gmail.com).
Accesul în sală se va face până la ora 15.45 și recomandăm să nu fie prezenți copii cu vârste mai mici de 7 ani, având în vedere fluxul mare de persoane și confortul celor mici.
Informații cu privire la cazare și transport de la Iași la Mănăstirea Neamț a celor care vor participa din afara Iașului la Colocviul Internațional Întâlnirea cu duhovnicul se pot obține de la dna. Iuliana Timofte, tel.: 0747103773, email: info.simpozion@gmail.com.
Program
Duminică, 13 noiembrie
- 09.00-12.00 Sfânta Liturghie - Catedrala Mitropolitană din Iași
- 16.00-16.30: Deschiderea Colocviului - Sala Mare a Centrului de Conferințe Agora – fost Providența
- Film prezentare (Părintele Sofronie Saharov)
- Cuvânt de deschidere: Decanul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae”, Iași
- Cuvânt de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei
- 16.30-18.00: Înaltpreasfințitul IERÓTHEOS VLACHOS, Mitropolit de Nafpaktos, Grecia, Prima mea întâlnire cu Părintele Sofronie Saharov (conferință)
- 18.20-20.00 Ieromonahul RAFAEL NOICA, Părintele Sofronie Saharov, starețul meu (conferință)
- 7.00: Sfânta Liturghie - Biserica „Sfântul Gheorghe” – Catedrala Veche, Iași
- 10.00-10.05: Înregistrare audio Părintele Sofronie
- 10.05-10.25: Înaltpreasfințitul Părinte SERAFIM JOANTĂ, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Germaniei, Austriei şi Luxemburgului și Mitropolit Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, Părintele Sofronie așa cum l‑am cunoscut
- 10.25-10.35: Mărturie video despre Părintele Sofronie – Înaltpreasfințitul Părinte Atanasie de Limasol-Cipru
- 10.35-11.00: Ierom. MELCHISEDEC, de la Mănăstirea ,,Sfântul Ioan Botezătorul” – Essex, Anglia, Cuvânt duhovnicesc al Părintelui Sofronie către un tânăr
- 11.30-11.35: Înregistrare audio cu Părintele Sofronie
- 11.35-12.00: GEORGEOS MANTZARIDIS, profesor emerit la Facultatea de Teologie a Universității „Aristotel” din Tesalonic, Grecia, Amintiri despre Părintele Sofronie.
- 12.00-12.05: Mărturie video despre Părintele Sofronie – Înaltpreasfințitul Părinte Kallistos Ware
- 12.05-12.30: Monah NICODIM AGHIOPAVLITUL, de la Mănăstirea Sfântul Pavel din Sfântul Munte Athos, Părintele Sofronie ca duhovnic în Mănăstirea Sf. Pavel – Sfântul Munte Athos.
- 12.30-12.50: Discuţii
- 15.00-15.05: Înregistrare audio cu Părintele Sofronie.
- 15.05-15.30: Ierom. FILOTHEOS GRIGORIATUL, de la Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos, Pocăința - centru al vieții în Hristos și al teologiei sfântului stareț Sofronie Saharov.
- 15.30-15.40: Mărturie video despre Părintele Sofronie - Starețul Efrem Vatopedinul.
- 15.40-16.05: Pr. VASILIOS KALLIAKMANIS, de la Facultatea de Teologie din Tesalonic, Grecia, Creșterea copiilor în gândirea Starețului Sofronie Saharov.
- 16.05-16.30: discuţii
- 20.00-23.30: Priveghere în cinstea Sfântului Paisie Velicikovski (Vecernie și Utrenie) – Mănăstirea Neamț
- 9.00: Sfânta Liturghie - Mănăstirea Neamț
- 16.00-16.10: Înregistrare audio cu Părintele Sofronie
- 16.10-16.30: JEAN CLAUDE POLET, de la Asociația „Sfântul Siluan Athonitul”, Paris, Franța, Arhimandritul Sofronie ca părinte spiritual - profil întemeiat pe principii teoretice și experiențe personale
- 16.30-16.35: Mărturie video despre Părintele Sofronie (Prof. Peter Buteneff - St. Vladimir, New York)
- 16.35-17.00: Pr. CONSTANTIN COMAN, de la Facultatea de Teologie „Iustinian Patriarhul” din București, România, Sfânta Scriptură în teologia Starețului Sofronie Saharov
- 17.00-17.10: Înregistrare video despre Părintele Sofronie (Monahia Mariam Zakka - Mănăstirea „Sfântul Siluan Athonitul” - Liban
- 17.10-17.30: Pr. Prof. GHEORGHE POPA, de la Facultatea de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași, România, Să vedem lumea așa cum o vede Dumnezeu. Perspectiva teologică a Arhim. Sofronie Saharov
- 17.30–18.00: Discuții
- 18.00- 18.30 Închiderea Colocviului
vineri, 5 august 2016
Tabara Sf. Ioan Casian 2016 “Despre lucrurile esentiale in viata duhovniceasca”
![]() |
| Pictura, Stefana Petre |
Tabara Casian 2016
“Despre lucrurile esentiale in viata duhovniceasca”
Dragi prieteni,
A mai trecut un an, eu am crescut din ce in ce mai mare si am ajuns la a VI-a editie. Unii oamenii spun ca fiecare an a avut bucuriile lui, altii ca pe tabara ce trece ma fac tot mai frumoasa. Eu abia astept sa va revad. As vrea sa vorbim in vara aceasta despre ESENTIAL... despre lucrurile esentiale. Nu vreau sa va mai tin mult cu introducerile, asa ca voi trece direct la cadouri…iata cate ceva din ce am pregatit pentru voi anul acesta:
Miercuri- 24 august
-Primirea si cazarea participantilor la Manastirea Sfantul Ioan Casian.
-Slujba Vecerniei.
-Excursie pe jos la pestera Sfantului Ioan Casian.
-Dialog cu Parintele Iustin Petre, staretul Manastirii Sfantul Ioan Casian.
-Film.
-Rugaciunea de seara.
Joi- 25 august
-Sfanta Liturghie.
-Ascultari.
-Excursie pe jos la pestera Liliecilor, pestera La Adam, Manastirea Sfantul Dionisie Exiguul.
-Dialog cu Parintele Ioan Bute.
-Foc de tabara.
-Rugaciunea de seara.
Vineri- 26 august ( excursie in judetul Tulcea)
-Rugaciunea de dimineata.
-Excursie: Manastirea Sfantul Ioan Casian- oras Tulcea( tren).
-Vizitarea orasului Tulcea: faleza, acvariu, monumentul orasului. Cumparaturi pentru camparea in muntii Macin.
-Excursie: oras Tulcea- muntii Macin( autocar).
-Muntii Macin campare.
-Muntii Macin traseu.
-Foc de tabara.
-Rugaciunea de seara.
Sambata- 27 august ( excursie in judetul Tulcea)
-Rugaciunea de dimineata.
-Muntii Macin traseu.
-Excursie muntii Macin- Cetatea Enisala( autocar).
- Cetatea Enisala- oras Tulcea( autocar).
-Drumul de intoarcere oras Tulcea- Manastirea Sfantul Ioan Casian( tren).
-Conferinta invitat special.
-Foc de tabara.
-Rugaciunea de seara.
Duminica-28 august
-Sfanta Liturghie.
-Excursie pe jos: Cheile Dobrogei, gradina zoologica, izvor, Pietrele scrise.
-Dezbatere.
-Sfanta Liturghie de noapte la pestera Sfantului Ioan Casian.
Luni- 29 august
-Rugaciunea de dimineata.
-Plecare spre Plaja Colonia Butoaie.
-Cazare la Plaja Colonia Butoaie.
-Timp de “albastruri” si nisip.
-Plimbare Constanta.
-Rugaciunea de seara.
Marti- 30 august 2016
-Rugaciunea de dimineata.
-Timp de “albastruri” si nisip.
-Bal.
-Rugaciunea de seara.
Miercuri- 31 august 2016
-Timp de “albastruri” si nisip.
-Concluzii tabara.
-...
LIMITA DE VARSTA: 14-35 ani
• NECESAR: sac de dormit/ patura, izopren, haine groase, pantofi de munte, haine “manastiresti”, *cort.
• COSTUL PARTICIPARII- 400 lei in CONT RO07RNCB0614148747950001 la Mihai Ana Maria unde se va specifica numele participantului/
include:
-cazarea.
-masa la Manastirea Sfantul Ioan Casian( inclusiv micul dejun pentru vineri 26 august si cina pentru sambata 27 august).
-transport: loc sosire participanti- Manastirea Sfantul Ioan Casian, Manastirea Sfantul Ioan Casian- gara Targusor, oras Tulcea- muntii Macin, muntii Macin- cetatea Enisala, cetatea Enisala- oras Tulcea, gara Targusor- Manastirea Sfantul Ioan Casian, Manastirea Sfantul Ioan Casian- plaja Colonia Butoaie, microbuz surpriza Constanta- Plaja Colonia Butoaie, plaja Colonia Butoaie- loc plecare participanti.
Tabara nu include:
- transport: gara Targusor- gara Tulcea, gara Tulcea- gara Targusor( dus-intors aproximativ 20 lei), microbuz Plaja Colonia Butoaie- Constanta (aproximativ 10 lei).
- vizite: acvariu- 15 lei bilet intreg; 5 lei bilet elev/ student( CARNET DE ELEV/ LEGITIMATIE DE STUDENT).
- masa in excursia in judetul Tulcea si masa in zilele de plaja la Colonia Butoaie.
* in proximitatea plajei Colonia Butoaie exista autoservire. Pretul unui meniu la autoservirea de pe plaja este in jur de 12 lei.
• INSCRIERI la inscrieritabaracasian@yaho
1.nume; 2.prenume; 3.varsta; 4.locul de provenienta; 5.numarul de telefon; 6.adresa de mail; *7.adresa de facebook; 8.data, locul, ora sosirii/ plecarii; 9.nume si numar de telefon al unei persoane de contact in caz de urgent; 10.mentiuni cu privire la boli cronice, acute, contagioase, alergii etc. ; 11.mentiune cu privire la posibilitatea de a aduce un cort, numarul de locuri din cort si acordul de a mai gazdui si alti participant in cort.
*participantii vor fi considerati inscrisi dupa achitarea taxei in contul mentionat pana la data de 14 august + mail de confirmare din partea noastra
Cum vi se par, dragi tineri, surprizele mele?
Astept cu entuziasm sa impartasim din spatiul primilor apostoli,
Draga voastra Tabara Casiana
P.S. va recomand:
Plaja Colonia Butoaie: https://www.facebook.com/
Tabara Casian 2014: https://www.youtube.com/
P.P.S. pentru nelamuriri scrieti-mi la inscrieritabaracasian@yaho
miercuri, 23 martie 2016
Reteta de post
"Daca ceva nu este frumos, nu te mai gandi si nici nu spune nimanui despre asta."
(Maica Gavrilia Papaiannis)
sâmbătă, 30 ianuarie 2016
sâmbătă, 16 ianuarie 2016
Lumină lină...
Soarele şi-a cunoscut apusul său.
Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte.
Cât s-au mărit lucrurile Tale,
Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut!
(din slujba Vecerniei)
Etichete:
binecuvantari,
Momente zilnice
duminică, 12 aprilie 2015
"iată toate s-au făcut noi"
"Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă; cele vechi au trecut,
iată toate s-au făcut noi"II Corinteni, 5, 17
foto: Liliana B.
Etichete:
binecuvantari,
poze,
Praznice,
primavara
Hristos a inviat!
"Acum toate s-au umplut de lumină: şi cerul, şi pământul, şi cele dedesubt.
Deci să prăznuiască toată făptura Învierea lui Hristos întru care S-a preaslăvit."
Foto: Liliana B.
vineri, 2 ianuarie 2015
alb si negru
"Munţi sunt împrejurul lui şi Domnul împrejurul poporului Său, de acum şi până în veac. "
(Ps. 124, 2)
Calatorie spre locuri si mai ales spre oameni dragi...Moeciu, Schitul Bran
Puteti afla mai multe despre istoria Schitului Bran, cat si despre vietuitorii schitului, puteti citi fragmente din conferintele Parintelui duhovnic Policarp Stoian, un cald si rafinat teolog, vizitand adresa: Schitul Bran
Multi ani tuturor celor care poposesc pe aici...
Etichete:
binecuvantari,
bucurie,
Duhovnicesti,
Iarna,
manastiri
miercuri, 31 decembrie 2014
***
"Toate lucrurile se supun timpului si se retrag invechite si imbatranite. Singura numai iubirea este la adapost de aceasta vatamare si nu numai ca nu este ofilita de timpul indelungat, dar nu este intrerupta nici de moarte."
Sfantul Ioan Gura de Aur
Anul 2015 va fi dedicat marilor păstori de suflete din eparhii
Multi ani cu zile senine si pline!
Etichete:
binecuvantari,
bucurie,
Iarna,
viata crestina
sâmbătă, 6 decembrie 2014
sâmbătă, 15 noiembrie 2014
acum...
ACUM SE ASCULTĂ:
Manastirea Radu-Voda - Paraclisul Sf. Ier. Nectarie - 7. Troparul Sf. Ier. Nectarie
URMEAZĂ:
Pr. Constantin Coman - Actualitatea Sf. Grigorie Palama(incomplet)
Byzantion - Cantari bizantine - 1. Toata suflarea, gl. III
Byzantion - Cantari bizantine - 2. Axion, gl. V
In loc de, weekend placut!
Bucurie!
"Să fiţi veseli. Dragă, eu ştiu ce vă spun, cu toată siguranţa: ori şi ori şi oricare ar fi motivul unei întristări sau al unei mâhniri, este numai de la draci! N-avem motive! Dacă îţi creează starea aceasta de agitaţie, de tristeţe, îşi face cuib satana şi-şi cloceşte ouăle; nu mai poţi iubi, nu mai poţi vedea cu perspicacitate niţel în viitor, cu raţiunea care ţi-a dat-o Dumnezeu, nu mai poţi, pentru că tu eşti trist. Adică nu eşti în stare de nimic – o stare drăcească foarte greu de suportat. Când sunteţi trişti, gândiţi-vă la lucrul ăsta: Stai, că este ceva drac aici!
Şi nu acceptaţi!”
Părintele Arsenie Papacioc
Etichete:
binecuvantari,
bucurie,
parinti duhovnicesti,
viata crestina
sâmbătă, 1 noiembrie 2014
joi, 23 octombrie 2014
vineri, 19 septembrie 2014
marți, 2 septembrie 2014
Mozaicul lunii august
Tabara Casian 2014
Slava lui Dumnezeu pentru toate!
Etichete:
binecuvantari,
vacante,
vara,
viata crestina,
Viata religioasa a copiilor
marți, 12 august 2014
Zilele Sfintilor Brancoveni
2014 Anul Brancoveanu- 300 de ani de la Martiriul Sfintilor Brancoveni
Evenimente de exceptie organizate de Manastirea Sfantul Ioan Casian si Institutul Ortodox de Ştiinţe „Învierea” pentru Om şi Societate, in colaborare cu Scoala si Gradinita Brancoveneasca, ATOR Constanta si Pro-vita Constanta
Evenimente de exceptie organizate de Manastirea Sfantul Ioan Casian si Institutul Ortodox de Ştiinţe „Învierea” pentru Om şi Societate, in colaborare cu Scoala si Gradinita Brancoveneasca, ATOR Constanta si Pro-vita Constanta
Etichete:
binecuvantari,
hramuri,
Manastiri Dobrogene. hramuri,
SFINTI DRAGI,
vara
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări populare
-
“Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu – Fiu Fecioarei se face si Gavriil Darul...
-
Părintele Arsenie Boca, evocat la Radio România Cultural Joi 6 mai 2010, de la ora 18.30, Teatrul Naţional Radiofonic organizează audiţia cu...
-
Fragutele sunt primele fructe de padure care apar. Pentru ca zilele trecute am avut un drum pe la munte, am gasit la tarani si am luat catev...
-
Multumesc Doamnei Corina Negreanu pentru aceasta recomandare ...privind aceste picturi , ti se face dor de frumusetea satul romanesc de odi...
-
Inceputul Triodului: "Nu alerga dupa timp! Alearga dupa credinta, nadejde si dragoste, care dau pace si bucurie peste ti...
-
"Daca ceva nu este frumos, nu te mai gandi si nici nu spune nimanui despre asta." (Maica Gavrilia Papaiannis)
-
" Mancarica cumpatata (mai ales in posturile verii) care, daca e bine randuita te face de lingi cratita si pe dosul afumat si pupi si m...
-
Nadajduiesc sa va folositi de cuvintele parintelui.
-
Iata ca am ajuns si la finalul acestui minunat post, cat de repede a trecut timpul! In seara aceasta in biserici se oficiaza Prohodul Maicii...




















