vineri, 16 noiembrie 2012

Psalmii leagă Vechiul Testament de Noul Testament


"Trebuia să se împlinească toate cele scrise despre Mine în legea lui Moise, în proroci şi în psalmi"
[Lc 24, 44].


Bucuria si centrul acestei saptamani a fost si este inceputul Postului Nasterii Domnului. Timpul acesta binecuvantat in care strangem randurile mai des la rugaciune cu cei apropiati ai nostri, din familiile noastre, cu care uneori nu avem timp nici sa depanam cele traite peste zi, dar si cu cei din familia largita a Bisericii. Mi-am dat seama de-a lungul timpului ca momentul in care ne rugam impreuna este cea mai frumoasa intalnire dintre noi. Toate se iarta, toate se rabda si se pun impreuna inaintea Domnului.
Daca aveti copilasi mai marisori, citirea Psalmilor este foarte folositoare dar si alte Paraclise si rugaciuni, randuite fiecaruia dupa povata duhovnicului. 

Sa avem cu totii un post binecuvantat!

 "Întocmai ca vinele şi oasele din trup, psalmii trec prin toate dumnezeieştile slujbe, stau la temelia lor, leagă Vechiul Testament de Noul Testament , cântările vechi-testamentare de cele nou-testamentare, ale Prorocilor cu ale Apostolilor şi ale Sfinţilor Părinţi.
Scrierile vechi-testamentare citite deseori la slujbele dumnezeieşti demonstrează în chip izbitor adevărul credinţei ortodoxe, printr-o seamă de evenimente din Noul Testament care au fost preinchipuite şi prorocite în Vechiul Testament: se demonstrează credincioşia lui Dumnezeu faţă de făgăduinţele Sale şi originea dumnezeiască a scrierilor Vechiului şi Noului Testament. Mântuitorul a confirmat nu o dată caracterul dumnezeiesc al unor asemenea preziceri zicând: Ca să se împlinească Scriptură sau Savarsitu-s-a [În 13, 18; 19, 30]. Iar la sfârşitul lumii, îngerul va rosti cu glas mare: Facutu-s-a! [Ap 21, 6] şi atunci va fi sfârşitul a toate.
În explicarea dumnezeieştilor slujbe predicatorii şi teologii scapă însă adesea din vedere să arate, înainte de toate, pe ce anume se întemeiază o atât de importantă relaţie cum este cea a oamenilor cu Dumnezeu: această relaţie este chipul lui Dumnezeu, potrivit căreia omul, mai exact cel ce vieţuieşte drept, este o ruda apropiată şi un prieten pentru Dumnezeul său. Pe această baza se sprijină întregul cult, toate Tainele; pe această baza se sprijină şi taina cea mai mare a întrupării Fiului lui Dumnezeu, a vieţii Sale printre oameni, a patimilor, morţii, îngropării, învierii şi înălţării Sale, a celei de a doua veniri şi a judecăţii din urmă. Citeşte parabola fiului risipitor şi a nunţii fiului de împărat [Lc 15, 11-32; Mt 22, 1-14].


Un comentariu:

  1. Cred ca citirea psalmilor apropie in mod nevazut pe cei ce o citesc;ma bucur ca exista asemenea lanturi de rugaciune, sa ne ajute Dumnezeu sa le rostim cum se cuvine!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare