joi, 23 februarie 2012

Patimi proprii diferitelor vârste

"Viaţa este ca o nesfârşită mare.

In mările cele adevărate sunt anumite locuri în care putem întâmpina felurite primejdii… Tot aşa este şi cu viaţa noastră.

Marea care ni se înfăţişează cea dintâi este aceea a copilăriei, mult zbuciumată, prin lipsa de înţelepciune şi prin nestatornicia vârstei. De aceea, copiilor le sunt rânduiţi îndrumători şi profesori, pentru ca educaţia lor să facă faţă nedesăvârşirii copilăreşti care e firească.

Ieşind din copilărie intrăm în marea adolescenţei, în care vânturile bat încă şi mai tare, în vreme ce poftele cărnii se ridică în noi. La vârsta aceasta cu greu se poate îndrepta cineva. Nu numai pentru că vânzolelile sunt mai puternice, ci pentru că nu se află remuşcări pentru greşelile făcute. Profesorii şi îndrumătorii s-au şters. Şi atunci când vânturile sunt mai tari, când pilotul este fără putere, iar altcineva nu se mai găseşte care să dea îndrumare, lesne putem cugeta la ce dezlănţuire ajunge furtuna.

După acest răstimp de viaţă, se arată vârsta coaptă, căreia îi vine sarcina unei gospodăriri. Atunci te însori, îţi faci un cămin, creşti copii, şi eşti împresurat de nori de griji… Dar şi atunci înfloresc mai cu seamă gelozia şi zgârcenia…


(Sfantul Ioan Gura de Aur)




2 comentarii:

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare