Cu drag, Liliana
duminică, 28 februarie 2010
sâmbătă, 27 februarie 2010
INVITATIE LA HRAMUL
Invitaţie la Hram, Duminică 28 februarie2010 –
Sf.Ioan Casian, Sf.Gherman
http://www.ioancasian.ro/
http://www.ioancasian.ro/INVITATIE%20-%20feb%202010.htm
Sâmbătă 27 Februarie
Orele 19 00 – Privegherea Sf.Ioan Casian
Noaptea in Pestera Sf. Ioan Casian: cu IPS Teodosie
Orele 21.00 – La Pesteră – tundere în monahism
00.00 – Sf. Liturghie Arhiereasca
03 00 07 00 – Paraclisul Maicii Domnului, Psalmi
Duminică 28 februarie:
- Orele 07 00 – Sfinţirea apei (Slujba Aghiazmei Mici)
- Orele 08 00 – Slujba de dimineaţă
– Acatistul „Sfântului Ioan Casian”
- Orele 09 00 – Sfânta Liturghie Arhierească
- Orele 11 - Lansare de Carte, Monah Ioan Bute
- Expoxitie de Goblenuri, Concert copii
Închinare la: - Sfintele Moaşte ale: Cuvioşilor români Vichentie Mãlãu, Gheorghe Lazăr, Antim Gãinã şi centura Sf. Nectarie - Veşmântul Sf. Mc. Filofteia de la Curtea de Argeş
- Orele 12 30 - Agapa (masa) frãţeascã, cadouri pentru toată lumea
- VREMEA VA FI EXCELENTĂ!
Pentru pelerinaje - persoane de contact:
Dragomir Jenica : telefon 0723 999273; 0241 644807
Popescu Niculina : telefon 0740 686210
MĂNĂSTIREA SF. IOAN CASIAN - Cod.907275 Com.TÂRGUŞOR
Jud. CONSTAnŢA
C.F.14088542•BRDConstanţa•cont:ro07brde140sv06100011400
tel. mobil:0734-419.416
vineri, 26 februarie 2010
Scoala de acasa
Inca o voce din spatiu public care sustine scoala de acasa. In articolul de mai jos Mircea Platon propune spre dezbatere: Scoala de acasa
Articolul preluat din ziarul Ziua Veche
"Vecinii nostri din Buckeye Village, protestanti cu sase copii, fac scoala acasa. Cei mici merg la gradinita sau la scoala primara, dar cei doi baieti de varsta gimnaziala fac scoala pe genunchii mamei. Conform statisticilor publicate de National Home Education Research Institute, in Statele Unite exista circa 2 milioane de scolari educati acasa, cu o rata medie de crestere anuala de 7-8%. Alaturi de pietele unde fermierii locali vin sa isi vanda produsele, si de alte forme de “deep economy” (“economie profunda,” care nu e totuna cu economia subterana), “homeschooling” e una din zonele vietii socio-economice americane aflate in plina crestere. In ambele cazuri, si in cel al “economiei profunde” si in cel al scolii acasa, cei implicati reprezinta un evantai de optiuni ideologice si religioase mergand de la libertarieni atei la (neo)protestanti conservatori, de la mormoni si amisi la hipioti, de la hispanici la evrei, si de la parinti cu bacalaureat pana la parinti cu doctorat.
In cazul invatamantului acasa, majoritatea celor implicati isi propun sa reabiliteze un curriculum traditional (core curriculum) axat pe gramatica, logica si retorica, asa cum a fost el formulat de Dorothy Sayers, in “The Lost Tools of Learning” (conferinta tinuta la Oxford in 1947), si dezvoltat de Susan Wise Bauer si Jessie Wise, in cartea The Well-Trained Mind: A Guide to Classical Education at Home (New York, 2004, W. W. Norton). Cu ajutorul acestor surse, parintii si tutorii cauta sa dezvolte la copii gandirea lucida si soliditatea cunostintelor bazate pe compunere, istorie universala, studierea clasicilor si a limbilor clasice, istoria artei. E, de fapt, o programa scolara care ii ofera unui copil tot ceea ce ii refuza un invatamant public preocupat mai mult cu “socializarea” si cu indoctrinarea politic-corecta a elevilor decat cu formarea unor oameni capabili sa stea pe propriile picioare. In plus, stand acasa, copiii sunt feriti de droguri, criminalitate si abuzuri. Studiile efectuate mai arata si ca un copil educat acasa obtine la examene rezultate cu intre 15-30% mai bune decat un copil educat in scolile publice.
Ceea ce motiveaza deci aceste miscari in favoarea alimentatiei, economiei si invatamantului traditionale e interesul pentru: 1. calitate, 2. libertate, 3. viabilitate (“sustenabilitate”). E vorba de incercarea de a reconstrui o societate la scara umana, in care economia si educatia sa fie, dupa cum spunea marele scriitor american Wendell Berry, organic legate de “acte traditionale”. In loc de separarea, dupa tipicul specializarii industriale, a familiei de economie sau de scoala, lumea contemporana se indreapta catre o reintegrare a lor (dupa cum o arata si studiile unor reputati ganditori precum Allan Carlson, Adam K. Webb, ori Philip Blond in John Medaille, Ovidiu Hurduzeu, Economia libertatii, Bucuresti, Logos, 2009).
Abordarea tehnocratica a omului ca simpla “forta de munca” sau ca simplu produs “iradiat” si “pasteurizat”, in scopul “socializarii”, pe banda rulanta a invatamantului de stat e falimentara si inumana. Economia politica se cere reasezata pe temeiurile economiei domestice, si invatamantul se cere reancorat in educatie. Si educatia se face in familie si in “sat”, adica in comunitatea socio-economica organica extinsa (parohie si chiar cartier). E deci normal ca familia sa recapete control asupra invatamantului, monopolizat la ora actuala de un stat care imbina incompetenta cu ingineriile sociale.
Din aceste cauze, cred ca propunerea doamnei deputat Carmen Axenie privind reintroducerea invatamantului la domiciliu merita o sustinere cat mai larga din partea organizatiilor si persoanelor interesate in construirea unei Romanii normale, la scara umana. Conform doamnei deputat Axenie, doua dintre meritele acestei idei ar fi ca: “Statul economiseste niste bani” si ca “unii parinti vor fi multumiti ca li s-a ascultat o cerinta”. Sigur, acestea ar fi ratiunile economice si electorale ale propunerii, desi trebuie precizat ca orice lege referitoare la “scoala acasa” trebuie sa cuprinda prevederi referitoare la un sistem de reduceri de impozite pentru parintii care aleg sa nu-si dea copiii la scolile de stat.
Chestiunea cu bataie lunga e insa alta. Dupa cum spune doamna deputat Axenie: “Observ ca noi educam indivizi si nu persoane care maine-poimaine vor intemeia familii. Aici e marea hiba a invatamantului nostru, ca nu are sau nu mai are viziune sociala, nu pune familia in centru”. Doamna deputat Axenie are perfecta dreptate, dar nu poti pune familia in centru doar in cazul invatamantului. Pentru ca sa poata exista o scoala acasa trebuie sa poata exista un parinte, de obicei o mama, acasa. Or, neoliberalismul in SUA si comunismul la noi au mers, din acest punct de vedere, mana in mana cu feminismul atunci cand au accelerat, incepand cu a doua jumatate a secolului douazeci, absorbtia femeilor in corporatii si in industrie. Imaginea feminista a mamei traditionale e cea a unei femei “desculte si gravide”. Imaginea comunista era cea a parazitului social si a dusmanului de clasa, a femeii mama de “banditi”. Si neoliberalii si comunistii au distrus, simbolic si economic, familia traditionala. Scoala acasa presupune, in Romania, revigorarea economiei civice, care ar permite tatalui sa-si poata sustine familia ca mic proprietar-producator si o reabilitare simbolica a familiei traditionale, a femeii “casnice”. Nu poti face scoala acasa cu doi parinti “corporatisti”, traind in trafic si vorbind cu copiii “pe mobil”.
Din pacate, brava lume noua in care traim e ostila acestor mici universuri de ordine traditionala, dupa cum le numea Evelyn Waugh. De exemplu, pe data de 1 februarie, agentiile de presa anuntau ca Statele Unite au acordat azil politic unei familii de cetateni germani carora statul german le-a interzis “scoala acasa”. Judecatorul american Lawrence O. Burmann si-a justificat hotararea de a acorda azil politic cetatenilor germani precizand ca “cei care vor sa faca scoala acasa sunt un grup social pe care guvernul german incearca sa il suprime” si ca, departe de a fi interesati de ocrotirea copiilor, guvernul german a actionat in acest fel din cauza ca incearca sa “suprime orice societate paralela”.
Cu alte cuvinte, dupa cum comenta si Gerald Warner in ziarul britanic Telegraph, la ora actuala UE a devenit o societate totalitara in care dreptul asupra copiilor nostri apartine statului si educratilor, nu parintilor. Ideea nu e noua, si a fost printre altele pusa in aplicare in 1919 de Georg Lukacs, comisarul pentru cultura al guvernului comunist al lui Bela Kun. Warner arata ca sistemul de “Terorism Cultural” al lui Lukacs, mai tarziu fondator al Scolii de la Frankfurt, prevedea “indoctrinarea pornografica a copiilor si instigarea copiilor la a-si uri parintii si a batjocori familia traditionala si religia”. Daca acum cetatenii Europei nu traiesc intr-o societate fatis dictatoriala, nu e mai putin adevarat ca isi duc traiul intr-un stat terapeutic multinational in care a ajuns posibil ca unei eleve de 15 ani scoala (de stat) sa-i ofere posibilitatea de a avorta fara stirea parintilor.
De aceea, propunerea doamnei deputat Axenie e buna. Dar ducerea ei la indeplinire ar insemna ca actualul partid de guvernamant sa nu faca din “scoala de acasa” ce a facut si din votul uninominal si din “procesul comunismului”: simplu subiect electoral deturnat oportunist si dezamorsat de orice impact real. "
Articolul preluat din ziarul Ziua Veche
"Vecinii nostri din Buckeye Village, protestanti cu sase copii, fac scoala acasa. Cei mici merg la gradinita sau la scoala primara, dar cei doi baieti de varsta gimnaziala fac scoala pe genunchii mamei. Conform statisticilor publicate de National Home Education Research Institute, in Statele Unite exista circa 2 milioane de scolari educati acasa, cu o rata medie de crestere anuala de 7-8%. Alaturi de pietele unde fermierii locali vin sa isi vanda produsele, si de alte forme de “deep economy” (“economie profunda,” care nu e totuna cu economia subterana), “homeschooling” e una din zonele vietii socio-economice americane aflate in plina crestere. In ambele cazuri, si in cel al “economiei profunde” si in cel al scolii acasa, cei implicati reprezinta un evantai de optiuni ideologice si religioase mergand de la libertarieni atei la (neo)protestanti conservatori, de la mormoni si amisi la hipioti, de la hispanici la evrei, si de la parinti cu bacalaureat pana la parinti cu doctorat.
In cazul invatamantului acasa, majoritatea celor implicati isi propun sa reabiliteze un curriculum traditional (core curriculum) axat pe gramatica, logica si retorica, asa cum a fost el formulat de Dorothy Sayers, in “The Lost Tools of Learning” (conferinta tinuta la Oxford in 1947), si dezvoltat de Susan Wise Bauer si Jessie Wise, in cartea The Well-Trained Mind: A Guide to Classical Education at Home (New York, 2004, W. W. Norton). Cu ajutorul acestor surse, parintii si tutorii cauta sa dezvolte la copii gandirea lucida si soliditatea cunostintelor bazate pe compunere, istorie universala, studierea clasicilor si a limbilor clasice, istoria artei. E, de fapt, o programa scolara care ii ofera unui copil tot ceea ce ii refuza un invatamant public preocupat mai mult cu “socializarea” si cu indoctrinarea politic-corecta a elevilor decat cu formarea unor oameni capabili sa stea pe propriile picioare. In plus, stand acasa, copiii sunt feriti de droguri, criminalitate si abuzuri. Studiile efectuate mai arata si ca un copil educat acasa obtine la examene rezultate cu intre 15-30% mai bune decat un copil educat in scolile publice.
Ceea ce motiveaza deci aceste miscari in favoarea alimentatiei, economiei si invatamantului traditionale e interesul pentru: 1. calitate, 2. libertate, 3. viabilitate (“sustenabilitate”). E vorba de incercarea de a reconstrui o societate la scara umana, in care economia si educatia sa fie, dupa cum spunea marele scriitor american Wendell Berry, organic legate de “acte traditionale”. In loc de separarea, dupa tipicul specializarii industriale, a familiei de economie sau de scoala, lumea contemporana se indreapta catre o reintegrare a lor (dupa cum o arata si studiile unor reputati ganditori precum Allan Carlson, Adam K. Webb, ori Philip Blond in John Medaille, Ovidiu Hurduzeu, Economia libertatii, Bucuresti, Logos, 2009).
Abordarea tehnocratica a omului ca simpla “forta de munca” sau ca simplu produs “iradiat” si “pasteurizat”, in scopul “socializarii”, pe banda rulanta a invatamantului de stat e falimentara si inumana. Economia politica se cere reasezata pe temeiurile economiei domestice, si invatamantul se cere reancorat in educatie. Si educatia se face in familie si in “sat”, adica in comunitatea socio-economica organica extinsa (parohie si chiar cartier). E deci normal ca familia sa recapete control asupra invatamantului, monopolizat la ora actuala de un stat care imbina incompetenta cu ingineriile sociale.
Din aceste cauze, cred ca propunerea doamnei deputat Carmen Axenie privind reintroducerea invatamantului la domiciliu merita o sustinere cat mai larga din partea organizatiilor si persoanelor interesate in construirea unei Romanii normale, la scara umana. Conform doamnei deputat Axenie, doua dintre meritele acestei idei ar fi ca: “Statul economiseste niste bani” si ca “unii parinti vor fi multumiti ca li s-a ascultat o cerinta”. Sigur, acestea ar fi ratiunile economice si electorale ale propunerii, desi trebuie precizat ca orice lege referitoare la “scoala acasa” trebuie sa cuprinda prevederi referitoare la un sistem de reduceri de impozite pentru parintii care aleg sa nu-si dea copiii la scolile de stat.
Chestiunea cu bataie lunga e insa alta. Dupa cum spune doamna deputat Axenie: “Observ ca noi educam indivizi si nu persoane care maine-poimaine vor intemeia familii. Aici e marea hiba a invatamantului nostru, ca nu are sau nu mai are viziune sociala, nu pune familia in centru”. Doamna deputat Axenie are perfecta dreptate, dar nu poti pune familia in centru doar in cazul invatamantului. Pentru ca sa poata exista o scoala acasa trebuie sa poata exista un parinte, de obicei o mama, acasa. Or, neoliberalismul in SUA si comunismul la noi au mers, din acest punct de vedere, mana in mana cu feminismul atunci cand au accelerat, incepand cu a doua jumatate a secolului douazeci, absorbtia femeilor in corporatii si in industrie. Imaginea feminista a mamei traditionale e cea a unei femei “desculte si gravide”. Imaginea comunista era cea a parazitului social si a dusmanului de clasa, a femeii mama de “banditi”. Si neoliberalii si comunistii au distrus, simbolic si economic, familia traditionala. Scoala acasa presupune, in Romania, revigorarea economiei civice, care ar permite tatalui sa-si poata sustine familia ca mic proprietar-producator si o reabilitare simbolica a familiei traditionale, a femeii “casnice”. Nu poti face scoala acasa cu doi parinti “corporatisti”, traind in trafic si vorbind cu copiii “pe mobil”.
Din pacate, brava lume noua in care traim e ostila acestor mici universuri de ordine traditionala, dupa cum le numea Evelyn Waugh. De exemplu, pe data de 1 februarie, agentiile de presa anuntau ca Statele Unite au acordat azil politic unei familii de cetateni germani carora statul german le-a interzis “scoala acasa”. Judecatorul american Lawrence O. Burmann si-a justificat hotararea de a acorda azil politic cetatenilor germani precizand ca “cei care vor sa faca scoala acasa sunt un grup social pe care guvernul german incearca sa il suprime” si ca, departe de a fi interesati de ocrotirea copiilor, guvernul german a actionat in acest fel din cauza ca incearca sa “suprime orice societate paralela”.
Cu alte cuvinte, dupa cum comenta si Gerald Warner in ziarul britanic Telegraph, la ora actuala UE a devenit o societate totalitara in care dreptul asupra copiilor nostri apartine statului si educratilor, nu parintilor. Ideea nu e noua, si a fost printre altele pusa in aplicare in 1919 de Georg Lukacs, comisarul pentru cultura al guvernului comunist al lui Bela Kun. Warner arata ca sistemul de “Terorism Cultural” al lui Lukacs, mai tarziu fondator al Scolii de la Frankfurt, prevedea “indoctrinarea pornografica a copiilor si instigarea copiilor la a-si uri parintii si a batjocori familia traditionala si religia”. Daca acum cetatenii Europei nu traiesc intr-o societate fatis dictatoriala, nu e mai putin adevarat ca isi duc traiul intr-un stat terapeutic multinational in care a ajuns posibil ca unei eleve de 15 ani scoala (de stat) sa-i ofere posibilitatea de a avorta fara stirea parintilor.
De aceea, propunerea doamnei deputat Axenie e buna. Dar ducerea ei la indeplinire ar insemna ca actualul partid de guvernamant sa nu faca din “scoala de acasa” ce a facut si din votul uninominal si din “procesul comunismului”: simplu subiect electoral deturnat oportunist si dezamorsat de orice impact real. "
Liliana
Pateuri cu ciuperci
Am gasit zilele trecute pe blogul Anei o reteta de pateuri cu ciuperci, delicioase si simplu de facut. Si pentru ca aveam foi de aluat la congelator am facut aseara rapid doua serii de pateuri.
Am o mare bucurie cand pot face ceva in casa si este si bun :) toti zumzaie prin casa :)) nicio o lacrima...numai zambete :)
Am o mare bucurie cand pot face ceva in casa si este si bun :) toti zumzaie prin casa :)) nicio o lacrima...numai zambete :)Liliana
joi, 25 februarie 2010
Un articol foarte bun
Articolul se numeste Apel catre parinti si este preluat de pe blogul Dianei .
Un articol foarte bun care descrie sugestiv timpul pe care il traim, pe care il traiesc copiii nostri, caci ei sunt cei mai vulnerabili.
Apel către părinţi
Revoluţia din 89 nu s-a terminat: teroriştii, din ce în ce mai mulţi, şi-au schimbat uniformele şi armele şi continuă să tragă... Şi n-o mai fac strategic, pentru impactul psihologic, ci trag în plin şi de pretutindeni, rafale fără sfârşit... Nu mai trag în Televiziune şi în instituţiile Statului, ci din ele, în noi...
Revoluţia din 89 n-a încetat o clipă. De 20 de ani continuă să ne secere copiii. Sunt peste 20 milioane de avorturi... Statistic l-am ajuns pe Stalin... De 20 de ani nu construim un stat democratic, ci un Gulag al copiilor: în spatele marilor reclame ale democraţiei e o uriaşă groapă comună, fără cruci şi fără nume... În cele din urmă, în ea se vor surpa toate cele pe care ni se pare că le-am construit....
Teroriştii de azi trag neîncetat, din televizoare, din chioşcurile de ziare, din calculatoare, de pe coperţile revistelor; pândesc pretutindeni unde ochiul poate încasa glonţul mediatic cel mai distructiv: imaginea pornografică...
Victimele acestei revoluţii nu sunt numai cei avortaţi: sunt milioane de răniţi şi invalizi: copiii abuzaţi, victimele pedofililor, copiii dependenţi de pornografie, copiii deveniţi peste noapte părinţi sau actori în filmele pentru adulţi, copii care devin minorităţi sexuale sau asasini în serie, prostituate şi sinucigaşi: sunt toţi copii asasinaţi sufleteşte de consumul de pornografie: al lor şi al părinţilor....
Apoi sunt masele largi de adolescenţi aparent normali, fără probleme majore, care au doar o neînsemnată afecţiune a inimii: dragostea nu mai poate fi pentru ei decât o reclamă de la sexy shop.... Sunt mutilaţii sufleteşti ce vor fi incapabili să-şi întemeieze familii...
Pentru că părinţii lor au fost complicii asasinilor: "bucata" lor de pâine, traiul lor "decent", tot ce au adunat e îmbibat cu sângele şi lacrimile copiilor avortaţi sau distruşi sufleteşte...
Degeaba le cumpăraţi jucării, dragi părinţi, după ce i-aţi abandonat în braţele PORNOGRAFIEI!Ei nu mai ştiu să se joace... Doar se prefac, până vor putea să se întoarcă la sânul care le-a alăptat sufletul cât aţi fost plecaţi! La muncă în străinătate sau în cealaltă cameră, la televizor!
PORNOGRAFIA se dovedeşte mai puternică decât informaţia ştiinţifică ce o încriminează... Mii de studii ştiinţifice care dovedesc nocivitatea ei fără egal nu au impactul unei singure imagini pornografice. Pentru că am devenit un popor de telemaniaci, un popor de sclavi ai IMAGINII!
Nu vom putea face nimic pentru a opri masacrul copiilor noştri dacă nu reuşim să ne desprindem noi înşine din vraja acelor lucruri care ne distrug raţiunea şi ne anihilează voinţa... Căci iată: de 20 de ani suntem martorii paralizaţi ai uciderii propriilor prunci!!!
Cine ne va ridica din patul acestei neputinţe sufleteşti? Cine ne va scoate din mormântul acestei împietriri a inimii fără precedent? Cine ne va îndrepta spinările gârbovite de compromisuri şi braţele uscate de laşitate?
Cine altcineva decât Hristos? Cine altcineva decât Cel Care poate ierta păcatele noastre de până acum, căci ele ne-au împietrit inimile şi ne-au paralizat trupurile.... Cine altcineva decât Cel Care înviază morţii, căci numai moartea sufletească poate explica această atroce complicitate a părinţilor cu ucigaşii propriilor copiii.
PĂRINŢI! OPRIŢI MASACRUL SUFLETESC AL COPIILOR VOŞTRI! CU ARMELE CREDINŢEI şi ale LIBERTĂŢII !
Să mergem la Biserică nu spre a contracta o "asigurare divină" pentru averile şi sănătatea noastră, nu pentru o binecuvântare peste conformismul faţă de "valorile" democraţiei, ci pentru a regăsi normalitatea şi puterea de a o trăi...
Apoi, redeveniţi oameni normali, să exprimăm PUBLIC şi ORGANIZAT desolidarizarea noastră de orice tip de societate sau sistem politic care se hrăneşte cu sufletele copiilor noştri!
ALĂTURAŢI-VĂ CAMPANIEI ÎMPOTRIVA PORNOGRAFIEI LANSATĂ DE ASOCIAŢIILE LAICATULUI ORTODOX GRUPATE ÎN JURUL REVISTEI "FAMILIA ORTODOXĂ"!
Apel către părinţi
Revoluţia din 89 nu s-a terminat: teroriştii, din ce în ce mai mulţi, şi-au schimbat uniformele şi armele şi continuă să tragă... Şi n-o mai fac strategic, pentru impactul psihologic, ci trag în plin şi de pretutindeni, rafale fără sfârşit... Nu mai trag în Televiziune şi în instituţiile Statului, ci din ele, în noi...
Revoluţia din 89 n-a încetat o clipă. De 20 de ani continuă să ne secere copiii. Sunt peste 20 milioane de avorturi... Statistic l-am ajuns pe Stalin... De 20 de ani nu construim un stat democratic, ci un Gulag al copiilor: în spatele marilor reclame ale democraţiei e o uriaşă groapă comună, fără cruci şi fără nume... În cele din urmă, în ea se vor surpa toate cele pe care ni se pare că le-am construit....
Teroriştii de azi trag neîncetat, din televizoare, din chioşcurile de ziare, din calculatoare, de pe coperţile revistelor; pândesc pretutindeni unde ochiul poate încasa glonţul mediatic cel mai distructiv: imaginea pornografică...
Victimele acestei revoluţii nu sunt numai cei avortaţi: sunt milioane de răniţi şi invalizi: copiii abuzaţi, victimele pedofililor, copiii dependenţi de pornografie, copiii deveniţi peste noapte părinţi sau actori în filmele pentru adulţi, copii care devin minorităţi sexuale sau asasini în serie, prostituate şi sinucigaşi: sunt toţi copii asasinaţi sufleteşte de consumul de pornografie: al lor şi al părinţilor....
Apoi sunt masele largi de adolescenţi aparent normali, fără probleme majore, care au doar o neînsemnată afecţiune a inimii: dragostea nu mai poate fi pentru ei decât o reclamă de la sexy shop.... Sunt mutilaţii sufleteşti ce vor fi incapabili să-şi întemeieze familii...
Pentru că părinţii lor au fost complicii asasinilor: "bucata" lor de pâine, traiul lor "decent", tot ce au adunat e îmbibat cu sângele şi lacrimile copiilor avortaţi sau distruşi sufleteşte...
Degeaba le cumpăraţi jucării, dragi părinţi, după ce i-aţi abandonat în braţele PORNOGRAFIEI!Ei nu mai ştiu să se joace... Doar se prefac, până vor putea să se întoarcă la sânul care le-a alăptat sufletul cât aţi fost plecaţi! La muncă în străinătate sau în cealaltă cameră, la televizor!
PORNOGRAFIA se dovedeşte mai puternică decât informaţia ştiinţifică ce o încriminează... Mii de studii ştiinţifice care dovedesc nocivitatea ei fără egal nu au impactul unei singure imagini pornografice. Pentru că am devenit un popor de telemaniaci, un popor de sclavi ai IMAGINII!
Nu vom putea face nimic pentru a opri masacrul copiilor noştri dacă nu reuşim să ne desprindem noi înşine din vraja acelor lucruri care ne distrug raţiunea şi ne anihilează voinţa... Căci iată: de 20 de ani suntem martorii paralizaţi ai uciderii propriilor prunci!!!
Cine ne va ridica din patul acestei neputinţe sufleteşti? Cine ne va scoate din mormântul acestei împietriri a inimii fără precedent? Cine ne va îndrepta spinările gârbovite de compromisuri şi braţele uscate de laşitate?
Cine altcineva decât Hristos? Cine altcineva decât Cel Care poate ierta păcatele noastre de până acum, căci ele ne-au împietrit inimile şi ne-au paralizat trupurile.... Cine altcineva decât Cel Care înviază morţii, căci numai moartea sufletească poate explica această atroce complicitate a părinţilor cu ucigaşii propriilor copiii.
PĂRINŢI! OPRIŢI MASACRUL SUFLETESC AL COPIILOR VOŞTRI! CU ARMELE CREDINŢEI şi ale LIBERTĂŢII !
Să mergem la Biserică nu spre a contracta o "asigurare divină" pentru averile şi sănătatea noastră, nu pentru o binecuvântare peste conformismul faţă de "valorile" democraţiei, ci pentru a regăsi normalitatea şi puterea de a o trăi...
Apoi, redeveniţi oameni normali, să exprimăm PUBLIC şi ORGANIZAT desolidarizarea noastră de orice tip de societate sau sistem politic care se hrăneşte cu sufletele copiilor noştri!
ALĂTURAŢI-VĂ CAMPANIEI ÎMPOTRIVA PORNOGRAFIEI LANSATĂ DE ASOCIAŢIILE LAICATULUI ORTODOX GRUPATE ÎN JURUL REVISTEI "FAMILIA ORTODOXĂ"!
Doamne ajuta!
miercuri, 24 februarie 2010
Bucatarie si muzica
Azi, o salata de primavara cu urmatoarele ingrediente:
-morcov
-telina
-pastarnac
-orez basmati
Se curata legumele si se pun la fiert cu putina sare; dupa ce au fiert ,se scurg si se pregatesc pentru maruntit. Orezul se spala si se pune la fiert in apa in care au fiert legumele. Dupa ce fierbe si orezul se scurge si se lasa la racit.Legumele se maruntesc ca la salata de boeuf si se pun peste orezul racit. Se amesteca totul, legumele si orezul, se adauga sare (dupa gust), ulei si putin piper.
Pentru ca aceasta combinatie este dulce din cauza morcovului am facut alaturi o salata de sfecla rosie , pe care am amestecat-o cu ulei si lamaie.
E foarte simplu de preparat si hranitor.
Inca ceva...cantitatile se pot pune dupa preferinta si se pot adauga si alte legume
Pofta buna!
aici am amestecat legumele cu orezul
cele doua salate :)In timp ce gateam am ascultat si putina muzica :)
luni, 22 februarie 2010
Oare mai exista asa ceva azi?
Tare mult mi-a placut acest filmulet in care vedem cum iubirea este cea care da sens vietii noastre.
Oare mai exista asa ceva in zilele pe care le traim?
Liliana
Pofta buna cu paine europeana
Cred ca ati aflat cu totii despre "Codex Alimentarius", ce este si despre nocivitatea acestui experiment . Dar stiati ca acest experiment începe cu România?
De la 31 decembrie 2009, Romania a fost obligata să înceapă implementarea "Codexului", alături de alte 165 de state semnatare (95% din populaţia planetei).
"Codex Alimentarius" este un pachet de norme după care se vor alimenta populaţiile ţărilor semnatare. Acesta porneşte de la principiul că Terra nu mai poate hrăni pe toată lumea natural, ca atare se va trece la hrana artificială, din produse chimice, cea modificată genetic etc.
Nu a trecut o lună şi iată că apare ştirea că România este prima ţară din lume care va folosi în agricultură un compus chimic pe bază de initium, un ingredient activ din noua clasă a substanţelor chimice impuse de"Codex Alimentarius". Produsele vor furnizate de compania germană BASF şi vor fi folosite pentru culturile de struguri, cartofi, roşii, castraveţi şi ceapa. Pentru publicul larg se spune că "beneficiile pe care le-ar aduce această substanţă sunt legate în primul rând de combaterea dăunătorilor, dar, totodată ea micşorează şi durata în care se obţine recolta." După ce acest produs va fi experimentat în România, urmează să fie omologată utilizarea lui şi în Olanda, Germania , Franţa, SUA, Canada şi Marea Britanie. Neoficial, conform cercetătorilor care combat "Codex Alimentarius", folosirea produselor cu initium sporeşte cu până la 65% rata riscului de cancer de colon, substanţă care intră rapid în combinaţii chimice, devenind reziduală în organism. De pilda 1 mg de initium intrat în organism o singură dată se elimină în aproape un an. Or, dacă acest produs este folosit zilnic, practic el nu mai este eliminat din organism. Apoi, aşa cum initium ajută la creşterea rapidă a celulelor leguminoase, la fel de repede va conduce la mărirea tumorilor maligne.
Ce mă intrigă pe mine este viteza cu care a fost aprobat şi băgat pe piaţa românească. Probabil nu vei putea să vinzi cartofi decât dacă dai cu Initium ..........
O prietena care locuieste in Bucuresti imi spunea ca pe pachetele de pâine Titan scrie deja că pâinea este fabricată cf Codex Alimentarius.
Solutia pe moment este prepararea painii in casa, iar o masina de facut paine usureaza munca in bucatarie. Dar ce facem cu celelalte produse?
Ajungem la ce ne spunea Parintele Iustin Parvu anul trecut cam pe vremea aceasta: "Va trebui să creăm mici fortăreţe, mici cetăţui de supravieţuire, la sate, acolo unde mai sunt încă oameni care pricep şi îşi amintesc Rânduiala, unde să avem pământul nostru, şcoala noastră – în care să ne creştem copiii în duhul aceasta ortodox, să avem spitalele şi moaşele noastre."
Cu drag, Liliana
duminică, 21 februarie 2010
Azi, la Dumnica Ortodoxiei
Azi crestinii au purtat la Sf.Liturghie icoanele lor cele mai dragi. Dumnezeu este prezent in icoanele Sale , deci au purtat la piept pe Cel ce poarta toate.
Manastirea Sfantul Ioan Casian azi, la Duminica Ortodoxiei
Icoana noastra in Duminica Ortodoxiei
Dupa Sfanta Liturghie am coborat prin cheile Dobrogei la izvor.
Manastirea Sfantul Ioan Casian azi, la Duminica Ortodoxiei
Icoana noastra in Duminica Ortodoxiei Dupa Sfanta Liturghie am coborat prin cheile Dobrogei la izvor.Cu drag, Liliana
sâmbătă, 20 februarie 2010
Duminica Ortodoxiei
Prima duminica din Postul Sfintelor Pasti este numita Duminica Ortodoxiei. In aceasta zi, sarbatorim in mod deosebit faptul ca Fiul lui Dumnezeu are chip omenesc.
In arhiva-ortodoxa am gasi foldere intregi cu icoane, filme minunate despre icoane si filmul lui Tarkovski despre Cuv. Andrei Rubliov.
Mai jos cateva icoane pictate de Cuv. Andrei Rubliov praznuit in fiecare an la 29 ianuarie.
Va doresc o duminica binecuvantata!
Cu drag, Liliana
joi, 18 februarie 2010
Salata de cruditati
Salata de cruditatiIngrediente:
- varza rosie
- telina
- morcov
- ceapa rosie
- patrunjel verde
- marar verde
- ulei de masline
- sare , dupa gust
Le-am tocat pe toate cu robotul de bucatarie, dupa care le-am amestecat cu sare apoi am pus ulei de masline.
O salata sanatoasa, simpla si ieftina. Avem nevoie de cruditati pana ies pe piata verdeturile de primavara.
Pofta buna!
Cu drag, Liliana
miercuri, 17 februarie 2010
Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul
Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul care se spune in Postul Mare (imaginea se poate printa)
"Viata inimii este dragostea, iar moarte a inimii sunt inrairea si vrajmasia impotriva fratilor. Domnul pentru aceea ne tine pe pamant, ca sa ne patrundem inimile noastre intru totul de dragostea catre Dumnezeu si catre aproapele. Aceasta asteapta El de la fiecare dintre noi. Acesta este scopul existentei lumii. "(Sfantul Ioan de Kronstadt)
Va doresc post cu folos si bucurii duhovnicesti!
Liliana
sâmbătă, 13 februarie 2010
Probleme
De cateva zile avem probleme cu internetul, la telefon au spus ca pana sambata se va rezolva defectiunea pe tronson . Bun... azi cand am intrat pe blog am gasit totul ravasit, toate fotografiile mutate... si puteti vedea cam cum arata...
Intr-un fel ma bucur pentru aceasta defectiune pentru ca mi-am dat seama ca prea se lipise sufletul de net. Deci toate trebuie cu masura!
Insa as vrea sa va intreb ,voi ati patit pana acum asa ceva?Liliana
vineri, 12 februarie 2010
Azi, despre Dan Puric
La Mulţi şi Fericiţi Ani, Iubite Maestre Dan Puric!...
Vorbind în câteva cuvinte sărace dar sincere, omagiale şi aniversare, despre cel care s-a născut la 12 februarie 1959 în ţinuturile Buzăului, mai exact, pe Valea Siriului, la Nehoiu, voi susţine că actorul, regizorul şi mărturisitorul creştin Dan Puric stabileşte de la bun început identitatea sa cu lumea şi cu el însuşi printr-o cunoaştere absolută, autentică şi nefăţarnică.
La Mulţi şi Fericiţi Ani, Iubite Maestre Dan Puric!...
Vorbind în câteva cuvinte sărace dar sincere, omagiale şi aniversare, despre cel care s-a născut la 12 februarie 1959 în ţinuturile Buzăului, mai exact, pe Valea Siriului, la Nehoiu, voi susţine că actorul, regizorul şi mărturisitorul creştin Dan Puric stabileşte de la bun început identitatea sa cu lumea şi cu el însuşi printr-o cunoaştere absolută, autentică şi nefăţarnică.
La Mulţi şi Fericiţi Ani, Iubite Maestre Dan Puric!...
Aş spune că anticipează esenţialitatea sensibilităţii şi a sensibilizării, prin propria-i sensibilitate, surprinzând, totodată, prin structura raţională a ideilor, create chiar de substanţa artistică pură, esenţă rară, din care este alcătuit.
Adevărata cunoaştere în artă, de pildă, este una de natură spirituală, pe care Artistul total - Maestrul Dan Puric, o deţine şi o transmite tuturor ca pe o revelaţie încercată şi alimentată de el însuşi, prin cuvânt, gest, dans, adică prin tot ceea ce face în lumina reflectoarelor. Publicul sincer şi (re)cunoscător soarbe această sevă din cupa pe care i-o întinde cu caldă generozitate artistul, devenind una cu el, transformând momentul ori clipa în eternitate şi veşnicie. Este adevărat că frumuseţea trebuie mai întâi simţită, şi abia după aceea să încerci să o explici, dacă îţi este cu putinţă. Există oare vreo altă modalitate prin care să găsim o asemenea bogăţie de gesturi şi mişcare a corpului omenesc, prin care să te poţi exprima, mai bine decât prin dans? Dan Puric a găsit tainice înţelesuri prin scânteia divină, ce sălăsluieşte în el, şi a făcut din acest dans un mod de viaţă.
„Undeva, ascunse în negura vremurilor, teatrul şi dansul sunt la frontieră. Amândouă au origine sacră" - spunea Dan Puric, într-o discuţie despre pasiune şi spirit, despre nevoia disperată de comunicare a gândurilor, a sentimentelor şi adevărurilor - pentru el, la început a fost teatrul, după care a venit pantomima. "Dansul a fost după aceea, ca o nevoie de comunicare dincolo de cuvânt, ca o nevoie disperată de a desfiinţa prăpastia dintre mine şi spectator, care la vremea aceea, era student, şi era destul de bine fixată prin ideologie, printr-o cenzură puternică ce creea această prăpastie de comunicare a adevărului". Dansul este simbolul graţiei în artă, şi aşa cum recunoaşte Maestrul, ca şi muzica, el are această calitate deosebită de a depăşi graniţele.
La Mulţi şi Fericiţi Ani, Iubite Maestre Dan Puric!...
Prin frumuseţea temelor şi mai cu seamă, prin sensibilitatea execuţiei, artistul profund Dan Puric are o forţă de sugestie extraordinară, exprimându-şi (şi) în acest fel convigerea că spiritual, duhul este superior. El răspândeşte, ca o mirare de vis, ceaţa lăsată pe marginea lucrurilor din indiferenţa naturii şi din obisnuinţa omului – cea plină de nepăsare şi împietrire a inimii. Secvenţe de intens lirism, care îl învăluie într-un fel de halou, dar şi pasaje cu ritm de focuri de artificii, creează spectatorului un sentiment de subtilă surpriză, dăruind în fiecare moment câte un accent întregitor de frumuseţe rotunjită.
În arta lui Dan Puric găsim o estetică profund originală, un fel de sculptură în mişcare armonioasă, ceva greu de exprimat în cuvinte, care te lasă impresionat şi fermecat. Artistul are în el ceva fantastic, o forţă ce contaminează şi care ne obligă să descoperim esenţa însăşi a spiritului şi a artei, exprimată prin gest. Are harul de a crea efect şi rezultat estetic, fără a-şi falsifica ori ciopârţi personalitatea. Privindu-l dansând, şi mi s-a întâmplat de multe ori să îl văd pe scenă, în spectacol, cu acel calm, cu acea distincţie supremă pe faţă, nu cred că gresesc dacă i-aş spune: ”tu, nobile prinţ… porţi îngerul în mijlocul cerului”, cum spunea poetul Nichita Stănescu în “Ridicare de cuvinte”. Aceleaşi momente de emoţie şi adevăr creează Dan Puric în teatru. Orice rol interpretat de el este perceput senzorial, fie el de dramă sau un rol comic. Personajele create de el sunt vii, trăiesc în mijlocul nostru, facem cunoştinţă cu ele şi apoi le luăm cu noi, atunci când plecăm spre casă, spre “cămara” trupului şi a sufletului nostru.
Mai cunoaştem şi recunoaştem faptul că actorul Dan Puric munceşte mult pentru tot ceea ce face în lumina reflectoarelor, este şi spontan căci are mult talent şi generoşi talanţi oferiţi de Stăpânul, Creatorul şi Proniatorul, şi care sunt fructificaţi şi cultivaţi de el cu multă străşnicie, de asemenea, are mult umor şi o fină ironie (dar nu băşcălie ori sarcasm), ce dă farmec prin abilitatea şi eleganţa cu care abordează momentele cheie.
La Mulţi şi Fericiţi Ani, Iubite Maestre Dan Puric!...
Dan Puric este el însuşi un personaj: misterios şi tulburător. Cu el şi datorită lui, poţi căuta şi chiar ai şansa de a găsi frumuseţile şi adevărurile ascunse în spatele lucrurilor vizibile. Mi-am imaginat întotdeauna că undeva ar putea exista un monument care să reprezinte Omul, cu O mare, adică Omul frumos. M-am întrebat ce ar scrie Dan Puric la baza acestui monument? Răspunsul l-am găsit într-o declaraţie a sa de suflet, o identificare a lui cu harul pe care i l-a oferit Dumnezeu, acea scânteie divină ce arde în el. „Nu ştiu dacă acest monument ar putea fi construit în afară - a declarat artistul. Dacă ar fi aşa, ar fi ceva mort. El ar trebui să fie în sufletul nostru. Şi dacă trebuie spus ceva, ar trebui spus în gând. În sensul că, neştiind de unde vii şi nici încotro te duci, păstrezi acea scânteie divină din tine, şi în acel timp binecuvântat nu mai poţi fi încălecat nici de doctrine, nici de ideologii şi nici de interese economice. Pentru că stăpânul tău suprem, în sensul bun, este acest mare anonim căruia îi spunem Dumnezeu. Şi atunci multe lucruri s-ar anula, şi iată, în acest fel, este un monument al Omului, închinat permanent lui Dumnezeu, fiindcă El ne-a lăsat acea scânteie divină din noi, ca să putem să ne desăvârşim.”
Dacă până aici am vorbit despre Dan Puric – Artistul, în cele ce urmează îl vom descrie la modul succinct şi sumar pe Dan Puric – Apologetul, Mărturisitorul şi Misionarul, fără convenţii şi clişee, autentic şi neipocrit, care gândeşte cu propriul său cap, inclusiv atunci când vine vorba despre Biserica Ortodoxă. El mărturiseşte Biserica în care a fost botezat, făcând acest lucru cu simplitate şi încredere, deoarece el este convins că credinţa se asumă… Ori, ca şi iubirea, credinţa se trăieşte - aşa cum se vede în permanenţă la Dan Puric; se mărturiseşte. Pentru că învăţătura ei este revelată de Dumnezeu şi formulată sub cea mai înaltă egidă spirituală - a Duhului Sfânt - de către Sfinţii Părinţi ai Sinoadelor Ecumenice. Nu prea ai ce să discuţi asupra dogmei, a "adevărului revelat" şi descoperit nouă, cei mult neputincioşi şi slugarnici. Tot ce poţi face este să te lupţi pentru ca el să fie păstrat intact, atunci când apare tentativa de corupere sau de ispitire. Căci, n-ai ce discuta cu ereticii şi cu atât mai puţin despre mistificări grosolane gen "Codul lui Da Vinci" , “Avatar”, “Agora” ori "Evanghelia lui Iuda". Aici nu încape opoziţia vechi/nou în felul disputei dintre clasici şi romantici. Însă intelectualul "pune botul" prin natura formaţiei sale şi prin teama de a nu fi considerat obscurantist ori demodat – potrivit afirmaţiilor, pline de responsabilitate făcute deseori de către Dan Puric.
La Mulţi şi Fericiţi Ani, Iubite Maestre Dan Puric!...
După cum spunea, la un moment dat, şi scriitorul ori publicistul creştin Dan Ciachir: pe vremuri, mulţi se temeau să intre în biserică pentru nu a fi daţi afară din partid. Nu era "politic" să fii perceput şi catalogat drept credincios. Iar astăzi nu este "european" să baţi mătănii şi să te închini la icoane. Şi atunci, cu excepţiile de rigoare, intelectualul român recurge la jumătăţile de măsură: toarnă sifon în vinul mărturisirii şi obţine un spriţ (ori un spirit) ridicol, penibil şi mizerabil. Face hermeneutică, istorie şi sociologie a religiilor, denunţă lungimea slujbelor ortodoxe şi a parastaselor, îi declină babei Floarea frecventarea bisericii şi asumarea Tainelor, ba îi mai şi sminteşte pe unii clerici, cu înclinaţia şi predispoziţia lui pentru "dezbateri sincere"... Dar teologie nu ştie. Fiindcă teologia nu se deprinde numai în bibliotecă, tot aşa cum excursiile nu se fac doar pe hartă. Intelectualul nostru nu mai are priza la popor fiindcă nu-i cunoaşte (şi mai ales nu-i împlineşte) credinţa. N-o are de o sutăcincizeci de ani şi de aceea n-a avut niciodată dialog cu masele. Din acelasi motiv n-a putut să existe la noi un sindicat numit generic "Solidaritatea". Pentru că între popor şi persoanele oficiale sau oficializate nu avem, mai nou, decât dialogul surzilor. Fiindcă, potrivit recunoaşterii şi mărturisirii maestrului, vremurile pe care le trăim sunt triste, poate mai triste decât cele până în ’89, pentru că atunci nădăjduiam, visam.
Ideologia comunistă a amortizat senzorii de alarmă. Înainte se distrugeau trupuri, oameni şi suflete, acum se cumpără. Parcă totul s-a degradat, până şi coeficientul de aşteptare. Dostoievski făcea diferenţa între sărăcie şi mizerabilitate. Mizerabilitatea înseamnă degradare. Este şi aici o degenerare. După comunism, cu toţii am rămas cu sechele. Acum există numai o formă de stat mafiot. Lupta în zona politică este intraspecifică. Se luptă ei între ei şi atunci lupta de cartier, inducând în eroare acest lot de votangii, făcându-l să creadă că totul este pentru ţară. Politicienii doar mimează dragostea de ţară. Este o rotaţie de cadre pentru că este bine să ai guverne-marionetă, cu politruci care, cu inconştienţă, au vândut această ţară. Importăm alimente în proporţie de 80%, când ţara are o putere agricolă care i-ar permite să se hrănească singură de trei ori. Tinerii intelectuali ne pleacă în străinătate. Am fost obligaţi să contractăm împrumuturi împovărătoare. Frumosul este o amintire, care abia mai pâlpâie sub marşul triumfal. Imaginea poporului român a fost distrusă, făcută praf. Dar din cioburile ei mi-am făcut icoana mea.
La Mulţi şi Fericiţi Ani, Iubite Maestre Dan Puric!...
Iar nădejdea vine atunci când ştii că nu numai tu eşti pe pământ, ci şi Dumnezeu. Moartea unei lumi vechi şi începutul uneia noi presupun o cernere. Nu este vorba că ne împărţim în tabere politice. Apare o categorie restrânsă, necumpărabilă, care începe să-şi recupereze sufletul, care generează o tensiune a diferenţei. Această tensiune trebuie păstrată pentru că începe să refacă frontiera între bine şi rău. De douăzeci de ani, în numele democraţiei şi al unei libertăţi care s-a transformat în libertinaj, nu mai putem identifica ce este bine şi ce este rău. S-a instalat, în numele unei egalităţi care îmi aduce aminte de comunism, o încercare de nivelare a personalităţilor pentru a crea o masă de indivizi. Semioticianul Roland Barthes scria că iubirea nu se defineşte, ea se enunţă. Eu cred că se înşela. Iubirea se mărturiseşte. Mărturisirea este un enunţ pe care îl faci cu inimă cu tot. Ea are o altă încărcătură. Blaise Pascal spunea la 1653, în „Discours sur la passione d’amour“, că inima are raţiuni pe care raţiunea nu le poate înţelege. Şi a mai emis un paradox: dragostea nu este oarbă. Ea nu îl orbeşte pe om“. Iubirea este tot o judecată, mărturiseşte maestrul. Prin această judecată a iubirii eu văd poporul. Altfel, aş vedea numai populaţia… Căci, un om fără memorie nu se poate legitima în faţa istoriei…
În schimb, Apologetul Dan Puric apără şi mărturiseşte, prin toate formele şi cu toate mijloacele mass media. O face firesc şi integral. Şi s-ar putea să facă şi şcoală, atrăgând prin sinceritatea, autenticitatea şi prin inteligenţa sa, luminată de Duhul scripturistic, patristic şi istoric. Este un apologet şi un propovăduitor strălucit. Unul de care comunitatea de credinţă şi iubire a Bisericii noastre poate avea realmente, nevoie. Cu alte cuvinte, Maestrul Dan Puric, tonifică destinzând şi (re)consolidând, descoperindu-ne şi arătându-ne, în acest chip spontan, credinţă, luciditate, creativitate, forţă şi atitudine de structura stâncii, ce ne cheamă şi ne îndeamnă pe fiecare să alegem, să fim: ce altceva dacă nu Omul frumos!...
Aşadar, Dan Puric, ca om, ca persoană, este captivant şi fermecător, ca vorbitor în public este fascinant, ca actor sau regizor este original şi inspirat, ca pedagog este un model elastic şi flexibil, spiritual dar sobru şi ferm ori categoric, chiar cât se poate de tranşant, însă nu radical dus la extrem.
La Mulţi şi Fericiţi Ani, Iubite Maestre Dan Puric!...
El însuşi este un model şi un exemplu pentru ceea ce aspiră şi năzuieşte să devenim toţi, adică să ne primenim, revenindu-ne din zăpăceala şi din dezorientarea care ne stăpâneşte şi ne caracterizează în aceste vremuri şi răstimpuri. Pe de altă parte, el este o conştiinţă vie şi asumată, ori aceasta înseamnă dedicare voluntară în spaţiul acesta fără limite, însă fertil şi fecund, al neliniştii, îngrijorării şi preocupării. Prin ce face pe scenă şi prin ceea ce afirmă în faţa miilor de oameni şi tineri ce îl aclamă entuziasmaţi, şi prin aceste două cărţi deja, el nu face altceva decât să destindă spiritul românesc, adică să îl însenineze cu umorul său profund, neaoş şi tandru, însă în acelaşi timp, îl cheamă la renaştere, revenire, reînviere şi regenerare, la a fi, cu alte cuvinte, ceea ce este prin şi în esenţă, trimiţând la demnitatea şi la sfidarea istoriei nefaste; practic vorbind, din punct de vedere duhovnicesc, el a ajuns să curăţe poteca spre Biserică.
Toate acţiunile şi demersurile sale, mai cu seamă în şi din ultimii ani, cuprind subiecte şi probleme de o actualitate dureroasă şi, totodată, foarte prioritară, aşa încât ea poate fi considerată o strădanie arheologică şi istorică încercată şi reuşită a etnicului românesc. Problema şi ideea de identitate este abordată de către el în mod analitic şi din mai multe puncte de vedere, insistând asupra tensiunii: mutilare, deteriorare, degradare versus dăinuire şi eternizare ori permanentizare şi înveşnicire, apoi exterminare şi excludere versus tăria şi icluziunea credinţei creştine. Naţiunea şi neamul ori poporul în cuprinsul acestui discurs sunt una şi împreună, sinergetice, fac o valoare supremă pentru noi, dar care poate fi, cum sugerează el, fără orgoliu, o pildă pentru alţii, demnă de luat în seamă.
În încheiere, la acest ceas şi moment aniversar – al împlinirii a cincizeci şi unu de ani de viaţă, îi dorim Maestrului şi Artistului, Apologetului şi Mărturisitorului precum şi Omului frumos Dan Puric – care ne mai încântă în ultima vreme cu conferinţele înregistrate şi redate de către diferite canale de televiziune – ce şi-au dat seama cine este, defapt, Dan Puric şi ce mare folos ori pozitiv impact pot avea avea aceste conferinţe asupra fiilor acestui popor şi neam, ne rugăm aşadar, să-i dea Bunul Dumnezeu ani buni, bicuvântaţi şi rodnici, cu mult folos şi cu multe împliniri duhovniceşti!...
Un sincer şi călduros “La Mulţi şi Fericiţi Ani!”…
Un articol preluat de aici
Adevărata cunoaştere în artă, de pildă, este una de natură spirituală, pe care Artistul total - Maestrul Dan Puric, o deţine şi o transmite tuturor ca pe o revelaţie încercată şi alimentată de el însuşi, prin cuvânt, gest, dans, adică prin tot ceea ce face în lumina reflectoarelor. Publicul sincer şi (re)cunoscător soarbe această sevă din cupa pe care i-o întinde cu caldă generozitate artistul, devenind una cu el, transformând momentul ori clipa în eternitate şi veşnicie. Este adevărat că frumuseţea trebuie mai întâi simţită, şi abia după aceea să încerci să o explici, dacă îţi este cu putinţă. Există oare vreo altă modalitate prin care să găsim o asemenea bogăţie de gesturi şi mişcare a corpului omenesc, prin care să te poţi exprima, mai bine decât prin dans? Dan Puric a găsit tainice înţelesuri prin scânteia divină, ce sălăsluieşte în el, şi a făcut din acest dans un mod de viaţă.
„Undeva, ascunse în negura vremurilor, teatrul şi dansul sunt la frontieră. Amândouă au origine sacră" - spunea Dan Puric, într-o discuţie despre pasiune şi spirit, despre nevoia disperată de comunicare a gândurilor, a sentimentelor şi adevărurilor - pentru el, la început a fost teatrul, după care a venit pantomima. "Dansul a fost după aceea, ca o nevoie de comunicare dincolo de cuvânt, ca o nevoie disperată de a desfiinţa prăpastia dintre mine şi spectator, care la vremea aceea, era student, şi era destul de bine fixată prin ideologie, printr-o cenzură puternică ce creea această prăpastie de comunicare a adevărului". Dansul este simbolul graţiei în artă, şi aşa cum recunoaşte Maestrul, ca şi muzica, el are această calitate deosebită de a depăşi graniţele.
La Mulţi şi Fericiţi Ani, Iubite Maestre Dan Puric!...
Prin frumuseţea temelor şi mai cu seamă, prin sensibilitatea execuţiei, artistul profund Dan Puric are o forţă de sugestie extraordinară, exprimându-şi (şi) în acest fel convigerea că spiritual, duhul este superior. El răspândeşte, ca o mirare de vis, ceaţa lăsată pe marginea lucrurilor din indiferenţa naturii şi din obisnuinţa omului – cea plină de nepăsare şi împietrire a inimii. Secvenţe de intens lirism, care îl învăluie într-un fel de halou, dar şi pasaje cu ritm de focuri de artificii, creează spectatorului un sentiment de subtilă surpriză, dăruind în fiecare moment câte un accent întregitor de frumuseţe rotunjită.
În arta lui Dan Puric găsim o estetică profund originală, un fel de sculptură în mişcare armonioasă, ceva greu de exprimat în cuvinte, care te lasă impresionat şi fermecat. Artistul are în el ceva fantastic, o forţă ce contaminează şi care ne obligă să descoperim esenţa însăşi a spiritului şi a artei, exprimată prin gest. Are harul de a crea efect şi rezultat estetic, fără a-şi falsifica ori ciopârţi personalitatea. Privindu-l dansând, şi mi s-a întâmplat de multe ori să îl văd pe scenă, în spectacol, cu acel calm, cu acea distincţie supremă pe faţă, nu cred că gresesc dacă i-aş spune: ”tu, nobile prinţ… porţi îngerul în mijlocul cerului”, cum spunea poetul Nichita Stănescu în “Ridicare de cuvinte”. Aceleaşi momente de emoţie şi adevăr creează Dan Puric în teatru. Orice rol interpretat de el este perceput senzorial, fie el de dramă sau un rol comic. Personajele create de el sunt vii, trăiesc în mijlocul nostru, facem cunoştinţă cu ele şi apoi le luăm cu noi, atunci când plecăm spre casă, spre “cămara” trupului şi a sufletului nostru.
Mai cunoaştem şi recunoaştem faptul că actorul Dan Puric munceşte mult pentru tot ceea ce face în lumina reflectoarelor, este şi spontan căci are mult talent şi generoşi talanţi oferiţi de Stăpânul, Creatorul şi Proniatorul, şi care sunt fructificaţi şi cultivaţi de el cu multă străşnicie, de asemenea, are mult umor şi o fină ironie (dar nu băşcălie ori sarcasm), ce dă farmec prin abilitatea şi eleganţa cu care abordează momentele cheie.
La Mulţi şi Fericiţi Ani, Iubite Maestre Dan Puric!...
Dan Puric este el însuşi un personaj: misterios şi tulburător. Cu el şi datorită lui, poţi căuta şi chiar ai şansa de a găsi frumuseţile şi adevărurile ascunse în spatele lucrurilor vizibile. Mi-am imaginat întotdeauna că undeva ar putea exista un monument care să reprezinte Omul, cu O mare, adică Omul frumos. M-am întrebat ce ar scrie Dan Puric la baza acestui monument? Răspunsul l-am găsit într-o declaraţie a sa de suflet, o identificare a lui cu harul pe care i l-a oferit Dumnezeu, acea scânteie divină ce arde în el. „Nu ştiu dacă acest monument ar putea fi construit în afară - a declarat artistul. Dacă ar fi aşa, ar fi ceva mort. El ar trebui să fie în sufletul nostru. Şi dacă trebuie spus ceva, ar trebui spus în gând. În sensul că, neştiind de unde vii şi nici încotro te duci, păstrezi acea scânteie divină din tine, şi în acel timp binecuvântat nu mai poţi fi încălecat nici de doctrine, nici de ideologii şi nici de interese economice. Pentru că stăpânul tău suprem, în sensul bun, este acest mare anonim căruia îi spunem Dumnezeu. Şi atunci multe lucruri s-ar anula, şi iată, în acest fel, este un monument al Omului, închinat permanent lui Dumnezeu, fiindcă El ne-a lăsat acea scânteie divină din noi, ca să putem să ne desăvârşim.”
Dacă până aici am vorbit despre Dan Puric – Artistul, în cele ce urmează îl vom descrie la modul succinct şi sumar pe Dan Puric – Apologetul, Mărturisitorul şi Misionarul, fără convenţii şi clişee, autentic şi neipocrit, care gândeşte cu propriul său cap, inclusiv atunci când vine vorba despre Biserica Ortodoxă. El mărturiseşte Biserica în care a fost botezat, făcând acest lucru cu simplitate şi încredere, deoarece el este convins că credinţa se asumă… Ori, ca şi iubirea, credinţa se trăieşte - aşa cum se vede în permanenţă la Dan Puric; se mărturiseşte. Pentru că învăţătura ei este revelată de Dumnezeu şi formulată sub cea mai înaltă egidă spirituală - a Duhului Sfânt - de către Sfinţii Părinţi ai Sinoadelor Ecumenice. Nu prea ai ce să discuţi asupra dogmei, a "adevărului revelat" şi descoperit nouă, cei mult neputincioşi şi slugarnici. Tot ce poţi face este să te lupţi pentru ca el să fie păstrat intact, atunci când apare tentativa de corupere sau de ispitire. Căci, n-ai ce discuta cu ereticii şi cu atât mai puţin despre mistificări grosolane gen "Codul lui Da Vinci" , “Avatar”, “Agora” ori "Evanghelia lui Iuda". Aici nu încape opoziţia vechi/nou în felul disputei dintre clasici şi romantici. Însă intelectualul "pune botul" prin natura formaţiei sale şi prin teama de a nu fi considerat obscurantist ori demodat – potrivit afirmaţiilor, pline de responsabilitate făcute deseori de către Dan Puric.
La Mulţi şi Fericiţi Ani, Iubite Maestre Dan Puric!...
După cum spunea, la un moment dat, şi scriitorul ori publicistul creştin Dan Ciachir: pe vremuri, mulţi se temeau să intre în biserică pentru nu a fi daţi afară din partid. Nu era "politic" să fii perceput şi catalogat drept credincios. Iar astăzi nu este "european" să baţi mătănii şi să te închini la icoane. Şi atunci, cu excepţiile de rigoare, intelectualul român recurge la jumătăţile de măsură: toarnă sifon în vinul mărturisirii şi obţine un spriţ (ori un spirit) ridicol, penibil şi mizerabil. Face hermeneutică, istorie şi sociologie a religiilor, denunţă lungimea slujbelor ortodoxe şi a parastaselor, îi declină babei Floarea frecventarea bisericii şi asumarea Tainelor, ba îi mai şi sminteşte pe unii clerici, cu înclinaţia şi predispoziţia lui pentru "dezbateri sincere"... Dar teologie nu ştie. Fiindcă teologia nu se deprinde numai în bibliotecă, tot aşa cum excursiile nu se fac doar pe hartă. Intelectualul nostru nu mai are priza la popor fiindcă nu-i cunoaşte (şi mai ales nu-i împlineşte) credinţa. N-o are de o sutăcincizeci de ani şi de aceea n-a avut niciodată dialog cu masele. Din acelasi motiv n-a putut să existe la noi un sindicat numit generic "Solidaritatea". Pentru că între popor şi persoanele oficiale sau oficializate nu avem, mai nou, decât dialogul surzilor. Fiindcă, potrivit recunoaşterii şi mărturisirii maestrului, vremurile pe care le trăim sunt triste, poate mai triste decât cele până în ’89, pentru că atunci nădăjduiam, visam.
Ideologia comunistă a amortizat senzorii de alarmă. Înainte se distrugeau trupuri, oameni şi suflete, acum se cumpără. Parcă totul s-a degradat, până şi coeficientul de aşteptare. Dostoievski făcea diferenţa între sărăcie şi mizerabilitate. Mizerabilitatea înseamnă degradare. Este şi aici o degenerare. După comunism, cu toţii am rămas cu sechele. Acum există numai o formă de stat mafiot. Lupta în zona politică este intraspecifică. Se luptă ei între ei şi atunci lupta de cartier, inducând în eroare acest lot de votangii, făcându-l să creadă că totul este pentru ţară. Politicienii doar mimează dragostea de ţară. Este o rotaţie de cadre pentru că este bine să ai guverne-marionetă, cu politruci care, cu inconştienţă, au vândut această ţară. Importăm alimente în proporţie de 80%, când ţara are o putere agricolă care i-ar permite să se hrănească singură de trei ori. Tinerii intelectuali ne pleacă în străinătate. Am fost obligaţi să contractăm împrumuturi împovărătoare. Frumosul este o amintire, care abia mai pâlpâie sub marşul triumfal. Imaginea poporului român a fost distrusă, făcută praf. Dar din cioburile ei mi-am făcut icoana mea.
La Mulţi şi Fericiţi Ani, Iubite Maestre Dan Puric!...
Iar nădejdea vine atunci când ştii că nu numai tu eşti pe pământ, ci şi Dumnezeu. Moartea unei lumi vechi şi începutul uneia noi presupun o cernere. Nu este vorba că ne împărţim în tabere politice. Apare o categorie restrânsă, necumpărabilă, care începe să-şi recupereze sufletul, care generează o tensiune a diferenţei. Această tensiune trebuie păstrată pentru că începe să refacă frontiera între bine şi rău. De douăzeci de ani, în numele democraţiei şi al unei libertăţi care s-a transformat în libertinaj, nu mai putem identifica ce este bine şi ce este rău. S-a instalat, în numele unei egalităţi care îmi aduce aminte de comunism, o încercare de nivelare a personalităţilor pentru a crea o masă de indivizi. Semioticianul Roland Barthes scria că iubirea nu se defineşte, ea se enunţă. Eu cred că se înşela. Iubirea se mărturiseşte. Mărturisirea este un enunţ pe care îl faci cu inimă cu tot. Ea are o altă încărcătură. Blaise Pascal spunea la 1653, în „Discours sur la passione d’amour“, că inima are raţiuni pe care raţiunea nu le poate înţelege. Şi a mai emis un paradox: dragostea nu este oarbă. Ea nu îl orbeşte pe om“. Iubirea este tot o judecată, mărturiseşte maestrul. Prin această judecată a iubirii eu văd poporul. Altfel, aş vedea numai populaţia… Căci, un om fără memorie nu se poate legitima în faţa istoriei…
În schimb, Apologetul Dan Puric apără şi mărturiseşte, prin toate formele şi cu toate mijloacele mass media. O face firesc şi integral. Şi s-ar putea să facă şi şcoală, atrăgând prin sinceritatea, autenticitatea şi prin inteligenţa sa, luminată de Duhul scripturistic, patristic şi istoric. Este un apologet şi un propovăduitor strălucit. Unul de care comunitatea de credinţă şi iubire a Bisericii noastre poate avea realmente, nevoie. Cu alte cuvinte, Maestrul Dan Puric, tonifică destinzând şi (re)consolidând, descoperindu-ne şi arătându-ne, în acest chip spontan, credinţă, luciditate, creativitate, forţă şi atitudine de structura stâncii, ce ne cheamă şi ne îndeamnă pe fiecare să alegem, să fim: ce altceva dacă nu Omul frumos!...
Aşadar, Dan Puric, ca om, ca persoană, este captivant şi fermecător, ca vorbitor în public este fascinant, ca actor sau regizor este original şi inspirat, ca pedagog este un model elastic şi flexibil, spiritual dar sobru şi ferm ori categoric, chiar cât se poate de tranşant, însă nu radical dus la extrem.
La Mulţi şi Fericiţi Ani, Iubite Maestre Dan Puric!...
El însuşi este un model şi un exemplu pentru ceea ce aspiră şi năzuieşte să devenim toţi, adică să ne primenim, revenindu-ne din zăpăceala şi din dezorientarea care ne stăpâneşte şi ne caracterizează în aceste vremuri şi răstimpuri. Pe de altă parte, el este o conştiinţă vie şi asumată, ori aceasta înseamnă dedicare voluntară în spaţiul acesta fără limite, însă fertil şi fecund, al neliniştii, îngrijorării şi preocupării. Prin ce face pe scenă şi prin ceea ce afirmă în faţa miilor de oameni şi tineri ce îl aclamă entuziasmaţi, şi prin aceste două cărţi deja, el nu face altceva decât să destindă spiritul românesc, adică să îl însenineze cu umorul său profund, neaoş şi tandru, însă în acelaşi timp, îl cheamă la renaştere, revenire, reînviere şi regenerare, la a fi, cu alte cuvinte, ceea ce este prin şi în esenţă, trimiţând la demnitatea şi la sfidarea istoriei nefaste; practic vorbind, din punct de vedere duhovnicesc, el a ajuns să curăţe poteca spre Biserică.
Toate acţiunile şi demersurile sale, mai cu seamă în şi din ultimii ani, cuprind subiecte şi probleme de o actualitate dureroasă şi, totodată, foarte prioritară, aşa încât ea poate fi considerată o strădanie arheologică şi istorică încercată şi reuşită a etnicului românesc. Problema şi ideea de identitate este abordată de către el în mod analitic şi din mai multe puncte de vedere, insistând asupra tensiunii: mutilare, deteriorare, degradare versus dăinuire şi eternizare ori permanentizare şi înveşnicire, apoi exterminare şi excludere versus tăria şi icluziunea credinţei creştine. Naţiunea şi neamul ori poporul în cuprinsul acestui discurs sunt una şi împreună, sinergetice, fac o valoare supremă pentru noi, dar care poate fi, cum sugerează el, fără orgoliu, o pildă pentru alţii, demnă de luat în seamă.
În încheiere, la acest ceas şi moment aniversar – al împlinirii a cincizeci şi unu de ani de viaţă, îi dorim Maestrului şi Artistului, Apologetului şi Mărturisitorului precum şi Omului frumos Dan Puric – care ne mai încântă în ultima vreme cu conferinţele înregistrate şi redate de către diferite canale de televiziune – ce şi-au dat seama cine este, defapt, Dan Puric şi ce mare folos ori pozitiv impact pot avea avea aceste conferinţe asupra fiilor acestui popor şi neam, ne rugăm aşadar, să-i dea Bunul Dumnezeu ani buni, bicuvântaţi şi rodnici, cu mult folos şi cu multe împliniri duhovniceşti!...
Un sincer şi călduros “La Mulţi şi Fericiţi Ani!”…
Un articol preluat de aici
Cu drag, Liliana
miercuri, 10 februarie 2010
Produse de post
Cateva produse de post , cumparate azi de la Curtea Brancoveneasca
Lintea este catalogată ca aliment de grad nutriţional A datorită conţinutului ridicat de fibre, fier, magneziu, fosfor şi proteina şi conţinutului extrem de scăzut de grăsimi. Lintea nu conţine colesterol şi aduce un aport caloric de cca 110-160 kcal/100g, în funcţie de varietatea preparată şi modul de preparare.
Mazarea galbena are valoare energetica mare (359 kcal/100 gr.), este usor laxativa si reprezinta o importanta sursa de proteine, hidrati de carbon, substante minerale si vitamine.Contine :proteine 22%; grasimi 1%; hidrati de carbon 59%-substante minerale: Ca, K, Na, P-vitamine: A, B1, B2, B3 si C
Năutul este bogat în proteine, săruri minerale (fosfor, potasiu, magneziu, calciu, fier) şi în complexul de vitamine B. Având o concentraţie ridicată de proteine (24%), la care se adaugă şi un procent consistent de hidraţi de carbon şi grăsimi, năutul are o valoare alimentară deosebită, înlocuind în buna parte proteinele din carne.
Despre linte mai puteti citi si aici
Cu drag,Liliana
marți, 9 februarie 2010
luni, 8 februarie 2010
"Pariziene" a la Mariana
In seara asta am facute "Pariziene", reteta este preluata de pe blogul Marianei unde gasiti si sfaturile culinare necesare.
La mine n-au iesit prea "aratoase" in schimb copiii au mancat si spun ca sunt fragede si bune. Deci pentru inceput sunt multumita!
Va recomand reteta si pentru un mic dejun sanatos dar chiar si pentru pachetele copiilor la scoala.
Liliana
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări populare
-
“Astazi este incepatura mantuirii noastre si aratarea tainei celei din veac: Fiul lui Dumnezeu – Fiu Fecioarei se face si Gavriil Darul... -
Părintele Arsenie Boca, evocat la Radio România Cultural Joi 6 mai 2010, de la ora 18.30, Teatrul Naţional Radiofonic organizează audiţia cu... -
Fragutele sunt primele fructe de padure care apar. Pentru ca zilele trecute am avut un drum pe la munte, am gasit la tarani si am luat catev... -
Multumesc Doamnei Corina Negreanu pentru aceasta recomandare ...privind aceste picturi , ti se face dor de frumusetea satul romanesc de odi... -
Inceputul Triodului: "Nu alerga dupa timp! Alearga dupa credinta, nadejde si dragoste, care dau pace si bucurie peste ti... -
"Daca ceva nu este frumos, nu te mai gandi si nici nu spune nimanui despre asta." (Maica Gavrilia Papaiannis) -
Nadajduiesc sa va folositi de cuvintele parintelui.
-
" Mancarica cumpatata (mai ales in posturile verii) care, daca e bine randuita te face de lingi cratita si pe dosul afumat si pupi si m... -
Iata ca am ajuns si la finalul acestui minunat post, cat de repede a trecut timpul! In seara aceasta in biserici se oficiaza Prohodul Maicii...
