Astazi, sambata, biserica noastra face pomenire pentru sufletele parintilor, mosilor si stramosilor nostri. O sarbatoare care ne intareste credinta in continuarea vietii si dincolo de moarte.
Iar duminica, Biserica a rânduit să se facă amintire de cea de-a doua venire a Domnului şi de Judecata de apoi la care ne vom înfăţişa toţi oamenii.
"Ne rugăm lui Dumnezeu să-i pomenească pe cei pe care noi îi pomenim şi facem aceasta tocmai pentru că îi iubim. Rugându-ne pentru ei, ne întâlnim cu ei în Hristos, Care este dragoste şi Care, pentru că este dragoste, înfrânge moartea, care este ultima biruinţă asupra înstrăinării şi lipsei de dragoste. În Hristos nu este diferenţă între cei vii şi cei morţi. El este Viaţa şi această Viaţă este lumina omului. Iubindu-L pe Hristos, îi iubim pe cei ce sunt în El; iubind pe cei ce sunt în El, Îl iubim pe Hristos: aceasta este legea Bisericii şi motivaţia pentru care se săvârşesc rugăciuni pentru cei adormiţi.“
(pr.prof. Alexander Schmemann în cartea „Postul cel Mare“)
Liliana
Intr-adevar, desi nu mai sunt purtatori de trup, cei care au plecat la Dumnezeu sunt vii, deoarece si "dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem." Romani 14-8, iar legatura dintre noi este Hristos Viata vesnica.
RăspundețiȘtergereDumnezeu sa-i pomeneasca si sa-i odihneasca in pace pe toti cei care au plecat Acasa in vesnicie!
RăspundețiȘtergere