Copiii sunt expresia cea mai fidela a curatiei si a nevinovatiei. Pentru aceasta si Hristos ne indeamna sa invatam de la unii ca acestia, ca de la unii care nu au invatat inca ce este raul. "Lasati copiii sa vina la Mine, ca a unora ca acestia este Imparatia cerurilor" ( Matei 19,14). "De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia cerurilor" (Matei 18, 3).
Copilul se face deci invatator al nerautatii si al curatiei pentru cei in varsta. Ce se intampla insa cand copiii ajung sa isi piarda lumina si curatia mult prea repede? Ce se intampla cand copiii nu isi mai doresc sa fie copii, ci oameni mari, inainte de vreme?
Maturizarea fortata, calitatea biruita de cantitate
Mai inainte, copiii stiau sa se joace neconditionat, aratand astfel omului curatenia la care este chemat sa ajunga. Astazi insa, copiii au uitat parca sa se mai bucure, ei fiind adesea tristi, posomorati, plictisiti, etc. Bucuria copilareasca de odinioara este inlocuita, cu o viteza inspaimantatoare, de o plictiseala sufocanta si de o starea bolnavicioasa.
Daca pana nu demult copiii se maturizau treptat, nimic fortandu-i sa se comporte ca niste oameni mari, fiecare lucru petrecandu-se la vremea lui, astazi insa, maturizarea acestora este din ce in ce mai grabita. Multi parinti nu mai au vreme de copii, ei (copiii) trebuind intr-un fel sa se descurce singuri, ca niste oameni mari.
Desi fructele si legumele coapte astazi fortat arata ca si cele de odinioara, continutul acestora este insa cu totul altul. Cantitate sa fie, ca de aici vine profitul, cat despre calitate, nu prea mai e vreme de ea. Daca din calitate vine sanatatea, trebuie sa stim ca din cantitate vine intotdeauna boala, iar profitul se arata potrivit pentru a-l arunca neincetat pe redobandirea sanatatii. Tot ce este nefiresc implica deci pierderi, mici si mari. Tot asa, cand omul creste fortat, putem vorbi mai bine de "cantitate de om", iar nu de "om de calitate".
Viteza, care caracterizeaza societatea contemporana, s-a strecurat vicleneste si in pedagogia copiilor. Astfel, nemaintelegand rosturile de baza ale familiei, multi dintre parinti isi doresc ca cei mici sa creasca rapid, nedandu-si seama ca ii lipsesc pe acestia de zestrea inestimabila a copilariei. La randul lor, si majoritatea copiilor isi doreste sa ajunga cat mai repede maturi, nedandu-si seama ca astfel se lipsesc de una dintre cele mai minunate si odihnitoare perioade din viata lor.
Cum sa mai fie copiii copii, cand parintii lor au uitat ce inseamna sa mai fii copil. Pentru ca cei mici sa poata creste sanatos, nesarind niciuna dintre etapele maturizarii lor, parintii trebuie sa redevina copii. Deci, pentru a putea fi alaturi de cei mici insa, parintii trebuie ca mai intai sa-si redescopere propria copilarie, pe care au dat-o uitarii. In cazul in care unii parinti nu au avut o copilarie vrednica de adus aminte, nu cred ca este tarziu ca ei sa inceapa acum, la maturitate, sa isi traiasca acea copilarie pe care nu au avut-o niciodata.
Cine a furat zambetul copilului ?
Zambetul copilului este expresia curatiei si a nevinovatiei lui, precum aminteam la inceput. Cand copilul nu mai stie sa zambeasca, lumea incepe sa piara. Cine uraste insa bucuria si lumina de pe chipul copiilor?
Diavolul este cel care a viclenit spre a-l face pe copil sa nu mai vrea sa fie copil, ci om mare. Diavolul uraste orice ne poate ajuta sa ne dam seama de starea noastra launtrica, mult prea adesea intunecata si incarcata cu pacate ascunse. Astfel, el uraste copiii, caci stie prea bine ca in copii, oamenii mari isi vad prea bine lipsurile (lipsa de bucurie, de lumina si de curatie).
Intr-un oarecare sens, putem spune ca societatea intreaga uraste copiii, mai toate legile emise de aceasta fiind potrivnice nasterii si cresterii copiilor de catre parinti. Astfel, femeile trebuie sa munceasca in rand cu barbatii, iar copiii sa fie ceva pentru timpul liber sau pentru "week-end". Pentru aceasta, astazi, "meseria" de bona se arata a fi o adevarata vocatie.
Puterea unui zambet de copil
Puterea unui zambet de copil il infricoseaza pe diavol, care este urator a tot ce este curat. Cu zambet de copil cred ca priveau chinuirile si pe chinuitori lor fericitii mucenici ai lui Hristos. Cu cat mai mult isi pastrau mucenicii chipul luminos si curat, cu atat mai mult diavolul ii muncea mai tare, prin uneltele lui (oameni cu mintea intunecata).
Zambetul copiilor este curatia la care ne cheama Hristos. "Fratilor, nu fiti copii la minte. Fiti copii cand e vorba de rautate. La minte insa, fiti desavarsiti" (I Corinteni 14, 20). Zambetul copiilor nu are nimic in comun cu rasul omului mare, care este adesea rautacios, ci este ceva curat, parca din alta lume.
"Copiii odihnesc si refac omul. Chiar ei sunt o refacere a omului. Ei rezuma: gingasia si frumusetea; curatenia, nevinovatia si credinta. Chiar pe Iisus l-au odihnit copiii. Cei mari Il amarau mereu. Modul de a fi al copiilor este cel mai iubit de Dumnezeu. Acestia Il au pe Dumnezeu ca pe un bunic de pe celalalt taram. Dumnezeu si copiii au inrudirea pe care noi, cei mari, o pierdem. Sfintii sunt niste mari copii. Departe mai suntem de ei." (Parintele Arsenie Boca).
sursa
Copilul se face deci invatator al nerautatii si al curatiei pentru cei in varsta. Ce se intampla insa cand copiii ajung sa isi piarda lumina si curatia mult prea repede? Ce se intampla cand copiii nu isi mai doresc sa fie copii, ci oameni mari, inainte de vreme?
Maturizarea fortata, calitatea biruita de cantitate
Mai inainte, copiii stiau sa se joace neconditionat, aratand astfel omului curatenia la care este chemat sa ajunga. Astazi insa, copiii au uitat parca sa se mai bucure, ei fiind adesea tristi, posomorati, plictisiti, etc. Bucuria copilareasca de odinioara este inlocuita, cu o viteza inspaimantatoare, de o plictiseala sufocanta si de o starea bolnavicioasa.
Daca pana nu demult copiii se maturizau treptat, nimic fortandu-i sa se comporte ca niste oameni mari, fiecare lucru petrecandu-se la vremea lui, astazi insa, maturizarea acestora este din ce in ce mai grabita. Multi parinti nu mai au vreme de copii, ei (copiii) trebuind intr-un fel sa se descurce singuri, ca niste oameni mari.
Desi fructele si legumele coapte astazi fortat arata ca si cele de odinioara, continutul acestora este insa cu totul altul. Cantitate sa fie, ca de aici vine profitul, cat despre calitate, nu prea mai e vreme de ea. Daca din calitate vine sanatatea, trebuie sa stim ca din cantitate vine intotdeauna boala, iar profitul se arata potrivit pentru a-l arunca neincetat pe redobandirea sanatatii. Tot ce este nefiresc implica deci pierderi, mici si mari. Tot asa, cand omul creste fortat, putem vorbi mai bine de "cantitate de om", iar nu de "om de calitate".
Viteza, care caracterizeaza societatea contemporana, s-a strecurat vicleneste si in pedagogia copiilor. Astfel, nemaintelegand rosturile de baza ale familiei, multi dintre parinti isi doresc ca cei mici sa creasca rapid, nedandu-si seama ca ii lipsesc pe acestia de zestrea inestimabila a copilariei. La randul lor, si majoritatea copiilor isi doreste sa ajunga cat mai repede maturi, nedandu-si seama ca astfel se lipsesc de una dintre cele mai minunate si odihnitoare perioade din viata lor.
Cum sa mai fie copiii copii, cand parintii lor au uitat ce inseamna sa mai fii copil. Pentru ca cei mici sa poata creste sanatos, nesarind niciuna dintre etapele maturizarii lor, parintii trebuie sa redevina copii. Deci, pentru a putea fi alaturi de cei mici insa, parintii trebuie ca mai intai sa-si redescopere propria copilarie, pe care au dat-o uitarii. In cazul in care unii parinti nu au avut o copilarie vrednica de adus aminte, nu cred ca este tarziu ca ei sa inceapa acum, la maturitate, sa isi traiasca acea copilarie pe care nu au avut-o niciodata.
Cine a furat zambetul copilului ?
Zambetul copilului este expresia curatiei si a nevinovatiei lui, precum aminteam la inceput. Cand copilul nu mai stie sa zambeasca, lumea incepe sa piara. Cine uraste insa bucuria si lumina de pe chipul copiilor?
Diavolul este cel care a viclenit spre a-l face pe copil sa nu mai vrea sa fie copil, ci om mare. Diavolul uraste orice ne poate ajuta sa ne dam seama de starea noastra launtrica, mult prea adesea intunecata si incarcata cu pacate ascunse. Astfel, el uraste copiii, caci stie prea bine ca in copii, oamenii mari isi vad prea bine lipsurile (lipsa de bucurie, de lumina si de curatie).
Intr-un oarecare sens, putem spune ca societatea intreaga uraste copiii, mai toate legile emise de aceasta fiind potrivnice nasterii si cresterii copiilor de catre parinti. Astfel, femeile trebuie sa munceasca in rand cu barbatii, iar copiii sa fie ceva pentru timpul liber sau pentru "week-end". Pentru aceasta, astazi, "meseria" de bona se arata a fi o adevarata vocatie.
Puterea unui zambet de copil
Puterea unui zambet de copil il infricoseaza pe diavol, care este urator a tot ce este curat. Cu zambet de copil cred ca priveau chinuirile si pe chinuitori lor fericitii mucenici ai lui Hristos. Cu cat mai mult isi pastrau mucenicii chipul luminos si curat, cu atat mai mult diavolul ii muncea mai tare, prin uneltele lui (oameni cu mintea intunecata).
Zambetul copiilor este curatia la care ne cheama Hristos. "Fratilor, nu fiti copii la minte. Fiti copii cand e vorba de rautate. La minte insa, fiti desavarsiti" (I Corinteni 14, 20). Zambetul copiilor nu are nimic in comun cu rasul omului mare, care este adesea rautacios, ci este ceva curat, parca din alta lume.
"Copiii odihnesc si refac omul. Chiar ei sunt o refacere a omului. Ei rezuma: gingasia si frumusetea; curatenia, nevinovatia si credinta. Chiar pe Iisus l-au odihnit copiii. Cei mari Il amarau mereu. Modul de a fi al copiilor este cel mai iubit de Dumnezeu. Acestia Il au pe Dumnezeu ca pe un bunic de pe celalalt taram. Dumnezeu si copiii au inrudirea pe care noi, cei mari, o pierdem. Sfintii sunt niste mari copii. Departe mai suntem de ei." (Parintele Arsenie Boca).
sursa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu