Lacrimile

Autor: Lucian Blaga

Când izgonit din cuibul veșniciei
întâiul om
trecea uimit și-ngândurat pe codri ori pe câmpuri,
îl chinuiau mustrându-l
lumina, zarea, norii – și din orice floare
îl săgeta c-o amintire paradisul –
Și omul cel dintâi, pribeagul, nu știa să plângă.

Odată istovit de-albastrul prea senin
al primăverii,
cu suflet de copil întâiul om
căzu cu fața-n pulberea pământului:
„Stăpâne, ia-mi vederea,
ori dacă-ți stă-n putință împăienjenește-mi ochii
c-un giulgiu,
să nu mai văd
nici flori, nici cer, nici zâmbetele Evei și nici nori,
căci vezi – lumina lor mă doare”.

Și-atuncea Milostivul într-o clipă de-ndurare
îi dete – lacrimile.

...Iarna...

...Iarna...

E iarna-acum si neaua-i peste tot...

Se vad colindatori in zare...

Trosneste lemnul de stejar in foc...

Si sanii se zaresc in departare...

Acum, in fiecare casa...

E zi de sarbatoare...

Se pregatesc cu totii pentru masa...

Si-s veseli toti, cu mic, cu mare...

Se trage vinul de la beci...

Se scoate-o galbena palinca...

E ziua vinurilor reci...

Din cand in cand, se scoate

Din cuptor cate-o placinta...

Si gazdele stau vesele-n pridvor...

Tot ascultand urarea...

Ce le-o rostesc copii-n cor...

Tot satul simte astazi Sarbatoarea...

Colacii isi asteapta randu-n cos...

Iar vinul, in ulcele...

Mai vine la colind si cate-un mos...

Si dup-un strop de vin, mai prinde si-el putere...

De cand se stie, el a colindat...

Nu a lipsit de loc...

Si-acum, de gazda-i invitat...

Sa sada langa foc...

"Stai, mosule, te rog, cu noi nitel...

C-ai inghetat, e frig si ger afara...

Si sa ciocnim cu totii-un paharel...

Din cea palinca veche, galbioara...

Si sa-ncercam niste carnati...

Ce stau cuminti intr-acea oala...

Si-abia asteapta-a fi mancati...

De-aceia, ce de bine, ne urara..."

Si vin colindatorii cete, cete...

Trosnind din bice si din clopotei...

Sunt si baieti, dar sunt si fete...

Si gazda le da mere, nuci si colacei...

Si de-o fi anul ce-o sa vina...

Cu spor si sanatate...

Va asteptam din nou la noi...

Cu mese-mbelsugate...

Dar...nu uitati nicicand...

De ce ne-am strans cu totii in pridvor...

Nu pentru voie buna...

Si nu pentru bucate...

Ci pentru-al Maicii Sfinte Scump Odor...

Ce s-a nascut si ia asupra-I...

Cu Pace si cu Bunatate...

Ale intregii omeniri si ale noastre, toate...

Minciuni, si rautati, si rele si pacate...

 

de Cristian Gabriel Groman la 22 decembrie 2010

Oaspeti cu azur in gene...

Oaspeti cu azur în gene

Si zapada pe opinci

Se ivira la ferastra

Cu colinde si tilinci.

Cântec leganat si fraged,

Înfloriri de ghiocei

Umbre mari tineau isolul

Albastrind pe dupa ei.

Se parea ca-n zvon de aripi

Si miros de tamâier

În colinda mi se-ngâna

Pui de om cu pui de cer.

Si cântara, si urara

Si plecara ca un dor,

Stralucea un puf de înger

Risipind pe urma lor.

Si era o pace alba, -

Ca ninsoarea, si era

O sfiala ce din stele

Pâna-n inimi tremura.

Bacii lepadara grija:

Astazi lupii tin ajun,

Porumbeii nu viseaza

Vânt de uliu capcaun.

Si zavozii si dulaii

Sa mai larmuie se tem,

Boii rumega cu botu-n

Ieslea de la Betleem.

Fa-mi-te numai ureche

Ca s-auzi, batrân pamânt:

Sus, în leagan prins de stele,

Gângureste Pruncul Sfânt.

Nichifor Crainic

Frumoasa ca o Mioriţă...

GRIGORE LESE recitand o poezie din zona Maramuresului. Poezie populara din timpul Imperiului Austro-ungar, cand feciorii erau dusi in "catanie la imparatu..." 

Hristos s-a Inaltat!

Maicile de la Diaconesti- Colind

Astazi, un minunat colind la pomenirea Sfantului Daniil Sihastrul

Daniil Sihastrul (Andrei Ciurunga)

Ajuns în vale, pe un râu în spume,
Aşa cum scris-a pana de poet,
Bătrânul Ştefan glăsui încet
Către sihastrul ce-a fugit de lume:

Când am simţit pe-al ţării trup nepace
m-am răsucit la Putna în mormânt
şi-am răsturnat cinci veacuri de pămînt
de pe pieptarul meu, să vin încoace.

Au mă sminteşte ochiul ce se bate
sau nu-mi ajută mintea să dezleg?
Hotarul drept vi l-am lăsat întreg
şi aflu-acum Moldova jumătate.

Vânduta-ţi oare hoardelor de-afară,
în târgul vremii, una din moşii?
Eu nu cunosc pe lume avuţii
să-mi poată preţui un colţ de ţară.

Sau nu cumva pe platoşe oţelul
a ruginit prin sutele de ani,
de-au spart zăgazul vechii mei duşmani
şi-au slobozit din suliţe măcelul?

De ce nu bate ceasul de vecernii
în pieptul Putnei – clopot necuprins?
Au taci şi tu, bătrâne? Sau ţi-au stins
făclia vieţii, viscolele iernii?

Târziu abia, în noaptea de cărbune,
cu ochii grei de-atâta nepătruns,
s-a îndurat sihastrul cu răspuns:
Măria Ta, eram în rugăciune.

Ci nu păstra în inimă sminteală,
că nu plăieşii şi-au ieşit din minţi
precupeţind Moldova pe arginţi,
cum le-ai adus la cuget bănuială.

Ei zac în lanţuri, lângă hăul mării,
şi trag în juguri puse de călăi.
Bicele însă nu le ţin ai tăi
şi mâna ce izbeşte nu-i a ţării.

Potop cumplit de neamuri fără cruce
se năpustesc acum spre crucea ta,
dar în zadar se-ncrâncenă sub ea
căci prea e sus – şi nu pot s-o apuce.

Măria Ta. Înseninează-ţi faţa,
puşcaşii n-au uitat să dea la semn,
ci doar aşteaptă chiot de îndemn
să rupă lanţul şi să ia sâneaţa.

Atunci vor arde ţestele duşmane
cu vâlvătăi de sânge şi de fum
şi nu va fi zăgaz pe nici un drum
să ne oprească iureşul, Ştefane.

Şi-ţi vom zidi biserică frumoasă
sub nesfârşitul cerului safir
să intre neamul tot sub patrafir
ca să-l primeşti, cuminecat, acasă.

Acolo este tara mea...

Acolo unde-s nalţi stejari
Şi cât stejarii nalţi îmi cresc
Flăcăi cu piepturile tari,
Ce moartea-n faţă o privesc;

Acolo, unde-s stânci şi munţi,
Şi ca şi munţii nu clintesc
Voinicii cei cu peri cărunţi
În dor de ţară strămoşesc;

Şi unde dorul de moşie
Întotdeauna drept a stat
Şi bărbăteasca vitejie
A-mpodobit orice bărbat;

Acolo este ţara mea,
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

Acolo unde întâlneşti
Cât ţine ţara-n lung şi-n lat
Bătrâne urme vitejeşti
Şi osul celor ce-au luptat;

Şi unde vezi mii de mormane
Sub care-adânc s-au îngropat
Mulţime de oştiri duşmane,
Ce cu robia ne-au cercat;

Acolo este ţara mea
Şi neamul meu cel românesc!
Acolo eu să mor aş vrea,
Acolo vreau eu să trăiesc!

Versuri: Ioan Nenitescu

La multi ani, Romania!

La multi ani, romane!

Spovedanie

Autor: Zorica Latcu

Doamne, dintr-a inimii prisacă,
Dorurile-n roi spre Tine pleacă.
Lungă-i calea foarte, pân' la Tine...
Cum s-o afle bietele-mi albine?
Fac popas în ierburi înflorite,
Spornic sug dulceață din ispite
Și să bea din floare dacă-ncearcă
Aripa de pulbere și-o-ncarcă.
Din măceș, din crini, din mătrăgună,
Mirul florilor în stupi l-adună.
Mustul dulce-luminos le-mbată.
Au uitat spre Tine drumul, Tată!
Ca mărgăritarele-n șiraguri,
Lin s-așează faguri lângă faguri.
Doamne, într-a inimii prisacă,
Dorurile ceară or să-ți facă
Și din ceară Ți-oi aprinde Ție,
Mâine, la vecernie, făclie.

IMN EMINESCULUI - VALERIU ANANIA

Condacul al 4-lea

Înmultindu-se ”vrajmasii zmei”, CASA ÎMPARATULUI este atacata, Fii sai sunt luati în robie, hotarele se ”rup”, strainii navalesc si ”PLÂNSUL” se iveste, în locul de: ALILUIA!

Icosul al 4-lea

Ca odinioara Profetul Ieremia, si tu, Eminescu,
”PLÂNSUL robiei noastre te-ai facut, care adânc s-a sapat si a intrat pâna în Codrii cei mari si pe Muntii cei înalti, cu DOINIREA-CUVÂNTUL de Pamânt:

Veseleste-te, DOINIRE de DOR DUMNEZEIESC;
Veseleste-te, DOINIRE de Dor Pamântesc;
Veseleste-te, DOINIRE de Sfânta CHEMARE;
Veseleste-te, DOINIRE de IUBIRE;
Veseleste-te, si DOINIREA cea de ”jale”;
Veseleste-te, DOINIREA, ”EVANGHELIA Pamânteasca”;
Veseleste-te, Mihai Eminescu, LUCEAFARUL cu DORUL de Pamânt!

Acatistul poetului neamului romanesc Mihai Eminescu

(Valeriu Anania IMN EMINESCULUI în nouasprezece cânturi, Cartea Româneasca, 1992, p.5-23).

Bine aţi venit în lumea Satului!

Ramona ne face o recomandare, revista Lumea satului, o revista care promoveaza traditia si cultura mediului rural.


Sufletul satului

de Lucian Blaga

Copilo, pune-ti manile pe genunchii mei.
Eu cred ca vesnicia s-a nascut la sat.
Aici orice gand e mai incet,
si inima-ti zvacneste mai rar,
ca si cum nu ti-ar bate in piept
ci adanc in pamant undeva.
Aici se vindeca setea de mantuire
si daca ti-ai sangerat piciorele
te asezi pe un podmol de lut.
Uite, e seara.
Sufletul satului falfaie pe langa noi,
ca un miros sfios de iarba taiata,
ca o cadere de fum din stresini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte inalte.

Va doresc o duminica binecuvantata!
Liliana

A XI-a PORUNCĂ

A XI-a PORUNCĂ

de Ion Minulescu

„Ascultă, priveşte şi taci!...
Asculta, să-nveţi să vorbeşti,
Priveşte, să-nveţi să cladeşti,
Şi taci, să-nţelegi ce să faci...
Ascultă, priveşte şi taci!

Când simţi că păcatul te paşte
Şi glasul sirenei te fură,
Tu pune-ţi lacăt la gură
Şi-mploră doar Sfintele moaşte –
Când simţi că păcatul te paşte!

Când simţi că duşmanul te-nvinge,
Smulgându-ţi din suflet credinţa,
Aşteaptă-ţi tăcut biruinţa
Şi candela minţii nu-ţi stinge –
Când simţi că duşmanul te-nvinge!

Cand braţele-ncep să te doară,
De teamă să nu-mbătrâneşti,
Rămâi tot cel care eşti –
Aceeaşi piatră de moară –
Când braţele încep să te doară!...

Iar când, cu ochii spre cer,
Te-ntrebi ce-ai putea să mai faci,
Ascultă, priveşte şi taci!...
Din braţe fă-ţi aripi de fier
Şi zboară cu ele spre cer!... ”

Cu drag, Liliana