Cuviosul Antonie cel Mare, “Pãrintele monahilor”, este poate cel mai popular ascet, socotit a fi începãtorul vietii cãlugãresti. El s-a nãscut pe la anul 250 în Egiptul de Mijloc, dintr-o familie crestinã, în care a învãtat sã practice credinta mergând des la bisericã. La moartea pãrintilor, a vândut mostenirea ce-i revenea, a împãrtit banii sãracilor si a început sã practice asceza; mai întâi nu departe de casa pãrinteascã, apoi depãrtându-se progresiv de zonele locuite, pânã ce la vârsta de 35 de ani s-a asezat într-o fortãreatã situatã pe malul drept al Nilului, pe asa-zisul «munte dinafarã», la Pispir, unde s-a nevoit 20 de ani. Aici a atras multi vietuitori, atât dintre tineri cât si dintre ceilalti bãtrâni ai timpului sãu, emuli în imitarea si cãutarea lui Hristos în desert. A murit la 356, în vârstã de 105 ani, pe muntele Kolzim, aproape de Marea Rosie.
Pr. Iulian Nistea
"Nu existã un vrãsmas mai mare pentru om decât el însusi, însã prin ascultare omul se biruie pe sine.
Trei pãrinti aveau obiceiul de mergeau la fericitul Antonie în fiecare an. Si doi îl întrebau pentru gândurile lor si pentru mântuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tãcea, nimic întrebându-l. Iar dupã mult timp i-a zis avva Antonie: “Iatã, de atâta timp vii aici si nimic nu mã întrebi!” Si rãspunzând fratele i-a zis: “Destul îmi este si numai sã te vãd, pãrinte”.
(Sfântul Antonie cel Mare)
Prima icoana pe care a pictat-o cineva special pentru mine este cu Sf. Antonie. Datorita tie, mi-am amintit cu drag la amandoi.
RăspundețiȘtergere