Cuvantul care zideste

Bisericuta de lemn , M-rea Techirghiol

"Nu trebuie sa-ti pleci capul si sa abdici, oricare si oricum ar fi pacatul. Recunoaste-L mai departe pe Dumnezeu ca Stapanul tau Milostiv, ca nicio nenorocire nu inseamna ceva daca ai credinta de stanca"

Arhim. Arsenie Papacioc

drum cu flori spre chilia Parintelui Arsenie

Liliana

Cateva sfaturi pentru cei care vor o casuta la tara

In jurul marilor orase sunt sate si comune mai putin cunoscute, insa fiecare loc are frumusetea si un pitoresc aparte. E suficient sa pleci cativa kilometri din oras si deja respiri alt aer. Ideea de a avea o casuta la tara am avut-o acum vreo 6 ani, cand ne-am dat seama ca in oras nu se mai poate respira, pana si pomisorii de pe marginea strazilor erau taiati pentru a face loc parcarilor.
Casele si terenurile aflate in imediata apropiere de oras sunt inca de neatins, din punctul meu de vedere, o solutie viabila sunt casele taranesti aflate, la distante ceva mai mari, iar preturile pentru astfel de casute variaza intre 10.000 si 15.000 de euro, in functie de amplasament si facilitati.
Asa am procedat si noi, am plecat cu gandul un pic mai departe, ne-am orientat ca drum sa fie totusi usor de parcurs , chiar daca sunt 30 de km.
Am gasit si ne-a placut totul la aceasta proprietate, pamantul, casa, dar si pitorescul locului. Proprietatea are 5mii de metri, initial erau mai putini, dar am mai cumparat o bucata de pamant care este la liziera unei paduri, tot aici am gasit si dereaua satului care are apa mai tot timpul anului. Vreau sa va spun ca in Dobrogea, daca gasesti apa pe un pamant ai deja o mare bogatie! Apoi casuta ne-a placut pentru ca este buna, are patru camere si se poate locui, adica nu necesita mari reparatii, un var si dusumele pe jos si bineinteles sfestanie. Ne-a mai placut ca multi dintre pomisori sunt deja pe rod, vita de vie este pe rod, iar locul a fost cat de cat ingrijit de fostii proprietari.
Acum din experienta noastra va spunem ca cele mai importante lucruri pe care trebuie sa le faceti atunci cand va luati o casuta sunt:

-sa trageti apa sau sa fie cat mai aproape de proprietate,

-terenul sa fie bine delimitat, gardul sa fie chiar prima investitie pe care o faceti, vecinii sa fie cat mai departe :) nu glumesc cand spun asta, sa aveti mare grija caci oamenii de la tara sunt curiosi, puteti vorbi cu toti insa in timp ii poti cunoaste bine.

-puneti pomisorii, caci acestia cresc cel mai greu, se pot pune si toamna, dupa prima bruma, la inceputul lunii noiembrie, castiga astfel un an, si toti care nu se prind pot si inlocuiti in primvara.

Chiar daca terenul nu are casa pe el puteti pune pomi fructiferi daca aveti in plan cam unde o sa fie casa construita si aveti gard facut.

Spor in toate!

Cu drag,

Liliana

Zi de adormire si de pomenire - Constantin Oprisan

“Cand izbucneau anumite conflicte intre noi, el se ruga. Si rugaciunea lui era lucratoare. Ne era rusine, pentru ca el se ruga si noi stiam asta. Atunci nu se ruga cu voce tare, dar fata lui era complet transformata. Noi intelegeam ca se roaga pentru noi si ne opream din cearta. Era intr-o stare fizica atat de proasta pentru ca fusese torturat in Pitesti vreme de trei ani. L-au batut peste piept, peste spate pana i-au distrus plamanii. Dar el se ruga toata ziua. El niciodata nu a spus ceva rau impotriva celor care l-au torturat, ci ne vorbea despre Iisus Hristos” (pr. Gh. Calciu).

"Nu Te-am cantat, o, Doamne, nu Ti-am patruns nici taina,

Ti-am plans numai pe urme, urcand pe Golgota!
Dar sufletu-mi mi-e negru ca sa-TI sarute haina
Si plansul meu e rece langa iubirea Ta".

Zi de pomenire si de amintire, Constantin Oprisan

Liliana

VIAŢA NOASTRĂ – O MARE FURTUNOASĂ

DUMINICA A IX-A DUPĂ RUSALII
(MATEI 14, 22-34)
"Minunea Evangheliei de astazi arată că Hristos stăpâneşte peste toate: soare, lună, stele, pământ, vânturi, mare, lacuri, râuri, copaci, animale, toate. Este Stăpânul a toate.
Şi noi, iubiţii mei, cu toate că ne aflăm pe uscat, totuşi călătorim pe mare, suntem într-o barcă. Care este această barcă? Viaţa omenească. Din ziua în care se naşte omul până la sfârşitul vieţii, el este în această barcă, care e în pericol din parte valurilor, a valurilor sălbatice.
Care sunt aceste valuri? Un val este boala. În timp ce eşti sănătos, deodată te îmbolnăveşti, cazi la pat, eşti în pericol să mori; acesta este un val imens. Vrei altul? Iată, văduvia; în timp ce eşti căsătorit, îţi pierzi femeia şi rămâi singur. Ce lovitură este şi pentru femeie să-şi piardă bărbatul şi să rămână văduvă cu copii mici! Dar şi pentru copii este un mare val să fii orfan. Un val este şi şomajul; să fie cineva fără loc de muncă, să caute de muncă şi să nu poată găsi. Un val este şi sărăcia: să nu aibă omul cele indispensabile să-şi acopere nevoile. Dar valuri nu sunt oare şi nedreptatea, calomnia sau divorţul?… Plină de valuri este viaţa aceasta. Şi în sfârşit cel mai sălbatic val: moartea, pierderea vieţii, val care vine să afunde trupul nostru în mormânt. Dar vorbind limba Evangheliei, trebuie să spunem că cel mai groaznic din toate valurile este - care? – Păcatul! Cel care persistă nepocăit, în păcat, fie că acesta se numeşte furie sau mânie, ori desfrânare, adultery sau prostituţie, ori furt sau crimă, ori alt păcat, acesta se scufundă nu în mormânt, ci în iad – sufleteşte şi trupeşte.
Ce trebuie să facem acum? Să deznădăjduim? Nu, iubiţii mei. Să prindem şi noi curaj, să avem o credinţă nezdruncinată în Dumnezeu. Bunul Dumnezeu vine şi îl ajută pe om, nu îl lasă. Şi omul credincios vede pretutindeni mâna lui Dumnezeu. O vede continuu în viaţa lui; şi atunci când este mic, şi când creşte şi când se face bătrân, întotdeauna el vede mâna lui Dumnezeu. Şi nu doar persoane, ci şi grupuri, familii şi popoare şi societăţi, văd ocrotirea Lui.
Mica noastră patrie a văzut de multe ori în istorie mâna lui Dumnezeu. În 1922, în Asia Mică, de pildă, a fost o mare nenorocire. Au venit turcii, au masacrat, au ucis, au ars, au devastate totul. S-a vopsit cu sânge valul Mării Egee. Marea s-a înroşit de sângele victimelor. Toţi erau disperaţi. Unul singur nu a disperat: episcopul Smirnei, ultimul ierarh al cetăţii, etno-martirul Hrisostomos. A liturghisit pentru ultima dată în biserica Sfintei Fotini şi a spus cu lacrimi în ochi: “Dumnezeu ne încearcă credinţa. Îndrăzniţi, eleni, vor răsări şi zile mai bune!…”. Şi, într-adevăr, au venit zile mai bune. Cei aproximativ două milioane de refugiaţi, care au plecat atunci din Asia Mică, au venit în Elada, au lucrat cinstit şi au făcut pământul să înflorească ca nişte rodii. Prin sudoarea lor, ţara noastră a devenit în puţin timp atât de îndestulată, încât a început să facă şi export din produsele ei valoroase în alte ţări din afară. Şi doar din punct de vedere material? Chiar şi etnic de mult bine a beneficiat ţara noastră. A ieşit şi de aici “din amar dulce”, din nenorocirea naţională un important beneficiu naţional. S-a constatat că sunt în afara teritoriilor ei şi turcii şi bulgarii şi sârbii şi alţii, iar Elada a câştigat o admirabilă uniformitate. A devenit una din cele mai omogene ţări. Iată mâna lui Dumnezeu!
Cele cinstite şi scumpe ştim că sunt în pericol.
Şi astăzi, patria noastră este încercată. Precum în vremurile strămoşilor noştri, aşa şi în zilele noastre, este încercată în marea furtunoasă a ameninţărilor şi a capcanelor diplomatice. Doar credinţa, nezdruncinata credinţă, poate să facă minunea. E sufficient ca Elada să repete Domnului strigătul lui Petru: “Doamne, mântuieşte-mă!” (Matei 14, 30).
Şi astăzi, familia, ca instituţie, este afectată de valurile concepţiilor, obiceiurilor şi legilor moderne. Criminalitatea pruncilor este în creştere. Sfântul Cosma Etolianul, care este sărbătorit în august, zicea: Când veţi vedea că se golesc bisericile, se vor umple închisorile. Şi s-au umplut deja de criminali şi de terorişti. Aceste lucruri păţeşte cel care fuge de Dumnezeu. Soţii, care îşi văd barcă luând apă, să îngenuncheze şi să strige: “Doamne, mântuieşte-ne casa! Întindeţi mâna şi păzeşte-ne, să nu ne scufundăm!”
Şi credinţa fiecăruia dintre noi este încercată astăzi. Are de înfruntat vânturile rătăcirii, curentele raţionalismului, furtunile ereziilor, valurile ironiei, batjocurii, puţinei credinţe. “Doamne, mântuieşte-ne!”, să spună fiecare din noi şi “Înmulţeşte-ne nouă credinţa!” (Matei 14, 30; Luca 17,5).

Predica †Episcopul Augustin
(Sfânta Biserică a Sfântului Gheorghe Tripotamou – Florina 16.08.1992)

preluat de aici

Puterea credintei

"Intr-una din vizitele sale in cartierul Hitrovka, Stareta, insotita de econoama manastirii, a intrat intr-o carciuma, unde la o masa, in jurul unei sticle de vodca, era adunat un grup de vagabonzi. Adresandu-se unuia dintre ei, Elisabeta i-a zis: „Omule bun...”. Dar imediat o voce ragusita i-a strigat: „Ce om bun? Asta e un hot, care nu-i bun de nimic!”...Fara sa ia seama la cele auzite, Stareta a continuat sa-i spuna omului cu pricina ca avea nevoie de ajutorul lui, explicandu-i ca geanta in care avea bani si obiecte de impartit saracilor era prea grea ca s-o poata duce singura si rugandu-l sa i-o aduca la manastire. Zicand acestea, Elisabeta s-a intors si a plecat, fara sa tina seama de protestele celor de fata, care-i strigau ca vagabondul va fura cu siguranta toti banii si-i va da pe bautura. Spre uimirea tuturor, cand Stareta a ajuns seara acasa, omul o astepta la poarta cu geanta neatinsa. Dupa ce maicile i-au dat sa manance, el a rugat-o pe Cuvioasa Elisabeta sa-l primeasca sa lucreze la manastire. Stareta l-a angajat ca ajutor de gradinar si viata omului s-a schimbat cu totul. A incetat sa mai fure si sa bea, iar cu timpul a ajuns chiar un bun crestin."

Viata si patimirea, Sfintei Elisabeta, Mare Ducesa a Rusiei , pg. 45

Liliana

Cuvantul care zideste

"Sa ai o stare de stapan asupra ta si de vesela linistire, chiar daca te-ai noroit, caci, oricare ar fi motivul unei intristari descurajatoare, ea este numai si numai de la diavol" Arhim. Arsenie Papacioc