Iatã-ne ajunsi la ultima treaptã a urcusului duhovnicesc pe care Postul ne-o pune în fatã. Incepand cu Denia acestei seri intram in Sãptãmâna Patimilor, si cu fiecare zi ne apropiem de momentul culminant: Moartea si Invierea Mantuitorului nostru. Saptamana Mare ne schimba total cursul vietii noastre obisnuite, in timpul ei ne reamintim si retrãim ultimele zile din viaţa Mântuitorului, cu întreaga lor dramã lãuntricã.
Fiecare zi are un înteles si un mesaj foarte clar si adânc.
Primele trei zile se numesc mari si sfinte pentru cã reamintesc sensul eshatologic al Paştelui. A patra zi, joi, marcheazã cea din urmã Cinã a Domnului cu ucenicii Sãi si trãdarea lui Iuda. A cincea zi, vineri, numitã si “Pastile Crucii”, este cu adevãrat începutul Pastelui (Trecere), iar Sâmbãtã este ziua în care tristetea este transformatã în bucurie prin omorârea mortii.

O saptamana plina de binecuvantare si ocrotire cereasca!
RăspundețiȘtergereMultumesc mult, Andrea!
RăspundețiȘtergereAsemeni ii doresc si eu tie...