sâmbătă, 26 iunie 2010

Despre grija cea multa

"În ziua de azi, oamenii sunt foarte zăpăciți, fiindcă nu trăiesc simplu. Deschid multe fronturi, și se pierd în grija cea multă. Eu pun în bună rânduială un lucru-două, și abia apoi mă gândesc la altele. Niciodată nu fac mai multe lucruri deodată. Acum mă gândesc să fac lucrul cutare. Îl termin, și abia după aceea mă gândesc să fac altceva – pentru că dacă încep altul fără să îl fi teminat pe primul, nu am liniște. Când cineva are de făcut mai multe deodată, o ia razna și numai ce se gândește la ele, că îl și apucă schizofronia.

A venit la coliba mea un tânăr care avea probleme psihice. Mi-a spus că este chinuit, pentru că este supărat de problema moștenirii etc. ,,Despre ce moștenire îmi vorbești?” i-am spus. ,,Mai întâi ai nevoie de odihnă. Apoi trebuie să îți iei diploma de abslovire, după care vei merge în armată, și apoi să îți cauți un loc de muncă”. M-a ascultat, sărmanul, și și-a aflat calea. Așa se află pe sine oamenii.

-Părinte, și eu obosesc repede când lucrez. Nu înțeleg care-i pricina.

-Ceea ce îți lipsește ție este răbdarea. Și pricina pentru care nu poți să ai răbdare este că te apuci de multe. Te împrăștii în multe părți, și obosești. Asta îți pricinuiește și o nervozitate, fiindcă ai mărime de suflet și îți dai ostenală.

Când eram în mănăstire, aveam un slujitor la tâmplărie – pe bătrânul Isidor. Sărmanul de el, nu avea de loc răbdare. Începea să facă o fereastră, se descuraja; se apuca să facă uși, se supăra și le lăsa. După aceea, se apuca să facă acoperișuri. Pe toate le lăsa neterminate. Nimic nu scotea la capăt. O parte din lemn o pierdea, altă parte se tăia greșit. Așa se omoară câte unul fără să reușească nimic.

Sunt unii care, deși au puteri limitate, putând face numai un lucru-două, se apucă și se încurcă în multe – însă nu fac nimic cum se cuvine și îi trag după ei și pe alții. Pe cât se poate, să facă omul numai un lucru-două, să le termine cum se cuvine având mintea curată și odihnită, și după aceea să înceapă altceva: căci dacă mintea se împrăștie, ce lucruri duhovnicești va face omul după aceea?

Cum își va aduce aminte de Hristos?"

Cu durere și dragoste pentru omul contemporan- Cuv.Paisie Aghioritul (Editura Schitul Lacu)



Liliana

2 comentarii:

  1. Liliana cand il iau pe parintele Paisie in "brate"asa ma linisteste e ca o alifie pentru sufletul meu.Ieri "l-am luat cu mine"pe autobuz si mi-a povestit despre ingrijirea batranilor tare mi-a mai placut pana la lacrimi.Iti doresc spor in toate.Doamne ajuta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Corina, ai dreptate! Si pentru mine parintele Paisie este o mare mangaiere! Ce ne-am face noi fara Cuviosii Batrani!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare