miercuri, 25 ianuarie 2012

Cum putem progresa duhovniceste?

Vom reuși să facem ceva în viața noastră duhovnicească doar atunci când vom purcede la un bilanț zilnic al împlinirilor și neîmplinirilor. Asemenea unui sportiv ce dorește să progreseze în domeniul său și-și urmărește cu conștinciozitate progresele așa ar trebui să facem și noi urmărindu-ne cu strictețe și trezvie reacțiile pe parcursul fiecărei zile. Să vedem dacă reușim de fiecare dată să ne poziționăm corect în fața ispitelor, in fața examenelor cu apropiații noștri, cu toți cei ce ne înconjoară. Arh. Simeon Kraiopoulos ne dă câteva exemple cum am putea porni pe acest drum:


Aplicarea în viața de zi cu zi !

În faptă, să pui început înseamnă să te străduiești în fiecare zi să faci puțin mai mult decât ieri. Să faci puțin mai multă rugăciune și să o faci puțin mai fierbinte. Până ieri, când te întâlneai cu prietenii tăi, ori îi cercetai și făceai pe încruntatul, ori influențat de indispoziția ta le cereai prea multe. Acum, tocmai pentru că te-ai încredințat lui Dumnezeu, tocmai pentru că ai pus început bun și trebuie să pui ceva în faptă, încearcă să fii mai răbdător, încearcă să fii mai bun, să fii mai blând, încearcă să nu vorbești pentru că poți spune vorbe mai puțin bune care vor vătăma, străduiește-te să faci ceva ce n-ai făcut până ieri, pune puțin brațul să ajuți pe cel care are nevoie.
Vei ieși și vei întâlni un necunoscut, un coleg, un colaborator, pe vecinul tău și te vei strădui, orice ai fi auzit, ori ai fi aflat, ca om al lui Dumnezeu care a pus început bun, să-i vezi pe toți ca făpturi ale lui Dumnezeu, ca îngeri ai lui Dumnezeu, pentru că pot deveni îngeri ai lui Dumnezeu.
În loc să vorbești pe cineva de rău, în loc să-l exploatezi, fă o rugăciune, spune un cuvânt dinlăuntrul tău: „Doamne, și aceasta este făptura ta, ajută-l, miluiește-l!”

Astfel, în fiecare clipă, în fiecare împrejurare aducându-ți aminte că ai pus început, aducându-ți aminte că te-ai încredințat lui Dumnezeu, atunci când va ieși din subconștientul tău o exprimare necontrolată pe care acum o poți controla, te vei strădui să faci ceea ce ar face un Sfânt, ceea ce îți spune Hristos să faci în ceasul acela.

Arh. Simeon Kraiopolous - SUFLETUL MEU, TEMNIȚA MEA , Ed. Bizantină – 2009





sursa


Cu drag,
Liliana

3 comentarii:

  1. Foarte frumos si folositor!

    RăspundețiȘtergere
  2. Apai la vremurile in care traim consider ca e o mare performanta sa stam tacuti si linistiti.
    Si totusi acestea sunt armele cu care trebuim noi crestinii sa ne inarmam!
    Ce la noi e cu neputinta da Domnul putere de la El si asta e cea mai mare mangaiere pe care o putem avea de la El care cu adevarat ne IUBESTE!
    Frumos!

    RăspundețiȘtergere
  3. Alina, Corina, multumesc pentru vizita. Sa ne fie de folos cuvantul!

    RăspundețiȘtergere

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

Postări populare