duminică, 23 noiembrie 2014

Conferințele "Mircea Vulcăneascu"

Familia în modernitatea seculară. O perspectivă teologică



Invitat: Prof. Radu Preda, teolog

25 noiembrie 2014, ora 17.00, Studioul Horia Bernea


Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă la o nouă conferință din ciclul „Mircea Vulcănescu”, care va fi susținută de teologul Radu Preda, pe tema Familia în modernitatea seculară. O perspectivă teologică. 

Conferința va avea loc marți, 25 noiembrie 2014, la ora 17.00, în Studioul Horia Bernea.

Oricât de banal sună: familia este spațiul în care se dau la ora actuală adevărate bătălii culturale. „Celula de bază a societății", cum era/ este definită, se află în plin proces de reinterpretare. De la formele care imită familia la cele care pur și simplu o contestă, raportul dintre bărbat, femeie și (eventual) copil/ copii este declarat depășit, tradițional (în sens de retrograd), conservator (în sens de fundamentalist). Pe scurt, contrar timpului nostru.

Iată de ce trebuie să ne întrebăm dacă asemenea acuze se susțin și dacă argumentele pro-familie sunt cele mai adecvate. Știm că suntem atacați, dar ne apărăm cum trebuie? Există alternative reale la familie? Chiar dacă nu ar fi pusă în chestiune, cum suportă familia contemporană modificările aduse de mobilitate, de globalizare, de educația postmodernă?


Prof. Radu Preda, teolog. 

Studii la București, Heidelberg și Salonic.
Profesor de Teologie Socială Ortodoxă la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj.
Profesor invitat la Universitățile din Florența, Paris, Hanovra, Viena. Din martie 2014, președinte executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc.

Intrarea este liberă.


sursa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare