La ceas de seara...

Iata pentru “degustare” si reflectie duhovniceasca, cateva “pastile concentrate” din multimea marturisirilor si sfaturilor duhovnicesti ale Arhimandritului Sofronie, culese de catre fiul sau duhovnicesc, Mitropolitul grec Hierotheos si incluse in volumul aparut la Editura Sophia:

„Este o durere îngrozitoare ca cineva să se roage cu lacrimi pentru toată lumea şi să simtă că ceilalţi oameni nici nu se interesează de mântuirea lor”.

„Uneori am suferit de o durere în piept de la loviturile inimii. Inima mea se topea ca o ceară. Atunci însă doctorul mi-a făcut o electrocardio­gramă şi mi-a zis: «Ai inima unui copil mic.» Uneori inima loveşte tare, ca şi cum s-ar sparge, dar nu păţeşte nimic”.

„Un sfert de veac am plâns în Sfântul Munte pentru păcatele mele şi ale întregii lumi”.„Dumnezeu nu promite bucurie, ci potirul durerii. Ne cheamă să pătimim pentru numele Lui, deoarece aşa vom trăi şi slava Lui”.

„Duhul Sfânt se numeşte mângâietor, deoarece îi mângâie pe cei care au durere din pricina păcatelor şi se pocăiesc. Drumul vieţii creştine este mă­reţ, de aceea nu iese nimeni în acest drum singur, ci are nevoie de ajutor. Astfel, Preacurata a întărit-o pe Elisabeta, iar Sfântul Apostol Pavel a mers la Apostoli, la Ierusalim, pentru a primi încredinţare”.

„Un lucru înfricoşător se petrece în viaţa creştinului. De multe ori, Dumnezeu pare că nu este mulţumit de lupta omului, ca şi cum nu ar auzi strigătul său; astfel este trăită chenoza, micşorarea“.

„Cuvintele «Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui» sunt foarte importante azi. Eu am scris oarecum în amănunt, însă puţini au înţeles. Sunt experienţe ale Bisericii. Mulţi părinţi o trăiesc, dar într-un grad diferit. Sfantul Siluan le-a trăit într-un grad foarte mare. Ca cineva să aibă mintea lui în iad trebuie ca patimile sale să fie oprite. Când mintea pleacă din iad, atunci lucrează patimile. In acest loc se găseşte esenţa ascetismului. Astăzi puţini sunt asceţi cu adevărat”.

„Dumnezeu este smerenie. Smerenia este micsorarea lui Dumnezeu, dragostea Lui. Una este smerenia ascetica si alta este smerenia lui Hristos. Smerenia ascetica presupune lupta si are inauntru elementul tulburarii. Smerenia Iui Hristos este o stare fireasca. Nu are nici o tulburare, se leaga doar de micsorare, de chenoza”.

„Descoperirea lui Dumnezeu catre noi ne deschide orizonturile pentru a iubi pe aproapele ca pe noi insine”.

„Una este frica psihică şi alta frica duhovnicească. Frica psihică condu­ce către necunoaştere şi către paralizarea omului. Frica duhovnicească îl însufleţeşte pe om până la moarte. Frica lui Dumnezeu nu este asemănătoare cu instinctele animalelor”.

„Dacă oamenii îţi vor spune că nu pot să doarmă, să le zici să facă ru­găciune şi vor adormi”.

„Mulţi, când se găsesc în primul har, în prima dragoste, vor să vândă tot ce au, şi case, şi alte clădiri, să-şi lase serviciul şi să trăiască asemenea săraci­lor, dar noi trebuie să fim atenţi, să-i îndrumăm cu discernământ”.

„În cuvântările pe care le ţinem in vremea tunderii monahale nu trebuie sa ne referim la nuntă, la mire, la dumnezeiasca dragoste, deoarece, mai ales la femei, într-un fel sunt distorsionate aceste înţelesuri duhovniceşti”.

„Femeile sunt foarte insistente, duhovnicul lor trebuie să aibă mult discernământ şi răbdare pentru a le îndruma”.

„Femeile căsătorite trebuie să aibă grijă de bărbaţii lor, trebuie să fie acasă şi să se intereseze de ei şi de copiii lor”.

„Unii duhovnici îi îngrădesc pe fiii lor duhovniceşti prin puterea lor psihică, adică prin darurile raţionale, dar lasă nerezolvate problemele lor duhovniceşti, nu-i ajută. Duhovnicii care au preoţie duhovnicească interioară, adică har al lui Dumnezeu, îi ajută în mod decisiv pe fiii lor duhovniceşti să înfrunte problemele duhovniceşti”.

“La nivel lumesc, desteptaciunea este considerata ca ucenicul sa-l in­drepte pe invatator si sa i se impotriveasca, sa-i raspunda. La nivel duhov­nicesc, impotrivirea si raspunsul ucenicului fata de parinte sunt o mare prostie si moarte duhovniceasca”.

“Fratele care ascultă de un părinte este cel mai mare bun al acestuia”.

„Cel mai mare bun al mănăstirii este persoana, sunt fraţii, şi nu banii sau lucrurile”.

„De obicei, staretii care dobandesc faima lumeasca si primesc pretuirea lumii sunt foarte duri si foarte intransigenti cu monahii lor. Nu sunt atenti deloc la viata lor”.

„Cand omul este desconsiderat, atunci este liber. Asta se intampla si in manastire, atunci cand il desconsidera, poate sa traiasca in mod linistit, isihast. Cand cineva este considerat important, atunci este judecat aspru de ceilalti monahi, dar chiar si el insusi este foarte atent sa nu-si piarda bunul nume pe care il are inaintea celorlalti si astfel nu este liber”.

„Cand eram in Sfantul Munte si monahii cei tineri faceau lucruri mai putin potrivite, neoranduieli, monahii cei batrani spuneau: «Sa nu fie mai rau!» Noi acum zicem: «E bine si asa»”.

„Una este dragostea omeneasca, alta este erosul platonic si alta este erosul dumnezeiesc. Exista unii care talcuiesc fraza Sfantului Ignatie: «Dragostea mea rastignita» in mod gresit, caci o asociaza dragostei omenesti, dar si cei care ii judeca fac greseli. Cu critica nu iese nimic bun. Daca vrem sa spunem ceva, trebuie sa cercetam bine exact ce a vrut sa spuna celalalt si de cele mai multe ori sa scriem pozitiv, adica sa indreptam greseala altuia intr-un mod pozitiv. In general, trebuie sa spunem faptul ca erosul este rodul cunoasterii lui Hristos, prin vederea dumnezeiestii lumini, adica omul Il cunoaste Hristos prin vedere si Il iubeste. Prin urmare erosul catre Hristos este de alta natura decat cel omenesc (decat erosul catre oameni)”.

„Am trecut prin multe in viata mea, sunt scrise in cartile mele, dar intai le-a scris Dumnezeu in inima mea”.

„Din perspectiva socială trebuie să ne simţim orfani duhovniceşti, deoarece nu aparţinem acestei societăţi. Altundeva este patria noastră, iar aici suntem orfani”.

sursa: http://www.razbointrucuvant.ro/